IN ZIUA DE 21 octombrie, Biserica noastra praznuieste pe langa alti sfinti romani aparatori ai Ortodoxiei, si pe taranul Nicolae Oprea din Salistea Sibiului.

Cunoscut şi sub numele de Oprea Miclăuş, acesta a fost ţăran, contemporan cu ceilalţi doi martiri ai ortodoxiei transilvane, preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cu acesta din urmă fiind şi tovarăş de suferinţă în închisoare. El s-a dovedit a fi un neînfricat luptător pentru apărarea Ortodoxiei, ca dovadă stând şi mărturiile scrise ale acelor vremi. El a ajuns să bată de cel puţin trei ori la porţile împărătesei Maria Tereza şi ale sfetnicilor ei, ducând jalbe de protest împotriva regimului la care erau supuşi românii din Transilvania, şi cerând libertate pentru credinţa strămoşească.

Cel dintâi drum spre Viena l-a făcut în luna octombrie a anului 1748, când a însoţit pe măcelarul Ioan Oancea din Făgăraş, care îşi va găsi sfârşitul în temniţă. Ei nu au fost primiţi de împărăteasă însă au bătut la alte uşi din preajma palatelor ei, dintre care şi la cea a soţului împărătesei.

Când a trebuit să pornească a doua oară la drum, Mucenicul Oprea a fost mai grijuliu şi mai înţelept, aşezându-se mai întâi în Banat, de unde a luat legătura cu cei din părţile Sibiului, de unde a primit ştiri şi bani, pentru a putea compune în latină sau germană cuprinsul jalbelor destinate împărătesei şi sfetnicilor ei. Aşa se face că în decursul anilor 1749-1752, cancelariile din Viena şi Sibiu au trebuit să dea un răspuns întemeiatelor plângeri privind libertatea credinţei ortodoxe.

Al doilea drum la Viena a avut loc în toamna anului 1750, alături de alţi patru deputaţi, şi anume : Bucur Mogoş (sau Bârsan) din Gura Râului, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din Poiana, şi Constantin Petrică din Jina. Ei au fost primiţi de contele Kolovrat, preşedintele comisiei Curţii din Viena, care i-a sfătuit să plece acasă. La întoarcere se va opri în Banat, în satul Becicherec. Aici îi va întâmpina, în 1752, pe cei doi trimişi ai românilor din sudul Transilvaniei, preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cu acesta din urmă plecând în al treilea şi ultimul drum spre Viena. Aici vor fi arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kufstein, în care îşi vor găsi sfârşitul.

Nu se ştie condiţiile în care cei doi şi-au dat sufletele în mâinile Domnului, dar cert este că eroismul şi curajul acestui ţăran sunt uimitoare, drept pentru care îngerii lui Dumnezeu şi inima poporului român i-au înălţat Sfântului Oprea locaş de neuitat în altă patrie, plină de slava cerească. Acest gând l-a împlinit în 21 octombrie 1955 şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, când a canonizat pe Sfântul Oprea Nicolae, dimpreună cu cei doi vrednici preoţi, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. (pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Sfântul mucenic Oprea Nicolae din Sălişte, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, p.451.)

—
Intr-o jalba trimisa mitropolitului Pavel Nenadrovici din Carlovat, Sfantul Nicolae Oprea scria: “Noi, romanii pravoslavnici din cinci districte ardelenesti ne-am dus la Curtea imparateasca si am inaintat Craiesei trei memorii: unul la Chezarul, sotul ei, altul la Konigsberg, generalul comandant pe atunci pe intreg Ardealul, si inca unul trimisului moscovit, adica ministrului plenipotentiar al Imparatesei rusesti, Elisabeta Petrovna. Dar n-am putut astepta raspunsul imparatesc, pentru ca ne-a amenintat Cancelaria care purta treburile peeste Ardeal, sa plecam indata din Viena, ca daca n-am fi plecat, Dumnezeu stie ce rau ne-ar fi ajuns. Noi vrem preoti de legea noastra, caci pentru credinta stramosilor nostri suntem gata a suferi si mucenicie sau izgonire din aceasta imparatie, iar legea nu o vom lepada.”