Pr. Dan Bădulescu

ANII 1930 au cunoscut în continuare presiuni constante de schimbare a Calendarului bisericesc, venite acum din partea Ligii Naţiunilor. În legătură cu aceasta, trebuie să menţionăm un moment important, ce desigur că este cvasi-necunoscut în rândul clerului şi credincioşilor. El a fost consemnat în revista bisericească „Candela”, nr. 1-4, 1931 din Cernăuţi. Care au fost datele acestui important moment?

Pr. Profesor Vasile Gheorghiu, ucenic al prof. Popovici, profesor la facultatea de teologie din Cernăuţi a primit din partea Sf. Sinod Român însărcinarea de a examina problema stabilirii unei date fixe a Paştelor, problemă ridicată de broşura Societăţii Naţiunilor „A 4-a conferinţă generală a comunicaţiilor şi a documentelor de tranzit preparatorii, vol. I: Reforma calendarului.” Acolo se propunea rectificarea calendarului gregorian, şi stabilirea unei date fixe a paştelui, de ex. în a doua duminică din aprilie. Este interesant de observat componenţa Comitetului preparator al Comisiei consultative şi tehnice de Comunicaţie şi Tranzit, instituită de Consiliul Societăţii Naţiunilor:

Marele rabin Israel Levi, preşedintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.
Dr. Hertz, marele rabin al comunităţilor israelite unite din imperiul britanic, Londra.
Reverend Dr. M. Hyamson, preşedintele ligii pentru păstrarea fixităţii zilei de Sâmbătă.
Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.
Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.
Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creştinismului practic.
M.A.S. Maxwell, M. L. H. Christian şi Dr. J. Nussbaum, numiţi de conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea.
M-lle Achelis, preşedintele Asociaţiei pentru calendarul mondial.
M. Brougthon Richmond, secretarul Asociaţiei pentru calendarul internaţional.
M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaţionale al calendarului fix.

Iată deci, cine îndrăznea să decidă în privinţa stabilirii unei date fixe a Paştelui creştin! Criteriile lor nu erau nici măcar la nivel declarativ bisericeşti, ci exclusiv geo-politice şi economice.

În faţa acestei provocări Sf. Sinod Român a apelat la expertiza Pr. prof. Gheorghiu. Pus în faţa unei situaţii destul de grele, şi presat fiind de către forţele globalizante politice şi economice ce le resimţim şi noi acum din plin, Părintele a dat şi o mărturie tranşantă, care a atârnat se vede destul de serios în ceea ce a urmat de atunci şi până acum. Mai mult decât aceasta, el a avut nu numai curaj în faţa factorilor de presiune seculari, dar chiar a ridicat un glas de împotrivire faţă de atitudinea laşă şi apostată a Patriarhiei Ecumenice. Spicuim din răspunsul Părintelui trimis Sf. Sinod:

„Opinia mea este următoarea:

Ziua de Paşti adevărat că oscilează din tot începutul pe una dintre duminicile dintre 23 martie şi 25 aprilie ale calendarului nostru. Dar cum toate celelalte zile de sărbătoare au fost fixate pe o zi anumită din calendar, ni se impune întrebarea, cum de vine şi cari sunt motivele, pentru cari numai ziua de Paşti n-a fost fixată şi ea la o dată anumită din calendar…

O mai bună fixare a zilei de Paşti (creştine) decât aceasta nu există. De aceea Sf. Părinţi adunaţi în primul Sinod Ecumenic dela Niceea din anul 325 d.Hr., discutând chestiunea fixării zilei de Paşti în Biserică, au căzut cu toţii de acord, că această zi trebuie să se serbeze şi pe viitor în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Şi de atunci încoace Biserica creştină a căutat, întotdeauna, ca să rămână cât mai credincioasă acestei vechi şi venerabile tradiţii. Aceasta s-a tăcut în conştiinţa, că această tradiţie trebuie redusă în cele din urmă la însăşi cauzalitatea divină, întrucât serbarea Paştilor iudaice în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, este, de fapt, orânduire divină şi întrucât şi Domnul a binevoit a-Şi desăvârşi chiar cu ocazia sărbătorii de Paşti a iudeilor, în prima zi de duminică, opera Sa mare de mântuire…

Ne surprind proiectele de reformă calendaristică şi de stabilizare a Sf. Paşti, cari ni vin din afară, din cercurile cele mai îndepărtate de Biserică, dela directorii de bănci şi industrii şi din partea instituţiunilor de tranzit şi transport, cari şi-au centralizat acţiunea într-o comisiune specială de studii, instituită de Societatea Naţiunilor.

Am auzit mai sus, că în ce priveşte serbarea Sf. Paşti această Comisiune vrea să stabilizeze Sf. Paşti pe o duminică, care se va găsi cam pe la mijlocul lunei lui aprilie. Cu alte cuvinte zis, ea tinde, ca să dezlege sărbătoarea Sf. Paşti, complectamente, de marii luminători ai cerului, de lună şi de soare, şi să o lege pe viitor numai de instituţia schimbăcioasă a calendarului, fie a celui care este de prezent în vigoare, fie a altui calendar perpetuu, pe care-1 au în vedere, ca să-1 introducă pe viitor în viaţa civică mondială.

Încercarea de a desface sărbătoarea Sf. Paşti de legătura ei şi firească şi istorică şi tradiţională cu marii luminători ai cerului, soarele şi luna, este un atentat, am putea zice, de-a dreptul, criminal la adresa Sfintei noastre Biserici. Îi zicem atentat criminal pentru următoarele motive:

1) Dacă sărbătoarea Sf. Paşti nu se mai serbează în duminica de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, ci la o dată oarecare calendaristică, care nu ţine seamă de aceste condiţiuni şi care ni s-a stabilit şi impus din altă parte, noi vom trebui să renunţăm pe viitor la orânduirea divină de a serba Sf. Paşti exact în condiţiunile astronomice bine fixate şi neschimbabile ale acestei serbări şi vom trebui să ne mulţumim cu o serbare de Paşti, care va împărtăşi soarta calendarului schimbăcios al oamenilor. În legătură cu un calendar rău, dar mai ales în legătură cu calendarele cele sugerate de Comisiunea de studii a Societăţii Naţiunilor nu se va mai putea evita, ca Paştile să se serbeze după un număr oarecare de ani în alte anotimpuri şi nu la începutul primăverii astronomice, aşa după cum se cuvine.

2) Stabilizarea sărbătorii Paştilor pe o duminică a unei zile de aprilie fără privire la starea lunii şi a soarelui însemnează a pierde şi legătura istorică cu ziua şi anul morţii Domnului Iisus Hristos. Noi ştim, că Domnul a fost răstignit chiar în ziua de lună plină a primei luni de primăvară, care în anul acela (30 d.Hr.) cădea într-o zi de vineri, şi a înviat a treia zi, într-o zi de duminică. Fără de această legătură istorică serbarea Sf. Paşti se degradează la o serbare pur formală fără vre-o legătură mai strânsă organică cu opera de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Şi, în fine,

3) Acceptarea unei alte date pentru serbarea Sf. Paşti decât cea tradiţională şi aprobată de 1 Sinod Ecumenic (325 d.Hr.), ar însemna abandonarea unei tradiţiuni aproape bimilenare a Bisericii, ceeace ar fi un greu vot de blam pentru Biserica de până acum, pentrucă ea timp atât de îndelungat n-a înţeles să simplifice calculul pascal şi a ezitat să-l lege de o duminică fixă din calendar, şi în acelaş timp un gest nemaipomenit de îngâmfare a Bisericii de acum, care se transpune, în mod suveran, peste toate orânduirile bisericeşti observate cu scumpete până acum.

Din motivele arătate noi vom trebui să zicem, că Biserica nu poate să renunţe nici pe viitor, ca să-şi serbeze Paştile în altă duminică decât numai în duminica întâia de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Ea nu poate să accepte, aşadar, ca Paştile să fie fixate pe o duminică oarecare a lunei aprilie…

Dificultatea începe abia atunci, când cei cari nu cunosc normele, după cari trebuie stabilită ziua sărbătorii de Paşti, compară un calendar dintr-un an cu un calendar din alt an. Ei nu-şi dau seama, că lunile noi dintr-un an calendaristic nu coincid cu lunile noi din celalalt an calendaristic. Şi atunci, ce să vezi ? Ei se întreabă, de ce în anul acesta s-au serbat Paştile în ziua cutare de aprilie, iar în anul viitor vom trebui să o serbăm în ziua cutare a lunei lui martie. Şi fără să-şi mai dea silinţa, ca să cerceteze şi să cunoască motivele, pentru cari Biserica a stabilit, ca odată să se serbeze Paştile într-o zi a lunei lui aprilie, iar altă dată într-o zi a lunei lui martie, pretind, ca Paştile să se fixeze pentru totdeauna la o zi, care să nu permită o oscilare prea mare.

Pretenţia aceasta a cercurilor străine de normele şi tradiţiunile Bisericii nu este însă prin nimic justificată.

Cine astăzi este lipsit de cele mai elementare cunoştinţe în ce priveşte sistemul nostru planetar şi nu ştie ceeace este echinocţiu şi lună nouă sau lună plină ar face mai bine, dacă ar recunoaşte cu umilinţă această lipsă de cunoştinţe şi s-ar supune conducerii celor, cari dispun de aceste cunoştinţe. Dar dacă cred, că nu se pot supune conducerii acestora, n-au decât să ceară lămuriri. Şi li se vor da… Dar dacă aceste cercuri au chiar cutezanţa, ca să ceară, ca cei cunoscători să abdice la cunoştinţele lor şi să se coboare la nivelul cultural cel atât de jos, pe care stau dânşii, atunci ni lipsesc cuvintele, cu cari am trebui să calificăm atitudinea lor. Atâta spun, că Biserica nu poate ţine seama de cei, cari, cu rea credinţă, refuză a avea înţelegere pentru vechile şi venerabilele ei tradiţiuni.

În Biserică Domnul Iisus Hristos porunceşte. Biserica este Hristocratică, nu democratică. Cu toate acestea ea este cea mai folositoare şi mai binefăcătoare instituţiune pentru omenire. Aşa fiind, nu se poate admite, ca credincioşii laici să aibă dreptul de a hotărî în chestiuni, cari sunt exclusiv de competenţa bisericii învăţătoare. Cu atât mai puţin li este permis acelora, cari stau în afară de organizaţia Bisericii creştine, cum este cazul chiar cu Comitetului Comisiunii de studii a Societăţii Naţiunilor, din care fac parte, după cum am arătat în cele precedente, un număr considerabil de rabini iudei, ca să aibă oarecare vot în chestiuni, cari privesc în primul rând Biserica creştină. Nici opinia publicului mare, ori şi cât de favorabilă ar fi chestiunei stabilizării Sf. Paşti pe o duminică oarecare din aprilie, nu are nici o importanţă hotărâtoare. Hotărâtor este numai votul bisericii învăţătoare…

Răspunsul Arhiepiscopului de York, care este în fond protestant şi stă atât de departe de vechea tradiţie bisericească, nu mă prea miră. Dar mă miră mult, cum de a putut să dea un astfel de răspuns Patriarhul Ecumenic din Constantinopole. Răspunsul este de-a dreptul nedemn de înaltul prestigiu de până acum al acestui Scaun patriarhal. Zic nedemn, pentrucă de frică, ca să nu piardă simpatiile membrilor din Comisiunea de studii a Societăţii Naţiunilor, a declarat cu cuvintele de mai sus, că este gata, ca să treacă peste hotărârea Sinodului Ecumenic şi să accepte o nouă stabilizare a Paştilor. Aceasta ar fi un act de trădare la adresa tradiţiunilor de până acum a Bisericii Ortodoxe…

Dar cei iniţiaţi ştiu de mai înainte, ca un Concil (sic!) Ecumenic nu va putea să dezavueze pe un alt Concil Ecumenic, care a luat deja hotărâri precise în chestiunea datei, când trebuie să se serbeze Paştile creştine… Şi acelaşi Spirit Sfânt a inspirat şi hotărârea Sf. Părinţi dela Sinodul I Ecumenic, ca sărbătoarea Sf. Paşti creştine sau Învierea Domnului să se serbeze în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Şi, dacă, de fapt, acelaşi Spirit Sfânt îi va inspira şi pe Sf. Părinţi, cari vor fi convocaţi într-un nou Concil Ecumenic, atunci noi nu ne putem aştepta, că în ce priveşte ziua de Paşti, adică când vor trebui să se serbeze Paştile, ei vor fi în stare, ca să ia altă hotărâre. Ei vor confirma pur şi simplu hotărârea Sinodului I Ecumenic din 325 d. H. Şi atunci vom zice, că dacă cei iniţiaţi puteau şti, de fapt, încă de pe acum, că noul Concil Ecumenic nu va fi favorabil noului proiect de reformă pascală, cred, că ar fi fost mai consult, de a le tăia încă de pe acum celor ce vor să-şi vadă înfăptuită această reformă orice nădejde de reuşită. Dânşii s-ar fi supărat deocamdată, dar pe urmă s-ar fi liniştit şi s-ar fi împăcat cu o stare de lucruri, care nu se mai poate schimba.

Concluziunile, la cari ajung, le pot rezuma, deci, în următoarele :

1. Conştientă de importanţa deosebită, pe care o are sărbătoarea Sf. Paşti, resp. Învierea Domnului pentru întreaga creştinătate, şi credincioasă bunelor tradiţii milenare Biserica Ortodoxă Română nu poate să serbeze Învierea Domnului la altă dată decât numai în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

2. Nu există nici un motiv rezonabil, care ar putea să constrângă Biserica Ortodoxă de a abandona tradiţia ei de până acum şi de a accepta o stabilizare a sărbătorii de Paşti pe o duminica oarecare a lunei lui aprilie.

3. Sistemele calendaristice n-au avut nici odată un rol hotărâtor asupra fixării zilei de Paşti. Ele au înregistrat numai simplu ceeace li s-a comunicat, fie direct, fie indirect, din partea Bisericii cu privire la ziua de Paşti. Şi nici pe viitor nu li se poate concede unor sisteme calendaristice dreptul de a hotărî ele data zilei de Paşti, mai ales, când ştim, că reformele calendaristice, cari ni se sugerează din partea Comisiunii de studii de pe lângă Societatea Naţiunilor, vor fi mult mai rele şi mai schimbăcioase decât sistemele calendaristice de până acum…

4. Biserica Ortodoxă Română are îndatorirea sfântă, ca să corecteze punctul de vedere al Patriarhatului Ecumenic din Constantinopole şi să declare cu toată francheţa şi tară teamă de a-şi pierde simpatiile membrilor Comitetului de studii de pe lângă Societatea Naţiunilor, că nu poate admite, ca Sf. Paşti să se serbeze în altă duminică, decât în cea stabilită odată pentru totdeauna de Părinţii Sf. Sinod din Niceea din anul 325 d.Hr. Simpatiile lumii întregi nu trag atât de mult în cumpănă, cât trage în cumpănă păstrarea credincioasă a vechilor şi bunelor tradiţii bisericeşti, cari li-au fost inspirate Sfinţilor Părinţi de Spiritul Sfânt. [subl. aut.]

5. Pentru cazul însă, că ni s-ar impune din afară, cu toată opoziţia noastră hotărâtă, ca să acceptăm noua reformă de stabilizare a sărbătorii de Paşti, noi să fim gata, ca să suferim, dar să nu cedăm. Cine va ceda pe această chestiune va trebui considerat un trădător al unei vechi tradiţii bisericeşti, care a fost sancţionată de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa de pe cruce şi Învierea Sa din morţi, fapt, ce s-a întâmplat în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Al Sanctităţii Voastre prea devotat Dr. Vasile Gheorghiu, Profesor universitar”

Iată exprimare bărbătească şi apologetică a Părintelui profesor ce s-a ridicat împotriva a două instituţii redutabile, una bisericească şi una lumească – Patriarhia Ecumenică şi Liga Naţiunilor. La care se adăugau atunci şi presiunile din partea agenţiilor economice, ale trusturilor internaţionale evreieşti, şi chiar ale unei opinii publice înlumite şi pătrunsă fiind de acest duh secularizat, gata să facă orice compromis cu puterile zilei.

Şi atunci erau presiuni şi „recomandări” de reforme anti-bisericeşti sprijinite de fundaţii de tip Soros, cu şleahta lor de năimiţi autohtoni, ce invocau tot felul de motive „de bun simţ” pentru a stâlci Praznicul praznicelor şi a-şi impune criteriile lor globaliste antihristice.

După cum se ştie, cu ajutorul lui Dumnezeu, recomandarea lor n-a avut sorţi de izbândă, şi acei frăţiori au trebuit s-o amâne, dar să n-avem nici o grijă: cu siguranţă, mai ales acum după intrarea în UE, vom mai auzi astfel de propuneri, şi chiar şi mai şi. Vom vedea cum vom răspunde noi cei de azi la presiunile ce se fac pentru a prăznui Paştele pe nou, ca să fim împreună cu toţi creştinii.

Drept pentru care, să urmăm pilda acestui înaintaş, care, mai ales să fie pildă pentru ierarhie şi profesorii de teologie, căci de acolo se aşteaptă îndrumarea poporului dreptcredincios de apărare şi păzirea credinţei noastre. Amin.