un articol de Ana Zidărescu

După trei ani de studii intense şi încercări, Radu Marin, un fost antreprenor pasionat de inventică, este de părere că a făcut una dintre cele mai importante descoperiri în domeniul combustibililor. Acesta a realizat o instalaţie care, alimentată cu apă de la robinet, produce hidrogen, combustibil ecologic, inepuizabil şi care are toate şansele să devină noul pas în ceea ce priveşte alimentare automobilelor şi încălzirea locuinţelor.

Interesat de avantajele pe care această instalaţie o poate aduce, Ministerul Economiei l-a informat pe inventator, în urmă cu câteva zile, de faptul că potenţialul de aplicabilitate al invenţiei în termocentralele ce funcţionează cu gaz metan va fi studiată de Termoelectrica SA Bucureşti şi Electrocentrale Bucureşti.

Specialişti din domeni, profesori universitari şi membri ai Academiei Română, susţin realizarea lui Radu Marin şi se arată încrezători că în cel mai scurt timp se vor obţine şi resursele financiare necesare producerii acesteia pentru consumul în masă.

EVZ: Cum v-a venit ideea de a crea o instalaţie de producere a hidrogenului? Ce anume v-a motivat să acţionaţi în această direcţie?
Radu Marin: „Povestea” hidrogenului obţinut de noi a început cu mai bine de trei ani în urmă. Pe atunci, noi, cei de la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane (CCMMMM) din Bucureşti, căutam să obţinem biocombustibili, de bioetanol si biodiesel, folosind noi “reţete tehnologice” de mare randament, ceea ce am şi reuşit să facem.

Dar încă de pe atunci am sesizat conflictul inevitabil dintre culturile de plante pentru biocombustibili şi cele pentru cereale şi plante agricole, conflict care azi s-a confirmat şi se află la ordinea zilei.

În contextul cererii tot mai mari de produse alimentare, o prioritate absolută în situaţia în care populaţia globului creşte, am realizat că  biocombustibilii nu au viitor, că ei constituie doar o soluţie de moment pentru criza energetică ce ne ameninţă civilizaţia.

Aşa stând lucrurile, viaţa însăşi m-a obligat să-mi concentrez atenţia asupra hidrogenului, pe care, cu mai bine de un secol în urmă, Jules Verne l-a considerat ca fiind “combustibilul viitorului”.

Care a fost pasul următor?
Din acel moment m-am documentat şi am ajuns, relativ repede, la concluzia că mii de cercetători din întreaga lume, cu preocupări în acest domeniu, mergeau pe un drum greşit. Toţi au mizat pe “pilele de combustie”, acele instalaţii în care hidrogenul produs, transportat şi depozitat în afara lor este combinat cu oxigenul, obţinându-se astfel curent electric. Se procedează la fel ca acum 150 de ani, singurul avantaj fiind noile tehnologii şi materiale. În consecinţă, după ce am “analizat” foarte bine lucrurile am hotărât ferm: “fără pile de combustie! Fără transport şi depozitare!”. După mai bine de trei ani de cercetări şi experimentări am reuşit să obţinem hidrogenul aşa cum ne-am propus.

Care sunt avantajele folosirii hidrogenului drept combustibil?
Hidrogenul se obţine din apă şi, prin ardere, se transformă tot în apă. În consecinţă, sursa sa este inepuizabilă.

Hidrogenul nu poluează mediul înconjurător, iar cel obţinut prin instalaţia concepută de mine şi realizată în institutul nostru este la un preţ de câteva ori mai mic decât al benzinei, motorinei sau gazelor naturale. Întruneşte, deci, toate condiţiile unui combustibil ideal.
Cum funcţionează această instalaţie revoluţionară?
În momentul de faţă, invenţia mea este protejată doar la nivel naţional, urmând ca în circa şase luni să obţinem protecţie şi la nivel internaţional. Secretul oricărei invenţii trebuie păstrat pe cât posibil, altfel, inventatorul poate să rămână fără ea. De aceea, acum vă pot oferi numai informaţiile care nu o pun în pericolul de a fi descifrată.Deocamdată, utilizăm apa de la robinet pentru producerea hidrogenului.

Nu este exclus, însă, ca într-un viitor nu prea îndepărtat să se utilizeze şi o altfel de apă, una “specială”, capabilă să-i mărească randamentul. Curentul electric utilizat este mic, iar cantiatea de hidrogen obţinut este foarte mare, aceasta datorându-se faptului că principiul de funcţionare al instalaţiei, în totalitate original, nu se bazează pe hidroliză, ci pe ceea ce am putea denumi ca fiind, poate impropriu, electrocataliză membranară, la care am ajuns utilizând cunoştinţe din mai multe domenii, cum ar fi fizica, chimia, biochimia şi altele.

În ce stadiu se regăseşte instalaţia: testare, omologare, pregătire pentru producţie?
Instalaţia se află în stadiul de model experimental şi urmează ca în scurt timp să realizăm primul prototip pentru centrale termice şi autoturisme.

Ce presupune, pentru un viitor client al instalaţiei de încălzire cu hidrogen, achiziţia acesteia, din punctul de vedere al costului, al spaţiului necesar, al condiţiilor de securitate?
Pentru centralele termice de apartament şi aragazuri, ca şi pentru automobile, instalaţia este compusă dintr-un singur modul de dimensiuni reduse, căruia i se poate găsi uşor un amplasament. După estimările noastre, costul acesteia este relativ mic, de circa 1.500 de lei. În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi securitatea utilizatorilor, ambele condiţii sunt îndeplinite pe deplin.

Hidrogenul se autoaprinde şi explodează în contact cu aerul în plaja de puritate cuprinsă între 4% şi 75%. În instalaţia noastră acesta este de înaltă puritate, de peste 98%, şi cum este ars imediat ce ia contact cu aerul, pericolul de autoaprindere şi de explozie este în totalitate exclus.

Desigur, după omologare şi intrare în producţia de serie, fiecare instalaţie va fi însoţită de un manual de utilizare care va fi pus la dispoziţia utilizatorului. Ca pentru orice aragaz, de pildă.

Cum poate fi adaptată pe maşini? Presupune, cumva, unele modificări ale acesteia? Elimină complet folosirea benzinei sau a motorinei?
Pe automobile, instalaţia noastră înlocuieşte rezervorul de combustibil, pe care îl elimină. Motoarele automobilelor dotate cu această instalaţie nu mai folosesc nici benzină, nici motorină, nici alt carburant, ci numai hidrogenul şi nu necesită modificări esenţiale. Totul se rezolvă prin reglajul corespunzător al debitului de hidrogen.

Luând însă în considerare faptul că puterea calorică a hidrogenului este mai mare decât a combustibililor clasici, s-ar putea ca în perpectivă motoarele cu ardere internă să suporte unele mici modificări, menite să le îmbunătăţească randamentul şi durata de utilizare. Aceste modificări ar putea fi operate la pistoane şi la cilindri, mai precis la camera de ardere, pentru construcţia căreia ar putea fi utilizate materiale mai rezistente.

Care este impactul aceste instalaţii asupra industriei petroliere şi care este strategia dumneavoastră de a evita ca invenţia pe care aţi realizat-o să fie achiziţionată de grupuri de interese care să împiedice comercializarea, în ideea de a menţine „dependenţa” de combustibilii obţinuţi din hidrocarburi?
Apariţia pe piaţă a hidrogenului nu trebuie să-i sperie nici pe deţinătorii de resurse petroliere şi de gaze, nici pe cei care produc şi comercializează derivatele acestora ci, dimpotrivă, să-i bucure. În primul rând, aşa cum susţin specialiştii din domeniu, în circa 30 de ani rezervele de hidrocarburi se vor epuiza. Şi ce vor mai face atunci producătorii şi cei care comercializează derivatele acestora?

N-ar fi mai bine pentru ei să-şi concentreze încă de pe acum atenţia şi asupra hidrogenului, mai ales că tot cam atâta timp îi va fi acestuia necesar până să-şi câştige statutul de combustibil principal. În al doilea rând, trebuie să vă informăm că instalaţia noastră poate să producă hidrogen şi din benzină, motorină, bioetanol, reducând consumul de carburanţi clasici cu circa 30%, iar poluarea, la zero, obţinând ca reziduu carbon de înaltă puritate, care poate fi utilizat la rândul lui.

Hidrogenul nu este o ameninţare nici pentru petrol, nici pentru gazele naturale. Dimpotrivă, va prelungi existenţa în timp a rezervelor de hidrocarburi şi va permite utilizarea mai eficientă a hidrocarburilor în petrochimie.

Practic, hidrogenul va merge braţ la braţ cu petrolul şi cu gazele naturale, într-o lume cu poluare din ce în ce mai redusă, ceea ce va fi în beneficiul tuturor, inclusiv în cel al producătorilor de combustibili clasici.

Ce îmi puteţi spune despre demersurile pe care le-aţi realizat către autorităţi? Care sunt planurile dumneavoastră în ceea ce priveşte comercializarea acestei instalaţii?
Sunt conştient de valoarea deosebită a invenţiei mele, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Pe mine mă interesează ca de avantajele ei să beneficieze, în primul rând, ţara mea.

O variantă de instalaţie bazată pe principiul mai sus menţionat constituie o temă principală din Programele Naţionale de Cercetare, dar la care finanţarea a fost sistată, prin măsurile luate de Guvernul României de a aloca doar 0,18% din PIB activităţii de cercetare.

Tocmai de aceea am făcut toate demersurile posibile în această direcţie. Am prezentat-o tuturor factorilor de decizie din ţară, Preşedinţiei României, Ministerului Economiei, Primăriei Capitalei şi preşedinţilor unor partide politice de la guvernare sau din opoziţie. Probabil că nu le-a venit să creadă că aşa ceva a putut fi realizat la noi, de către noi, şi nu prin alte părţi ale lumii, de către alţii.

Dacă în 1989 România avea un număr de 90.000 de cercetători şi 9.000 de cereri de invenţie, în anul 2008 numărul acestora a ajuns sub 9.000 iar cel al cererilor de brevetare a invenţiilor, la doar 900.  Majoritatea cercetătorilor români emigranţi au succes pe toate meridianele globului, situându-se în elita mondială a acestora, ceea ce demonstrează că inventivitatea este una dintre trăsăturile de bază ale românilor.

Iată de ce în noi, cercetătorii români, care dorim să slujim în continuare România, din interior, suntem profund afectaţi de măsura aberantă a guvernului Boc, prin care acesta a diminuat drastic fondurile de cercetare, expunându-ne, practic, la foamete şi la umilinţă, întrucât ei consideră cercetarea ca fiind ineficientă.

Ion Brad, profesor universitar doctor, biochimist şi membru al Academiei Române. “Este vorba espre un catalizator anorganic, asociat cu un curent electric în cantităţi extraordinar de mici, motv pentru care costul este foarte scăzut în raport cu cheltuiala. Pe de altă parte, randamentul caloric este mai mare şi este o treabă fantastică. Cu un preţ absolut derizoriu se obţine un combustibil ideal. Amestec de oxigen cu hidrogen, care se transformă, prin ardere, în apă. Fără dioxid de carbon. Astfel, nici nu poluează şi salvează omenirea din viitoare criză de cărbune şi de petrol. Şansele producţiei în masă ar trebui să fie absolute, pentru că realizarea sa este inegalabilă la nivel mondial. Ca atare, dacă nu se aplică, se va face o mare greşeală”.

Constantin Antohi, profesor la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. “Am văzut instalaţia realizată de domnul Radu Marin şi pot spune că hidrogenul este energia viitorului, categoric. Acesta va revoluţiona tot ceea ce înseamnă energie. Se deosebeşte de tot ceea ce a mai fost până acum prin simplitatea execuţiei, al sistemului care pune în valoare această energie”.

Viorica Pârvulescu, cercetător ştiinţific 1, Institutul de chimie-fizică al Academiei Române. “Eu am făcut analizele gazelor care se obţineau. Şi astfel, vă pot spune ce a depins mai mult de mine. În formula aceasta, care este acum, rezultatele sunt chiar spectaculoase, în sensul că analizând concentraţia de hidrogen care se obţinea, din probele aduse, am constatat o puritate mare a hidrogenului. Din punctul meu de vedere, aceasta este o chestie extraordinară, pentru că se pot obţine diverse alte componente în afara hidrogenului. Comparând cu ceea ce am mai văzut prin literatură, capacitatea instalaţiei şi viteza cu care se obţine acest hidrogen şi condiţiile de temperatură sunt superioare, în sensul că nu se lucrează la temperaturi ridicate şi nu este nevoie de un consum energetic semnificativ. Se obţine un hidrogen foarte pur, în condiţii de consum energetic nesemnificativ, iar cantitatea cu care se obţine cantitatea de hidrogen este foarte mare, astfel că ar fi o sursă foarte bună de energie”.

Ioan Pop, profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj. “Ceea ce s-a realizat pare interesent şi de perspectivă. Am fost la ei în vară, unde am văzut instalaţia în stadiul ei experimental, şi merge. Acum depinde de modul în care se va pune în practică. Eu am auzit că pe plan mondial, în acest domeniu, există o invenţie care a fost pusă sub secret de peste 20 de ani, pentru că marile firme nu au interes să schimbe tehnologiile. Cred ca fi ceva foarte interesant în momentul în care va fi aplicată, mai ales pentru automobilele de oraş. Cred că are perspective.”

Cine este Radu Marin?

Data şi locul naşterii: iulie, 1958, judeţul Dolj

Studii:
• Academia de Ştiinţe Energo informaţionale Moscova (2005-2007) – Doctor în ştiinţe juridice
• Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor (2003-prezent) – Doctorand în chimie
• Universitatea Transilvania, Braşov, Facultatea de Mecanică (2002-2004) – Doctor în inginerie mecanică
• Universitatea Politehnica, Bucureşti, Facultatea IMTS (2002-2006) – Doctor în inginerie industrială
• Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică (1978-1983) – Licenţă

Experienţă profesională:
• Director General (2002-prezent) – SC. CCMMMM SA
• Director General (2001-2002) – Prod Med 2000
• Director General (1999-2000) – Bere Băileşti
• Inginer principal (1998-1999) – SC. CCMMMM SA
• Director General (1991-1998) – Bere Băileşti
• Inginer proiectant (1983-1987), Şef serviciu proiectare (1987-1991) – Întreprinderea Mecanică din Băileşti

Pentru inveţiile sale a obţinut, la expoziţii şi evenimente din ţară şi din străinătate:
• Diplome: peste 130 de diplome, pentru diverse invenţii
• Medalii: 45 de aur, 10 de argint, 2 de bronz
• Premii: peste 10 titluri câştigate.

Alte titluri:
• Gradul de Comandant, “Le merite de l’invention”, acordat de Camera Inventatorilor din Belgia (2006)
• Ordinul Ştiinţific Gogo Constantinescu, în grad de comandor, din partea Societăţii Inventatorilor din România, filiala Cluj (2005)

Acesta a participat la peste 60 de Proiecte şi programe, în cadrul cărora a fost director sau responsabil de proiect. Dintre acestea:
• Seturi arterio-venoase destinate procedurii de dializa renala si tehnologie de obtinere
• Inslataţii pentru producerea apei potabile
• Avion microlight cu aripa din voalură pe schelet mecanic
• Obţinerea vinului eco-biologic cu şi fără alcool
• Noi sortimente de bere
• Materiale pentru securitatea minieră
• Îmbrăcăminţi bitumoase rutiere
• Îndepărtarea metalelor grele din ape industriale

• Brevete şi invenţii: 15

• Lucrări elaborate: 701

preluare de pe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/850256/Romanul-care-face-apa-sa-arda-a-descoperit-combustibilul-viitorului/