In cei 5 ani de existenta, Altermedia a scris numeroase articole despre situatia de fapt din fosta Iugoslavie si despre tendintele separatiste din Kosovo. Astazi, intr-un ceas dramatic pentru tara vecina, in pericol de a pierde, prin hotararea unor lideri corupti si impotriva principiilor fundamentale ale dreptului international, o parte din teritoriul sau, ne amintim de Romania sfasiata intr-un mod asemanator - poate mai putin “elegant” - in vara lui 1940.
Desi ultimii ani au marcat numeroase frictiuni cu autoritatile de la Belgrad, in special in dispute privind situatia minoritatii romane din Banatul sarbesc, iar relatiile cu Serbia s-au racit dupa intrarea Romaniei in NATO si UE, aceasta nu poate diminua gravitatea situatiei si nici nu trebuie sa ne abata atentia de la semnalul de alarma pe care ruperea unei tari, pentru prima data dupa sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, il constituie pentru Romania, confruntata cu cererile tot mai agresive pentru “autonomie” ale radicalilor maghiari din Transilvania.
Astazi Altermedia publica mai multe materiale cu tema situatiei din Kosovo, atat de actualitate, cat si retrospective:
Razboiul din Kosovo - asa cum a fost (George Roncea - Civic Media)
Campanie cu panouri stradale impotriva independentei Kosovo (Altermedia)
Distrugerea programatica a mostenirii sarbe din Kosovo, parte a planului international de secesiune (Altermedia)
Adevarurile ascunse ale independentei Kosovo (Rompres/Altermedia)
Pentru mai multe detalii vezi www.altermedia.ro/iugoslavia precum si arhiva Altermedia pe subiectele Iugoslavia/Kosovo.


















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment