Iustina Andreescu [Cititi episodul anterior...]
SFÂNTUL TEODOR STUDITUL (759-826) este unul dintre apărătorii icoanelor din timpul crizei iconoclaste izbucnite după cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, perioadă în care el se va opune, direct sau prin scrierile sale, prigoanei declanşate de împăraţii bizantini eretici. În scrierile sale, dintre care cele mai importante sunt cele trei “Antiretice împotriva iconomahilor”, el dovedeşte implicaţiile profunde ale acestei erezii dincolo de coontradicţiile superficiale referitoare la reprezentarea iconografică a Mântuitorului. Bazându-se pe teologia formulată de Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor punctează conceptele învăţăturii creştine negate de iconoclaşti.
Restaurarea cultului icoanelor şi deci a Ortodoxiei după prima perioadă iconoclastă (730-787) prin hotărârile celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea (787) a durat doar câteva decenii, deoarece în 814, în Imperiul Bizantin, reizbucneşte în forţă erezia iconoclastă. Deşi sfinţi precum Ioan Damaschin sau Patriarhul Ghermano al Constantinopolului dovediseră că doctrina iconoclastă este eretică şi, în consecinţă, aceasta fusese anatematisită în 787, la Niceea, împăraţii bizantini declanşează o nouă prigoană împotriva creştinilor, bazându-se pe conceptele iconoclaste ale primei perioade fără a adăuga idei noi.
Printre sfinţii care au apărat Biserica în această nouă perioadă iconoclastă se numără Sfântul Teodor Studitul (759-826) şi Patriarhul Nichifor al Constantinopolului. Născut într-o familie aristocrată bizantină, ai cărei membri vor intra ulterior în cinul monahal, întemeind şi o mânăstire, Sfântul Teodor Studitul s-a remarcat încă dinaintea reizbucnirii iconoclasmului ca un apărător neclintit al Ortodoxiei. El a protestat deschis contra unor compromisuri ale ierarhiei bisericeşti faţă de anumite excese şi abuzuri ale membrilor curţii imperiale, fiind trimis, din acest motiv, în exil. Ulterior este numit stareţ al Mânăstirii Studion din capitala bizantină, unde introduce cu stricteţe canoanele Sfinţilor Pahomie şi Vasilie cel Mare referitoare la viaţa monahală, mânăstirea sa devenind un important centru al Ortodoxiei.
După reizbucnirea iconoclasmului, Sfântul Teodor Studitul îşi mărturiseşte opoziţia faţă de această erezie, iar măsurile imperiale nu întârzie să apară. Ca urmare, mânăstirea sa este închisă, iar sfântul exilat în Asia Mică între anii 816 şi 819, perioadă în care îi încurajează pe credincioşi şi monahi prin scrisorile sale. După anul 820, fiindu-i înşelată nădejdea de restabilire a Ortodoxiei şi fiind din nou exilat, de data aceasta alături de întreaga comunitate studită, el redactează tratatele în care îşi expune teologia cu privire la icoană.
Cele mai importante scrieri antiiconoclaste ale sale sunt cele trei “Antiretice împotriva iconomahilor”, la care se adaugă “15 probleme puse iconomahilor” şi “7 capitole împotriva iconomahilor”. “Sărac şi lipsit”, dar “luând îndrăzneală prin rugăciunile şi îndemnurile părinţilor”, sfântul îşi începe primul Antiretic prezentându-şi intenţiile: “cuvântul nostru va proceda prin opunerea dogmei proprii şi a celei străine, astfel încât, prin comparaţie, să se scoată afară, ca la o selecţie, chipul falsificat şi contrafăcut al monezilor lipsei de evlavie din rândul celor ce poartă efigia probată şi sunt făcute din aliajul nealterat al Adevărului”.
Astfel, bazându-se pe dogma ortodoxă formulată la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), sfântul expune teologia icoanei şi dovedeşte implicaţiile profunde ale ereziei iconoclaste, dincolo de o contradicţie superficială cu privire la reprezentarea iconografică a Mântuitorului. Interpretând greşit dogma hristologică, iconoclaştii negau putinţa reprezentării lui Iisus Hristos, susţinând că a fi reprezentabil presupune a fi circumscris, însuşire care nu poate fi atribuită lui Dumnezeu.
Răspunsul sfântului la ideile iconoclaste este construit în jurul perechii circumscris-necircumscris cu privire la Persoana Mântuitorului şi a conceptelor de persoană şi fire sau natură dumnezeiască şi umană. Pornind de la ideea că “singură Dumnezeirea este cu totul necircumscrisă şi nu există nici o înţelegere mentală cuprinzătoare a naturii Sale” şi deci nici putinţa de a o reprezenta, sfântul arată că, prin întrupare, Hristos a asumat în Persoana Sa firea umană, care face posibilă reprezentarea: “După ce pentru suprema Sa bunătate Unul din Treime S-a pogorât la firea omenească, făcându-Se ca noi şi a avut loc un amestec al celor neamestecate şi o contopire a celor necontopite, adică a necircumscrisului cu circumscrisul, a nonfigurabilului cu figurabilul, Hristos Se reprezintă în icoană şi Cel nevăzut Se vede, căci Cel ce prin natura Sa proprie este necircumscris a luat circumscrierea naturală a trupului nostru”.
Pentru a demonstra caracterul eretic al doctrinei iconoclasmului, sfântul se foloseşte de “unele silogisme care nu au înlănţuirea meşteşugită după dialectica aristoteliană, ci de unele cu expresie mai simplă care se sprijină pe puterea adevărului”. Astfel, el enumeră cele două serii de însuşiri, caracteristice celor două naturi, dumnezeiască şi umană, ce sunt prezente deopotrivă în Persoana lui Hristos: “O însuşire a Dumnezeirii este caracterul ei necircumscris, necorporal, nonfigurabil. Iar a umanităţii, caracterul ei circumscris, pipăit, tridimensional. Prin urmare, Hristos, care este constituit din amândouă, este cu totul atât circumscris cât şi necircumscris”.
Din negarea iconoclastă a circumscrierii lui Hristos care reprezintă motivul pentru imposibilitatea reprezentării Sale iconografice, decurg o serie de consecinţe care atacă înseşi bazele învăţăturii creştine: negarea naturii umane a lui Hristos - “prin suprimarea circumscrierii în trup este împreună suprimată şi natura Lui umană”; negarea vieţii şi pătimirii Sale şi deci a întrupării - “dacă Hristos nu este circumscris, atunci nu este nici pătimitor, căci nepătimirea este echivalentă cu necircumscrierea. Dar El a fost pătimitor, precum zic Scripturile, şi prin urmare şi circumscris”; negarea Evangheliei - “dar şi dumnezeieştii ucenici, mai întâi au văzut pe Domnul şi abia în al doilea rând au însemnat în scris cuvântul Lui. Prin urmare, cu necesitate, tot cel ce suprimă vederea directă a lui Hristos, suprimă dinainte şi cuvântul scris despre El. Şi dacă cel de-al doilea este fixat în scris, înaintea lui trebuie fixată grafic şi prima”, precum şi negarea mântuirii omului - “cum ar putea fi mijlocitor între Dumnezeu şi om cel care nu păstrează neschimbate însuşirile fiecărei naturi pe care le are?”
Pe de altă parte, sfântul combate acuzaţia de idolatrie adusă ortodocşilor de către susţinătorii iconoclasmului, arătând felul în care ortodocşii înţeleg cinstirea icoanelor. Fundamentându-şi poziţia pe conceptul că Hristos, fiind circumscris datorită naturii Sale umane, este “prototip (model) al icoanei Sale” - omul, Sfântul Teodor Studitul arată deosebirea dintre natura lui Hristos şi natura icoanei, icoana fiind doar “asemănarea Mântuitorului”.
“Una este Hristos şi alta icoana lui Hristos potrivit naturii lor. Când priveşti natura icoanei n-ai putea numi ceea ce se vede nici numai Hristos, nici icoană a lui Hristos; căci ea este poate lemn sau culoare sau aur sau argint sau altă diversă materie. Iar când priveşti asemănarea prin întipărire a prototipului (modelului) poţi numi ceea ce se vede Hristos”. Iar datorită acestei asemănări “există o singură dumnezeiască închinare pentru amândouă şi nu una împărţită din pricina diversităţii naturilor”.
Spre deosebire de idolatri care se închinau chipurilor cioplite, în creştinism închinarea adusă icoanei transcende natura acesteia reprezentată de materie, fiind în realitate îndreptată către Cel reprezentat prin “asemănare” cu ajutorul unor “materii diverse”. “Şi în icoană şi în Evanghelie şi în cruce sau în oricare altul dintre obiectele afierosite apare închinat “în duh şi adevăr” Dumnezeu, materiile fiind depăşite prin înălţarea minţii prin ele spre Dumnezeu”. Căci nu rămânem la ele însele, pentru că nici nu ne încredem în ele, cum face rătăcirea idolatrilor, ci prin ele ne înălţăm spre prototipuri”.
De asemenea, sfântul discută diferenţele artificiale de sens pe care iconoclaştii le acordă unor perechi de termeni sinonimi, precum “sfânt” şi “vrednic de închinare” sau “cinste” şi “închinare” sau “venerare”. Mai mult, el aduce contraargumente şi ideilor diferitelor curente iconoclaste, precum aceea că Hristos poate fi reprezentat numai înainte de înviere: “aşa cum Hristos a fost circumscris înainte de Patimă, aşa a primit circumscriere şi după Înviere ca Unul care nu a distrus însuşirile naturii umane”.
Tratatele teologice ale Sfântului Teodor Studitul gravitează în jurul disputei referitoare la icoana Mântuitorului şi abordează sumar problema reprezentării Maicii Domnului şi sfinţilor şi cinstea ce trebuie acordată acestora, considerând că acestea sunt o consecinţă ce decurge din posibilitatea reprezentării lui Iisus Hristos.
Sfântul Teodor Studitul abordează teologia icoanei într-un mod diferit de Sfântul Ioan Damaschin, care a elaborat o teologie completă şi unitară a icoanei, devenită teologia Bisericii. Spre deosebire de el, dar bazându-se pe teologia lui, Sfântul Teodor doar punctează conceptele creştine majore negate de erezia iconoclastă, precum dogma despre Hristos sau cinstirea care trebuie adusă icoanelor. În sprijinul acestora, sfântul formulează raţionamente riguros matematice care nu permit o altă interpretare sau concluzie decât cea corectă.
“Dacă Hristos este necircumscris, nu numai după Dumnezeire, ci şi după umanitate, urmează că umanitatea este şi Dumnezeire” … “Iar dacă este circumscris are, prin urmare, şi o icoană exact asemenea cu El spre evidenţierea asemănării”.
(Va urma)
1 response so far ↓
1 marianastasia // Sep 18, 2006 at 6:44 pm
comentariu sau articol , sau scrisoare deschisa , orice considerati dumneavoastra :
Icoana este un portret , nu un idol si nici reprezentare
Icoanele au fost contestate in vechime din cauza raportarii lor la idoli evident.Dar cine traia cu Dumnezeu in cap, atunci datorita comunicarii cu El , era in stare sa faca deosebirea intre icoana si idol . Idolii dupa cum se stie erau intruchipari false ale unor falsi dumnezei :zeul Ra -soarele, zeita Afrodita -zeita iubirii , zeul Apolo, zeul mortii , boul Apis, etc sunt zeci de zei .Zeii erau reprezentati prin statui si chiar erau uneori identificati cu insasi statuia .
De aceea icoanele au fost un timp comparate cu statuile de cei care nu intelegeau si neintelegand erau ispititi de demoni cu revolta .Este logic ca Dumnezeu cand a spus sa nu-ti faci chip cioplit , nu s-a referit la statuia facuta de Michelangelo in viitor -Sfintei Fecioare Maria -care si ea este un chip cioplit si se stie ca noi ortodocsii nu aven statui ci portrete pictate .Nu ,Dumnezeu s-a referit la chipuri cioplite care sunt reprezentari ale unor falsi dumnezei sau perspective false asupra lui Dumnezeu ceea ce se pare ca pentru Dumnezeu este cumva o idee vecina daca nu sinonima . Deci evreii facusera un vitel si se inchinasera lui , apoi facusera si Astarte si se inchinasera lor si isi mai si jertfeau proprii copii uneori caci acesti idoli erau irationali si ca infatisare si demonici , deci Dumnezeu se referea la niste chipuri straine de El si in plus investite cu insasi statutul, identitatea de Dumnezeu . De aceea El spune ca ei spun dumnezeu pietrei care nu poate sa mearga sau sa vorbeasca.Si azi mai subzista tendinta de a investi cu putere de fiinta obiectele cum ar fi talismane sau pietre care ar purta noroc sau astrele si astrologia :Au facut din stele dumnezei - zice Solomon- regele ales de Dumnezeu .Deci inca de acum 3000 de ani era cineva care stia ca astrele nu au cum , influenta oamenii neavand putere de fiinta si nefiind Dumnezeu .Prin urmare din momentul in care a fost cunoscut adevaratul Dumnezeu si El s-a aratat este clar ca i se poate face portretul pictat sau statuie desi personal sunt mai atasata de portret si mai rezervata fata de statui caci sunt reci si par manechine .In timp ce icoana este clar un portret , nu o reprezentare . Reprezentarea este altceva , este sa notezi cu Ro . de exemplu- Romania . Dar icoana este clar un portret. Noi ne uitam la icoane nu ca la desene ci ca la un om adevarat . Proba ca noi ne uitam la icoana ca la o persoana reala si ca icoana este sub puterea Lui Dumnezeu - este insasi faptul ca noi uitandu-ne la portretul Lui Iisus Hristos ,la icoana sa , il vedem pe insusi Iisus Hristos , si nu o persoana banala , om de rand , nu un strain . El insa isi pastreaza expresia de Dumnezeu in orice icoana si in orice figura atata timp cat e o figura de om. La fel se intampla cu Tatal si cu Duhul Sfant . Stim ca Dumnezeu Tatal si Iisus s-au aratat si prorocilor din Vechiul Testament lui Daniel de exemplu . Sau doar Dumnezeu Tatal lui Isaia , Iezechiel , Miheia .Observam ca inca de pe atunci puteau fi pictati dar deoarece El s-a aratat doar catorva persoane pe care le numeri pe degete, nu li se putea face un portret inca ca sa se arate oamenilor care este Dumnezeul si sa nu mai venereze boul , vitelul, Astartele.Mai ales ca ei erau foarte legati de idoli dupa cum rezulta in Biblie si desi pare ciudat, mai predispusi sa venereze un bou pe post de Dumnezeu decat pe Dumnezeu aratand ca un om . Probabil ca faptul ca Dumnezeu arata ca un om nu-i impresiona , mai ales dupa ce s-au lasat influentati prin impreunare cu femei etc de idolii altor popoare si probabil portretul ar fi fost repede parasit sau batjocorit :ia uite , Dumnezeu arata ca noi..”Evident Dumnezeu , poate Dumnezue si-ar fi comanadat portretul chiar de ar fi fost batjocorit numai ca sa aiba ei imaginea adevaratului Dumnezeu dar se pare ca tehnic nu dispuneau de aceasta acuratete in pictura si sculptura si a gresi trasaturile lui Dumnezeu inseamna iar a-ti face un idol , caci un portret cu trasaturi rele este demonic nu divin - de exemplu . Dumnezeu arata ca noi dar este mult mai mult decat noi si incomparabil cu noi in anumite sensuri -cele ce tin de calitatea lui de Dumnezeu ca sa zic asa si de stapan al nostru prin faptul ca suntem facuti de El .
Asa ca totusi sa ne amintim ca Avraam cunoscuse pe Sfanta Treime aratand ca trei oameni si cu toate astea Israel tot si-a facut idol pe vitelul de aur .Nu stim precis ce era in capul lor .Dar un lucru e cert : Sfintii care si-au dat viata pentru icoane , si-au dat-o pentru ca Dumnezeu a dorit ca ei sa apere icoana , pentru ca oamenii din viitor sa stie cum arata Dumnezeu si sa nu se mai inchine la vitelul de aur sau alte forme de fals dumnezeu .De exemplu astazi exista chiar in teologie o idee impotriva Lui Dumnezeu ca infatisare aratata in Biblie , idee rezultata probabil din interpretari si calcule gresite si anume ideea ca Dumnezeu nu ar arata ca un om ca El este o lumina in culori , ca aspect fizic . Dar parerea mea este ca atata vreme cat Dumnezeu Tatal s-a aratat la doar 7 oameni aratand ca un om desi din altceva facut dar cu piele si ochi ca ai nostri ca aspect desi stralucitori si emanand lumina - atunci Dumnezeu asa este . Iar acesti 7 oameni chiar daca sunt doar 7 sau poate 8 dar probabil nu mai mult de zece , acesti sapte sunt proroci apostoli si oameni mari din Biblie . Iar prorocii Isaia, Iezechiel , Daniel , Miheia erau mai mult decat oameni daca Dumnezeu li s-a aratat erau aproape ingeri caci nu se arata oricui ci cui merita .Zice Dumnezeu ”nu poate omul sa ma vada si sa fie viu ”.Dar prorocii au trebuit sa traiasca in continuare ca si apostolul Ioan ca sa ne spuna si sa ne povesteasca cum e Dumnezeu . Ei sunt exceptiile sacrificate intr-un fel pentru binele nostru . E logic ca cel cel vede pe Dumnezeu nu poate ramane viu . Caci nu mai poate trai pe pamant si vrea sa mearga la Dumnezeul pe care L-a vazut fara de care viata i se pare fara sens .A spune azi ca Isaia vazandu-l pe Dumnezeu pe tron , sau Daniel vazandu-l si pe Tatal si pe Fiul (inainte de a se intrupa in trup uman Iisus )- a vazut de fapt simboluri parerea mea este ca inseamna a-l contrazice si submina pe Insusi Dumnezeu care s-a aratat cu chipul adevarat si nu in car alegoric pe post de manechin , marioneta sau papusa de circ care sa arate oamenilor :”iata sunt ca voi , iata aveti Dumnezeu ”. Ci Dumnezeu este adevarat nu minte si era chiar El in persoana . Deci da ,Dumnezeu Tatal arata ca noi , are maini picioare , si ochi si piele si haine dar stralucitor , e spirit cu piele asemanatoare cu a trupului uman dar spirit .Pana si in filmele SF - sunt jucate roluri de spirite aratand ca oamenii :exemplu femeia din apa un fel de zana care ii inmaneaza eroului o sabie .Si parerea mea este ca Dumnezeu iare simtul umorului dar nu va permite mult timp aceste deformari , deoarece daca inlocuim icoana Sfintei Treimi cu o lumina in culori rezulta ca am distrus icoana .Cine se poate inchina unei lumini ? Iar Iisus , toti stiu ca arata ca un om ca doar ca ce sa arate ?Deci teoretic nici nu ar fi nevoie de icoane . Dar iacoana trebuie sa existe ca sa arate cum arata celelalte doua persoane ale Sfintei Treimi care s-au aratat mai putin si iata ca deja sunt considerate lumini ca aspect fizic .Daca Dumnezeu Tatal nu arata ca un om , inseamna ca noi puteam fi si iepuri si ca suntem ca infatisare egalii iepurilor si e ca si cum Iisus s-a intrupat in ceva egalul iepurelui . Deci Dumnezeu este andromorf daca doriti , dar de fapt noi ca fizic suntem divinomorfi .
M. Diaconescu
Leave a Comment