AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


SERBIA: STUPUL DE ALBINE AL BALCANILOR

October 19th, 2006 · Comentati (2 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Can Karpat, AIA (Axis Information and analysis) – Balkan Section

SERBIA, CARE TOCMAI a adoptat o noua Constitutie, se indreapta catre alegeri anticipate. Potrivit speculatiilor din media, alegerile generale vor avea loc fie la finele lunii decembrie anul acesta, fie in primavara lui 2007. Iar reprezentanti la nivel inalt ai comunitatii internationale au inceput sa dea semnale ca amanarea statutului final al proviciei Kosovo pana dupa alegerile din Serbia este acum o optiune serioasa. Vor evita intr-adevar sa bage batul in cel mai imprevizibil stup de albine al Balcanilor?

Constitutia: Nu fara Kosovo

In 1913, dupa razboaiele din Balcani, Imperiul Otoman a pierdut aproape toate teritoriile sale europene. In timpul retragerii, ofiterii otomani au promis acestor oameni, care inca mai aveau simtul loialitatii fata de Imperiul aflat in declin, ca se vor intoarce intr-o zi. Preambulul noii Constitutii Sarbe, care mentioneaza Kosovo ca o “parte constitutiva a teritoriului Serbiei”, nu are mai mult curaj decat promisiunea nesincera a ofiterilor otomani.

Multi critica acest preambul ca ar fi nerealist, sfidator sau chiar beligerant. De fapt, nici una dintre aceste catalogari nu este corecta. Serbia nu a facut un alt preambul din doua motive principale.


In primul rand, este ceva incontestabil ca Kosovo este inca o parte de facto a Serbiei. In al doilea rand, data fiind pozitia oficiala a Belgradului si discutiile legate de statut, Serbia nu ar fi putut sa fie prinsa pe picior gresit omitand sa mentioneze Kosovo ca parte integranta a tarii.

De aceea, acest preambul nu este nimic mai mult decat continuarea logica a fictiunii legale, potrivit careia Kosovo este inca parte din Serbia. Departe de a fi un act beligerant, este vorba numai despre un gest simbolic, un mesaj indirect catre minoritatea sarba din Kosovo – si fata de electoratul sarb, bineinteles – care asigura ca “ne vom intoarce intr-o zi”. Cum nici un politician sarb nu ar semna vreodata independenta provinciei Kosovo, acesti politicieni vor fi in stare sa mearga mau departe cu aceasta fictiune si in anii ce vor veni.

Si pana la urma, preambulul noii Constitutii sarbe nu este atat de beligerant atata timp cat mentioneaza un teritoriu care, inca, apartine de facto tarii. De exemplu, preambulul Constitutiei armene cere in mod deschis regiunea estica a tarii vecine, Turcia. In ciuda numeroaselor proteste ale Turciei, comunitatea internationala nu pare sa fie interesata de aceasta beligeranta prea evidenta a Armeniei.

Referendum: cu ce electorat?

Parlamentul sarb a decis ca referendumul pe marginea noii Constitutii sa se tina la data de 28 octombrie. Pentru a fi validata, noua Constitutie trebuie sa fie aprobata de catre majoritatea electoratului.

In Serbia sunt aproximativ 6.533.000 de alegatori inregistrati. Cu toate acestea, aproximativ 1.300.000 sunt din Kosovo. Numai 186.000 dintre ei sunt etnici sarbi.

Este o situatie imposibila:
- Excluderea albanezilor din Kosovo din electorat ar fi nu numai condamnabila din punct de vedere al democratiei, dar si contradictorie. Pana la urma, de ce sa votezi pentru o Constitutie care pretinde Kosovo ca parte integranta a Serbiei si sa excluzi locuitorii acestei regiuni din electorat?
- Includerea lor ar fi culmea ironiei, pentru ca nici un albanez nu ar vota vreodata pentru o Constitutie in care Kosovo este mentionata ca parte integranta a Serbiei.

Mai mult, iata factorii care fac situatia sa fie si mai complicata:
- daca votantii albanezi din Kosovo vor fi pusi la numaratoare aceasta va creste numarul de electori sarbi. Daca albanezii ar boicota referendum-ul – ceea ce este mai mult decat probabil – adoptarea noi Constitutii ar fi serios pusa in pericol, pentru ca aceasta trebuie sa fie aprobata de majoritatea electoratului.
- stabilirea unei noi liste electorale, care sa excluda albanezii kosovari ar fi extrem de contradictorie, pentru ca, in acest caz, preambulul Constitutiei va fi in mod automat invalid.
- pentru ca Serbia nu are nici un control real asupra provinciei Kosovo, este fizic imposibil pentru Comisia Electorala Republicana (RIK) sa determine o lista electorala cu numar exact de votanti. Iar misiunea permamenta a ONU in Kosovo (UNMIK) nu are o lista electorala permanenta.

Cum va rezolva RIK aceasta situatie este intr-adevar o curiozitate reala din punct de vedere legal si politic.

Matrita: alegeri anticipate in Serbia

Alegerile anticipate in Serbia au devenit o matrita, potrivit careia va fi stabilita data exacta a statutului final al provinciei Kosovo. Potrivit speculatiilor, alegerile generale vor avea loc fie la finele lunii decembrie anul acesta, fie in primvara lui 2007.

Declaratiile recente ale trimisului special al ONU, Martti Ahtisaari, si ale sefului politicii externe si securitatii UE, Javier Solana, insinueaza ca amanarea statutului final al Kosovo pana dupa alegerile din Serbia este acum o optiune serioasa.

Ultima decizie depinde de grupul de Contact al celor sase natiuni. Cat despre data limita, se stie ca UE si Rusia sunt mai flexibile si mai tolerante decat SUA, care insista pentru finele anului 2006 ca data limita pentru solutionarea statutului Kosovo. Precizam ca patru tari ale Grupului de Contact sunt membre UE, iar cealalta este Rusia.

Premierul provinciei Kosovo, Agim Ceku, a avertizat ca amanarea deciziei va creste riscurile si tensiunile. Se pare ca comunitatea internationala trebuie sa aleaga cel mai mic rau dintre doua probabilitati: riscurile si tensiunile create de catre sarbi sau riscurile si tensiunile create de albanezi. S-ar putea pretinde ca o eventuala amanare ar fi mai usor de tolerat pentru albanezi, daca la finele procesului ii asteapta un final fericit neconditionat. Cu toate acestea, cu Serbia, lucrurile sunt putin mai complicate.

Pe de o parte, potrivit sondajelor, cele doua partide de conducere de la aceste alegeri, se asteapta sa fie Partidul Radical Sarb, al lui Tomislav Nikolic (SRS) si Partidul Democrat al lui Boris Tadic (DS). In aceasta privinta, cooperarea dintre DS si Partidul Democrat Sarb al lui Vojislav Kostunica (DSS) este esentiala pentru a stopa avansarea radicalilor. Vor face oare cei doi frati dusmani un armistitiu pentru binele tarii lor?

Pe de alta parte, atat sondajele de opinie cat si cercetarea sociologica arata ca poporul sarb este, de fapt, gata pentru independenta provinciei Kosovo. Iar marea lor grija este situatia economica dificila curenta, la fel ca a oricarui electorat standard din alte tari. Cu toate acestea, o mandrie nationala ranita nu ar trebui sa fie niciodata subestimata. Astfel, sansele sunt 50-50. Este evident ca Serbia are nevoie de timp. Si ar fi inteligent din partea comunitatii internationale sa dea o mica pauza, atata timp cat nu o costa nimic.

Anumiti analisti se tem ca din motive electorale politicienii pro-vestici isi permit o retorica nationalista pentru a anula propaganda Radicalilor, si ca vor deveni mai inflexibili ca niciodata in problema statutului provinciei Kosovo. Cu toate acestea, exista o diferenta esentiala intre Democrati si Radicali: primii nu traiesc intr-o tara a minunilor politice si nu tanjesc dupa aventuri nesigure. (traducere Kross Press Agency)

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Yugoslavia/Kosovo

2 responses so far ↓

  • 1 cristian // Oct 19, 2006 at 9:32 am

    Nu prea înţeleg discursul anti-radicali ai autorului articolului. Doar şi el crede în mod vădit, că Serbia va pierde Kosovo la anul, dacă democraţii vor conduce ţara.
    Pe de altă parte nici nu înţeleg, nici nu aprob discursul mai pro- naţionalist al democraţilor, spre a înşela electoratul şi apoi, după ce s-ar vedea cu sacii în căruţă, să-l dezamăgească, promovând o politică pro-vestică şi dealtminteri anti-sârbească.
    Membrii BOS n-ar lăsa niciodată Kosovo afară din Serbia. Ar fi o greşeală fatală, care i-ar costa mult pe sârbi, mai ales în viitor; cel mai bun ex este România şi Basarabia în iunie 1940, când nu s-a tras nici un foc de armă la părăsirea provinciei româneşti (din partea armatei române, desigur, căci din partea cealaltă s-a tras în prostie!).

  • 2 danucky // Oct 19, 2006 at 5:03 pm

    din pacate, cu kosovo, les jeuxs sont fait, poate scrie ce vor si ce nu vor sarbii in preambulul constitutiei, pana la anul provincia va fi independenta.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree