AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)


Mucenici contemporani: Sf. Filumen, cel ucis de sionisti

December 18th, 2009 · Comentati (11 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

“Arhimandritul Filumen a fost pãzitorul Mãnãstirii Ortodoxe grecesti de la Fântâna lui Iacov, din orasul Nablus, în Cisiordania. A vietuit si a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufletit de o râvnã arzãtoare. Virtutea sa îl scotea în evidentã printre monahii si preotii Tãrii Sfinte.

La inceputul lunii noiembrie 1979, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanti sionisti fanatici, care i-au cerut sã înlãture Crucea si icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc sã se roage în prezenta unor astfel de simboluri ale crestinismului. Pãrintele a refuzat sã facã asa ceva, sustinând cã Fântâna lui Iacov este de secole a crestinilor. Atunci, a fost amenintat si i s-a spus sã pãrãseascã acel loc sfânt sau va suporta urmãrile.

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torentiale, ucigasii au nãvãlit în mãnãstire si l-au mãcelãrit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o loviturã de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altã loviturã de-a latul i-au tãiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tãiat în bucãti degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o datã. Erau degetele cu care fãcea semnul Crucii.” Ucigasii nu s-au multumit sã-l mãcelãreascã pe monahul cel fãrã de vinã, ci au continuat apoi sã profaneze si biserica. A fost distrusã o troitã, au fost împrãstiate si murdãrite vasele sfintite, si întreaga bisericã a fost pângãritã într-un chip înspãimântãtor.


Autoritãtile israeliene au declarat pe moment cã poartã o investigatie, pentru a-i identifica pe cei vinovati, dar nici pânã astãzi nu a fost anuntat vreun rezultat. Fie ca Dumnezeu, pentru rugãciunile Noului Sfintit Mucenic Filumen, sã-i învredniceascã pe ortodocsii prigoniti ai Tãrii Sfinte sã reziste valului de violentã împotriva crestinilor, ce se ridicã, amenintând sã-i copleseascã.

Pe 17/30 noiembrie 1983, patriarhul Diodor al Ierusalimului, insotit de mai multi ierarhi, a deschis mormântul arhimandritului Filumen, aflat în cimitirul Frãtiei Sfântului Mormânt de pe Muntele Sionului. Sicriul a fost scos cu grijã din mormânt si, dupã ce s-a înlãturat giulgiul, moastele sale au fost aflate a fi nestricate.”

Din Buletinul informativ al Departamentului de relatii externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, nr. 46, apãrut în Orthodox America, aprilie-mai 1984

“…As vrea sã afirm cã dacã nu l-as fi cunoscut pe noul sfintit mucenic Filumen, poate mi-as fi pierdut credinta. Eram necãjit, precum multi altii, pentru cã Adevãrul este slujit atât de rãu. Propãsesc tot felul de greseli. Noi, clerul, suntem rareori pãstori buni, si cei ce-l cautã pe Dumnezeu nu sunt multi, în vreme ce ereticii si sectarii atrag la ei multimi, fãrã a conta cât de rele sunt învãtãturile si vietuirea lor. Reusesc sã merg mai departe doar tinând înaintea ochilor mei chipul Pãrintelui Filumen.”

Fragmente din articolul monahului Yeghia Yenovkian de la Manastirea Paradise, Ellisville, Mississippi, apãrut în “Orthodox America”

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (16 votes, average: 4.75 out of 5)
Loading ... Loading ...


Tags: Religie/Traditii

11 responses so far ↓

  • 1 Anton // Dec 19, 2009 at 10:08 am

    Barbaria descrisa in articol, petrecuta in vremuri nu foarte indepartate, ma duce cu gandul la adevarata atitudine a evreilor fata de noi, fata de lumea crestina. Un rabin talmudist, ortodox spunea odata: “Daca crestinii ar stii ce facem noi impotriva lor, ne-ar omora de cum ne-ar zari pe strada.” De fapt asta este lectia oferita de acei sionisti “ura sanatoasa, iudaica” despre care vorbea si Ellie Wiesel, ura nestinsa impotriva a tot ceea ce nu este evreiesc. Cand fiecare dintre noi, ca si oameni crescuti in crestinism, cu Sfantul Botez de la nastere, ne confruntam cu o astfel de ura draceasca, prima reactie este sa ripostam la fel, sa uram acesti draci cu pretentii de alesi ai lui Dumnezeu. Insa o astfel de atitudine nu ar face decat sa ne aseze pe acelasi loc cu ei, adica sa ne coboare in acelasi iad al urii (prin ura pe care am simti-o fata de acesti asa zisi “evrei” sionisti).
    Sa nu uitam ca “razbunarea este a Domnului” iar daca Dumnezeu ii mai suporta pe acesti oameni ticalositi, o face din marea Sa mila penru ei. Sa ne rugam pentru dusmanii nostri, asa cum ne-a invatat Mantuitorul Iisus Hristos, sa avem credinta in mantuire, caci rugaciunile noastre sunt “ca niste carbuni incinsi deasupra capetelor” acestor rataciti, caci se stie, Diavolul nu suporta credinta in Dumnezeu si adevarata rugaciune.

  • 2 Vasile Guian // Dec 19, 2009 at 11:37 pm

    Şi eu sunt creştin şi voi muri pentru creştinism, dar nu pot să cred că Mântuitorul ne-a spus: să ne rugăm pentru duşmanii noştri!, cum nu cred că ne-a spus să ne întoarcem şi obrazul celălalt. Să nu uităm că Isus Hristos i-a scos pe jidani afară din templu, cu biciul!. Eu mai cred că jidanii au “contribuit” la scrierea Bibliei şi, au scris în cartea noastră sfântă, ce le-a convenit lor!!! Însă, noi trebuie să fim realişti şi să vedem într’un jidan, ceea ce vede el în noi; şi dacă un jidan ne dă o palmă, noi să i’o dăm înapoi cu dobândă şi, da: să ne rugăm pentru duşmani, ca fiecare din el să fie lovit de trăznet, iar dacă nu’l trăzneşte natura, să’l trăznim noi cu o bâtă în cap, Că nimic nu poate fi prea brutal când ai dea-face bestii cu chip uman, că, ce i s-a făcut Arhimandritului Filuman, nu a fost o faptă omenească, ci o faptă jidovească care nu poate fi umană…
    Tamburus

  • 3 1 DAC // Dec 20, 2009 at 9:07 pm

    Barbate ma alatur spuselor tale,cu iudele merge numai “ochi pt ochi,dinte pt dinte”plus inca ceva si doar iudeo-crestinismul-de ce nu se pomeneste nimic de crestinismul strabunilor daci?- a spalat creierele cu intoarcerea obrazului si ruga pt dusmanii tai,de unde deductia ca Biblia-la origine Cartea sfinta a getilor- e o compilatie ordinara prin care-si intemeiaza genocidul planetar impotriva neevreilor.Nu e timpul pierdut sa ne adunam,as sa ne ajute D-zeu.

  • 4 Eufrosin // Dec 20, 2009 at 9:29 pm

    Da, tipic pentru sionisti. Eu macar am anuntat autoritatile, dupa primirea amenintarilor cu moartea, dar ce imi garanteaza asta?
    http://eufrosin.wordpress.com/2009/11/25/amenintat-cu-moartea/
    Fireste, nu ma compar cu Sfantul Filumen, in schimb ma voi ruga lui.

  • 5 Judex // Dec 21, 2009 at 12:03 am

    Un alt exemplu de tipicarie ovreiasca:
    -Ani de zile,Israelul si-a gasit un puternic aliat in Falangele Crestine,care erau conduse de Maiorul Hadad in Libanul de Sud,armata crestinilor asigurind un cordon de securitate lat de vre-o 40 de km.care apara granita Israelului de infiltrarile teroristilor.Guvernul israelia a hotarit retragerea trupelor stationate in Liban,fara a anunta Falangele Crestine.Intr-o noapte ,in decurs de citeva ore,retragerea s-a produs,lasind prada cruzimi teroristilor Hizbollah,Falangele Crestine,care s-au gasit singure in fata dusmanului,fara nici un fel de aliat sau ajutor.Va puteti inchipui ce macel a urmat,multi crestini fiind omoriti impreuna cu familiile lor.Dupa o perioada anumita s-a facut “sulha”(pace-impacare)intre crestini si Hizbollah,chiar unii crestini s-au inrolat in formatiunile hizbollah,ei fiind foarte buni militari si avind avantajul cunoasterii tacticii de lupta a israelienilor,ceea ce-a dezavantajat nult armata israeliana.
    Aceasta tradare demonstreaza mentalitatea israeliana,evreiasca,ce nu s-a schimbat si nu se va schimba.Pentru evrei,a batjocuri un crestin ,este o “mitzva”,adica o cinste.Si pentru asta nu se inlatura de la nimic,tradare,inselaciune,intriga si uneori chiar crima!

  • 6 Stefania // Dec 21, 2009 at 1:44 am

    “Odată ce a venit vorba despre hulă, vreau să vă rog sa-mi faceţi un serviciu în schimbul acestui cuvînt al meu şi al socotelii mele şi anume: să-i opriţi pe cei din oraş care hulesc împotriva lui Dumnezeu. Dacă auzi pe cineva pe la răscruce de drumuri sau în piaţă hulind pe Dumnezeu, apropie-te şi probozeşte-l. Şi dacă va fi nevoie să-l loveşti, nu pregeta, loveşte-l peste faţă, răpune-i gura, sfinţeşte-ţi mîna cu lovitura, şi dacă te vor învinui, te vor tîrî la judecată, mergi acolo. Şi dacă judecătorul în faţa judecăţii te va chema la răspundere, spune-i cu îndrăzneală că acela L-a hulit pe Împăratul Îngerilor, căci dacă sînt vrednici de pedeapsă cei ce îl hulesc pe împăratul pămîntesc, atunci cu atît mai vîrtos trebuiesc pedepsiţi cei ce Îl hulesc pe Celălalt Împărat. Crima este aceeaşi: jignirea făcută în faţa lumii, de aceea oricine poate să învinovăţească (pe
    făptaş). Să ştie şi jidovii, şi elinii că creştinii sînt păstrătorii, apărătorii, cîrmuitorii şi învăţătorii cetăţii, şi fie ca acelaşi lucru să-l afle şi curvarii şi desfrînaţii că tocmai ei trebuie să se teamă de robii lui Dumnezeu ca, dacă şi vor vrea să spună ceva asemenea, să caute bine împrejurul lor şi să tremure şi de umbre, avînd frica ca nu cumva vre-un creştin să audă, să nu se năpustească peste ei şi să nu-i bată vîrtos.” (Sfîntul Ioan Gură de Aur – Omilia I despre statui, p. 30)

  • 7 Silviu // Dec 21, 2009 at 6:35 pm

    Vasile te sfatuiesc sa citesti putina patristica si teologie, vietile sfintilor, să înțelegi si tu ce înseamna jertfa în ortodoxie și să nu mai ai păreri gratuite și bazate pe ignoranță totală….răzbunarea în lumea asta nu-și are rostul , fiecare îsi va primi plata și răsplata….mai treci pe la biserică și lasă heavy metalu și counter strike-ul…încearcă sa vorbești cu un teolog ortodox să te mai lumineze și cu privire la biblie..

  • 8 Judex // Dec 22, 2009 at 12:07 pm

    @Silviu.
    Nu zic,ai dreptate in privinta lui Vasile,dar e vorba de un bun crestin,probabil cu singele mai fierbinte.Nu toti crestinii cunosc tainele Bibliei in amanuntire,apoi mai exista si rolul temperamentului individual,dar importante sunt credinta in Dumnezeu si apararea crestinismului fata de intrusi.Chiar daca uneori nu se exprima chiar crestineste,Vasile a dat dovada intotdeauna de consecventa si spirit de dreptate.Nu intotdeauna trebuie judecat omul dupa cum se exprima,uneori trebuie sa citesti printre rinduri!

  • 9 Diogene // Dec 23, 2009 at 8:45 pm

    Martirul Arhimandritului Filumen nu este din păcate singurul, însa felul în care acesta a fost asasinat denotă multă ură si dispreț.

    Cei aleși dintre aleși, au devenit de atunci mai subtili, se „mulțumesc” să scuipe creștinii pe stradă sau „doar” să scrie pe zidurile bisericilor „moarte creștinilor” http://www.interfax-religion.ru/?act=news&div=33365
    atunci când nu se lasă seduși să preleveze organe umane de la bieții palestinieni din pușcării : http://www.alterinfo.net/notes/Un-depute-de-la-Knesset-reprend-la-these-de-trafic-d-organes-par-Israel_b1775999.html

    @ Vasile Guian : vă înțeleg revolta (justificată de altfel), în fața acestor abominații, însă dați încredere cuvintelor lui Iisus ! Sunt logice !

    Legea Talionului n-a rezolvat niciun conflict de când lumea este, numai iertarea și transcenderea răului (ruga pt. dușmani) poate aduce pacea atât de mult râvnită de cei mai mulți dintre noi.
    Mai simplu spus legea atracției intră în acțiune, gândești bine – atragi bine si viceversa (suna a „new age”, dar în realitate este „old age”).

    Evident, este necesar pe de alta parte, să le arătam că actele lor sunt inutile și împotriva firii și evident demascate aceste mârșăvii… Pe de altă parte, efectul politicii si acțiunilor lor începe să se resimtă, deși media vorbește rar, printre picături ; Asistăm în prezent la o creștere foarte serioasă a antisemitismului (deși impropriu spus, căci și arabii sunt semiți) în întreaga lume, și nu sunt glume…
    Mihai C

  • 10 Vasile Guian // Dec 23, 2009 at 9:14 pm

    Silviu, cred că eşti de “bună credinţă”, la fel sunt şi eu, dar în cei 80 de ani ai mei, crede-mă că am observat că: DUMNEZEU AJUTĂ PE CEI CARE SE AJUTĂ SINGURI.
    Suntem azi în a doua fază a bolşevismului, în care nu se mai întrebuinţează pistolul: “încă nu.” Acum se întrebuinţează druguri pentru calmarea nervilor şi, “cutia idioţilor”, TV, pentru spălarea la creier! Iar proteste, contra
    legilor impuse, sunt aproape inexistente şi, înfăţişând un asemenea duşman anticreştin şi antidemocrat, numai cu rugăciuni! asta este o luptă pierdută şi, în cazul acesta nici Dumnezeu nu te va ajuta, pentrucă Dumnezeu ajută pe cei care-i acceptă ajutorul, nu pe cei care-şi pleacă capul în faţa duşmanului, pentrucă dragă Silviu,
    duşmanii noştri, sunt şi duşmanii lui Dumnezeu.
    Tamburus

  • 11 catalin // Jul 12, 2010 at 8:19 pm

    bine zis de catre Vasile in ziua de azi nu ai voie nici sa protestezi faţa de sistemul asta nenorocit pt ca oricum daca o faci chiar si pasnic esti luat in vizor ,ce ne mai ramine de facut contra regimului asta dictatorial sionist care a cumprins intreaga europa chiar nu stiu ,pt ca ne sunt multe lucruri interzise ,nici sa vorbesti in public sau sa porti semne ori desene distincte nu ai voie atunci cum ???..eu unul nu ma mai uite demult la TV unealta ce spala creierii tot mai multor oameni in speta din rasa alba si nici de votata nu mai votez napircile care ne submineaza noua existanta zi de zi ….astfel ca ar mai fi ramas totusi un singur lucru acceptind riscul suprem pentru care zic eu merita …sa iesim in starda cu totii si sa protestam ,ce ar putea sa faca o sa ne impuste pe toti ???

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree