Intr-o lume a cresterii confuziei valorilor si a relativizarii principiilor morale, ne confruntam adesea cu intrebari si atitudini care pun in discutie sensul si finalitatea unei vieti crestine. Mostenirea vietii vesnice pare tot atit de iluzorie ca si intrarea in posesie efectiva a terenurilor cumparate pe Luna sau pe Marte. Recursul la puterea si dreptatea lui Dumnezeu il facem numai in masura in care-L consideram un alt factor susceptibil de a contribui cu ceva la cresterea bunastarii particulare si generale, la continua inaintare a omenirii pe noi culmi de civilizatie si progres material si spiritual ! Un limbaj de lemn arhicunoscut (de esenta nationala) pe care-l regasim astazi imbracat in esente exotice.

Rapiditatea cu care problemele de rezolvat (si pentru care se bîjbîie dupa solutii) se acumuleaza pe agenda lumii fac sa incolteasca si sa creasca indoiala in paradigmele ce definesc Noua Ordine Mondiala, noua fata a lumii acesteia. Daca proiectul nu va reusi, aici pe Pamint, atunci se va incerca pe alte planete sau vom apela la extraterestri…

Si Dumnezeu are o alternativa pentru care nu-I trebuie alte planete, alta apa, urme de viata etc. Din cele vechi, un cer nou si un pamint nou si un om nou! Si pentru ca nu omul a fost facut pentru cer si pamint, ci acestea pentru om, Dumnezeu a tinut sa ne arate cam va arata omul nou.

Si iata ce ne spun evangheliile sinoptice, dupa relatarile martorilor oculari:

1. Şi după şase zile, Iisus i-a luat pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus pe un munte înalt, ei între ei.
2. Şi S’a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele I s’au făcut albe ca lumina.
3. Şi iată, Moise şi Ilie li s’au arătat vorbind cu El.

(Mt.17,1-3)

2.Şi după şase zile i-a luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacob şi pe Ioan şi i-a dus numai pe ei înde ei într’un munte înalt; şi S’a schimbat la faţă înaintea lor.
3.Şi veşmintele Lui s’au făcut strălucitoare, albe foarte ca zăpada, aşa cum înălbitorul nu poate înălbi pe pămînt.
4.Şi Ilie li s’a arătat împreună cu Moise; şi vorbeau cu Iisus.

(Mc.9,2-3)

28.Iar la vreo opt zile după cuvintele acestea i-a luat pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi s-a S’a suit în munte ca să Se roage.
29.Şi a fost că pe cînd Se ruga, înfăţişarea feţei Sale a devenit alta şi îmbrăcămintea Lui albă, strălucind.
30.Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu El; aceştia erau Moise şi Ilie
31 care, arătîndu-se întru slavă, vorbeau despre sfîrşitul Său pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.

(Lc.9,28-31)

Inafara de uluirea cu care au trait aceasta experienta, apostolii martori nu vor fi inteles mare lucru. Dar, care om ar fi inteles? Inca in trup (nerastignit si neinviat!) fiind, inclin sa cred ca Iisus Hristos le-a arat nu numai slava Sa ci, mai ales, ca inca in trup fiind omul se poate indumenzei, se poate schimba la fata!

Dar poate, oare, omul sa se indumnezeiasca, fara sa-l invete, fara sa-l asiste, fara sa-l ajute cineva? Si cine o va face daca Iisus Hristos inviat se ridica la ceruri? Si iata ce le promite Iisus Hristos apostolilor si celor de dupa ei, adica si nouă:

26.Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel Ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

(In.15,26)

13.Dar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul; că nu de la Sine va grăi, ci cele ce va auzi şi pe cele viitoare vi le va vesti.
14.Acela Mă va slăvi, pentru că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.
15.Toate cîte le are Tatăl, ale Mele sînt; de aceea am zis că dintru al Meu va lua şi vă va vesti.

(In.16,13-15)

Pe Acesta, pe Duhul Sfint, Il invoca, Il cheama, tot crestinul (ierarh, preot, monah, mirean) la inceput de zi, la sfirsit de zi, la inceputul oricarei slujbe religioase:

Împărate ceresc,Mîngîietorule, Duhul Adevărului, Care pretudindenea eşti si pe toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mîntuieşte Bunule sufletele noastre.

Si, de la Cincizecime incoace, Duhul Sfint (Tatal si Fiul nu sint absenti, dupa cum reiese clar din cele doua pericope evanghelice) este Cel Care desavirseste opera Fiului in istorie. Toata comoara adunata de aproape 2000 de ani de Biserica Ortodoxa (Sfinti, Sinoade, Taine, Ierurgii etc,) este rezultatul unei intreprinderi divino-umane, in care partea lui Dumnezeu este, harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Duhului Sfint. Si numai folosindu-se de aceasta comoara omul se poate indumnezei, se poate schimba la fata, inca in trup fiind. Pentru ca sensul vietii crestine este tocmai schimbarea la fata, dobindirea Duhului Sfint (Sf. Serafim din Sarov).

Dar cum arata un om schimbat la fata?

Din atitea experiente din istoria Crestinismului am ales pe cea traita de Sfintul Simeon Noul Teolog (949 – 1022)

Sfîntul Nichita Stetatos, ucenicul Sfîntului Simeon Noul Teolog, scrie:

“Într-o zi, el (Sfîntul Simeon Noul Teolog) se găsea în picioare într-o rugăciune precurată, cînd iată ce văzu: în mintea lui aerul începu a străluci; fiind în chilie, i se păru că se găseşte afară, în ziua mare; dar era noapte, către întîia veghe. Dar sus începu să lucească ceva ca o lumină de auroră. Casa şi toate celelalte se eclipsaseră şi el se crezu afară, în larg. Într-un extaz total şi cu toată puterea minţii, el ţinti lumina ce-i apăruse; ea sporea puţin cite puţin, făcea să strălucească aerul din ce în ce mai mult şi el se simţi ieşit cu trup cu tot din lucrurile pămînteşti. Cum această lumină continua să strălucească din ce în ce mai mult şi ajungea deasupra lui ca soarele în amiază, observă că el însuşi era în centrul luminii şi, năpădit de bucurie şi lacrimi prin desfătarea care, atît de aproape, îi învaluia corpul întreg, el văzu cum lumina însăşi se uneşte în chip necrezut cu carnea lui şi-i pătrunde puţin cîte puţin membrele.

Caracterul extraordinar al acestei viziuni îl îndepărta de contemplaţia lui precedenta şi-l făcea să privească numai ceea ce se petrecea într-un mod cu totul neobişnuit înlăuntrul lui. El văzu deci această lumină cum îi năvăleşte treptat trupul întreg, şi inima, şi măruntaiele şi-l face pe de-a-ntregul flacără şi lumină. Şi după cum se petrecuse adineauri cu casa, tot astfel, acum ea îl făcu să piardă sentimentul formei, al atitudinii, al grosimii, al aparenţelor trupului propriu şi încetă să plîngă. Un glas ieşi din lumină şi zise: Astfel trebuie să se transforme sfinţii, care vor fi încă în viaţă cînd trîmbiţa supremă va răsuna şi, în această stare, vor fi ridicaţi, cum zice Pavel. (vezi I Tesaloniceni 4,17)

Un bun număr de ceasuri se scurseră aşa: preafericitul, în picioare, continua să laude pe Dumnezeu în cîntece mistice, fără nici o abatere; el contempla slava care îl învăluia, fericirea pregătită sfinţilor din veac. Începu atunci a se gîndi şi îşi zise: ”Mă voi întoarce oare în întîia formă a corpului meu sau voi rămîne aşa cum sînt acum?”

Abia făcuse această reflecţie, cînd deodată recunoscu că purta încă forma corpului; el se vedea într-adevăr, precum am spus, devenit trup întrg numai lumina fără formă, fără figură, imaterial; simţea bine că trupul era prezent, dar netrupesc oarecum şi spiritual; i se părea că n-are greutate, nici densitate şi fu uluit să se vadă ca netrupesc într-un trup.

Totuşi, pe acelaşi ton ca adineauri, lumina începu să vorbească în el şi zise: „Astfel vor fi după înviere, în veacurile viitoare, toţi sfinţii, în mod netrupesc înveşmîntaţi în trupuri duhovniceşti, mai uşori, mai subtili, mai proprii să se înalţe, sau mai groşi, mai greoi, mai înclinaţi către pămînt; prin aceasta, locul şi rangul intimităţii cu Dumnezeu se va deosebi pentru fiecare.”

Viziunea pe care am reprodus-o, a Sfîntului Simeon Noul Teolog e o traire a luminii dumenzeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor; o transfigurare anticipată. Revenit pe pămînt „om în toată firea lui“ – povesteşte biograful – „el păstră încă multe zile acea uşurinţă a trupului, fără nici o senzaţie de oboseală, de foame sau de sete.” (Extras din COMORILE PUSTIEI – Sfîntul Simeon Noul teolog – Cateheze către monahi – Ed. Anastasia, 1995)

Chiar daca nu ajung sa se imbrace cu lumina dumnezeiasca ca si cu o haina (pentru ca numai Dumnezeu stie daca ajungem la rugaciunea curata, daramite la rugaciunea preacurata!) cei care au experienta unor posturi tinute cu dreapta chibzuinta, cu rugaciuni, participari la slujbe etc. stiu ca spre sfirsitul postului trupul este mai usor, mai sprinten (si nu numai trupul ci si mintea) iar senzatia de foame si de sete este redusa la strictul necesar. In aceasta stare, spun ascetii, trupul se supune duhului, duhul fiind partea superioara a sufletului prin care omul se „conecteaza” la „alimentarea” cu energiile necreate, lumina dumnezeiasca.

Mai aproape de zilele noastre am mai putrea aminti asemenea schimbari la fata la Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Serafim din Sarov si alte schimbari stiute si nestiute.

Nicusor Gliga
6 august 2008
Schimbarea la faţă