Diana Iane [cititi episodul anterior]

În luptă cu scepticismul anglo-american

În timp ce lucra la proiectele sale, Gogu Constantinescu îl întâlneşte pe Kettering, directorul companiei Standard Oil, întâlnire care-i va marca decisiv cariera. Sperând într-un sprijin şi o deschidere mai mare, în noiembrie 1910 românul se stabileşte la Londra. Va păstra însă permanent legătura cu patria.

La Londra se izbeşte însă de acelaşi scepticism. Se pare că ideile inovatoare se lovesc de orbirea semenilor în orice societate. Deşi în 1600 Francis Bacon demonstrase că lichidele sunt compresibile, la începutul secolului XX ştiinţa vremii se opunea acestei idei. Pornind de la sonicitate, Gogu Constantinescu demonstrase şi el compresibilitatea lichidelor. Pentru a-i convinge însă pe ceilalţi, trebuia să realizeze o serie de demonstraţii practice. Astfel, concepe arme cu lichid comprimat, care în loc de sisteme de foc foloseau energia rezultată din comprimarea lichidului, cea ce le făcea extrem de silenţioase. Principiile care stăteau însă la baza teoriei sale rămâneau neînţelese, astfel că importanţi savanţi englezi au rămaşi surprinşi când unul din dispozitivele sale sonice a găurit o rocă. Practic, un sunet perfora o rocă dură!

Mai târziu, acest dispozitiv va deveni perforatorul de granit, care poate sapa cu uşurinţă tunele. Din păcate, nici astăzi nu e folosit, apelându-se tot la primitivele dinamitări. În baza sonicităţii, un alt inginer român, Ion Basgan, a brevetat în 1933 un sistem modern şi unic de forare, care a asigurat României avantaje concurenţiale importante. În paralel, a fost adaptat şi în SUA. Deşi aplicaţiile sonicităţii realizate în industria petrolului sunt multiple, meritului savantului român este rareori recunoscut.

Primul laborator este amenajat în bucătăria modestului apartament londonez în care locuieşte. Mai târziu, i se oferă un loc de cercetare, dar şi acesta impropriu amenajat, pe o insulă în mijlocul Tamisei, la Twickenham. În următorii 3 ani, inginerul român va aplica pentru nu mai puţin de 18 de brevete legate de combustia internă sau de elementele de transmise ale motorului, dar şi de transmiterea energiei în lichide prin intermediul undelor. Însă, atenţia sa se va concentra cu precădere pe dezvoltarea teoriei şi aplicaţiilor referitoare la sonicitate.

Munca marelui inventator dădea la iveală invenţie după invenţie, dar îi lipseau mijloacele financiare pentru a le dezvolta. Lumea industriaşilor nu era încă pregătită pentru a accepta progresul propus de savantul român. Lichidele nu pot fi comprimate, era singurul răspuns pe care-l primea. Silit de acest context, Gogu decide să-şi îndrepte privirile către America. Aici, tânărul inventator îl întâlneşte pe renumitul Thomas Edison, care angaja matematicieni, ingineri, fizicieni spre a-l ajuta în munca sa. El i-a propus românului un proiect apreciat de contemporani ca imposibil: un aparat care ar înregistra şi transpune o partitura cântată la pian, în note muzicale. Bazându-se pe teoria armoniei dezvoltată încă din vremea studenţiei, Gogu a acceptat propunerea, susţinându-şi ideile prin argumente matematice. Totuşi, Edison nu ştia matematică; el era un experimentator remarcabil, dar care se temea de concurenţa pe care i-o făceau mai tinerii inventatori. Să ne amintim aici de războiul dus cu un alt mare român: Nicola Tesla. Din acest motiv, şi în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, proiectul lui Gogu Constantinescu în colaborare cu Edison nu mai este finalizat.

În America, Gogu eşuează în obţinerea interesului şi a sprijinului financiar atât de necesar pentru a-şi pune în practică ideile. Compresia lichidelor care stătea la baza invenţiilor sale era “împotriva legilor naturii”. Se reîntoarce în Anglia şi reia lucrul la sistemele de transmisie.

“Românul nebun”

În 1914, la vârsta de 33 de ani se căsătoreşte cu tânăra Sandra Cocorescu. Tot în acelaşi an încheie un contract cu Walter Haddon, directorul W.H. Dorman & Co. care îi oferea sprijinul financiar necesar, în schimbul a 50% din veniturile obţinute pe urma brevetelor.

În noul său laborator, Gogu Constantinescu îşi intensifică studiile. Conştient fiind de necesitatea acceptării ideilor sale de către opinia publică, trece la noi demonstraţii practice şi ţine o serie de conferinţe. Dintre inventii face parte şi un sistem asemănător cu o fântână arteziană. El demonstrează astfel nu numai că lichidele sunt compresibile, dar şi că energia lichidelor comprimate la presiuni înalte poate fi stocată şi folosită ulterior. Pe acest principiu a construit arme de calibru greu, fără foc, şi mitraliere extrem de silenţioase. Cu toate acestea, numeroasele sale invenţii brevetate par contemporanilor greu de conceput, el fiind considerat “Românul nebun”.

Era în plin război (1915). Trupele aliate sufereau numeroase înfrângeri în aer, deoarece nemţii foloseau un sistem nou de tragere printre elicele avionului. Eforturile aliaţilor de a găsi un alt sistem de tragere sincronizată s-au dovedit sortite eşecului, fiind supuse dezavantajelor mecanicii: deformări generate de variaţiile de temperatura, lungimea ţevii necorespunzătoare cu modelele de avioane etc. Era nevoie de un sistem hidraulic. Salvarea aliaţilor avea să vină tocmai de la “românul nebun” şi aplicaţiile sonicităţii. Dar nici în această situaţie de urgenţă, teoria sa nu a fost înţeleasă şi autorul ei nu a fost sprijinit în mod oficial. Totul s-a derulat în baza sprijinului acordat de către maiorul Calley, unul din membrii de conducere ai Comitetului Regal, care din acest motiv…a fost silit să demisioneze.

În august 1916 s-au realizat primele teste cu un avion echipat cu ceea ce avea să devină Constantinesco Fire Control Gear sau “C.C. Gear”. Succesul şi superioritatea faţă de sitemul utilizat de aviaţia germană s-a bucurat în sfârşit şi de recunoaşterea oficială, astfel că, până la sfârşitul războiului, peste 50.000 aparate de zbor americane si britanice au fost dotate cu astfel de sisteme.

În martie 1920, vice-amiralul de aviaţie John Maitland recunoştea în Times meritul uriaş al românului în recâştigarea supremaţiei aeriene a Aliaţilor.

Principiile, terminologia şi formulele necesare pentru construcţia dispozitivelor sonice sunt cuprinse în lucrarea “Teoria Sonicităţii”. Primul volum apare în numai 150 de exemplare clasate ca “secrete”. Chiar şi astăzi, această carte este foarte greu de procurat. Abia în 1922 Comisia Regală pentru premierea invenţiilor a luat în calcul şi plata serviciilor sale, oferindu-i 90.000 £ (din care se va plăti impozit), bani pe care-i va împărţi cu partenerul său Walter Haddon.

La finele războiului, fondurile destinate cercetării în domeniul sonicităţii au fost drastic reduse. Savantul s-a întors în 1919 în ţară unde a ţinut o serie de conferinţe la Academia Română privind sonicitatea şi aplicaţiile ei. Entuziasmul românesc a fost atât de mare încât s-a înfiinnţat o companie, “Industria sonică”, pentru dezvoltarea ideilor sale. Proiectul a fost însă abandonat din insuficienţă de fonduri şi savantul s-a întors în Anglia. Aici avea să descopere că cercetarea privind aplicaţiile militare sonice a trecut sub comanda Amiralităţii.

Convertorul sonic

Dezamăgit, dar nevrând să se recunoască învins, este din nou gata – pe cont propriu – să găsească noi şi noi soluţii. Încă din timpul războiului fundamentase matematic câteva posibilităţi de îmbunătăţire a sistemul de transmisie al automobilelor: convertorul de cuplu. Existau puţine automobile la acea vreme, iar planul lui era să producă o “maşină pentru toţi oamenii”.

Ideile, deşi primite cu entuziasm de opinia publică britanică, aveau să se lovească iarăşi de interesele cercurilor de industriaşi.

La expoziţia londoneză din 1924, un stand pe care scria mare “Constantinesco” prezenta convertorul sonic. Peste 220 de publicaţii vorbeau despre acest convertor şi automobilul viitorului. O maşină experimentală dotată cu noua invenţie urca fără nici o greutate şi fără şocuri o pantă abruptă cu 10 persoane la bord. După noi experimente, a realizat un automobil fără cutie de viteze, extrem de economic, care putea fi condus chiar şi de… un copil. Un astfel de automobil, tip sport, cu o linie modernă, a fost prezentat la Paris, în 1926.

S-a scurs aproape un secol de atunci, şi marile companii, “dornice să satisfacă interesele consumatorului”, nu au reuşit să ne scape de bătăile de cap ale cutiei de viteze decât parţial.

Contribuţia românului în ceea ce priveşte motoarele şi automobilele nu se va opri aici. Ulterior, el va construi motorul diesel cu injector sonic, copiat parţial de firma germană Bosch. Acesta dezvolta 600 CP şi avea 6 cilindri.

Norocul părea că îi surâde în sfârşit. Compania americană General Motors încheie un contract privind licenţa de fabricare a convertorului de cuplu cu Constantinesco Torque Converters Ltd. Valoarea contractului era de 100.000$ pentru cheltuieli de cercetare şi o plată ulterioară de 3 mil.$ împreună cu redevenţe de 2$ pentru fiecare convertor vândut.

Încurajat de această nouă provocare, inventatorul îşi investeşte toate fondurile în cercetare. În final, beneficiile potenţiale nu au fost obţinute pentru că cei de la GM nu au mai trecut la fabricarea în serie a convertorului, blocând practic aplicarea sa. Încă o invenţie de mare valoare, de care a fost privată omenirea! În acelaşi mod, o serie de descoperiri medicale, care ar salva multe vieţi, nu se aplică pentru că ar aduce grave pierderi industriei medicamentelor. În medicină, sistemele sonice se pot folosi în scanare ultrasonică, neurochirurgie, terapie, etc. Spre deosebire de razele X, vibraţiile sonice nu sunt dăunătoare, ci dimpotrivă sunt benefice! Curenţii sonici penetrează cu uşurinţă ţesuturile umane, fără a le arde sau a produce şocuri. În terapie, sunt extrem de benefici, având efect termosonic (de încălzire).

În această perioadă încordată, Gogu Constantinescu divorţează. Se recăsătoreşte apoi cu Eva Litton, o femeie cu simţul afacerilor, care-l va ajuta să depăşească criza financiară.

Convertorul s-a dovedit aplicabil şi în cazul transportului feroviar, pentru a înlocui locomotivele cu abur. Locomotiva dotată cu acest sistem a funcţionat multă vreme.

Convertorul cu cuplu a fost considerat soluţia pentru modernizarea transportului pe căi ferate din România. Revenit în ţară, în anii 1930, Gogu Constantinescu începe derularea experimentelor pentru acest proiect în laboratoarele uzinelor Malaxa. Totuşi, datorită dificultăţilor de fabricare, industriaşii nu l-au sprijinit şi proiectul nu a mai fost terminat. Inventatorul se întoarce, încă o dată, în Anglia.

Redescoperirea lui Gogu Constantinescu

Întrucât încă din tinereţe suferea de afecţiuni respiratorii şi cardiace, la indicaţiile medicului se retrage într-o zonă montană, în apropierea lacului Coniston. Nu-şi întrerupe însă munca, şi dorinţa de a-şi vedea ideile utilizate în folosul oamenilor e mai vie ca oricând. Pentru noua sa reşedinţă, creează un sistem propriu de alimentare cu energie electrică produsă de o mică hidrocentrală, care va funcţiona impecabil peste 20 de ani.

Observând slabele performanţe ale zgomotoaselor bărci ce navigau pe lacul Coniston, concepe un propulsor extrem de silenţios. La o întrecere prilejuită de încoronarea regelui George al VI-lea, barca dotată cu un astfel de dispozitiv, a apărut ca o fantomă, extrem de rapidă şi tăcută, uimind pe toată lumea.

Din acest moment inventatorul român începe cercetările în domeniul aerodinamicii şi hidrodinamicii vehiculelor acvatice neconvenţionale de mare viteză. Exact acum începe cel de-al doilea Război Mondial, după atacul asupra Poloniei. Inginerul român vrea ca noul său vas de mare viteză să fie utilizat pentru distruge submarinele germane. Vasul lui era de fapt o combinaţie între o barcă şi un avion, şi putea ca, la viteze mari, să se ridice la câţiva metri deasupra apei. Nici de data aceasta nu se bucură de sprijinul autorităţilor, ci doar de simpatia câtorva ofiţeri care-i cunoşteau meritele din Primul Război. Din această cauză, ideile sale au rămas la stadiul de proiect. Nu le-a publicat niciodată, dar în 1965 ruşii au testat un dispozitiv asemănător, numit Ekranoplan. Abia 40 de ani mai târziu, în 1980 s-au reluat testele şi în Anglia…

Dezamăgit de lipsa de sprijin, Constantinescu continuă totuşi să îmbunătăţească aproape tot cea ce venea în contact cu munca sa. În august 1949 este ales membru de onoare al Societăţii Inginerilor din Anglia şi publică lucrarea “Oameni de ştiinţă vs ingineri”. Încă din 1920 era membru al Academiei Române. La vârsta de 80 de ani se reîntoarce în ţară, unde primeşte titlul de Doctor Honoris Causa în inginerie din partea Institutului Politehnic Bucureşti. În 1964 revine în Anglia unde, în anul următor se stinge din viaţă la vârsta de 84 ani. Este îngropat în Lowick, la sud de lacul Coniston.

George Constantinescu a lăsat în urma lui 133 de brevete şi multe alte invenţii nepublicate. A fost poate prea rapid şi surprinzător pentru timpul său. Inginerul Constantinescu a fost numit de către revista engleză The Graphic unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister.

Rămâne ca şi noi, românii, să îl reaşezăm în locul binemeritat, în sufletele şi în amintirea noastră. Putem afirma că o mare parte a prezentului, dar şi a viitorului a fost dăruită omenirii de savanţi români, în frunte cu Nicolae Tesla şi Gogu Constantinescu. Însumând contribuţiile lor, dar şi ale altor români geniali o să vedem care este adevărata noastră contribuţie la civilizaţia şi cultura lumii.

Sfarsit