Radu Iliescu

CELOR CARE li se pare că lucrurile se mişcă aleatoriu, sau dimpotrivă supuse unei implacabile legităţi istorice, eu le zic fără menajamente că se înşeală. Partizanii “haotismului” sunt cei care nu văd legăturile dintre evenimente şi sunt deci incapabili să priceapă sensul general al lucrurilor. Cei care cred în ineluctabilitatea istorică sunt, dimpotrivă, prea prinşi într-o succesiune rigidă de tip cauză-efect şi le lipseşte supleţea necesară pentru a putea concepe, bunăoară, că uneori efectele preced cauzele, alteori aceleaşi cauze dau efecte diferite, iar acelaşi efect poate fi obţinut prin cauze diferite…

Istoria pe care o trăim, admiţând că mai suntem încă sub umbrela a ceea ce s-a numit în manuale Istorie, şi aici eu personal am nişte dubii, dar asta e altă chestie, deci învălmăşeala de fapte, minciuni şi zăpăceală generală în care suntem cufundaţi, poate fi explicată fără rest dacă acoperim totul cu paradigma sacrului. Fapte aparent banale se lasă astfel hermeneutizate şi devin din anodine exact contrariul a ceea ce par.

Să luăm hilara directivă a Uniunii Europene, cea privind împuşcarea porcilor. Deci ţăranul român trebuie să renunţe la obiceiul lui ancestral de cuţitat grohanul, trebuie să-l ducă la veterinar şi acolo să fie asomat (adica ameţit, deşi verbul franţuzesc e niţel mai brutal, dar ideea e că era nevoie de un neologism cu aer spălăţel ca să pară totul parfumat cu coco şanel) şi apoi împuşcat. Costă şapte lei. Că cică să nu mai sufere porcul european ca porcul românesc. Câtă poliporcuteţe, îţi vine să zici, până şi viaţa porcilor se îmbunătăţeşte pe-un picior de plai, pe-o gură de rai.

Există în hinduism reticenţe uriaşe în privinţa consumării cărnii de orice fel. Buddhismul le-a preluat. Avertismentele pe care ni le dau textele acelei părţi de lumi sunt necruţătoare: mâncând un anume fel de carne împrumuţi ceva din trăsăturile animalului respectiv. Iudaismul şi islamul interzic formal carnea de porc. Atunci când Apostolul Pavel este pus în situaţia de a tranşa asupra multiplelor interdicţii alimentare din iudaism şi în ce măsură acestea s-ar extinde şi asupra creştinilor, renunţă la aproape toate, mai puţin carnea dedicată idolilor şi sângele. Procedura sacrificării unui animal în Islam prevede două lucruri fără de care carnea nu este permisă: scurgerea completă a sângelui şi recitarea unei rugăciuni deasupra animalului care moare, de către un bărbat musulman responsabil de faptele sale. Numai aşa carnea devine halal, dar în lipsa ei este permisă consumarea cărnii koşer a evreilor. Ritualurile religiilor islamică şi iudaică vizează obţinerea unei cărni eliberată de influienţa impură a sângelui, până la urmă vehiculul unor transferuri ale căror implicaţii scapă ştiinţei moderne.

Împuşcat, porcul, viţelul şi în general râul, ramul, nu vor mai suferi, probabil (n-am de unde să ştiu, nemurind încă împuşcat ca porc până acum), dar cu certitudine nu vor sângera cum se cuvine. Mai spun niscavai articole că grefele de organe la om prind cel mai bine de la fratele porc. Dacă nu vrei să mănânci ficat prăjit, se pare că-l poţi “asimila” direct în burtă, în locul celui pe care l-ai făcut flenduri cu alcool. Compatibilitatea asta între două specii este, în ochii mei, explicaţia pentru care două religii fac din porc zoon non grata în tigaie: dintre toate orătăniile, consumarea porcului pare să fie actul culinar care seamănă cel mai mult cu canibalismul, cu toate consecinţele de ordin spiritual pe care un astfel de gest le atrage.

Unii vor crede că m-am hazardat prea tare în conjecturi, că nu se merită de refuzat o tochitură cu mămăliguţă pentru “iluzoriul” pericol al porcirii consumatorului. Că, până la urmă, Islamul şi Iudaismul au interzis porcul pentru că în Orient era prea mare riscul unor îmbolnăviri de la animal la om. Deci igiena. Asta e totuna cu a reduce religia la un set de reguli profilactorii, ceea ce nu-mi trece prin cap să neg, există multe astfel de precepte cu valoare imediată, mai cu seamă în Vechiul Testament, dar a crede că religia este doar asta e un mod de gândire sărac şi până la urmă fals. Există nenumărate argumente în favoarea tezei trecerii unor influienţe de la animal la om prin carne dar mai ales prin sânge, şi mult prea multe împotriva interpretării “igieniste”. De exemplu, dacă porcul este purtător reputat de boli transmisibile la om, vaca nu înregistrează decât foarte puţine, iar acestea sunt transmisibile în primul rând prin lapte. Or, hinduismul interzice consumul cărnii de vacă, dar nu şi al laptelui, şi asta într-o ţară în care foametea a lovit periodic. Dacă bolile ar fi fost singura preocupare, atunci porcii ar fi fost ţinuţi în medii rezonabil de curate – şi, oricât de greu pare de conceput, sunt informaţii clare de unde se deduce că atât vechii evrei cât şi musulmanii ştiau foarte bine cum se transmit bolile, deci ar fi putut să îngrădească porcinele…

Desigur, pentru un creştin trebuie să fie o grea suferinţă ideea de a nu porcăi la Crăciun. Si totuşi, Iisus a respectat în privinţa acestei opţiuni culinare cu stricteţe preceptele religiei iudaice. Iar carnea creştinului este IHTYS, peştele, adică ceea ce este considerat pur şi permis în toate religiile, fără excepţie. Nu am cunoştinţă de o interdicţie formală a porcului în această religie, dar cu certitudine preferinţele nu merg în direcţia grohanului, pe care cinul călugăresc îl refuză, şi care n-are loc în calendar sub forma unei dezlegări de dulce. Iar Iisus, atunci când a săturat mulţimile, a folosit lipii şi peşti, nu carnea suină cu înaltă valoare energetică şi practică… mie lucrurile îmi sunt foarte clare… Ce se mai cercetează încă este dacă peştii de atunci fuseseră împuşcaţi după normele europene au ba.