Mihai Surducan [alte articole din rubrica Tehnologii alternative]

DACA PANA de curand premiul cel mare in cursa cu dioxidul de carbon era strict de ordin ecologic, excentricul britanic Richard Branson a marit miza. Prima inventie care ne va scapa anual de un miliard de tone de gaz de sera va fi premiata cu 25 de milioane de dolari, a anuntat Branson acum aproape o luna, la Londra.

Totusi, britanicul nu se multumeste cu putin. El a specificat ca premiul nu se va acorda doar pentru depozitarea dioxidului de carbon in sol imediat dupa emisia sa din centralele electrice, ci pentru eliminarea unor “cantitati semnificative” deja prezente in atmosfera.

Desi metodele de a “prinde” dioxidul de carbon din atmosfera nu sunt nici multe si nici prea dezvoltate, oamenii de stiinta s-au concentrat pe depozitarea dioxidului.

Pe fundul marii

Unul dintre depozitele potrivite pentru dioxidul de carbon este fundul marilor si al oceanelor. In 10 februarie, o schimbare a legislatiei internationale a dat “unda verde” locatiei, prin eliminarea prejudecatilor birocratice care puteau clasifica dioxidul stocat asa ca “poluant”.

Depozitarea submarina se poate face in mai multe feluri. Un model computerizat facut de cercetatorii de la MIT, SUA, a demonstrat ca gazul injectat in rocile poroase de la baza oceanelor ramane blocat intre porii sedimentelor, iar din acest moment omul nici nu mai trebuie sa intervina. Calculele arata ca reactiile naturale mentin dioxidul claustrat pentru mai multe mii de ani.

Un alt model, propus de oameni de stiinta britanici, prevede depozitarea dioxidului de carbon sub forma de hidrat solid. Experimentele au aratat ca acesta este stabil la adancimi mari, dar procesul de stocare implica inghetarea sub presiune a dioxidului de carbon cu apa, operatiune care utilizeaza o cantitatea de energie probabil foarte ridicata.

O alta problema a depozitarii submarine - valabila pentru ambele metode - este posibilitatea gazului de a “scapa” datorita unor cutremure si de a reajunge in atmosfera, au avertizat unii oameni de stiinta. De asemenea, la eliberare gazul se combina cu apa rezultand acid carbonic, cu o consecinta negativa asupra vietii marine.

Sau in adancul pamantului

O alta locatie potrivita sunt puturile de petrol sau gaz dezafectate. Dioxidul de carbon este pompat la adancimi foarte mari sau poate fi utilizat in cetrale geotermale cu producere de electricitate. In ultimul caz, depozitarea se face prin absorbtia sa in straturile de roci.

Problema, la fel ca in cazul depozitarii submarine este posibilitatea gazului de a scapa si a reveni in atmosfera. Din acest motiv, cercetatorii australieni vor incepe din luna iulie testele pentru a vedea daca dioxidul ramane ingropat. Experimentul australian va decurge in bazinul Otway, nu departe de coasta sudica a tarii.

Procesul consta in transformarea dioxidul in fluid supercritic - o stare speciala intre lichid si gaz - urmata de pomparea la o adancime de 2100 de metri. O statie de cercetare va monitoriza in permanenta concentratiile de gaz in speranta ca ingroparea este eficienta si ca el nu scapa (Vezi o animatie a experimentului si explicatii in limba engleza aici).

“Nu vom folosi [ingroparea carbonului pe scara larga] decat daca tatal meu si tatal tau cred ca functioneaza”, a declarat Susan Hovorka, geolog la Universitatea Texas din Austin, SUA. “Trebuie sa jucam cu cartile pe fata si sa aratam publicului ce se intampla acolo. [Experimentul] Otway este o oportunitate buna pentru asta.”