Din perlele apostate mai vechi ale venerabilului Neculai de la Banat - care se cer imperios luate in seama la judecarea cazului sau de catre Sinodul BOR. Declaratii de necrezut pentru un inalt ierarh al BOR; printre altele, despre homosexualitate si avort.

Este vorba de lucruri prea putin stiute, dar care nu sunt fara consecinte pentru integritatea noastra ca si crestini ortodocsi, in lipsa unei atitudini fatise de respingere a tuturor celor care si-au tradat juramântul de la hirotonie - e vorba de dreapta propovaduire a adevarului la care este chemat orice cleric.

[textul ne-a fost trimis de Ovidiu Lazarescu]

Asa-zisa societate civica ii ia vehement apararea lui ips.Nicolae, ca de fiecare data când acesta a iesit din cadrul statornicit de Biserica, intrucât atitudinea sa din ultimii 18 ani serveste de minune intereselor ei, de relativizare a adevarului prin cultivarea unei confuzii de ordin religios sub pretextul tolerantei si acceptarii in iubire a tuturor, mai ales când se pune problema marturisirii diferentelor sau carentelor de credinta.

Toate aceste actiuni unificatoare, pacificatoare intreprinse de diverse organizatii cu titulatura democratica dar si de persoane oficiale cu mare impact la public cum este ips. Nicolae fac parte in realitate dintr-un plan ce incearca la nivel mondial crearea unei unitati panreligioase sincretice fara nicio osatura dogmatica, conditie pentru pregatirea psihologica necesara instaurarii noii ordini antihristice in lume.

Daca fortele acestei lumi gasesc interes in a-l sustine si a-l apara cu atâta indrazneala pe ierarhul apostat, facând presiuni mediatice imense pentru ca Sinodul sa nu ia masuri transante impotriva lui, intrebarea ce se cuvine pusa ar fi: noi ce trebuie sa facem ca popor al lui Dumnezeu, in afara de a astepta cuminti pentru a salva o pace bisericeasca mincinoasa, promotoare a compromisului dogmatic si canonic de toate gradele si la toate nivelele.

Niciodata in primele secole crestine, in cazuri de o gravitate similara, poporul credinciosilor n-a stat fara sa reactioneze, chiar cu violenta, atunci când a inteles ca intâistatatorii i-au tradat credinta si implicit mântuirea si nici nu s-a reusit o temporizare a lucrurilor in felul in care se face la noi, lasându-i doar pe rataciti si pe cei nedusi pe la Biserica sa se exprime si sa se solidarizeze cu un ierarh ce apartine in primul rând BOR si nu societatii civile, asa cum se intâmpla astazi.

Extrasele urmatoare sunt din interventia ips. N. Corneanu la masa rotunda organizata de GDS in Bucuresti cu ocazia decernarii unui premiu de excelenta mitropolitului pentru atitudinea exemplara in promovarea “valorilor democratice si umaniste”. Care este natura acestor valori cititorul o va putea constata mai jos. Lucruri de-a dreptul incredibile.

Articolul a fost publicat in martie 1998, in revista “22″. GDS-ul, pentru cine nu stie, este asociatia intitulata Grupul pentru dialog social care s-a dorit sa constituie pentru România postdecembrista un director de constiinta civica. In realitate, in pofida diversilor intelectuali atrasi in ea de diferite orientari religioase, de la atei pâna la mozaici, aceasta asociatie nu a facut decât sa incerce o disolutie a spiritului românesc traditional, ortodox sub pretextul europenizarii noastre, a pregatirii pentru integrarea in circuitul “marilor valori euro-atlantice”, fapt care s-a concretizat in apararea homosexualitatii ca mod alternativ de viata, a dreptului la avort al femeilor, in descurajarea aspiratiei la unire cu România a basarabenilor, etc. Dupa cum se poate constata toate acestea sunt valori cât se poate de “europene”.

In acelasi spirit a fost promovat si mitropolitul Corneanu, ca un campion al “valorilor” mai sus mentionate, fiind in realitate un pion in mâna celor ce si-au propus sa loveasca in adevaratele valori ale credintei ortodoxe si ale neamului românesc. Este asadar important sa vedem cine sunt laudatorii ca sa intelegem cine este cel laudat si care sunt dedesubturile unei astfel de promovari.

Din cele de mai jos se poate vedea clar tendinta mult mai veche a “venerabilului” Neculai de la Banat, de indepartare hotarâta, fara nicio clipire de cele mai elementare norme de vietuire si credinta ortodoxa, mintind si inselând cu buna stiinta pe cei slabi de inger, totul fiind sub aparenta tolerantei, a ingaduintei chiar pâna la crima in cazul avortului.

Neluarea unei pozitii transante din partea BOR in fata acestei demonstratii unice de lepadare de credinta din partea unui ierarh ortodox va arata partasia in duh cu acest personaj funest pentru românii ortodocsi.

———–
Extrase din interventia ips. N. Corneanu

Culpa si recuperare dupa ‘89

IPS Corneanu: [...] Cazul parintelui Calciu n-a fost singurul. In numele meu a fost trimisa o telegrama Patriarhiei la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, care pregatea niste manifestatii in Occident in sprijinul parintelui Calciu. Am acceptat (n-am protestat) sa se trimita o telegrama prin care parintele Calciu era facut “legionar” care trebuia sa fie condamnat de un “regim democrat”. Nu am motive prea multe de a ma lauda cu ce a fost inainte de decembrie ‘89. Decembrie ‘89 pentru mine a fost ca un fel de purgatoriu. Primele zile ale revolutiei la Timisoara m-au gasit la Istanbul, la o intrunire a Patriarhiei Ecumenice. Am reusit sa ajung la Bucuresti, dar am fost blocat aici, nu am putut ajunge la Timisoara. Dar zilele acelea, cind n-am facut nimica deosebit, m-au schimbat. O parte din comportamentul meu se datoreste acestui sentiment de culpa si acestei nevoi de recuperare, daca se mai poate ceva recupera din atitia ani de trecut.

Sigur, sint adeptul ecumenismului si al tolerantei. Dar le consider insuficiente. “A tolera” inseamna “a accepta”. Dar dincolo de ecumenism, de toleranta, de orice ar putea insemna acceptarea unuia de catre altul, conteaza infratirea. De exemplu, exista acum o mare tensiune in cadrul Oastei Domnului, o miscare care in timpul dictaturii stiti ca a fost interzisa. Cei care apartineau Oastei Domnului erau condamnati, inchisi, dar acum au inceput intre ei niste divergente foarte mari. Si am spus: nu ne putem iubi unii pe altii? Acesta este rezumatul intregii invataturi crestine. Si eu as repeta si azi, mereu, acelasi lucru.

“Nu inteleg campania contra avortului”

Referitor la condamnarea Martorilor lui lehova: intr-adevar, doctrinar nu pot fi acceptati. Reprezinta o aIta comunitate decât cea careia ii apartinem noi. Dar a-i condamna e un lucru pe care eu nu l-am inteles si care nu l-am putut accepta. Se produc astazi foarte multe reactii impotriva diferitelor grupuri neoprotestante. Mai deunazi, la Pantelimon, am vazut la televiziune o manifestatie foarte dura la adresa unui grup de cinci sau sase baptisti care voiau sa-si construiasca o casa de rugaciune si noi, ma refer la ortodocsi, n-am fost de acord. Probabil ca ati vazut manifestatia care s-a transmis la televiziune: amenintari cu pumni ridicati, cu cruci in miini… Nu mai spun de celelalte manifestatii anticatolice, antigreco-catolice, culminind cu refuzul de a ne alatura invitatiei ce i-a fost adresata papei de a vizita România. Nu inteleg astfel de lucruri.

De asemenea, poate ca ma veti condamna, nu inteleg condamnarea homosexualilor, desi probabil ca in Parlament se va insista in continuare. Nu inteleg combaterea lor cu Codul Penal. Inteleg sa explicam oamenilor credinciosi de ce nu poate fi acceptata homosexualitatea sau de ce e o boala, in fond. Dar boala fizica, si spirituala, n-o tratezi cu inchisoarea. Dupa cum, sincer va spun, poate parintele Marchis ma va condamna, nu inteleg aceasta teribila campanie contra avortului. Sigur nu pot accepta crima, dar e o problema atit de intima a femeii, incit daca pot, ca Biserica, ca slujitor al bisericii, sa lamuresc pacatul care se savirseste prin avort, voi face tot ce-mi sta in putinta ca sa explic in ce consta. Dar, sa vin din nou cu condamnari care sa mearga pina la pedepse penale, nu cred ca e normal. Nu vreau sa-l combat pe parintele Moisin care a propus in Senat un proiect de lege cu pedepsirea avortului. E nevoie de a ne apropia unii de altii si de a ne explica unii altora pozitiile pe care le adoptam. Fara ura, minie sau porniri belicoase. S-a pomenit mai inainte cuvintul mondialism. Si ma gindeam: oare nu vom incepe - unii, cel putin, desi vrem sa intram in Europa sau in NATO - sa condamnam europenismul, euro-atlantismul? Atitudinile acestea dure impotriva celor care au alte idei decit ale noastre, personal, si pun aceasta pe seama momentului decembrie 1989, nu le mai consider valabile la ora actuala.

“Credintei i-ar reveni indatorirea de a contribui la dialogul social”

De aceea, fara sa fi contribuit cu ceva la activitatea GDS, am apreciat extrem de mult tot ceea ce s-a facut si s-a exprimat prin intermediul, intre altele, si al revistei “22″. Bisericii, in general, nu unei biserici, ci credintei, nu numai crestinismului, i-ar reveni indatorirea de a contribui la dialogul social. Ma gindesc chiar la situatiile in care incepem sa ne confruntam si cu islamismul, prin faptul ca si la noi, si in multe alte tari, se inmultesc aderentii islamului. Islamismul e considerat a fi extrem de intolerant la ora actuala, fundamentalist. Si mozaismul e fundamentalist, intr-un fel. Dar avem marea datorie de a gasi calea de a ne apropia unii de altii si punti de legatura.

E domnul Andrei Cornea de fata. Foarte multi oameni credinciosi condamna atitudinea adoptata de domnul Cornea in legatura cu religia in scoala. Exista opinii. Dar mi-a parut rau atunci cind ii auzeam pe unii condamnindu-l. De ce sa condamni? Sa spui “nu sint de aceeasi parere, am alta opinie”. O justific, o explic. Dar la ora actuala, la noi, e la moda ofensiva. Pornim ofensive contra tuturor. Nu e cineva sau ceva de acord cu tine, pornesti o ofensiva. De aceea, cred ca nu exista alta cale decit cea a dialogului, a tolerantei, a ingaduintei, a iubirii. Principiul acesta, pe care lisus l-a proclamat va fi valabil totdeauna. Åži il regasim si in mozaism, si in islamism. Islamismul nu e fundamentalist in esenta. [...]

[N. red.: Mai jos o declaratie a altui cleric, declaratie care ar putea parea si ea halucinanata, daca n-am fi aflat intre timp cine este "parintele" Marchis.]

Parintele Iustin Marchis: As dori sa spun doua cuvinte, in legatura cu prezenta la televiziune, in decembrie ‘89, a patriarhului. Nu i s-a imputat prezenta la televiziune, ci atitudinea avuta acolo. Eu socot ca acela era momentul cel dintâi ca Biserica sa ceara iertare si sa inceapa “purgatoriul”.

Si al doilea lucru, ca sa ne limpezim cu unul din aspectele pe care Biserica, Sfinta Evanghelie, nu le pot accepta, sa vorbesc despre “dreptul la viata”. Cum bine stiti, Sinodul a raspândit in toate parohiile din România o brosura scrisa de parintele llie Moldovan, in care se spunea ca cel mai mare pacat este avortul, omuciderea. Ceea ce stim bine ca nu este, din punct de vedere teologic asa.

[Nota autorului la viziunea teologica deformata, de tip scolastic a pr. Marchis care nu a inteles nimic din problematica expusa in brosura: Parintele Moldovan in brosura mai sus amintita n-a facut decât sa puna in legatura avortul cu cele trei pacate de moarte considerate aproape fara de iertare in primele secole crestine: curvia, uciderea si apostazia. Atitudinea Bisericii vechi fata de cei ce se faceau vinovati de cele trei pacate mentionate era foarte aspra, bazându-se pe cele spuse de Apostolul Pavel care precizeaza ca pentru cei botezati ce au calcat sângele Domnului in picioare prin pacate grave nu mai poate exista o alta jertfa care sa le stearga. In cazul avortului, pr. Moldovan a vazut cu mare perspicacitate teologica ca el contine de fapt cele trei mari pacate la un loc, unul conditionându-l pe celalalt. Curvia in genere atrage dupa sine dorinta de a sterge urmele nelegiuirii nu prin pocainta ci prin omorârea fatului. Curvia si omorul nu sunt decât cele doua etape premergatoare apostaziei, caci cine curveste si ucide un semen, chiar embrion fiind (ce poarta chipul Creatorului in el) nu poate decât sa de departeze si sa apostazieze in mod decisiv de Dumnezeu. Deci curvarul ajunge deseori ucigas prin avort si apoi ca o consecinta a acestora un apostat. Ce poate fi mai mare pacat decât acest intreg sir de faradelegi.]

[N. red.: Intre timp lucrurile s-au lamurit, in 2004 Comisia de Bioetica a BOR emitand un document in care avortul este fara echivoc clasificat drept crima. Il puteti citi aici]

Atunci am spus fratilor mei de la Bucuresti: lata cum Sinodul isi asuma lucrarea unui eminent teolog. Chiar nimeni dintre cei care au raspindit-o in intreg mediul eclesiastic n-a citit brosura? S-a dovedit ca nu, din moment ce poate fi facuta o astfel de greseala. Este o eroare teologica enorma. lata, citeodata si astazi, autoritatea suprema bisericeasca poate pune in circuit lucrari pe care si le-asuma si care cuprind erori teologice enorme.

IPS Corneanu: Din punct de vedere teoretic, Biserica Romano-Catolica condamna fara drept de apel avortul. insa, curios, Biserica Ortodoxa, care deseori adopta atitudini fundamentaliste, din punct de vedere teologic, in problema avortului, nu a exprimat o doctrina sau un punct de vedere oficial. Teologic vorbind, nu exista o pozitie oficiala a Bisericii Ortodoxe, care sa condamne avortul in felul in care este condamnat prin mijloace penale. E foarte important sa subliniem acest lucru, si e o calitate a ortodoxiei, nu a ortodoxismului. E dreptul viitoarei mame sau posibilei mame sa hotarasca impreuna cu sotul ei, daca e vorba de o sarcina in cadrul familiei. Dar nu vine un for din afara sa impieteze asupra constiintei mamei.