LUMEA DE ALTADATA atrage şi fascinează. Lumea satului tradiţional românesc e plină de structuri, fapte şi obiceiuri cu valoare de reper pentru cei de azi. Ca atare, vă propun, dragi cititori, să revenim în fiecare vineri, cu sufletul şi cu mintea, la această lume arhaică.

Exact la jumătatea Postului Mare, întotdeauna în miercurea din săptămâna a patra a Postului Mare, strămoşii noştri ţineau Sărbătoarea Ouălor, sărbătoare numită şi Sfintele Păresimi, Miezul sau Miaza Păresii sau Păreţii; cuvântul “păresimi” (sau cum îi spunea poporul, “păreţi”) provine din latinescul “quadrogesimo”, care însemna “40 de zile”, adică cât se considera că ţine efectiv Postul Mare, Săptămâna patimilor având un statut special. În timp, şi această săptămână a intrat în ceea ce numim obişnuit Postul Mare, aşa încât Miezul Păreţii cădea la 24 de zile de la Lăsata Secului de brânză, acum întâlnindu-se cele două jumătăţi egale, această sărbătoare fiind socotită un fel de… PĂRETE care desparte Postul Mare în două!

Pe vremuri, mai ales femeile ţineau Sfintele Păresimi ca pe o duminică, fiind interzise cu desăvârşire anumite munci şi mai ales unsul pereţilor! Cele care se încumetau să muncească riscau să înnebunească; dacă nu li se întâmpla lor acest lucru, atunci un membru al familiei tot înnebunea; fiind zi primejdioasă, alte femei care nu o ţineau se îmbolnăveau de “dânsele”, această boală presupunând, mai întâi, dureri ale mâinilor, picioarelor, apoi ale oaselor, ulterior uscându-se carnea de pe oase şi mai ales cea de pe lângă încheieturile degetelor! Cert este, după o credinţă larg răspândită altădată, că tot ceea ce se lucra în această zi se strica, nici un lucru neputând fi dus până la capăt!

Să nu se bucure însă leneşii, pentru că ceva tot se putea face în această zi, anume număratul ouălor şi al calupelor de in, de cânepă şi de lână; un obicei larg răspândit pe vremuri interzicea să iei ouă de pe cuibare de la Lăsata Secului până la Miezul Păresimilor; dacă trebuia neapărat să iei un ou, atunci mai întâi trebuia scuipat. În legătură cu strânsul şi număratul ouălor în această zi existau mai multe motivaţii; una ne spune că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paşti; alta, pentru că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roşii sau pentru prepararea cozonacului şi păştii, toate ouăle acestea nefiind bune de clocit. Prin Oltenia, număratul ouălor trebuia neapărat făcut la mijlocul Postului Mare, altfel femeia respectivă putea să amuţească!

Mai precizăm ca Ziua Ouălor era foarte aşteptată de copii, aceştia ajutându-şi mamele la alesul celor mai bune ouă ce urmau a fi înroşite sau închistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite “hărăpeşti”; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroşite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câştige la Paşti multe alte ouă!

Atât despre Miezul Păreţii sau Sărbătoarea Ouălor. Remarcăm că, în spatele unor practici aparent banale, se afla o grijă specială pentru unul din elementele centrale ale sărbătorii pascale, oul, simbolul începutului, dar şi al Învierii Domnului. (Marcel Lutic, articol republicat cu permisiune din revista Arta de a trai)