[Cititi prima parte...]

Musulmanul: Pentru ce consideraţi voi că Dumnezeu a ales poporul lui Israel?

Evreul: Pentru că toate popoarele au respins Torah şi au refuzat să o primească, pe când doar Israel a acceptat-o şi a ales pe Dumnezeu (Yahweh) şi Legea (Torah) sa.

Creştinul: Excelenţă, Evreii refuzând să primească mesajul adus de Domnul Iisus, încetează a mai fi poporul ales, Dumnezeu întorcându-Şi astfel privirea Sa către alte popoare, botezate întru Hristos (Mesia), fiul Fecioarei Maria, Unul născut iar nu făcut, Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Mai mult decât atât, Iisus este Dumnezeu pogorît pe pământ în trup omenesc, Care împreună cu Tatăl ceresc şi cu Sfântul Duh formează o indivizibilă Sfântă Treime. Iar Iisus Mântuitorul, Fiul (descendentul) lui David, în conceptul nostru eschatologic, va reveni pe pământ pentru o domnie de un mileniu, care va precede lupta finală contra Satanei. La sfârşitul acestei lupte, Iisus învingătorul va domni pe veci în ceruri, precum şi pe pământ. Pentru noi, toate acestea constituie nişte adevăruri atât de luminoase, încât nici umbra unei umbre de îndoială nu-şi poate găsi locul.

Evreul: Şi cu care noi nu putem fi de acord. În primul rând, termenul întrebuinţat pentru mama lui Iisus este ,,Alma’’, care înseamnă ,,tânără fată’’ şi care a fost abuziv tradus prin ,,fecioară’’.

Creştinul: Greşit. Numele ,,Alma’’ se găseşte în Cartea Deuteronomului, având înţelesul de ,,fecioară’’ (Deut. 22, 23-24).

Evreul: Fie, în acest caz. Însă o fecioară nu poate procrea fără a cunoaşte bărbat şi nu poate rămâne în continuare fecioară.

Creştinul: Excelenţă, suntem cu toţii de acord, cred, că nici Adam şi nici Eva nu au fost procreaţi pe cale naturală şi obişnuită. De ce oare ar fi fost dificil sau chiar imposibil ca Dumnezeu să repete încă o dată un act creator supranatural, cu Fiul Său?

Musulmanul: Cu diferenţa că Iisus (Aisa) nu este Fiul, ci Verbul lui Dumnezeu (Kalimat Allah), cum am mai spus, căci Allah nu poate avea un fiu. Altfel, noi suntem de acord că Allah are puterea de a înfăptui actele sale creatoare în orice condiţii. Şi Fecioara Maria (Maryam) şi Ioan Botezătorul (Yahya) sunt născuţi în mod miraculos, fiind procreaţi de părinţi bătrâni şi sterili. Coranul spune clar că Fecioara Maria (Maryam), fiica lui Ioachim (Imran), a fost aleasă de Allah, ,,purificată şi aleasă între toate femeile’’ (Koran III, 37).

Evreul: Eminenţă, voi faceţi aici o confuzie de persoană, căci este vorba despre preoteasa Maria (Miryam), sora lui Moise şi Aaron, şi fiica lui Amran.

Musulmanul: Inexact, căci aceasta nu a născut fiind fecioară şi Duhul lui Allah nu a fecundat-o ca pe Maria (Maryam), mama lui Iisus (Koran XXI, 91 ; LXVI, 12). Doar Maryam (,,Pioasa’’), mama lui Iisus (Aisa) este numită în Coran ,,Fecioara’’:
- ,,De unde îmi va veni acest copil? - răspunse Fecioara. Niciun muritor nu s’a atins de mine şi păcatul îmi este necunoscut.
- Aşa se va întâmpla - răspunse Îngerul. Cuvântul Celui de Sus este garanţia acestui miracol, care nu îi este greu de îndeplinit. Fiul tău va fi minunea şi fericirea universului. Aceasta este hotărîrea divină’’ (Koran XIX 20, 21).
Iar tot în Coran este scris că: ,,Îngerul zise către Maria: ‘Allah te-a ales şi purificat ; aleasă eşti între toate femeile. … Allah îţi vesteşte Verbul său. El se va numi Iisus (Aisa) Mesia, fiul Mariei, mare în această lume dar şi în cealaltă, sfetnicul Celui de Sus’.
- Doamne - răspunse Maria, cum să am un fiu? Niciun om nu s ‘a atins de mine.
- Aşa se va întâmpla - răspunse Îngerul. Allah crează fiinţele după bunul său plac. Dacă vrea ca un lucru să existe, îi spune: ‘Există!’, şi el va există’’ (Koran III 37, 40, 42).

Creştinul: Eminenţă, să ne reîntoarcem, cu îngăduinţa Excelenţelor voastre, la subiectul dialogului nostru. Dacă Rabbi Akiba, purtat de sentimentele sale patriotice şi fiind şi foarte înaintat în vârstă, a fost singurul care 1-a recunoscut pe Bar Kochba drept Mesia, ceilalţi Doctori ai Legii s’au abţinut, preferând doar să-L numească. Nici Rabbi Şammai Intransigentul, nici Rabbi Hillel cel Blând, nici Rabbi Eliezer cel Riguros, nici Rabbi Yeoşua Conciliatorul, nici Rabbi Eleazar Consolatorul şi nici chiar Rabbi Gamaliel cel Pedepsitor nu au identificat pe nimeni drept Mesia.

Evreul: Profetul Osea îl identifică destul de clar cu David (Osea 3, 5), ceea ce poate însemna că este urmaşul lui David, sau din familia lui David.

Creştinul: Exact, ceea ce confirmă recunoaşterea lui Iisus ca Mesia, pentru că previziunea a fost anterioară.

Evreul: Nici nu confirmă şi nici nu întăreşte, tocmai pentru că a fost anterioară, întrucât ascendenţa neamului lui Iisus, pe care voi o prezentaţi ca veridică în Noul Testament, este posterioară previziunii lui Osea, deci subiectiv influenţată de prezicerea anterioară.

Creştinul: Excelenţă, voi nu aţi vrut să-L recunoaşteţi pe Mesia Iisus nici în alte oracole ale proorocilor voştri. Vă pot reaminti, în treacăt, Vedeniile lui Daniel (Dan. 7, 13-14), Isaia (Isaia 42, 4 ; 52, 13 ; 52, 15 ; 53, 3-8 ; 53,10 ; 53, 12) sau chiar Moise (Fac. 49, 10) şi bineînţeles Mica, care spune: “Şi tu Betleeme, Efrata, … totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel’’ (Mica 5,2). Scrierile voastre îi acordă diferite nume, ca să nu vă reamintesc decât câteva: Efraim, Silo (Rabbi Şeila), Yinnon (Rabbi Yannai), Khanina (Rabbi Khannina), Bar Nafle (Rabbi Nakhman) sau Ţemach ,,Ramura’’ (Rabbi Yeoşua ben Levi) şi Menakhem ,,Consolatorul’’ (Rabbi Yudan), cărora Rabbi Aibo le acordă aceeaşi valoare numerică cu Iisus, …

Evreul: Le acordă aceeaşi valoare numerică, însă nu şi cu Iisus.

Creştinul: … iar Zaharia îl numeşte ,,Odrasla’’ (Zah. 6, 12). Data venirii Mesiei a fost deja calculată de mulţi, printre care şi de proorocul Ilie, care a situat-o între anii 440 şi 490. Or, astăzi, Rabbinii evită să fixeze o dată precisă.

Evreul: Evident, întrucât aceasta ar suscita speranţe care s’ar putea nărui apoi. Este scris: ,,Blestemaţi fie cei ce calculează sfârşitul, căci ei afirmă că din moment ce sfârşitul a sosit şi Mesia nu a apărut, nu va mai veni niciodată. Aşteptaţi-l, din contra, căci este spus: ‘Chiar dacă el întârzie, aşteptaţi-l! ‘’’ (Habak 2, 3; Sanhedrin 97 b).

Creştinul: Cât timp va domni Mesia?

Evreul: Eminenţă, părerile sunt împărţite. Rabbi Akiba a spus că 40 de ani, cât timp au rătăcit şi Evreii în deşert. Rabbi Eliezer ben Azaria a spus 70 de ani, Rabbi Eliezer ben Iosua, 100 ani, Rabbi Yehuda Prinţul, 400 ani, Rabbi Berekhya, 600, Rabbi Eliezer ben Hyranus, 1.000, iar Rabbi Abbahu, 7.000. Ilie estimează că domnia Mesiei va dura 2.000 de ani, iar Rabbi Nakhman ben Isaac socoteşte că va dura cât a durat şi timpul dela Noe până astăzi.

Creştinul: Dacă memoria mea este bună, Excelenţă, în afară de Rabbi Akiba care a identificat pe Mesia cu Bar Kochba, Rabbi Yokhanan ben Zakkai, care a trăit în primul secol, L-a identificat cu Ezechiel.

Musulmanul : Este scris în Coran: ,, Allah spuse către Iisus: ‘Te voi trimite la moarte şi te voi ridica la mine’’’ şi ,,Iisus este pentru Cel de Sus precum Adam. Adam a fost creat din ţărână …’’ şi chiar ,,Aceste cuvinte sunt adevărul venit din Cer. Păzeşte-te să nu crezi’’ (Koran III, 48, 52, 53). Mai este de asemeni scris că: ,,Toţi Iudeii şi Creştinii vor crede în el (Aisa) înaintea morţii lor. În ziua Învierii de Apoi, el îi va judeca pe toţi’’ (Koran IV, 157).

Creştinul: Adevărat. Excelenţă, aş dori să abordez acum o altă latură a subiectului, mult mai delicată. Este vorba despre unele pasaje din Talmud, socotite de către noi blasfematorii şi pe care Excelenţa voastră nu poate să nu le cunoască. Este vorba despre Toledoth Yeshuh, care deşi confirmă autenticitatea istorică a Domnului nostru Iisus, maniera în care această autenticitate este abordată şi confirmată, este cel puţin şocantă pentru credinciosul creştin sau chiar islamic. Chiar şi Ilie şi Simon Petru (în versiunea Viena şi Strasbourg), sunt prezentaţi drept impostori. Însuşi filosoful evreu Moses Mendelssohn califică aceste legende debile, drept ,,avortoni din epoca legendelor’’ (Gesammelte Schriften, vol. VII).

Voltaire, care nu a fost un tandru la adresa persoanei Mântuitorului Iisus şi nici a religiei creştine, lucru ştiut, a avut totuşi decenţa de a scrie doar că: ,,Singura Evanghelie pe care trebuie s-o citim este marea carte a naturii scrisă de mâna lui Dumnezeu şi pecetluită cu a Sa pecete. Singura religie pe care trebuie să o practicăm este să adorăm pe Dumnezeu şi să fim oameni cinstiţi’’ (Mélanges, Examenul Milordului Bolinbroke, Concluzii, pag. 116).

Ambivalent la adresa Bisericii, pe care o copleşeşte cu critici, dar cu care nu a rupt niciodată complect şi definitiv, credinţa lui Voltaire în progres a fost mult mai puternică, cu atât mai mult cu cât reuşise să strângă o avere considerabilă. Dacă Toledoth Yeshuh este calificată de unii drept o culegere de detalii debile şi scabroase, Voltaire se mărgineşte a o califica drept ,,cea mai veche scriere ebraică (care ni s’a transmis) contra religiei noastre’’.

G. C. Scaligero merge şi mai departe în lucrarea sa ,,Excerpta’’, referitor la Toledoth Yeshuh, dar să-1 citez până la capăt tot pe Voltaire, care apreciază că: ,,Dintre toţi cei care au atacat religia creştină în scrierile lor, Evreii ar fi poate cei mai de temut, şi dacă nu le-am opune miracolele Domnului nostru Iisus Hristos, ar fi foarte dificil pentru un savant mediocru să îi înfrunte … Nu trebuie ca un Creştin să se aventureze în a se disputa cu un Evreu, decât dacă cunoaşte limba ebraică precum limba sa maternă ; doar aceasta îl poate face să înţeleagă profeţiile şi să poată răspunde Rabbinilor … Origen l-a refutat (Toledoth Yeshuh), şi era singurul care putea să o facă, căci era aproape singurul Părinte Grec, savant în limba ebraică … Evreii nu au scris deloc contra Islamului, pentru care nu au aceeaşi oroare pe care o au pentru doctrina (religia) noastră ; motivul este evident: Musulmanii nu fac deloc din Iisus Hristos un Dumnezeu’’ (Mélanges, Scrisoarea IX - Despre Evrei, pag. 1211).

Musulmanul: Aceasta ar fi, desigur, o blasfemie pentru noi.

Creştinul: În fine, să revenim la Toledoth Yeshuh, subiect tabù pentru Abélard, care nu-1 abordează în Dialogul său, însă nu şi pentru Origen, care-l califică drept ,,discursuri puerile, unde nu există nimic demn de părul alb al unui filosof’’ sau o adunătură de ,,grosolănii de oameni simpli’’ (Contra Celsum, pag. 16). Am adus cu mine un exemplar din această carte, editată in 1984 de Editura Berg Int., sub titlul ,,L ‘Evangile du ghetto’’. Din păcate nu pot cita din ea, datorită unei interdicţii specificate de către editor. Vă pot însă parafraza unele idei, pentru noi, şocante.

Să începem cu Manuscrisul de la Viena, unde aflăm cu stupoare ca Fecioara Maria, soţia lui Iosif, este violată de către vecinul său, Yohann, în lipsa soţului de acasă. Nu lipsesc nici detaliile cele mai intime. Aflăm astfel că întâmplarea se petrece în patul conjugal şi în perioada de ciclu menstrual. Maria naşte astfel pe Yehoşuah (Iisus), numit astfel după numele unchiului său. Iar nelegiuitul de vecin, dădu totul în vileag, spunând la toată lumea că Iisus este fiul său şi al Mariei cea adulteră şi impură. Anii trec, treizeci la număr, şi înţelepţii cad de acord să-1 omoare pe acest bastard, fiul impurei, desfrânatei şi prostituatei Maria, prin stangulare (sau spânzurare).

În Versiunea Huldreich, aflăm însă că soţul Mariei nu era Iosif, ci Paphos ben Yehudah, şi că Maria era fiica lui Kalpos şi sora lui Rabbi Simon Kalpos. Şi că înainte de căsătorie, Maria fusese coafeză pentru femei. Iar în ziua postului de Kippur, Maria fuge cu derbedeul Iosif Pandera din Nazaret, din Ierusalim la Betleem. Rămasă grea, Maria născu în acelaşi an pe Yeşuah (Iisus) din Nazaret, după care rămânând din nou grea, născu alţi fii şi fiice. Anii trec din nou, şi înţelepţii condamnă la moarte pe acest fiu al menstruaţiei (nidah) şi al prostituţiei, bastardul Iisus. În seara de Paşti (Pessah), Yezus (Iisus) fu scos din carceră şi spânzurat de un copac, în afara Ierusalimului, spre bucuria norodului adunat spre a savura acest spectacol. Către seară, Iuda luă corpul lui Yezus şi îl duse în grădina sa, depunându-l în latrine, pentru ca astfel să se îndeplinească prezicerile înţelepţilor, referitoare la pedeapsa balegei fierbinţi, aplicată celor care le nesocotesc cuvintele.

Ajungând şi la Manuscrisul de la Strasbourg, aflăm printre alte detalii că Iuda, luându-şi zborul după Iisus care încercase să fugă pe calea aerului, se luptă cu acesta şi-1 dovedeşte folosindu-se de un procedeu imoral, mai precis spurcându-1 prin urină. Devenit impur, Iisus îşi pierde toate puterile şi se prăbuşeşte la pământ.

Iar în Manuscrisul de la Cairo, Iuda zboară după nelegiuitul de Iisus până pe Muntele Carmel, unde acesta se ascunsese în grota lui Ilie, transformându-se într’un cocoş. Cu toate acestea, Rabbi Iuda grădinarul îl găseşte pe Iisus cel rău şi apucându-l de creastă îl aduce în faţa lui Rabbi Yehoşuah ben Perahia şi amândoi Îl spânzură şi crucifică pe o varză.

Toate aceste blasfemii umplu peste o sută de pagini, urmate de câteva citate din reacţia mediului creştin reprezentat prin Tertullian, Raban Maur, Agobard, Porchetus Salvaticus, Martin Luther şi Faust Socin, deci între secolele II şi XVI.

Eminenţă, toate aceste detalii nedemne de o lucrare a înţelepţilor iudaismului, cum este Talmudul, jignesc profund în credinţa lor milioanele de Creştini din această lume, care venerează în persoana lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, pe Mesia. Şi le poate provoca o justificată şi legitimă revoltă împotriva religiei voastre.

Evreul: Vă voi răspunde citându-1 pe Rabbi Simon bar Ami, care a spus: ,,Fericit cel ce este deasupra greşelilor’’. Acestea fiind zise, Iisus nu a putut fi crucificat după legea romană, căci nu era vinovat în faţa justiţiei romane, ci doar după legea mozaică, care prevedea strangularea sau spânzurarea.

Creştinul: Este oare posibil, ca acest om care a înfăptuit lucruri atât de mari în favoarea întregii omeniri, obligându-i pe credincioşi să renunţe la vicii în aşteptarea Judecăţii de Apoi, să fi avut cea mai ruşinoasă dintre naşteri şi cea mai nedreaptă moarte? Cu ce a greşit Iisus în faţa Legii voastre, pentru a fi fost astfel condamnat?

Evreul: Talmudul afirmă că: ,,În ajunul Paştilor (Pessah), Iisus a fost spânzurat … pentru că practicase magia, seducând poporul lui Israel şi cauzându-i apostazia’’ (Sanh. 43 a). Deci miracolele sale nu au avut niciun caracter divin. Conform preceptului 27 din Torah, referitor la ,,interzicerea falşilor profeţi’’, pedeapsa pentru aceştia este strangularea (Mişna Sanhedrin XI, 1). Iar referitor la milioanele de Creştini la care Excelenţa voastră se referă, să nu uităm că pe vremea aceea, Creştinii erau doar o sectă infimă.

Creştinul: M-am referit la milioanele de Creştini din ziua de astăzi, ceea ce nu mai reprezintă chiar o sectă infimă. Şi de fapt este vorba de miliarde de Creştini, dela apariţia acestor texte şi până astăzi, cărora aceste scrieri talmudice le-au provocat, timp de secole, o imensă jignire sufletească.

Musulmanul: Atâta timp cât aceste texte vor continua să mai facă parte din Talmud, credincioşii musulmani se vor socoti de asemeni jigniţi în credinţa lor în Aisa, profetul lui Allah şi în mama sa, Fecioara Maryam.

Creştinul: Excelenţă, Domnul Iisus a spus clar: ,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea (Torah) sau Proorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc’’ (Matei 5, 17). Şi cu toate acestea ,,Groapa (Crucea) Lui a fost pusă între cei răi … măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui’’ (Isaia 53, 9) .

Evreul: Se poate presupune că aceiaşi oameni care l-au primit pe Iisus cu osanale, la intrarea sa în Ierusalim, de Florii, l-au condamnat o săptămână mai târziu la moarte, preferând acestuia pe tâlharul Barabba. Ori lumea este ingrată, ori Iisus nu a fost Mesia, ori şi una şi alta … Violenţei verbale pe care mi-o reproşaţi …

Creştinul: Eu nu am reproşat, ci constatat.

Evreul: Fie. Noi îi putem opune violenţa verbală excesivă a lui Ioan Hrisostom din 386, în Antiohia, ori cea a lui Ieronim, ca să nu mai vorbim de cea a lui Ferran Martinez din 1391, care a cauzat masacrul a peste 100.000 de Evrei în Spania.

Creştinul: Excelenţă, în loc să-i opunem pe Evrei Creştinilor, îi putem asocia. Precum s’a întâmplat în arenele romane, sub Neron, Domiţian, Traian, Decius sau Galeriu.

Evreul: De acord, este mult mai înţelept. Nu îi putem însă asocia la autodafe-urile din Europa anului 1348, când Evreii acuzaţi de a fi fost la originea ciumei care devastase întreg continentul, au fost arşi de vii pe rug. Acele pasaje din Talmud pe care ni le reproşaţi, pot reprezenta o reacţie de legitimă apărare a Evreilor, siliţi să trăiască în ghetto-uri şi creştinaţi cu forţa, adică puşi în situaţia de a alege între moarte şi viaţă. Convertirea lor, în consecinţă, nefiind sinceră, nu are absolut nicio valoare.

Creştinul: Excelenţă, însă aceste pasaje din Talmud sunt cu mult anterioare acestei perioade de creştinare abuzivă despre care vorbiţi.

Evreul: Nu am spus că reprezintă, ci că pot reprezenta. Este o diferenţă. Ce este cert însă, este că aceste pasagii cu caracter de parodie, glume care aparţin mai degrabă literaturii umoristice după gustul levantin, au fost şi sunt un izvor nesecat la care se adapă toţi antisemiţii, mai mult sau mai puţin voalaţi.

Creştinul: Eminenţă, a constata că aceste pasaje din Talmud au un vădit caracter anticreştin nu constituie deloc o dovadă de antisemitism, căci ele nu reprezintă întreaga religie ebraică, pe care noi o respectăm.

Evreul: Omenirea nu a cunoscut altă lucrare care să fi suferit, precum Talmudul nostru, de-a lungul secolelor, atâtea discreditări, insulte, calomnii şi persecuţii din partea oamenilor. Ars pe rug în piaţă publică (Place de Grève) la Paris în 1240 sau 1242 de către Regele Ludovic al IX-lea pe care voi l-aţi canonizat, sau în Italia între 1554-1559; ,,Molohul’’ Hitler repetă gestul peste câteva secole, în 1933.

Creştinul: Excelenţă, deşi Biblia noastră a suferit aceeaşi soartă sub regimurile comuniste, ţin să vă reamintesc totuşi poziţia Bisericii creştine în ajunul celui de-al Doilea Război mondial, faţă de Hitler. Papa Pius al XI-lea şi-a exprimat public solidaritatea faţă de poporul evreu, spunând:

Evreul: ,,Spritualiceşte, cu toţii suntem Semiţi’’. Ştiu. Ştiu însă şi ce spune Biblia voastră referitor la noi: ,,Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Iisus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor’’ (1 Tes. 2, 15). Şi ştiu ce spune şi Coranul: ,,Dumnezeu şi-a retras preferinţa faţă de poporul evreu, pentru că Evreii au fost perfizi şi îi abat pe credincioşi dela adevărata cale a mântuirii’’ (Koran IV, 158).

Musulmanul: Eminenţă, în faţa ostilităţii Evreilor şi apoi a Creştinilor, Profetul Muhammad se alipeşte direct primului profet al monoteismului, Nabi Ibrahim (Avram), care nu a fost nici Evreu, nici Creştin şi nici Musulman. Suntem cu toţii ,,fraţi întru Ibrahim’’, după chiar denumirea folosită de Papa Grigore al VII-lea în sec. XI. Noi condamnăm libertăţile verbale la adresa cultului nostru luate de unii Evrei, Creştini sau chiar Musulmani (Salman Rushdie), care pentru noi sunt blasfematorii şi care provoacă aceeaşi sfântă indignare pe care o resimt Creştinii la auzul libertăţilor blasfematorii pe care le proferează unele pasagii din Talmud, la adresa cultului lor.

Creştinul: Excelenţă, Şcoala lui Filon şi a lui Maimonide a adăugat Talmudului unele precepte care sunt vădit anticreştine şi agresive chiar, la adresa noastră.

Evreul: Aceste precepte erau necesare la epoca respectivă, când Evreii erau prigoniţi şi trebuiau să se apere. Nu trebuie însă socotit un simplu enunţ drept un precept şi nici drept precept motivul care 1-a creat. Noi admirăm credinţa voastră creştină şi tăria ei, iar acelaşi Maimonide spune despre voi că: ,,Necircumcişii (Creştinii) cred atât de puternic, încât preferă să moară decât să-l recunoască (pe Muhammad) ca profet’’ (Epistolă despre persecuţie, pag. 13).

Creştinul: Requiem aeternam dona eis Domine! Nu a fost însă şi cazul lui Rabbi Eliezer ben Hyrcanos, Excelenţă, care povesteşte această întâmplare: ,,Mergeam într’o zi pe o stradă largă din Seforim, când am întâlnit pe Iacov din satul Sakhnin, care mi-a enunţat o învăţătură de-a lui Iisus care mi-a plăcut. Din cauza acestei satisfacţii am fost pedepsit (de Dumnezeu), căci comisesem astfel un mare păcat’’ (din Tossefta). Sau a lui Rabbi Nathan, care interpretează diferit unele scrieri sapienţiale: ,,Depărtează-te de drumul care te duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei’’ (Prov. 5, 8), explicând că nu este vorba despre femeia străină sau prostituată, ci despre Creştini, care nu trebuiesc frecventaţi, căci: ,,Niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii’’ (Prov. 2, 19 ; Avot. versiunea A, pag, 95). Iar Rabbi Iosua ben Korah dă aceeaşi interpretare (pag. 295), şi în plus dă alt sfat Evreilor: ,,Iubeşte pe toţi oamenii, însă urăşte pe sectanţi (Creştini), pe apostaţi şi pe denunţători’’ (Avot. versiunea A, pag. 165). Aceste pasaje fac parte din Mişna (Torah orală), care stă la baza Talmudului.

Evreul: Nu uitaţi că Evreii au fost lipsiţi de patrie vreme de secole şi au fost nevoiţi deci să trăiască într’o lume ostilă culturii şi religiei lor. Dacă în scrierile talmudice se găsesc şi izbucniri de mânie ale Evreilor persecutaţi, aceasta dovedeşte facultatea lor de manifestare contra tiraniei şi a nedreptăţilor sociale, lucru care constituie o latură a forţei lor.

Creştinul: Am admirat întotdeauna forţa, inteligenţa şi talentul Evreilor. Acestea din urmă au fost unanim recunoscute şi apreciate de societăţile creştine unde Evreii au trăit. Lista savanţilor, a oamenilor de litere, a muzicienilor, a artiştilor plastici sau a actorilor şi cineaştilor ar fi infinit de lungă, aşa că nu putem aduce decât un omagiu global geniului şi inteligenţei poporului evreu.

Subiectul dialogului nostru era însă altul, şi aici voi reveni cu un citat tot din Origen , care spune: ,,Dintre două persoane, despre care se povestesc lucruri extraordinare şi deasupra puterilor omeneşti şi care au apărut în lume, deci Moise, Legislatorul vostru care şi-a scris singur istoria, şi Iisus, Domnul nostru, care nu a scris nimic din ce a făcut, dar Căruia Discipolii aduc mărturie în Evangheliile lor, după ce raţiune îi distingeţi pentru a socoti pe Moise sincer, neţinând cont de faptul că Egiptenii îl acuză de impostură pentru că nu a făcut nimic surprinzător fără ajutorul magiei (iluziilor), şi pe Iisus nebun, aşa cum Îl acuzaţi?’’ (Contra Celsum, pag. 26).

Musulmanul: Nici Profetul nostru Muhammad, nu a scris nimic cu mâna lui şi aceasta nu ne împiedică să-l considerăm Profetul lui Allah.

Evreul: Cine, în afară de Iisus sau Muhammad, a auzit acel glas ceresc prin care Dumnezeu (Yahweh) a declarat că îi consideră Fiul şi Profetul său?

Creştinul: Eminenţă, vă voi răspunde la întrebare cu o altă întrebare, dacă îmi permiteţi, şi care se impune în acest caz: ,,Cum ne puteţi voi dovedi că Dumnezeu ar fi spus lui Adam, sau Evei, sau lui Cain, Noe, Avram, Isaac ori Iacov, toate lucrurile pe care Scrierile voastre pretind că le-ar fi spus?’’ (Origen, Contra Celsum, pag. 25).

Evreul: Aceştia l-au văzut şi auzit pe Dumnezeu cu privirea şi auzul credinţei, care le-a ghidat atât limba cât şi pana în descrierile lor.

Creştinul: Lucru cu care noi, Creştinii, suntem de acord, însă, din păcate, nu este şi un acord reciproc. Mai rămâne să fim de acord cu toţii, aşa cum ne-am propus, în problema toleranţei şi respectului mutual. Consider că am abordat aici, în această seară, unele probleme divergente, fără a avea pretenţia de a le fi elucidat în întregime. Este practic, imposibil. Însă, în faţa pericolului divergenţelor religioase, propun Eminenţelor voastre ca în următorul dialog convergent să analizam din punct de vedere teologic şi ceea ce aceste trei mari religii monoteiste ale noastre au în comun.

Musulmanul: Este o invitaţie ecumenică, în spirit ecumenic, pe care eu o accept cu o deosebită plăcere, în respectul identităţii fiecăruia. Cred că aceasta discuţie va fi mult mai folositoare fiecăruia dintre noi şi mult mai convingătoare pentru onoratul auditoriu.

Evreul: Adevărul Unic nu aparţine oamenilor, ci Dumnezeirii şi poate apărea în mod diferit celor care-l interpretează. Este ştiut că oamenii se ataşează mai mult divergenţelor de opinii, decât convergenţelor, de aceea mă alătur Eminenţelor voastre şi mă consider onorat să dau curs invitaţiei la un nou dialog.

Creştinul: Mulţumindu-vă pentru acceptarea invitaţiei, doresc să subliniez că orice discriminare socială care ar putea rezulta, de o parte sau de alta, din cauza acestor polemici pur religioase, este de deplorat şi de condamnat. Niciun om nu poate fi exclus pentru convingerile sale religioase, atâta timp cât ele nu devin un pericol public. Orice religie poate fi combătută, însă în limitele unei decenţe ce se impune, cu atât mai mult cu cât subiectul polemicii este divin sau tangenţial cu noţiunea de divinitate.

În pofida promisiunii solemne făcute de cei trei Teologi şi deşi am urmărit timp de câţiva ani programul dezbaterilor religioase din Oraşul Lumină, dialogul convergent nu a mai avut loc. Apoi, alte proiecte mi-au acaparat timpul, până ce într’o zi, doisprezece ani după dezbaterea mai sus amintită, am decis să-i contactez pe cei trei Teologi, spre a le reaminti de promisiunea făcută atunci auditoriului. Cum însă niciunul dintre ei nu a binevoit a răspunde solicitării mele, am conchis că, în urma evenimentelor petrecute dela întrunirea precedentă, dialogul convergent nu mai poate deocamdată, din păcate, avea loc. (Radu Negrescu-Suţu)