Diana Iane

INVENTATOR AL unei noi ştiinţe – sonicitatea, Gogu Constantinescu este considerat pe drept cuvânt savantul fără de care Aviaţia britanică nu ar fi putut obţine supremaţia aeriană asupra nemţilor, în Primul Război Mondial. Întâia aplicaţie a sonicităţii pe care a realizat-o românul a fost “mitraliera sonică” – a carei cadenţă de tragere era sincronizată cu rotaţia elicei – montată pe avioanele de luptă. Dar aceasta este doar o mică parte din contribuţia lui Gogu Constantinescu la ştiinţa modernă. Teoria sonicităţii – transmiterea de energie prin intermediul vibraţiilor – a luat naştere prin stabilirea unei legături între muzică şi fizică, demonstrând că muzica poate fi transpusă în formule matematice. Inventator prolific, cu peste 130 de brevete, munca lui Constantinescu este astăzi, după aproape un secol, redescoperită de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor.

Momente din viaţa unui mare inventator

Fiul unui mare profesor de matematică şi iubitor de muzică şi al unei mame de origină alsaciană, refugiată la Timişoara, Gogu Constantinescu s-a născut la Craiova, la 4 octombrie 1881. Bunicul din partea mamei era inginer. De la aceştia, tânărul a moştenit talentul pentru matematică, muzică şi inginerie. Pe toată durata copilăriei şi a adolescenţei, s-a dovedit un spirit extrem de inventiv, abil şi precoce. În vremea liceului, şi-a transformat camera într-un adevărat laborator pentru experimente fizico-chimice.

Astfel, aici au prins viaţă o lampă electrică cu mercur, acumulatori şi baterii, diverse motoare. Tot în perioada adolescenţei a conceput un calculator, bazat pe un sistem mecanic, care putea realiza calcule cu până la 30 de cifre. Câteva rotiţe se învârteau în jurul unei manivele. Ideea de la care a pornit era…să-şi ajute sora să se se descurce mai bine la matematică.

Din nefericire, Gogu va trebui ca de la numai 15 ani să se descurce singur, tatăl său trecând în nefiinţă în 1896. În 1899 îşi ia Bacalaureatul şi se înscrie la Şcoala de poduri şi şosele, pe care o va termina ca şef de promoţie 5 ani mai târziu. Tenace, încrezător în sine, pe timpul studenţiei a înfruntat cu succes rezistenţa la schimbare a profesorilor săi, încercând să demonstreze utilitatea unui nou material de construcţie la acea vreme: betonul armat. Folosirea betonului armat eşuase deja în Europa: în 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, în 1903 la Basel, în construcţia unui important hotel. Totuşi, tânărul inginer a publicat în 1904 un calcul teoretic privind betonul armat, iar în anul următor, teoria de calcul ce a permis construcţia primelor poduri în arc.

În anii care au urmat, a proiectat numeroase construcţii de beton armat, printre care Camera de Comerţ, Ministerul Lucrărilor Publice, Stadionul Sporturilor, moscheea din Constanţa.

La numai 25 de ani a fost chemat să rezolve problemele grave care se iviseră la construcţia Camerei Deputaţilor, şi a făcut-o cu succes, după ce a învins criticile şi neîncrederea “specialiştilor” privind folosirea betonului armat. Neîncrederea era aşa de mare încât, iniţial, deputaţii au refuzat să intre înăuntru de teama prăbuşirii construcţiei. Au trecut exact 100 de ani şi construcţia nu a căzut!

Primul pod in arc de la noi din tara

România se afla în plină fază de dezvoltare a infrastructurii, dar ideile prea avansate pentru timpul său ale inginerului Constantinescu erau refuzate sistematic de Guvern. Pentru a le pune în practică, el a demisionat din serviciul public şi a înfiinţat o antrerpriză de construcţii împreună cu inginerul Tiberiu Eremia.

Întrucât soluţiile de construcţie bazate pe beton armat reduceau costurile cu aproximativ 30% şi se finalizau mult mai repede, firma celor doi ingineri a reuşit să câştige o licitaţie importantă privind construcţia a 5 poduri. Deşi utilajele cu care lucrau trebuiau importate, Gogu Constantinescu a preferat să construiască el însuşi câteva, cum ar fi maşinile de aer comprimat care funcţionau sub apă.

Ne aflăm încă în perioada în care se mai foloseau caii pentru tracţiune – în ţara noastră existau puţine vehicule cu motor. Totuşi, pentru dezvoltarea extracţiei de petrol era nevoie de amenajarea şoselei Bucureşti-Doftana, iar soluţia găsită de Gogu Constantinescu semăna foarte mult cu bitumul de azi. Peste piatră a turnat păcură fierbinte, aceasta fiind prima încercare de asfaltare a unei şosele.

Tânărul avea un spirit neobosit, găsea soluţii la problemele din orice domeniu cu care venea în contact. Cu aceeaşi ocazie a dezvoltat şi utilajele de forare, a abordat problema vehiculelor de transport, a motorizării şi sistemelor de transmisie. Mai târziu, avea să construiască un motor cu injector, preluat ulterior de Bosch, şi primul automobil fără cutie de viteze (1923). Ideile sale vor fi reluate mai târziu de Ion Basgan, care va obţine brevetul pentru “forajul sonic” în 1933 în România şi 1937 în S.U.A. Aplicarea acestei invenţii a adus profituri uriaşe companiilor petroliere americane, iar urmaşii lui Basgan se judecă şi azi cu acestea pentru plata drepturilor legitime…

Fondarea unei noi ştiinţe: sonicitatea

O preocupare specială a inventatorului Constantinescu au fost vibraţiile şi efectele acestora. Vibraţiile locomotivelor pe calea ferată, vibraţiile diferitelor maşini şi structuri erau nedorite, iar tehnicienii căutau să le elimine.

Soluţia pe care o propunea românul provenea din pasiunea acestuia pentru…muzică. cum el cânta la pian încă de la vârsta de 5 ani, a simţit efectul benefic al vibraţiilor armonioase ale muzicii asupra organismului şi psihicului uman. Constantinescu s-a gândit să transpună muzica în formule matematice. Aceasta înseamnă că, indiferent de forma de comunicare aleasă şi de limbajul folosit, există o cheie universală care le dezleagă. Un limbaj universal e tocmai una din dorinţele de comunicare ale umanităţii, dorinţă care a traversat secolele din vremurile mitologice.

Muzicienii şi fizicienii aveau o viziune diferită asupra acusticii şi armoniei. Inginerul Constantinescu a unificat această viziune într-o nouă ştiinţă – sonicitatea, demonstrând că sunetele pot transmite energie după legi similare cu cele ale electricităţii. Aplicaţiile sonicităţii sunt multiple (transporturi, industria energetică, foraje petroliere, medicină) şi, la aproape 100 de ani de la fondarea teoriei, putem spune că sunt insuficient exploatate.

(Va urma)