DRAGAICA / SANZIENELE

(din arhiva Institutului de Etnografie si Folclor “I.C. Brailoiu”)

Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei.

In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc, Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand, impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei.

In timpul ceremoniei nuptiale, zeita „baga bob” spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc.

Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

CUNUNA DE SANZIENE

Coroana impletita din floarea de Sanziana (Dragaica) si din spice de grau, reprezentare fitomorfa a zeitei agrare, in dimineata zilei de Sanziene sau de Dragaica (24 iunie) se numeste Cununa de Sanziene. Aceasta este o efigie divina cu puteri miraculoase: purtata pe cap de o fecioara, in ceremonialul numit Dansul Dragaicei, simbolizeaza zeita agrara; agatata la fereastra, in stalpii portilor, in crucile din hotar si din cimitir are functia apotropaica, de aparare a oamenilor, animalelor si holdelor de stihiile naturii (grindina, furtuna, vijelie, inundatie); aruncata pe acoperisul casei sau al surii indica, prin anume semne (daca va cadea sau se va fixa pe acoperis), daca cel caruia i-a fost menita, sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa.

Cununa de Sanziene, care impodobeste capul Dragaicei in timpul dansului sau nuptial, are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul mirilor in timpul cununiei crestine si anume transferul fertilitatii, considerat un dar divin, de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Impletirea Cununii de Sanziene si obiceiurile legate de acestea au fost atestate la romanii de pretutindeni.

NASTEREA SFANTULUI PROOROC, INAINTE-MERGATORUL SI BOTEZATORUL DOMNULUI, IOAN

Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, sarbatoare care are la baza textul Evangheliei lui Luca (I,36) a fost fixata cu 6 luni inaintea Craciunului cand se celebreaza nasterea lui Iisus. Este atestata in sec.al IV-lea, al V-lea. Nasterea Inaintemergatorului a fost anuntata de Arhangelul Gavril care i-a transmis totodata preotului Zaharia, tatal proorocului, cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. Cunoscut pentru viata sa ascetica si, cu deosebire, prin regimul alimentar bazat pe consumul vegetal, Sf. Ioan Botezatorul a devenit patronul zilei in care se desfasoara complexele rituale populare in centrul carora se afla simbolul vegetal, asociat in mentalitatea traditionala cu gradina Edenului si viata vesnica; de un respect deosebit s-a bucurat ritualul care se desfasura la holda de grau (Dragaica); bobul de grau, este dupa traditie, purtatorul chipului lui Iisus, euharistia, se prepara din faina de grau curat.

Din “Vietile Sfintilor”

(…)Si s-au implinit cuvintele Sfantului bine-vestitor Gavril, care a zis catre Zaharia: “Femeia ta va naste un fiu si multi se vor bucura de nasterea lui.” Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de alta parte, se bucurau cei care erau cuprinsi, cu mare dorire, de Mesia cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit, atunci, taina intruparii lui Hristos. Dar, in vremea nasterii, Inainte-Mergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfant veselindu-se inimile lor, ca si cum le-ar fi dat o instiintare pentru implinirea asteptarii lor.

Si, in ziua a opta, au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie imprejur pruncul. Si voiau sa-l numeasca pe el Zaharia, cu numele tatalui sau, dar mama sa nu se invoia, pentru ca, sotie de prooroc fiind si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorocesc. Si poruncea prooroceste ca, pe pruncul cel nascut al lor, sa-l numeasca cu acel nume, de care nu auzise de la barbatul sau, de vreme ce acesta s-a intors, de la templu, la casa sa, avand limba legata prin mutenie, si nu putea spune, sotiei sale, despre ingerul care binevestise zamislirea fiului si i-a zis: “Vei chema numele lui Ioan.”

(…)Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, ce se faceau in casa lui Zaharia. Si graiau intre ei: “Ce va sa fie pruncul acesta?” Si mana lui Dumnezeu era cu pruncul si crestea intru el darul lui Dumnezeu. Si a petrecut in pustiu, pana la ziua aratarii lui, catre popor. Si asa, mana Domnului pazea si acoperea pe Sfantul Ioan, ca sa mearga inaintea fetei Domnului, cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa gateasca Lui cale, Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slavit sa fie Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci, Amin.

Integral…

Bogdan I. Stanciu