CONFORM DARWINISMULUI, singurele cauze responsabile pentru originea si dezvoltarea vietii sunt cele naturale si nedirijate. În mod particular, darwinismul exclude posibilitatea ca Dumnezeu sau oricare altă inteligentă călăuzitoare să fi jucat vreun rol în originea si dezvoltarea vietii. În cultura vestică, ascensiunea darwinismului a fost cu adevărat meteorică. Si totusi, pe tot parcursul ascensiunii sale au existat întotdeauna dizidenti care au considerat ca neadecvată viziunea darwinistă conform căreia cauze naturale nedirijate ar produce întreaga diversitate si complexitate a vietii.
Înainte de mijlocul anilor ‘80 această dizidentă a fost sporadică, si căutând în principal să influenteze opinia publică prin procese (si nu a fost prea eficientă în acest domeniu). Odată cu miscarea Design-ului Inteligent, această dizidentă a devenit acum polarizată, promitând să răstoarne dominatia culturală a darwinismului, cam în acelasi fel în care miscările de eliberare din Europa de Est au răsturnat dominatia politică a marxismului la sfârsitul anilor ‘80.
Miscarea Design-ului Inteligent începe odată cu lucrările lui Charles Thaxton, Walter Bradley, Michael Denton, Dean Kenyon si Phillip Johnson. Fără a lua Biblia ca pe un text stiintific, acesti savanti au criticat darwinismul pe baze stiintifice si filosofice. Pe tărâmul stiintific, ei au arătat că darwinismul este un cadru inadecvat pentru biologie. Pe tărâmul filosofic, au arătat că darwinismul este încurcat fără iesire cu naturalismul, viziunea conform căreia natura îsi este suficientă si astfel nu are nevoie de Dumnezeu sau de altă inteligentă călăuzitoare. Mai recent, savanti precum Michael Behe, Stephen Meyer, Paul Nelson, Jonathan Wells si eu însumi au trecut la un alt nivel, propunând un program de cercetare pozitivă în care cauzele inteligente devin cheia întelegerii diversitătii si complexitătii vietii.
Prin această dublă abordare - critica darwinismului pe de o parte, si furnizarea unei alternative pozitive pe de altă parte -, miscarea Design-ului Inteligent a câstigat rapid aderenti dintre cei mai buni si străluciti membri ai comunitătii academice. Ea este responsabilă deja pentru pierderea de către darwinism a “pozitiei” sale pe piata intelectuală. Dacă va reusi pe deplin, Design-ul Inteligent nu va îndepărta doar darwinismul, ci si mostenirea culturală a acestuia. Și din moment ce nici un aspect al culturii occidentale nu a scăpat neatins de influenta darwinismului, nici un aspect al culturii occidentale nu va scăpa astfel reevaluării în lumina Design-ului Inteligent.
Ce este deci Design-ul Inteligent? Design-ul inteligent începe cu observarea faptului că anumite cauze inteligente pot face lucruri de care cauzele naturale nedirijate nu sunt capabile. Acestea din urmă pot plasa piese de scrabble pe o tablă, dar nu pot aranja piesele în cuvinte si expresii cu sens. Pentru a obtine un aranjament care are sens este nevoie de o cauză inteligentă. Această intuitie, că există o distinctie fundamentală între cauzele naturale nedirijate pe de o parte si cauzele inteligente pe de cealaltă parte, a sustinut argumentele design-ului din secolele trecute.
De-a lungul secolelor, teologii au sustinut că natura prezintă caracteristici pe care natura însăsi nu le poate explica, dar care, în schimb, necesită o inteligentă superioară naturii. De la Părintii Bisericii precum Minucius Felix si Vasile cel Mare (secolele 3 si 4) la scolasticii medievali precum Moise Maimonide si Toma d’Aquino (secolele 12 si 13) până la gânditori reformati precum Thomas Reid si Charles Hodge (secolele 18 si 19), găsim teologi care aduc argumente pentru design, plecând de la datele naturii si ajungând la inteligenta care operează asupra si deasupra naturii.
Argumentele pentru design nu sunt noi. Într-adevăr, argumentele pro-design continuă să fie un reper al cursurilor de filosofie si religie. Cel mai faimos dintre argumentele pentru design este cel al lui William Paley - argumentul ceasornicarului (din cartea lui Paley Teologie Naturală, publicată în 1802). Conform lui Paley, dacă găsim un ceas pe un câmp, adaptarea mijloacelor ceasului la scopul său (adică adaptarea părtilor sale în scopul indicării timpului) ne asigură că el este produsul unei inteligente, si nu doar rezultatul unor procese naturale nedirijate. La fel, minunatele adaptări ale mijloacelor la scopuri în organisme, fie la nivelul întregului organism, sau la nivelul diverselor subsisteme (Paley s-a concentrat în mod special pe ochiul mamiferelor), asigură faptul că organismele sunt produsul unei inteligente.
Cu toate că este în mod intuitiv atractiv, argumentul lui Paley a fost, până nu demult, considerat desuet. Acest lucru se schimbă acum. În ultimii cinci ani design-ul a cunoscut o revigorare explozivă. Oamenii de stiintă încep să înteleagă că design-ul poate fi formulat riguros ca teorie stiintifică. Ceea ce a tinut designul în afara mainstream-ului stiintific în acesti ultimi 130 de ani este absenta unei metode precise de a distinge obiectele care au o cauză inteligentă de cele care nu au o cauză inteligentă. Pentru ca design-ul să fie un concept stiintific rodnic, oamenii de stiintă trebuie să fie siguri că pot determina cu încredere dacă ceva este produsul design-ului.
Johannes Kepler credea că craterele de pe lună au fost proiectate de locuitorii lunii. Acum stim că aceste cratere s-au format pe cale naturală. Tocmai această teamă de a atribui în mod eronat ceva design-ului cu riscul de a fi contrazis mai târziu a împiedicat design-ul de a intra corespunzător în rândul stiintei. Dispunând de metode precise de a distinge obiectele provenite din actiuni inteligente de cele din actiuni neinteligente, oamenii de stiintă sunt acum capabili să evite greseala lui Kepler.
Ceea ce a apărut este un nou program pentru cercetare stiintifică cunoscut ca Design Inteligent. În biologie, Design-ul Inteligent este o teorie despre originile biologice si despre dezvoltare. Asumptia sa principală este ca, pentru a explica structurile complexe bogate în informatie din biologie este necesar apelul la cauze inteligente, si că aceste cauze sunt detectabile în mod empiric.
A spune că aceste cauzele inteligente sunt detectabile pe cale empirică este echivalent cu a spune că există metode bine definite care, pe baza caracteristicilor observabile ale lumii, sunt capabile să distingă în mod coerent cauzele inteligente de cele naturale si nedirijate. Multe stiinte speciale au dezvoltat deja asemenea metode pentru a trage această linie de demarcatie - de notat sunt stiinta judiciară, criptografia, arheologia si căutarea inteligentei extraterestre (precum în filmul Contact).
De câte ori aceste metode detectează cauzalitate inteligentă, entitatea subzistentă pe care o descoperă este informatia. Design-ul Inteligent formulat corespunzător este o teorie a informatiei. În cadrul unei asemenea teorii, informatia devine un indicator demn de încredere al cauzalitătii inteligente, precum si un obiect adecvat al investigatiei stiintifice. Design-ul Inteligent devine astfel o teorie pentru detectarea si măsurarea informatiei, explicarea originii si monitorizarea fluxului acesteia. Design-ul Inteligent este nu este, deci, studiul cauzelor inteligente per se, ci studiul căilor informationale induse de cauze inteligente.
Ca rezultat, Design-ul Inteligent nu presupune nici un creator si nici miracole. Design-ul Inteligent este minimalist din punct de vedere teologic. El detectează inteligenta fără a specula despre natura acestei inteligente. “Complexitatea ireductibilă” a biochimistului Michael Behe, “informatia activă” a fizicianului David Bohm, “complexitatea functională” a matematicianului Marcel Schützenberger, si propria mea “informatie complexă specifică” sunt căi alternative către aceeasi realitate.
Detectabilitatea emprică a cauzelor inteligente este cea care face din Design-ul Inteligent o teorie stiintifică completă, si o distinge de argumentele pentru design ale filosofilor, sau de ceea ce a fost numită în mod traditional “teologia naturală”. Lumea contine evenimente, obiecte si structuri care epuizează resursele explanatorii ale cauzelor naturale nedirijate, si care pot fi explicate adecvat doar prin recursul la cauze inteligente. Oamenii de stiintă sunt acum în stare să demonstreze în mod riguros acest lucru. Astfel, ceea ce a constat într-o persistentă intuitie filosofică se transformă acum într-un program stiintific de cercetare.
Design-ul Inteligent face ca naturalismul, în toate formele lui, să fie respins. Naturalismul metafizic, viziunea conform căreia cauzele naturale nedirijate guvernează în întregime lumea, va fi respinsă pentru că este falsă. Naturalismul metodologic, viziunea conform căreia, de dragul stiintei, explicatia stiintifică nu trebuie niciodată să depăsească recursul la cauze naturale nedirijate, va fi respinsă întrucât sufocă cercetarea. Nu se câstigă nimic prin afirmatia că stiinta se poate descurca si fără cauze inteligente. În schimb, deoarece cauzele inteligente sunt detectabile în mod empiric, stiinta trebuie să rămână mereu deschisă dovezilor activitătii lor.
În ce stare lasă aceasta “creatia specială” si evolutionismul teist? Din punct de vedere logic, Design-ul Inteligent este compatibil cu orice - de la cel mai strict creationism (Dumnezeu este creatorul fiecărei specii noi în parte) până la cea mai subtil si de largă întindere evolutionism (Dumnezeu amestecând împreună toate organismele în marele arbore al vietii). Prima întrebare pentru Design-ul Inteligent nu este cum au apărut organismele (cu toate că aceasta este o temă de cercetare care trebuie abordată), ci dacă acestea prezintă în mod clar urme detectabile empriric ale unei cauze inteligente. În principiu, un proces evolutiv poate prezenta astfel de “semne de inteligentă” la fel ca orice act al creatiei speciale.
Dacă esti crestin, care este beneficiul teologic al Design-ului Inteligent? Este important să realizăm că Design-ul Inteligent nu este o tactică apologetică pentru atragerea oamenilor în Împărătia lui Dumnezeu. Design-ul Inteligent este un program stiintific de cercetare.
Acestea fiind spuse, Design-ul Inteligent nu are implicatii pentru teologie. Cea mai drastică provocare la adresa teologiei în ultimii două sute de ani a fost naturalismul. În cultura vestică, naturalismul a devenit pozitia implicită pentru toate cercetările serioase. De la studiile biblice la drept, la educatie, la stiintă, la presă, cercetarea este concepută numai sub presupozitia naturalismului.
C.S. Lewis se exprimă astfel: “Cu presupunerile naturaliste… te întâlnesti la tot pasul… Acest lucru provine în parte de la ceea ce am putea numi o ‘mahmureală’. Toti avem naturalismul în sânge si chiar convertirea nu înlătură dintr-o dată infectia din sistemul nostru. Presupozitiile materialiste se reîntorc în mintea noastră de câte ori vigilenta noastră este scăzută” (citat din Miracole)
Evidentiind design-ul din natură, Design-ul Inteligent promite să vindece cultura vestică de această regretabilă “mahmureală iluministă”. Într-adevăr, Design-ul Inteligent oferă cea mai clară dezmintire a naturalismului la zi. Naturalismul asteaptă de la stiintă să îi justifice acestuia îndepărtarea scopului din natură. Design-ul Inteligent arată că naturalismul se prăbuseste pe propriile baze. Pentru a fi siguri, există motive filosofice întemeiate pentru a respinge naturalismul - chiar existenta lumii si inteligibilitatea lumii ridică întrebări la care stiinta nu poate răspunde, si care arată către un punct dincolo de lume. Design-ul Inteligent arată că există de asemenea motive stiintifice întemeiate pentru respingerea naturalismului. (traducere si adaptare de Paul Cocei)
* William A. Dembski (foto sus) este matematician si filosof, preda disciplina Stiinta si Teologie la Southern Seminary, Louisville, SUA. Este senior fellow la Center for Science and Culture apartinand de Discovery Institute si director executive al International Society for Complexity, Information, and Design (www.iscid.org). Mai multe amanunte la www.designinference.com/biosketch.htm
Legaturi utile:
www.creationism-stiintific.ro
16 responses so far ↓
1 Anastasia // Mar 17, 2006 at 9:06 am
Haosul nu poate crea ordine, şi un copil poate înţelege asta.
2 cristian // Mar 17, 2006 at 1:37 pm
Pt Anastasia: Dragă Anastasia, să nu crezi, că Design- ul inteligent face neapărat apologetică creştină! După cum spune şi Dembinski, el doar combate cu metode riguros ştiinţifice naturalismul. Dar de aici şi până la mărturisirea lui Dumnezeu mai este cale. Iar de la mărturisirea unui dumnezeu (observi, că divinitatea nu este neapărat personală în viziunea celor cu design- ul inteligent- ei mai degrabă se referă la energiile necreate) şi până la mărturisirea Prea Sfintei Treimi, calea este încă şi mai lungă.
Deci este bine, ca DI să fie tratat cu atenţie de către creştini, chiar dacă şterge în mod tranşant darwinismul din categoria teoriilor serioase.
3 Kronos // Mar 17, 2006 at 2:07 pm
Interesant articolul.
Intrebarea este, cine este Dumnezeu?
4 Anastasia // Mar 17, 2006 at 3:10 pm
Cristian
Nici nu ma indoiesc. Atat timp cat vor trai oameni pe pamant vor tot apare teorii care sa infirme alte teorii.
Kronos
Dumnezeu este Sfanta Treime revelata omului prin Persoana Mantuitorului Hristos.
Au fost oameni care L-au cautat prin toate religii lumii pe Dumnezeu si au marturisit la urma ca numai Adevarul revelat prin crestinism este singurul valabil.Cred ca personalitatea cea mai emblematica in acest sens este un amercan-Serfim Rose, un geniu al intelectului, un om exceptional. A fost la inceput ateu , a suferit cumplit din cauza incertitudii, a intrebarilor-de ce?pentru ce?-a cautat si a aflat. S-a scris o carte despre viata lui, este fascinant sa vezi cum putea sa invete cu o viteza iesita din comun limbile straine, limbi vechi pentru a putea studia stravechile texte sacre in original. In aceste texte sacre el chiar spera sa gaseasca Adevarul.L-a citit pe Nietzche in original, a invatat chineza veche pentru a studia Tao, s-a apropiat de budism si filosofia Zen dar…nimic.Intr-o zi a mers din intamplare la o slujba ortodoxa in catedrala rusa din San Francisco. Desi nu a inteles nimic din slujba a inteles ca acolo era acasa si cautarile lui s-au sfarsit. Ce-a urmat? S-a convertit si si-a asumat ortodoxia pana la capat, fara jumatati de masura.
5 Zob Gheorghe // Mar 17, 2006 at 5:21 pm
Pentru a intelege evolutia cunoasterii trebuie plecat de la compozitia,structura si functiile spiritului individual.Avand in vedere definitia cunoasterii ca fiind reproducerea in spirit a ceea ce este inafara de sine distingem diferite grade de reproducere definite ca grade de corespondenta cu starea de fapt a obiectului.Prin urmare Adevarul deci corespondenta constructiei intrasubiective cu obiectul reprodus este gradual.Din aceasta se deduce ca orice judecata poate fi cuantificata.De ex.Este numai 30 la suta adevarat ca “exista o diferenta intre o cauza neinteligenta si o cauza inteligenta”.Deci poate fi tot atat de inteligenta si cauza care faureste bricheta ca si cauza care a faurit viermele.
Intreaga problema tine de conditia umana.Iesirea din actuala conditie umana implica logic si iesirea din facultatile actuale de cunoastere.Actualul sistem biologic conditioneaza restrictiv si insusirea cognitiva a spiritului uman din care logic fac parte toate modalitatile de cunoastere ale obiectului fie el natural, fie social fie spiritual etc.Designul Inteligent incearca aceasta rupere de nivel dar se pare ca tot in limitele gandirii se va desfasura.
6 Raul // Mar 18, 2006 at 1:34 am
***este un amercan-Serfim Rose, un geniu al intelectului, un om exceptional***
Iertati-mi ignoranta. Cine este acest Serafim? Google n-a dat de el cu toate ca gaseste rapid geniile intelectului. Are tangentza cu Design-ul Inteligent?
7 epimeteu // Mar 18, 2006 at 12:07 pm
“Deus ex machina” rezolva toate problemele. O teorie cu un design foarte ‘inteligent’ ;)
8 altermedia_ro // Mar 18, 2006 at 12:12 pm
Raul, nu stiu ce google folositi, dar de parintele Serafim dai cu siguranta si foarte usor in acest mod. Singura tangenta cu DI este ca il respinge.
Si noi am difuzat cateva materiale scrise de el, sau despre el.
‘Moarte lumii’
http://ro.altermedia.info/antisistem/moarte-lumii-punkisti-deveniti-monahi_1067.html
‘Teoria evolutionista, rod al imaginatiei’ (serial)
http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/teoria-evolutionista-rod-al-imaginatiei-viii_1935.html
In Romania au aparut mai multe carti, precum ‘Cartea facerii, crearea lumii si omul inceputurilor’
http://www.librarie.net/carti/18175/Cartea-Facerii-crearea-lumii-si-omul-inceputurilor-Ieromonah-Serafim-Rose
Oricum va recomand pentru mai multe amanunte sa mai incercati o cautare in Google, de fapt doua, dupa ’serafim rose’ si respectiv ’seraphim rose’
9 Raul // Mar 18, 2006 at 1:40 pm
Am cautat cu http://www.google.com ’serafim-rose’ si apareau tot felul de serafim in site-uri de limba engleza dar acesta nu. Citesc de putin timp Altermedia si nu am cautat in urma. In tara n-am mai fost de peste 20 de ani.
Va multumesc.
10 Raul // Mar 18, 2006 at 5:58 pm
Mda, am citit link-urile. Referitor la primul link, punkisti deveniti monahi, pare o secta. Daca nu era vorba de crestinism ci de alta religie sigur ar fi fost altfel comentata. Debusolati care si-au “gasit” drumul. Cat despre ascetul Serafim nu-i nici primul nici ultimul. Va pot da o lista de mari intelepti asceti budisti, de ex.. Insa pot sa inteleg acum admiratia donsoarei Anastasia pentru ’seraphim rose’.
11 houranos14 // Mar 22, 2006 at 12:01 pm
Designul inteligent imi pare a fi o sabie cu doua taisuri.
Mai intai avem cerinta ca stiinta sa nu se pronunte asupra unor chestiuni care o transcend atat sub raportul orizontului de cercetare, cat si sub raport metodologic. De aceea, in acest punct nu sunt de acord cu «cristian». Stiinta nu trebuie sa faca apologetica crestina, ci sa se ocupe de cunoastere in acord cu propriile sale premise deja date si care ii interzic accesul la logica transcendentala. In acest sens, stiinta ar trebui sa taca atunci cand vine vorba despre originea vietii sau a “informatiei”, cum o califica Dembski. Deoarece stiinta functioneaza conform cuplului metodologic definit de Blaga in “Trilogia cunoasterii”: experiment si spirit matematic. Or, tocmai experimentul este ceea ce, prin faptul ca apeleaza la empiric, interzice stiintei accesul la propozitii de ordin fundamental. In acest context, imperativul newtonian “Fizica fereste-te de metafizica!” este perfect indreptatit. Tot la acest nivel, prin chiar acest imperativ evolutionismul biologic este delegitimat intrucat asuma teze nedemonstrate stiintific. Si care, mai mult, nici nu sunt demonstrabile stiintific.
Or, Designul inteligent, in ciuda acestor precautii, vine, la randul sau, in continuitate cu programul gandirii anglo-saxone nominaliste atunci cand, mai intai, respinge numai naturalismul ca paradigma de gandire nu si principiul sau de posibilitate - nominalismul - si, apoi, afirma iarasi capacitatea stiintei de a se pronunta asupra unor chestiuni care o transcend. Caci iata ce spune Dembski in textul de mai sus:
«În biologie, Design-ul Inteligent este o teorie despre originile biologice si despre dezvoltare. Asumptia sa principală este ca, pentru a explica structurile complexe bogate în informatie din biologie este necesar apelul la cauze inteligente, si că aceste cauze sunt detectabile în mod empiric.»
Asadar, din nou, empiria. Si, tot, in acelasi text vin si concluziile acestor asumptii:
«A spune că aceste cauzele inteligente sunt detectabile pe cale empirică este echivalent cu a spune că există metode bine definite care, pe baza caracteristicilor observabile ale lumii, sunt capabile să distingă în mod coerent cauzele inteligente de cele naturale si nedirijate. Multe stiinte speciale au dezvoltat deja asemenea metode pentru a trage această linie de demarcatie - de notat sunt stiinta judiciară, criptografia, arheologia si căutarea inteligentei extraterestre (precum în filmul Contact).»
Si:
«În ce stare lasă aceasta “creatia specială” si evolutionismul teist? Din punct de vedere logic, Design-ul Inteligent este compatibil cu orice - de la cel mai strict creationism (Dumnezeu este creatorul fiecărei specii noi în parte) până la cea mai subtil si de largă întindere evolutionism (Dumnezeu amestecând împreună toate organismele în marele arbore al vietii). Prima întrebare pentru Design-ul Inteligent nu este cum au apărut organismele (cu toate că aceasta este o temă de cercetare care trebuie abordată), ci dacă acestea prezintă în mod clar urme detectabile empriric ale unei cauze inteligente. În principiu, un proces evolutiv poate prezenta astfel de “semne de inteligentă” la fel ca orice act al creatiei speciale.»
Culmea inconstientei este ca acelasi Dembski este perfect orb la aceste contradictii ale Designului inteligent de vreme ce isi permite sa spuna:
«Ca rezultat, Design-ul Inteligent nu presupune nici un creator si nici miracole. Design-ul Inteligent este minimalist din punct de vedere teologic. El detectează inteligenta fără a specula despre natura acestei inteligente.»
Amuzant, nu-i asa?
Cred ca nu se vor depasi aceste contradictii pana ce nu va fi reluata tematica idealismului transcendental german de la inceputul secolului XX si care a fost intrerupta de cele doua razboaie mondiale. Nu de alta, dar modelul de gandire anglo-saxon a dat destule sofisme si calamitati.
12 donjoe // Apr 9, 2006 at 2:13 pm
Evident, ID-ul trebuie să-şi recunoască statutul de filosofie şi să lase ştiinţa (şi cursurile ştiinţifice din şcoli, începând cu cele nord-americane) în pace.
Şi chiar ca filosofie, dacă susţine că toate fiinţele vii au structură şi funcţionare optimă (ceea ce le face să pară inteligent proiectate), atunci se loveşte de realitatea organelor vestigiale care nu (mai) îndeplinesc niciun rol la speciile la care se găsesc acum, deci fac structura organismelor neapărat suboptimală. Acest fapt lasă deschisă doar posibilitatea unui “Arhitect” cu inteligenţă sau posibilităţi limitate (rol pe care legile fizicii presupuse de evoluţionism îl pot îndeplini cu succes).
13 houranos14 // May 2, 2006 at 11:00 pm
«donjoe» zice:
«Evident, ID-ul trebuie să-şi recunoască statutul de filosofie şi să lase ştiinţa (şi cursurile ştiinţifice din şcoli, începând cu cele nord-americane) în pace.»
Ceea ce spuneti este valabil si pentru doctrina evolutionista care este tot o conceptie bazata pe premise filosofice.
Organele vestigiale - sau atavice, nu? - au alte explicatii decat cea a ramasitei unor organe de la specii depasite de evolutie. Deci ele nu au statutul de “buturuga mica ce rastoarna carul mare”.
Cat priveste presupusa “incapacitate” a unui Arhitect datorata incoerentelor biologice sau de alt ordin ale creaturii, acesta este vechiul argument care vizeaza invalidarea existentei Divinitatii pe considerentul ca “produsul” Divinitatii este alterat, intr-un fel sau altul.
Raspunsul la aceasta din urma chestiune - care prezinta si un interes etic - este dat de teologie atunci cand afirma ca alterarea creaturii a survenit prin pierderea statutului sau contemplativ fata de Divinitate; iar de filosofie, prin dovezile foarte simple ale incapacitatii creaturii de a avea o cunoastere si, deci, o existenta perfecta in conditiile constiintei temporale.
In sfarsit, nu se intelege de ce prezenta acestor organe atavice ar determina un statut suboptimal al fapturilor in cauza.
14 donjoe // May 31, 2006 at 11:40 am
“Ceea ce spuneti este valabil si pentru doctrina evolutionista care este tot o conceptie bazata pe premise filosofice.”
La premisele filosofice, însă, de-a lungul ultimelor secole s-au adăugat munţi de dovezi arheologice şi genetice. ID-ul n-are nici pe departe un sprijin asemănător. (Nu vă chinuiţi degeaba - până şi astronomul Vaticanului a spus-o recent: evoluţionismul este ştiinţă, ID-ul nu. Primul are ce căuta la ora de biologie, al doilea nu.)
“Organele vestigiale [...] au alte explicatii decat cea a ramasitei unor organe de la specii depasite de evolutie.”
Se poate, dar aceste explicaţii concurente sunt la fel de solid sprijinite de dovezi? Nicidecum.
“Raspunsul la aceasta din urma chestiune [...] este dat de teologie atunci cand afirma ca alterarea creaturii a survenit prin pierderea statutului sau contemplativ fata de Divinitate”
Acest răspuns suferă de aceeaşi lipsă ca ID-ul (normal: ambele sunt forme de religie), anume lipsa dovezilor. N-avem nicio indicaţie despre “căderea” umanităţii înafară de acea compilaţie de mituri ebraice alcătuită acum 1700-2000 de ani. Ori un fapt istoric se confirmă din mai multe surse, nu aşa…
15 houranos14 // Aug 21, 2006 at 4:12 pm
«donjoe»:
«“Ceea ce spuneti este valabil si pentru doctrina evolutionista care este tot o conceptie bazata pe premise filosofice.”
La premisele filosofice, însă, de-a lungul ultimelor secole s-au adăugat munţi de dovezi arheologice şi genetice. ID-ul n-are nici pe departe un sprijin asemănător. (Nu vă chinuiţi degeaba - până şi astronomul Vaticanului a spus-o recent: evoluţionismul este ştiinţă, ID-ul nu. Primul are ce căuta la ora de biologie, al doilea nu.)»
Sunt extrem de curios care ar putea fi muntele de dovezi arheologice şi genetice când evoluţioniştii înşişi recunosc că nu posedă aşa ceva (de la supa primordială şi generaţia spontanee, până la verigile lipsă şi posibilitatea modificării ADN-ului). Toate aşa-zisele lor dovezi sunt asumpţii şi speculaţii nedemonstrate. Şi atunci, de când este permis unui model teoretic (nu unei teorii, evoluţionismul este model teoretic, nu teorie; teoriile sunt confirmate de datele experimentale, modelele teoretice, nu) să pozeze în teorie ştiinţifică şi să fie predat în şcoli, cu atât mai mult cu cât are o istorie greu încărcată de falsificări documentare şi paleontologice?
Eu nu pretind ca la ora de biologie copiilor să li se spună: “Dumnezeu a creat lumea”. Pentru simplul motiv că biologia este o ştiinţă experimentală şi, astfel, este limitată la orizontul de posibilitate al spiritului ştiinţific experimental. Or, o astfel de afirmaţie metafizică depăşeşte acest orizont experimental. Ceea ce eu pretind este cu mult mai modest şi mai sincer: vreau să aud profesorii de biologie — de nivel primar, gimnazial, liceal, universitar sau academic — spunând, cât se poate de sincer: “Nu ştim cum a apărut viaţa pe pământ”. Este suficient. ID-ul poate să rămână, atunci, pur şi simplu critica oricărui sistem de afirmaţii care vrea să demonstreze autonomia materiei faţă de spirit prin absurdităţi şi falsificare.
În ce priveşte legitimitatea ştiinţifică a evoluţionismului în faţa creaţionismului, respectiv a teologiei, aici aveţi o problemă încă şi mai grea. Iar problema priveşte nimic altceva decât definirea spiritului ştiinţific sau, dacă vreţi, a ştiinţei ca atare. Dacă dvs. reuşiţi să daţi această definiţie fără a fi obligat în ultimă instanţă să recurgeţi la epistemologie şi, apoi, la ontologie, atunci mă dau bătut şi vă acord dreptate…. Dar vă previn că nu veţi reuşi, căci spiritul ştiinţific se bazează pe date ce ţin, în fond, de metafizică.
Totuşi, poate ar fi mai bine să cercetaţi această chestiune cu de-amănuntul. Sunt convins că un om dotat cu răbdare şi onestitate, ca dvs., va ajunge la cu totul alte concluzii decât:
« “Raspunsul la aceasta din urma chestiune […] este dat de teologie atunci cand afirma ca alterarea creaturii a survenit prin pierderea statutului sau contemplativ fata de Divinitate”
Acest răspuns suferă de aceeaşi lipsă ca ID-ul (normal: ambele sunt forme de religie), anume lipsa dovezilor. N-avem nicio indicaţie despre “căderea” umanităţii înafară de acea compilaţie de mituri ebraice alcătuită acum 1700-2000 de ani. Ori un fapt istoric se confirmă din mai multe surse, nu aşa…»
Prin respingerea aceasta demonstraţi numai trei lucruri: primul, că nu stăpâniţi originea spiritului ştiinţific pe care îl confundaţi cu pozitivismul; al doilea, că mai faceţi o confuzie: aceea dintre, pe de o parte, speculaţia metafizică (filosofică sau teologică) şi diverse forme de retorism metaforic, respectiv textele sacre şi o sumă de produse obscure ale imaginarului pe care le numiţi mitologii, ba mai mult, că nu reuşiţi să identificaţi sursa paradigmatică a ID-ului decât confundându-l cu o formă de religie (o absurditate); în sfârşit, că ignoraţi deliberat istoria şi morfologia religiilor întrucât reduceţi întregul univers al referinţelor religioase privitoare la “cădere” la textele iudeo-creştine.
Ştiinţa nu se reduce la pozitivism, căci atunci nu mai putem avea ştiinţă: orice cunoaştere se bazează pe o garnitură de elemente de ordin transcendental care fundează cunoaşterea şi care accesează două realităţi: una, empirică; cealaltă, ideală, dar substanţial-ideală, nu formal-ideală. Expreimentul fără concept nu mai este experiment, căci nu e nimic de experimentat, deci de descoperit ca lege, acolo unde nu are acces gândirea.
În acelaşi sens, speculaţia metafizică, fie ea filosofică sau teologică, nu doar că nu se referă la realităţi empirice, dar nici nu are nevoie de aşa ceva pentru a-şi dobândi legitimitatea. Pretenţia dvs. pentru producerea unui “fapt istoric” ca dovadă arată tocmai această reducţie pe care o faceţi în cunoaştere la stricta empirie — această reducţie este cu adevărat ilegitimă şi absurdă. Căci textul biblic se referă la realităţi transcendentale, nu empirice.
Mai mult, aici dvs. aţi comis, involuntar, un sofism: în discuţie era chestiunea unui (citez): «”Arhitect” cu inteligenţă sau posibilităţi limitate» (formularea vă aparţine). Or, această formulare dvs. aţi construit-o în completa ignoranţă a unor date raţionale irefutabile:
1. Pentru orice nivel dat de fiinţă în act, în posibilitate sau în imposibilitate, există o Totalitate fundamentală sau un Domeniu absolut de variabilitate Care nu mai poate fi variabil şi care cuprinde toate aceste niveluri (variabilităţi).
2. Dumnezeu este Totalitatea absolută — de aici urmează că Lui nu îi pot fi atribuite fapte sau acţiuni determinate care să privească Esenţa Lui. Lipsa determinării înseamnă lipsa negativităţii din Această Esenţă.
3. Dacă Dumnezeu nu are negaţii, el nu este relativ: adică nu are complementaritate, nu există ceva care să stea în afara Lui şi care să îi fie egal.
4. Aceasta înseamnă că, originar, numai existenţa divină este necesară, infinită, absolută şi autosuficientă. Spus şi mai exact, originar, numai Dumnezeu este, iar imperialismul acestei Identităţi absolute suspendă posibilitatea apariţiei unui alt-ceva.
5. Pentru ca să mai fie şi altceva decât Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să fie negat. Cum numai Dumnezeu există, negarea lui Dumnezeu nu poate fi actualizată decât de El Însuşi: prin această autonegare, Neantul, ca posibilitate a unui alt-ceva, este dat. Apariţia lumii este, astfel, mijlocită de negaţie, de Neant.
6. Deşi lumea este perfectă în statutul său originar-transcendental, medierea ei originar-negativă (prin Neant) nu îi poate acorda statutul perfecţiunii şi infinităţii dumnezeieşti. Aceasta impune o distincţie între două tipuri de perfecţiune: perfecţiunea creată, deci dislocabilă, a lumii şi a omului; şi perfecţiunea increată, indislocabilă şi radical absolută a Divinităţii.
Din toate aceste consideraţii rezultă cu necesitate că, de îndată ce intrăm în teologie şi luăm în discuţie relaţia de predeterminare negativă a creaturii, vedem că este imposibil să avem creatură fără însăşi posibilitatea negativului: aceasta rezultă chiar din definiţia creaturii — pentru ca să existe şi altceva decât Totalitatea absolută, în afara Căreia nu există nimic, trebuie ca Totalitatea să fie negată. Aşadar, de îndată ce admitem existenţa lui Dumnezeu şi crearea lumii, negativitatea creaturii este introdusă ANALITIC în discuţie, prin chiar definiţia acesteia şi nu are, nici nu a avut vreodată nevoie de adăugarea negativităţii SINTETIC la conceptul de creatură (fie prin forma intuiţiei, fie prin materia acesteia, adică prin materialul fenomenal, empiric).
Repet concluzia, ca să fie cât se poate de clară: existenţa lui Dumnezeu, deci a Perfecţiunii absolute şi existenţa unui Act originar de creare a lumii nu implică nici un fel de contradicţie goală cu existenţa unei creaturi imperfecte, căzute şi nici vreo limitare a Divinului prin această imperfecţiune. Admiterea existenţei lui Dumnezeu şi crearea lumii se face independent de consideraţiile cu privire la perfecţiunea sau imperfecţiunea lumii.
În sfârşit, nu doar textul biblic este cel care se referă la “căderea” omului (fapt transcendental, repet, nu empiric; vă previn, astfel, să nu mai cereţi dovezi istorice materiale ale căderii în sensul unei alterări biologice sau ceva similar; căci alte tipuri de dovezi există, însă dovezi indirecte: apariţia limbajului, apariţia simbolului, apariţia reprezentării artistice şi, nu în ultimul rând, apariţia sistemelor religioase — toate mărturisesc apariţia unui anumit tip de conştiinţă, conştiinţa umană marcată simultan de o apercepţie şi, negativ, de blocarea accesului NEMIJLOCIT al acestei apercepţii la transcendentalitate). Puteţi consulta “Istoria credinţelor şi ideilor religioase” a lui Mircea Eliade (operă, a propos, scrisă cu rigurozitate şi acribie ştiinţifică…) pentru a face instrumentarul cazuistic al tuturor reprezentărilor cu privire la “cădere” şi din celelalte religii şi texte sacre de pe tot mapamondul, deci din afara tradiţiei iudeo-creştine.
În ce priveşte Vaticanul şi atitudinea lui faţă de evoluţionism, nu cred că astronomul Vaticanului poate să reprezinte vocea Papei. Dacă a vorbit astfel atunci acest astronom a vorbit pentru el însuşi. În sfârşit, dacă se face caz de enciclica “Humani Generis” din 1950 a lui Pius XII
(http://www.vatican.va/holy_father/pius_xii/encyclicals/documents/hf_p-xii_enc_12081950_humani-generis_fr.html)
sau de concluziile Academiei Ştiinţifice Pontificale din 22 octombrie 1996, date publicităţii prin gura Papei Ioan Paul al II-lea
(http://geology.about.com/gi/dynamic/offsite.htm?zi=1/XJ&sdn=geology&zu=http%3A%2F%2Fwww.newadvent.org%2Fdocs%2Fjp02tc.htm),
nici acestea nu sunt argumente. Pentru că Vaticanul nu a recunoscut niciodată teoria evoluţionistă, ci a spus numai că ea este o ipoteză serioasă, demnă de discuţii, dar că nu trebuie luată ca şi cum ar fi o doctrină certă, dovedită (Pius XII); sau că această teorie apare, în urma cercetărilor din domeniu şi a ultimelor rezultate, ca fiind mai mult decât o ipoteză (Ioan Paul al II-lea) — fără a se specifica până unde se ajunge cu depăşirea statutului să ipotetic —, dar că ea nu stă în adversitate cu credinţa creştină decât dacă afirmă că spiritul omului a apărut din materia însăşi, prin aşa-zisa evoluţie a acesteia.
(“Consequently, theories of evolution which, in accordance with the philosophies inspiring them, consider the spirit as emerging from the forces of living matter or as a mere epiphenomenon of this matter, are incompatible with the truth about man. Nor are they able to ground the dignity of the person.”)
Mai mult, Papa Ioan Paul al II-lea remarcă faptul că, o dată cu omul, aşa-zisa continuitate a materiei vii suferă un punct de ruptură ontologică, o discontinuitate care marchează diferenţa axiologică a omului faţă de restul vieţuitoarelor.
În cel mai bun caz, atitudinea Vaticanului poate fi văzută ca interesul ştiinţei catolice exprimat faţă de rezultatele cele mai populare ale ştiinţei. Chiar şi în cazul în care aceste rezultate par să vină în contradicţie sau chiar vin în contradicţie cu credinţa. O atitudine, trebuie să recunoaştem, în întregime modernă şi deosebită precum cerul de pământ faţă de atitudinea unor religii precum islamul, bunăoară, care nu vrea să ştie nimic din ceea ce i-ar putea clătina certitudinile.
Dar nu asta e problema, că ar fi spus vreun Papă sau vreun astronom ceva sau altceva, problema este independentă de părerile lor. Dacă tot susţineţi suveranitatea spiritului ştiinţific, sper, totuşi, că pe viitor veţi evita să-mi mai aduceţi, în loc de argumente logice, argumente de autoritate. Dacă presiunea lobby-ului evoluţionist a dat impresia unei covârşitoare majorităţi a adepţilor teoriei evoluţioniste, adevărul evoluţionist trebuie desprins din însuşi conţinutul său, nu din preponderenţe cantitative.
În sfârşit:
« “Organele vestigiale […] au alte explicatii decat cea a ramasitei unor organe de la specii depasite de evolutie.”
Se poate, dar aceste explicaţii concurente sunt la fel de solid sprijinite de dovezi? Nicidecum.»
Repet întrebarea: Care dovezi?
16 houranos14 // Aug 30, 2006 at 7:54 pm
Pentru că tot a venit vorba despre atitudinea Vaticanului la adresa evoluţionismului, iată care este atitudinea lui Joseph Ratzinger, respectiv Benedict al XVI-lea cu privire la acest subiect:
«Papa inclina balanta spre teoria creationista. In schimb, majoritatea intelectualilor catolici ii dau dreptate lui Darwin.
Filosofii si oamenii de stiinta apropiati Papei Benedict al XVI-lea vor dezbate saptamina aceasta intentia Suveranului Pontif de a alinia Biserica Catolica la teoria creationista a „designului inteligent“, predata in unele state americane, informeaza „The Guardian“. Intelectualii se vor intilni in Palatul de vara al Papei, in afara Romei, pentru a stabili viziunea Vaticanului asupra evolutiei umane.
Ipoteza cu maimuta
Adeptii „designului inteligent“ sustin ca anumite trasaturi ale universului si ale naturii sint atit de complexe, incit trebuie sa fi fost mode-late de o „inteligenta superioara“. De aceeasi parere este si Joseph Ratzinger, care in cadrul predicii de inaugurare a pontificatului a afirmat ca oamenii „nu sint rezultatele accidentale, fara sens, ale evolutiei“. Un infocat antievolutionist si om de stiinta romano-catolic, Dominique Tassot, spune ca intilnirea de saptamina aceasta are scopul de a largi sfera dezbaterii, dar va fi de lunga durata, „chiar daca Papa stie deja pe ce cale va merge“. Si aceasta pentru ca majoritatea intelectualilor catolici de azi sint convinsi ca teoria evolutiei este adevarata pentru ca mai toti oamenii de stiinta afirma acest lucru, mai spune Tassot. Mai mult decit atit, se adauga si decla-ratia lui Ioan Paul al II-lea din 1996, cum ca teoriile lui Darwin ar fi „mai mult decit niste simple ipoteze“. Printre participantii la intrunirea cu usile inchise se numara cardinalul austriac Cristoph Schonborn, un apropiat al Papei, presedintele Academiei de Stiinte din Austria, Peter Schuster, filosoful Robert Spaemann si Paul Elbrich, profesor de filosofie la Universitatea din München.»
Preluat de la http://www.cotidianul.ro/index.php?id=6741&art=16997&cHash=522449e195
Leave a Comment