Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica Secante romanesti]

ÎN LUNA septembrie a anului trecut, am cunoscut din întâmplare, într-un sanatoriu din Paris, un domn de la care am aflat, vorbind vrute şi nevrute, că era evreu din Budapesta. Mai apoi, mi-a mărturisit că se născuse în Satu Mare, imediat după Primul Război Mondial. După ce am mai discutat câteva minute, mi-a venit deodată în minte o întrebare delicată: voiam să ştiu cum a scăpat din deportările masive care au avut loc în Ungaria, la sfârşitul războiului.

A ezitat câteva clipe, după care m-a întrebat: “Ai timp să asculţi o istorie mai lungă?” Intrigat de această reacţie, i-am răspuns afirmativ.

Descrierea evenimentelor pe care am auzit-o în continuare s-a desfăşurat de-a lungul a trei zile, câte o oră în fiecare zi. Mărturisesc că ceea ce am aflat atunci mi s-a părut atât de uimitor, ba chiar neverosimil, încât, după primul episod, am alergat să verific autenticitatea afirmaţiilor interlocutorului meu. Mai apoi, am urmărit în cunoştinţă de cauză povestirea lui, am discutat împreună diferitele detalii şi am vizionat caseta înregistrată acum mai bine de doisprezece ani pentru Fundaţia “Survivors of the Shoah”.

Această mărturie unică a unui martor primordial care a trăit în primul plan un moment particular şi fără pereche al ultimelor zile din cel de-al Doilea Război Mondial este atât de impactantă şi se îndepărtează atât de mult de imaginile cunoscute, încât poţi înţelege cu uşurinţă ezitările martorului în a o face publică. Însă, în mod straniu, se va vedea în continuare că aceste evenimente şi polemicile care le-au generat continuă să fie de actualitate până în zilele noastre, la mai bine de o jumătate de secol după ce s-au petrecut. Un argument major în favoarea necesităţii de a fi amintite.

Szigmond Kalocsai si autorul la Paris in 2007

Mă numesc Sigismund Kalocsai şi m-am născut pe 14 august 1922 într-un oraş numit Satmar. De fapt, acest oraş are două nume: în 1922, când m-am născut, oraşul aparţinea României, deci se numea în româneşte Satu Mare, iar în ungureşte, Satmar. Această regiune din Transilvania a fost mai disputată decât Alsacia şi Lorena, pentru că între 1919 şi 1945 şi-a schimbat de patru ori naţionalitatea între România şi Ungaria.

Continuare »

Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica Secante romanesti]

ÎN CELEBRA sa carte intitulată “Trei într-o barcă”, Jerome K. Jerome povesteşte anecdota următoare:

Curios să înţeleagă cauzele unei afecţiuni minore care-l supăra, autorul s-a dus la bibliotecă pentru a consulta dicţionarul medical al bolilor umane…

“Ei bine, ce ai?” m-a întrebat el.

“Ştii, prietene, viaţa e scurtă şi a ta riscă să se sfârşească înainte de a termina să-ţi descriu tot ce am. Mă mulţumesc să-ţi spun ce nu am: nu am “hidrartroza cameristelor”! Din ce motiv această lacună, nu pot să-ţi spun. Însă pot să te asigur însă că am toate celelalte boli, dela A la Z.”

După ce l-a consultat rapid, doctorul a redactat o reţetă cu care, bine împăturită în buzunar, eroul nostru s-a dus direct la farmacia din colţ.

După ce a citit-o cu atenţie, farmacistul i-a înapoiat-o, scuzându-se că nu-l poate servi.

“Nu sunteţi farmacist?” s-a mirat clientul potenţial.

“Ba da, şi chiar de aceea: am o farmacie, nu un hotel – restaurant!”

Numai atunci, autorul a citit reţeta doctorului, pe care scria:

“O livră de biftec şi o halbă de bere neagră odată la şase ore.
O plimbare de 15 kilometri în fiecare dimineaţă.
Culcarea la ora 11 fix, în fiecare seară. Şi nu-ţi mai umfla capu’ cu lucruri care te depaşesc.”

“Am urmat sfatul doctorului” spune mai departe autorul cărţii. “Rezultatul: am scăpat cu viaţă. Şi trăiesc în continuare.”

Continuare »