Nicuşor Gliga

Cea mai simplă definiţie a democraţiei, pe care o găsim în dicţionare este aceasta: democraţia înseamnă puterea poporului, puterea exercitată de popor (gr. demos – popor, kratos – putere).

Cum şi când s-a născut aceasta “ putere a poporului”? Manualele de istorie, de la noi şi de aiurea, de ieri şi de azi, spun acelaşi lucru: că democraţia a apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării şi evoluţiei societăţii omeneşti, în sclavagism (vezi democraţia greacă, ateniană). Dispărută pentru multe secole, democraţia, aşa cum o definim noi astăzi, a reapărut odată cu ascensiunea capitalismului, după revoluţiile burgheze care s-au numit şi democratice. De la această cotitură istorică şi până în zilele noastre, democraţia a trecut şi trece prin tot felul de metamorfoze, cu denumiri adecvate.

O cunoştinţă de a mea, care caută mereu nod în papură, mi-a zis aşa, hodoronc-tronc, că de fapt, democraţia nu este decât puterea furată de popor de la Dumnezeu cu ajutorul Satanei!

Îmi cer scuze ateilor, agnosticilor şi celor înrudiţi cu ei, dar, intrigat de o asemenea bazaconie (că altfel nu pot să-i spun) am început să caut prin Sfintele Scripturi (altă sursă mai bună n-am găsit). Spre stupoarea mea ,şi înciudat că nu pot să-i dau cu tifla cunoştinţei mele, am descoperit că are dreptate.

V-aţi gândit oare, vreodată, că primii care au furat din puterea lui Dumnezeu, ca să fie şi ei ca Dumnezeu, au fost chiar protopărinţii Adam şi Eva? Eu, nu. Ce înseamnă neascultarea… Ascultând de Satana şi neascultând de Dumnezeu, s-au trezit cu o iluzie de putere şi afară din Eden. Într-un pământ blestemat din care s-au hrănit ei şi se hrănesc toate generaţiile cu osteneală, în care s-au întors ei şi se întorc toate generaţiile până la sfârşitul veacurilor, pentru că, trupeşte, din pământ suntem luaţi, pământ suntem şi în pământ ne întoarcem până la Invierea şi Judecata de obşte.

Aşa s-a născut democraţia, botezată ca atare mult mai târziu. Roadele ei par bune de mâncat şi plăcute ochilor la vedere şi vrednice de dorit pentru ca dau putere dar ascund spini şi pălămidă. Sufletul democraţiei este politica. Cum e democraţia aşa este şi politica şi viceversa.

După ce le-a purtat de grijă patruzeci de ani prin pustie, fără să ducă lipsă de nimic, ajunşi in Canaan (Israel), evreii, poporul ales, au vrut (tot la sugestia Satanei) din nou… democraţie, ca să fie la fel ca celelalte popoare:

4. Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la Samuel, în Rama,
5. Şi au zis către el: “Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!”
6. Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel când i-au zis: “Dă-ne rege, ca să ne judece!” şi s-a rugat Samuel Domnului.
7. Şi a zis Domnul către Samuel: “Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei.
8. Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.
9. Ascultă deci glasul lor, dar să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei”.

(I Regi, cap. 8)

Şi Samuel, a prezentat poporului toate drepturile regelui care urma să domnească, poveri care nu erau tocmai uşoare (cât a domnit Dumnezeu peste ei în pustie, nu le-a cerut nimic înafară de ascultare).

18. Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul”.
19. Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: “Nu, lasă să fie rege peste noi,
20. Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre”.
21. A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului;
22. Iar Domnul a zis către Samuel: “Ascultă glasul lor şi pune-le rege!”

(I Regi, cap. 8)

De remarcat că Dumnezeu respectă alegerile, acceptă şi furtul şi cererea de putere, dar nu le binecuvântează. Prin urmare, când oamenii Îl leapădă pe Dumnezeu pentru a se elibera de domnia Acestuia, se chiamă că poporul se află în democraţie, fie ca domneşte de capul lui, fie că peste el domneşte un rege, un împarat, un preşedinte etc. de unul singur sau cu o echipă. Şi aşa cum regii evreilor au fost drepţi în faţa lui Dumnezeu sau au făcut lucruri urâte, tot aşa şi democraţia din zilele noastre. Ajunsă star paneuropean, s-a îmbătat criţă de aburii puterii încât şi-a pierdut minţile: L-a dat afară pe Dumnezeu din Europa, radiindu-L din constituţia sa şi făcând loc tovarăşilor ei de chefuri, tot felul de dumnezei morţi.

Pentru că lepădarea lui Dumnezeu pentru exodul în democraţie este opera lui, Satana se simte bine în democraţie. Aici creează şi cultivă uşor iluzia că omul (chiar prin reprezentaţi aleşi) îşi este propriul stăpân, îşi controlează singur destinul. De aceea democraţia este şi demonocraţie. Iată ce spune sociologul şi politologul german Max Weber (autorul cărţii “Etica protestantă şi spiritul capitalismului”) despre diabolica ambiguitate a politicii care animă democraţia:

“Şi primii creştini ştiau foarte bine că lumea aceasta este guvernată de demoni şi că cine se bagă în politică, adică cine ajunge sa utilizeze ca mijloace puterea şi violenţa, a semnat un pact cu diavolul, astfel că nu mai este sigur dacă în activitatea sa ceea ce este bun va produce numai bine şi ceea ce este rău numai rău, ci că adesea se întămplă contrariul. Cine nu obrservă aceasta este un copil.”

Prin urmare este un infantilism politic să încerci să acţionezi conform celor mai curate convingeri, ignorand caracterul diabolic al puterii.

Pentru a vă convinge de aceasta ambiguitate diabolică, urmariţi cu atenţie şi detaşare spectacolul democraţiilor contemporane, în campaniile electorale şi după, de la cele mai bătrâne şi unse cu toate alifiile, ca nişte patroane de bordel, şi pană la cele mai tinere, nărăvaşe. La noi, după ce aleşii vor fi depus jurământul cu mâna pe Biblie spunând: „ Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” întrebaţi-i dacă cred în ceea ce spun şi dacă au citit ce scrie in Biblie despre cum trebuie sa guverneze poporul cei care au primit puterea.

Satana nu numai ca se îmbracă el însuşi în înger de lumină, dar si creaţiilor sale le dă o aură de sfinţenie înşelând pe mulţi. Nu-i de mirare că atâta lume nădăjduieşte în democraţie (sau numai în democraţie) ca şi cum ar fi Dumnezeu întrupat. Sunt unele definitii care sugerează un caracter mântuitor şi sfănt al acesteia. Cea mai reuşită definiţie mi se pare aceasta: “democraţia socialistă – formă de organizare socialistă a societăţii în care puterea emană de la întregul popor, este exercitată în numele lui şi serveşte întereselor acetuia”.* Schimbând “socialistă” cu “capitalistă” sensul definiţiei rămâne acelaşi. Cand auzi „emană” este ca şi cum ai spune Duhul Sfânt purcede de la Tatal şi se odihneşte în Fiul. Aşa şi cu această misterioasă putere care emană de la popor şi lucrează prin cei aleşi în interesul poporului. Dar cum este determinat poporul să “ emane” aceasta putere, în ce direcţie şi cum se exercită ea în numele poporului şi cum serveste intereselor acestuia, astazi nu mai există niciun mister.

Nicuşor Gliga
29 octombrie 2009

* Dictionar de neologisme , Editura Academiei RSR, Bucuresti 1986.