A. Isidor

ÎN VREMURILE de demult alegerea unui ierarh al bisericii, episcop, mitropolit sau patriarh se făcea de către popor şi cler, după vrednicia duhovnicească a celui avut în vedere. În „Vieţile Sfinţilor”, în „Proloage” sau în „Pateric” găsim o mulţime de exemple, în care plăcuţi ai lui Dumnezeu erau chemaţi, rugaţi, imploraţi şi numai după îndelungi insistenţe primeau respectiva demnitate. Mai de fiecare dată considerându-se nevrednici de o asemenea lucrare şi din smerenie, fugeau în pustie şi refuzau cu lacrimi, acceptând doar într-un târziu să devină păstori, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru turma cea cuvântătoare.

În ziua de astăzi demnităţile sunt dorite, râvnite, disputate, cumpărate, din arsenalul luptei electorale nelipsind nici un argument şi nici o armă: nici promisiunile, nici şantajul, nici minciuna, nici presiunile, nici corupţia, practic nici una din armele îndeobşte cunoscute a fi ale politicii.

De ce oare? Cum poţi să candidezi pentru un scaun de episcop, mitropolit sau patriarh? Şi mai ales cum să desfăşori o campanie, la lumina zilei sau în ascuns, la adăpostul întunericului, ca şi cum Biserica ar fi organizaţie lumească sau un partid politic?

Sunt întrebări la care cu greu se poate găsi răspuns, la care doar conştiinţa celor în cauză poate răspunde. Conştiinţa şi Judecata lui Dumnezeu.

Alegerea, ca să vorbim în termenii consacraţi ai zilelor noastre, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române a presupus două tururi de scrutin. În primul s-au înregistrat rezultatele: Mitropolitul Moldovei ÎPS Daniel, 80 de voturi, ÎPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului 62 de voturi, ÎPS Ioan Episcopul Covasnei şi Harghitei 18 voturi, un vot anulat. A urmat un al doilea tur de scrutin, care a condus la următorul scor: Daniel – Bartolomeu 95-66 voturi. Aşadar, se poate observa cum voturile candidatului surpriză al alegerilor, ÎPS Ioan au mers, în mare majoritate, către mitropolitul Daniel. Se vorbeşte că târgul s-a încheiat astfel: voturile contra scaunului Mitropoliei Moldovei. Timpul va confirma sau infirma această supoziţie.

Acum putem spune liniştiţi: Habemus Patriarh!!!

Este acesta un patriarh politic, cum ne întrebam în numărul anterior al revistei? Dacă privim prin prisma faptului că politicul a fost bine reprezentat în CEB şi a avut un rol important în configuraţia finală a votului (în primul tur sinodalii au realizat un scor de 27-20 în favoarea lui Daniel, ceea ce sugerează un relativ echilibru în distribuţia voturilor) putem spune că da.

Dacă luăm în considerare declaraţia ÎPS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, care spune: „Când BOR a fost în ipostaza să-şi alegă patriarh, dosariada a început să cânte. Acolo, în vârf, sunt oameni puşi pe criterii politice. Nu se ştie? Se ştie! Ei dau verdicte! Concluzionez că se încearcă construcţia unei Biserici politice în România! Nu vă este limpede?” [1], putem afirma acelaşi lucru.

Dacă luăm în considerare că „duhovnici ai României, în special din Moldova, si-au arătat înainte de alegerile de miercuri (din 12 septembrie – n.red.) îngrijorarea ca Sfântul Duh s-ar putea să părăsească Dealul Patriarhiei după ridicarea la ceruri a sufletului Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, decedat subit în condiţii încă neelucidate” [2], ajungem la aceeaşi concluzie.

Cert este că ortodoxia românească se află la o mare răscruce, cu efecte imprevizibile pentru Biserică, între mărturisire şi lepădare, între înălţare şi cădere.

În ceea ce priveşte viitoarea prestaţie a noului Patriarh, Prea Fericitul Daniel, nu ne putem pronunţa apriori, acesta putând fi un vrednic păstor, mai ales că îl recomandă calităţile manageriale şi faima de bun gospodar; acestea, însă, sunt doar calităţi, şi realizări, lumeşti. Dacă privim însă prestaţia ca mitropolit şi săpăm puţin mai în adânc, aflăm că Daniel Ciobotea este considerat ca fiind „unul dintre cei mai controversaţi, bârfiţi şi dispreţuiţi ierarhi ai BOR” [3]. Este considerat un promotor declarat al ereziei ecumeniste [4] şi un partizan deschis al dialogului interconfesional.

În articolul „Ortodoxia la răscruce. Între unitate şi schismă. Armaghedonul călugărilor Moldovei” cotidianul „Gardianul”, în ediţia s-a din data de 8 august a.c. dă citire unei liste de acuze la adresa PF Daniel (la acea dată mitropolit şi locţiitor de patriarh) care cuprinde şase capete de acuzare:

1. Lipsă de atitudine fermă faţă de actele anticreştineşti ale statului (legea discriminării, homosexualitatea, pornografia, participarea creştinilor ortodocşi la războaiele din Iugoslavia, Irak şi Afganistan etc.);

2. colaboraţionism cu statul laic, ateu şi cu organisme naţionale şi internaţionale profund anticreştine (spaţii din patrimoniul Bisericii destinate unor restaurante, sedii ale unor posturi radio-tv etc);

3. colaborări necanonice cu sectanţi, eretici şi păgâni;

4. săvârşirea, protejarea sau neglijarea unor abateri canonice grave (distribuirea parohiilor pe criterii preferenţiale, susţinerea evoluţionismului de către unii preoţi, practici superstiţioase, cenzurarea în secret a Molitfelnicului din 1998, modificarea troparului Învierii, punerea în circulaţie a literaturii teologice pro-ecumeniste etc.);

5. îngrădirea vieţuirii monahale (înscăunarea unor stareţi în mănăstiri fără consultarea obştilor, impunerea unor biruri, numite taxe asupra mănăstirilor, modernizarea necanonică a aşezărilor monahale, transformarea mănăstirilor şi schiturilor în ferme zootehnice, “gospodarii de partid”, centre de exploatare forestieră, zone de agrement, dezlegarea mâncării de carne, transformarea monahilor în masă de manevră în timpul campaniilor electorale etc.);

6. încălcarea votului sărăciei (implicarea unor preoţi şi ierarhi în afaceri, vieţuirea în lux şi opulenţă, achiziţionarea de autoturisme luxoase, salarii şi diurne improprii vieţuirii călugăreşti etc.).

Concluzia care se impune: dacă aceste lucruri sunt adevărate şi vor fi puse în practică, şi avem toate motivele să credem că da, dat fiind că unele deja au fost aplicate, avem în faţă un adevărat plan „de subminare a Bisericii Ortodoxe Române” [5].

Dumnezeu să ne apere, să ne păzească şi să ne întărească în faţa încercărilor şi ispitelor care ne stau în faţă.

Note:
[1] www.amosnews.ro
[2] Comunicat Civic Media, din 13 august 2007.
[3] Vezi Gardianul, 8 august 2007.
[4] „Ecumneismul este numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru toate pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de panezezie. (Cuv. Iustin Popovici, +1979)
„Ecumenismul este panerezia timpului nostru” (Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloaie, +1993).
[5] Vezi Gardianul, 8 august 2007