In incheierea materialului dedicat lucrarii pr. Serafim referitoare la creationism, va oferim cateva detalii de ordin biografic de natura sa formeze o idee despre exceptionala personalitate a monahului Serafim Rose. Traducerea si adaptarea materialelor ce alcatuiesc episodului 8 a fost realizata de Radu Hagiu.

De saptamana viitoare, serialul dedicat creationismului stiintific va continua cu fragmente din lucrarea “Ortodoxia si eroarea evolutionista” de biofizician Firmilian Gherasim si matematician Ion Vladuca, prin bunavointa editorului - Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie “Scara”, caruia ii multumim.

EPILOG: Despre viata si activitatea Pr. Serafim Rose

Episodul precedent…

“UN OM CE NU APARTINE ACESTEI LUMI”
de monah-rasofor Lavrentie
(Intaiul fiu duhovnicesc al par. Serafim)

Ieromonahul Serafim Rose, co-fondator si co-editor al periodicului “Orthodox Word” (”Cuvantul Ortodox”) si co-fondator al Fratiei Sf. Gherman al Alaskai si al Manastirii din Platina, California, a adormit intru Domnul pe 2 septembrie 1982. Nascut in 1934, in California, a crescut intr-o familie tipica de protestanti americani. A absolvit cursurile colegiului Pomona din zona Los Angeles-ului, iar mai apoi si-a dat master-ul in limba chineza (dialectul mandarin) la Universitatea Californiei din Berkeley.

A intalnit pentru intaia oara ortodoxia ca urmare a prelegerii proaspatului absolvent al seminarului din Jordanville, Gleb (staretul Gherman) Podmoşenski, in 1961. In 1963 s-a hotarat intemeierea fratiei Sf. Gherman al Alaskai, ca o nevointa misionara spre convertirea vorbitorilor de engleza, sub patronajul Fericitului Arhiepiscop Ioan (Maximovici) (+1966). Fratia a debutat cu sediul pe bld. Geary din San Francisco, situandu-se usa in usa cu Catedrala, care pe atunci se afla in constructie. “Cuvantul ortodox” a inceput sa fie publicat cu numarul pe ianuarie-februarie din 1965. Primele numere erau realizate manual, tiparite intr-o presa manipulata si alimentata de mana. Pe langa publicarea revistei, cei doi mai conduceau un atelier de icoane si o librarie. Parintele Serafim, cu surasul sau smerit si felul sau bland de a fi, se afla acolo pentru a-i intampina pe clienti si pentru a raspunde intrebarilor, raspandindu-si lumina.

In 1967, urmarindu-si planurile pe termen lung si de mare anvergura, a inceput cautarea unui loc potrivit unui schit, ca astfel sa poata fi dobandit monahismul deplin. Vladica Ioan adormind in 1966, fratia avea de acum un ocrotitor ceresc care sa-i asiste in toate dreptele lor nevointe. Dupa o cautare laborioasa prin nordul Californiei, s-a decis asupra asezarii actuale a Manastirii Sf. Gherman al Alaskai. Resedintele si tipografia au fost pregatite astfel incat mutarea de 500 de km. a fost infaptuita la sarbatoarea Adormirii din 1969. Timp de un an, cei doi membri ai fratiei au lucrat in singuratate si liniste pana sa primeasca tunderea in Schima Mica, din octombrie 1970. Mai inainte, in august 1970, Sf. Gherman al Alaskai fusese proslavit [canonizat] in Catedrala Sfintei Fecioare Bucuria celor necajiti, din San Francisco. Fratia a muncit din greu si fara odihna pentru aceasta, si spre a aduce la cunostiinta minunile savarsite de Sf. Gherman, precum si importanta sa pentru Biserica Ortodoxa, indeosebi in America.

Parintele Serafim a apartinut acelei specii rare, ascetii. Cine poate cunoaste nevointele sale? Probabil numai staretul Gherman. Dar ceilalti au fost martori. Nenumarate erau noptile in care nu i se putea capta atentia decat cu mare greutate, caci era prins in Rugaciunea lui Iisus, chiar si pe cand statea la masa. A dovedit virtuti asa cum putini oameni o pot face in vremurile noastre. A crezut in mod implicit in invatatura Parintilor ca ascultarea catre parintele si indrumatorul duhovnicesc trebuie facuta fara comentarii. Rareori si-a ingaduit sa ajunga indeajuns de tulburat incat sa se poata zice ca era manios.

Si-a cladit o mica cabana, de circa 6 x 10 picioare, pe munte, drept refugiu in fata numarului mereu in crestere al vizitatorilor. Timp de 7 ani a fost binecuvantat cu fericirea acestui refugiu, unde si-a pregatit multe din articole pentru publicare, unde s-a rugat si s-a gatit pentru parasirea lumii acesteia, in care a fost cu adevarat un strain si un calator, si pentru intrarea in patria sa cereasca. A fost hirotonit ierodiacon in ianuarie 1977 si inaltat la rangul de ieromonah in duminica Izvoratorilor-de-mir din acelasi an, astfel ca, dupa 8 ani de vietuire in pustie, el si staretul Gherman au putut savarsi Sfintele Taine.

Parintele Serafim a fost sursa de inspiratie pentru mii de oameni. A oferit unele din cele mai inspirate predici scrise vreodata in limba engleza. Povatuirea sa constanta era: “Osandeste-te. Nu-ti cauta niciodata indreptatiri. Daca trebuie, sau daca crezi ca trebuie, ingaduie-ti o slabiciune, iar apoi asigura-te ca o recunosti ca fiind o slabiciune, si un pacat. Dar priveste la greselile tale si nu-ti osandi fratele!” In timpul ultimei parti a vietii sale, Parintele Serafim a insistat mai ales pe nevoia de atentie duhovniceasca (trezvie), in pregatirea luptelor ce vor veni. Se pare ca avea o constienta, o inainte-cunoastere a vremurilor apocaliptice ce ne asteapta. Mesajul sau a fost transmis in extrem de cunoscuta fraza: “E mult mai tarziu decat iti inchipui”.

Scriind atat in rusa cat si in engleza, Parintele Serafim a reusit sa produca un suvoi de articole si carti intr-o perioada relativ scurta de timp - doar 17 ani - acoperind fiecare tema imaginabila de interes si importanta pentru cititorul ortodox, incluzand vietile sfintilor, Dumnezeiestile slujbe, probleme contemporane si teologie. De asemenea, a tradus nenumarate lucrari, facandu-le disponibile in engleza pentru prima data - un serviciu nemasurat facut crestinilor ortodocsi vorbitori de limba engleza.

Parintele Serafim a realizat, intru slava lui Dumnezeu si spre raspandirea crestinismului ortodox, mai mult decat orice alta persoana nascuta pe continentul american. Fie ca Dumnezeu sa il odihneasca impreuna cu sfintii Sai, acolo unde lumina fetei Sale il va vizita. Si fie ca pomenirea sa sa fie vesnica!

* * *

UN SFANT AL VREMURILOR NOASTRE
Viata ascetica a Parintelui Serafim Rose

de parintele Alexie Young [astazi ieromonahul Ambrozie]

Am avut privilegiul sa il cunosc din 1966, in perioada adormirii Sfantului Arhiepiscop Ioan Maximovici, parintele sau duhovnicesc. Parintele Serafim era mirean la acea data – nu avea nici macar faimoasa barba a anilor sai de pe urma, inca – iar apoi a devenit citet in Catedrala, la scurta vreme dupa ce l-am intalnit prima oara. Nu cunosc care era Pravila sa, nici cat de multe metanii facea. Nu a vorbit niciodata despre aceasta. Era un om foarte retras. Dar eu si ceilalti care i-au fost apropiati stiu ca rostea Rugaciunea [lui Iisus] neincetat si ca probabil in ultimii sai ani a fost pe deplin isihast. Nu l-am vazut niciodata fara o metaniera miscandu-i-se printre degete.

Era de un calm si o pace desavarsita, in toata vremea. Niciodata nu l-am vazut manios sau tulburat de ceva (si l-am vazut in multe imprejurari de-a lungul anilor), si o singura data l-am vazut razand. Si totusi nu era nici amar sau posomorat. Doar foarte „asezat”. Nu era indeosebi un extrovertit, dar intotdeauna lua parte in mod „firesc” la ceea ce se petrecea, desi nu domina o conversatie. Vocea sa era foarte tacuta; trebuia sa asculti cu atentie pentru a-l auzi, iar timbrul sau muzical era de tenor.

Atat pe cat cunosc, tinea doar postul monahal obisnuit, care include Postul Ingerilor din zilele de luni. Am luat parte la nenumarate mese de-a lungul anilor, la manastire. Manca intotdeauna tot se gasea in farfuria sa, dar niciodata nu se intindea spre a servi un supliment. Desigur ca nu manca niciodata intre mese, si a urmat intotdeauna practica monahala de a nu tine mancare in chilie. Uneori, pe cand se afla singur in manastire (un fapt intamplat adesea), sarea peste mese, dar aceasta probabil ca este legat mai mult de faptul ca era un „profesor distrat” decat de vreo practica ascetica. In casa mea manca obisnuit, fara a se abtine, dar si fara a lua suplimente. L-am intrebat odata daca are vreun fel de mancare preferat, si mi-a raspuns ca nu. Cand i-am intrebat pe ceilalti calugari, mi-au spus ca nu au nici cea mai mica ideea de vreo mancare preferata a lui, si ca nu vorbea niciodata despre mancare.

Ca un exercitiu ascetic, insa, purta un fular de lana extrem de greu si de aspru, in jurul gatului, sub dulama, chiar si pe vremea cea mai calduroasa. Nu am stiut despre aceasta pana in ultimii sai ani, cand, la un moment dat, razbatea deasupra gulerului dulamei sale. Cand i-am intrebat pe ceilalti calugari despre aceasta, mi-au spus ca este o nevointa ascetica – precum o haina de par. Totusi, simtea ca nevointele ascetice neobisnuite sau remarcabile nu erau pentru vremile noastre. Spunea ca doar faptul de a fi un crestin ortodox bun, decent si evlavios era deja o „nevointa ascetica” imensa! Asa ca nu a dat niciodata binecuvantare vreunui copil al sau duhovnicesc sa depaseasca randuielile obisnuite de postire ale Bisericii, ca si Rugaciunile de Dimineata si de Seara din cartea de rugaciuni. Mi-a ingaduit mie, la acea vreme, sa rostesc Rugaciunea [lui Iisus] nu mai mult de jumatate de ora pe zi, si nu mi-a dat sa fac metanii (cu exceptia celor din timpul slujbelor de peste saptamana si din posturi) decat ca pocainta. Simtea ca mai ales convertitii au tendinta sa exagereze foarte usor si apoi sa se trezeasca cu ceea ce el numea „indigestie duhovniceasca”. Mai bine sa mergi foarte incet, spunea, si intotdeauna doar „din tarie in tarie”.

Parintele Serafim facea o „baie de sapun” intr-un lighean in chilia sa din cand in cand, dar intotdeauna facea un dus complet o data pe an, chiar inainte de vizita anuala la mama sa. Nu a mirosit si nu a aratat soios sau murdar niciodata. Cat priveste mentinerea „sanatatii” in alte feluri, stiu ca lua zilnic o multi-vitamina, doar din ascultare, dar altminteri nu avea nici un soi de interes in probleme de sanatate. L-am intrebat odata daca el sau manastirea au asigurare medicala. A ridicat in sus degatul sau aratator si a spus (aratand cerurile): „ACEEA este asigurarea mea medicala.”

Am trait una sau doua experiente ale inainte-vederii sale, cand mi-a citit efectiv mintea (sau, mai curand, mi-a citit inima), dar nu a fost un fenomen constant sau frecvent, in experienta mea. Oricum, rugaciunile sale pentru cineva erau foarte puternice, si dupa moartea sa cunosc personal cazul vindecarii extrem de dramatice a unei persoane suferind de cancer in faza terminala, in urma mijlocirii sale. In mod vadit este un om pentru vremurile noastre. Raposatul arhiepiscop Antonie al San Francisco-ului spunea ca el a fost „intaiul” podvijnik (drept-luptator) american get-beget, si prin urmare pilda pentru noi toti. In a patruzecea zi de la adormirea sa, raposatul episcop cu viata sfanta Nectarie – care l-a cunoscut foarte bine – i-a cantat in mod spontan o „Proslavire” ca sfant – monah, astfel ca aceasta este intaia „cinstire locala” a sa. [Corpul sau a ramas moale si pastrand o frumoasa culoare aramie, in tot timpul de pana la ingropare.] Parintele Serafim a fost probabil primul carturar patristic autentic de limba engleza. Nu ar fi spus niciodata aceasta despre sine, desigur, dar este un lucru adevarat.

* * *

CITATE DIN PR. SERAFIM

- Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi, este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eul. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii. Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare.

- Crestinilor ortodocsi! Tineti aproape harul pe care il aveti; nu il lasati niciodata sa devina o chestiune de obisnuinta; nu il socotiti niciodata doar dupa masurile omenesti sau nu va asteptati sa fie logic sau pe intelesul celor ce nu pot patrunde nimic din ceea ce depaseste omenescul… Fie ca toti crestinii ortodocsi sa se intareasca pentru batalia ce le sta dinainte, fara a uita vreodata ca in Hristos izbanda este deja a noastra.

“Orthodoxy and the Religion of the Future (1979)”; traducere românească: Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, FEP - Tipografia Centrală, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995.

* * *

- Cat despre fatalismul celor ce cred ca omul trebuie sa fie rob al „duhului vremurilor”, acesta este dezaprobat de experienta fiecarui crestin vrednic de numele sau, caci viata crestina nu este altceva decat o lupta impotriva duhului fiecarui veac, de dragul vesniciei.

- Libertatea i-a fost daruita omului pentru a-l lasa sa aleaga intre adevaratul Dumnezeu si sine, intre adevarata cale spre indumnezeire in care sinele este smerit si rastignit in viata aceasta, pentru a fi inviat si inaltat intru Dumnezeu si in vesnicie, si calea mincinoasa a indumnezeirii proprii, ce fagaduieste inaltarea in viata aceasta, dar sfarseste in prapastie. Acestea doua sunt, in cele din urma, singurele optiuni deschise libertatii omului; si pe ele au fost intemeiate cele doua Imparatii, Imparatia lui Dumnezeu si Imparatia Omului, care pot fi deosebite in aceasta viata numai cu ochiul credintei, dar vor fi despartite in viata ce va sa fie, ca Rai si Iad. Este limpede careia dintre acestea doua Imparatii ii apartin civilizatiile moderne… Vechea porunca [biblica] a lui „Tu trebuie”, spune Zarathustra [al lui Nietzsche] a devenit demodata; noua porunca este „Eu vreau”.

- Compromisul crestin in gandire si in vorba, precum si nepasarea in fapta, au deschis calea catre izbanda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurditatii este dreapta rasplata a crestinilor ce nu au reusit sa fie crestini.

- Este inutil, de fapt, mai corect, este absurd a vorbi despre reformarea societatii, despre schimbarea cursului istoriei, despre ajungerea intr-un veac dincolo de absurditate, daca nu il avem pe Hristos in inimile noastre; iar daca il avem pe Hristos in inimile noastre, nimic altceva nu mai conteaza.

“Subhumanity: The Philosophy of the Absurd” [Subumanitatea: Filosofia absurdului] in The Orthodox Word, Platina, sept.-oct. 1982

* * *

- Nu trebuie sa ne izolam in mod artificial de realitatile lumii de astazi; mai degraba, trebuie sa invatam a folosi cele mai bune lucruri pe care ni le ofera lumea, caci tot ceea ce este bun in lume - daca suntem indeajuns de intelepti ca sa vedem - arata catre Dumnezeu, si trebuie sa folosim aceasta. Prea multi oameni cad in greseala marginirii Ortodoxiei la slujbele bisericii, la rugaciuni si la lectura ocazionala a unei carti duhovnicesti. Adevarata ortodoxie, insa, cere o daruire care implica fiecare aspect al vietilor noastre. Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. De aceasta, trebuie sa ne dezvoltam o perspectiva ortodoxa asupra lumii si sa traim potrivit ei.”

“Living an Orthodox World-View” ["Trairea unei perspective ortodoxe asupra lumii"], o prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, august 1979; publicata in “Orthodox America”, aug.-sept. 1982