Cornelia Rosoga

LA 30 NOIEMBRIE, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României. De numele său, Andrea aşa cum era numit de mitropolitul Dosoftei, se leagă numele popular al lunii decembrie, UNDREA.

În această zi, dis de dimineaţă, mamele se duc în grădină sau în curte şi, cu cuget curat, rup smicele de la fiecare arbor roditor (mai cu seamă din meri, peri, trandafiri, iar în lipsa lor din vişini, gutui etc.), apoi, legând la un loc trei ramuri diferite, destină câte un mănunchi din acestea fiecăruia dintre membrii familiei. Apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Încetul cu încetul ramurile înmuguresc şi chiar înfloresc. Acela va fi mai norocos, ale cărui ramuri vor înflori până în ajunul Anului Nou. Florile se pun la sorcove.

Sfântul Andrei este considerat patronul lupilor, care în această noapte au voie să dea iama în turmele oamenilor. Să fie doar o coincidenţă că noi, urmaşii lupilor dacici, am ales tocmai pe cel considerat în tradiţia noastră patronul lupilor drept ocrotitorul ţării?

Acum, dobitoacele prind glas şi-şi spun necazurile şi păsurile, dar oamenii nu au voie să le asculte. „Cerul se desface o dată pe an, în toată lumina lui, în noaptea de Sântandrei. Şi atunci dobitoacele capătă har şi grai omenesc şi-şi spun toate necazurile şi păsurile”.

I se mai spune şi Moş Andrei, întrucât în această perioada Soarele nu are putere, e batrân şi ostenit. La fel avem Moş Nicolae, Moş Crăciun, Moş Vasile. După cum e vremea în ziua Sfântului Andrei se poate prevesti şi dacă vom avea o iarnă grea.

Batrânii povestesc că de Sântandrei cerul se deschide, iar cei curaţi şi drepţi pot vedea aceasta. Lor li se arată semne, o pată roşie pe cer, o dungă roşie, o rază de soare căzând oblic pe pământ. Cerul se deschide ca o baltă de lumină sau ca un pervaz şi dincolo se văd sfinţii care şed la masă cu bunul Mnezeu.

“La mijloc de case,
Sunt tot mese-întinse,
Făclii d-albe-aprinse.
Dară la colţ de masă,
Scrisu-i jelţurel,
Jelţ de aurel,
Cine şade-n el?
Şade Dumnezeu.”

Atunci, omul trebuie să-şi pună repede o dorinţă care i se va îndeplini pe loc.

In noaptea Sfântului Andrei strigoii bântuie după propriul capriciu pe la casele oamenilor, spre a-i necăji. Pentru a se apăra, oamenii ung toate intrările cu usturoi şi întorc toate vasele cu gura în jos. În tradiţia noastră, strigoii sunt oameni cărora la miezul nopţii, la primul cântat de cocoşi, le iese sufletul. Sufletul lor colindă lumea ca o umbră călare pe un toiag sau pe o pasăre măiastră furând mana vitelor, a recoltelor, pedepsindu-şi duşmanii etc. La al treilea cântat de cocoşi, sufletul se întoarce în corpul care doarme buştean. Într-a altă ipostază, omul-strigoi se dă de trei ori peste cap la miezul nopţii, la o răspântie de drumuri şi se preface în om-lup. Herodot, referindu-se le neuri, o populaţie de pe teritoriul vechii Dacii scria: “o dată pe an, fiecare dintre neuri se schimbă în lup, pentru puţine zile, pe urmă îşi recapătă forma umAnă”.

Timpul a trecut, dar tradiţiile şi legendele au rămas, dar într-o formulă modificată.

La mulţi ani Sântandreiu!