Adrian F. Popovici [cititi episodul anterior]

AZI, SOCIETATEA s-a trezit, în cazul clonării, în faţa faptului împlinit. Deşi noţiunea de clonare s-a născut ca o utopie, în romanele ştiinţifico-fantastice, ea s-a materializat într-un timp record în oaia Dolly, declanşând furtuna polemicilor pe marginea eticii ei. Întreaga comunitate ştiinţifică, şi nu numai, a început să se întrebe: Reprezintă clonarea un progres ştiinţific sau o eroare a societăţii? Care sunt limitele etice ale unei astfel de tehnici? Până unde poate merge omul în punerea ei în practică?

La începutul anilor ’70, comunitatea ştiinţifică a început să ia poziţie faţă de libertatea necontrolată a geneticii şi ingineriei genetice, deoarece se temea de posibilele sale aplicaţii asupra omului. După zece ani de cercetări, timp în care problema a fost dezbătută sub toate aspectele, a fost “produs” primul animal transgenic, cu material genetic modificat, “oncoşoarecele”, iar azi, după încă un deceniu de aplicaţii ale biotehnologiei, este pusă în discuţie clonarea şi etica ei: dacă omul va fi clonat, ce consecinţe va avea acest fapt asupra omului şi a viitorului lui?, o cumplită dilemă.

Deosebirea dintre problemele ridicate de aplicaţiile ingineriei genetice şi cele ale clonării constă în faptul că societatea s-a trezit, în cazul clonării, în faţa faptului împlinit. Deşi noţiunea de clonare s-a născut ca o utopie, în romanele ştiinţifico-fantastice, ea s-a materializat într-un timp record în oaia Dolly, declanşând furtuna polemicilor pe marginea eticii ei. Întreaga comunitate ştiinţifică, şi nu numai, a început să se întrebe: Reprezintă clonarea un progres ştiinţific sau o eroare a societăţii? Care sunt limitele etice ale unei astfel de tehnici? Până unde poate merge omul în punerea ei în practică?

Cercurile politice, sociale, ştiinţifice, religioase au adoptat diferite poziţii, în marea lor majoritate împotriva acestei tehnici. În această conjunctură, Bill Clinton a afirmat că “orice descoperire care atinge creaţia umană nu este o simplă problemă de cercetare ştiinţifică. Este, de asemenea, o problemă morală şi spirituală.” Şi Parlamentul European a considerat clonarea ca fiind un exemplu de intervenţie nejustificată a ştiinţei în lumea vie. Cu toate acestea, până în prezent, societatea nu a realizat imensa responsabilitate pe care trebuie să şi-o asume faţă de aplicaţiile biotehnologiei.

Încercăm în cele de mai jos să oferim o privire de ansamblu realistă asupra implicaţiilor etice şi morale ale clonării, ce zguduie astăzi lumea.

Oamenii de ştiinţă şi-au pus întrebarea cum s-a ajuns la traducerea în practică a unei tehnici, fără ca aceasta să fie intens supusă cercetărilor preliminare. Savanţii scoţieni au explicat aceasta prin teoria gradualismului, o trăsătură mai puţin cunoscută a progresului. Această teorie susţine că printr-o serie de paşi evolutivi, nesemnificativi se poate ajunge la un rezultat radical, care nu constituie scopul iniţial, câteodată oamenii înţelegând prea târziu acest lucru.

Efectul cumulat al acestor etape reprezintă mai mult decât suma lor, paşii mici conducând spre salturi uriaşe. Deşi fiecare pas în sine este logic, bazat pe pasul anterior, este nevoie din când în când de o privire “la rece”, din afară, pentru a vedea problema în ansamblu şi a desluşi efectul cumulat al acestor paşi mici.

Clonarea este un rezultat concret al gradualismului. Ea este consecinţa directă a teoriilor darwiniste, evoluţioniste şi post-evoluţioniste al căror efect cumulativ este astăzi vizibil. Perspectiva “omului-maimuţă” a condus, cu paşi mărunţi, spre lipsa de responsabilitate faţă de natura înconjurătoare şi către o insultă continuă la adresa întregii lumi, şi chiar a umanităţii.

Contemporanii noştri încheie ultima etapă spre clonarea umană, din lanţul gradualismului, materializată prin utilizarea noilor tehnici de clonare pe animale, fără a avea aplicaţii reale. Animalele au reprezentat întotdeauna pentru om o sursă de hrană sau îmbrăcăminte, un tovarăş de muncă sau un prieten, şi nu numai atât, căci viaţa omului este strâns legată de cea a animalelor, tovarăşii lui necuvântători. Indiferent de ceea ce a reprezentat animalul pentru om, acesta şi-a asumat responsabilitatea pentru viaţa lui, hrănindu-l şi purtându-i de grijă până la moarte.

Dar astăzi, ştiinţa şi tehnologia propun omului o altă perspectivă asupra necuvântătoarelor, ce ridică probleme morale serioase. Depăşind limitele eticii, conceptul actual de clonare consideră animalele ca fiind doar simple produse de supermarket, sursă de îmbogăţire rapidă şi de satisfacere a unor instincte pervertite. Mai mult decât atât, cercetătorii susţin că actualele aplicaţii ale clonării animale sunt lipsite de viitor. Un exemplu banal ar fi acela că pentru îmbunătăţirea producţiei de carne nu este nevoie de clonare, ci numai de creşterea numărului de animale în ferme. Sau dorinţa omului de a face cât mai eficientă “materia primă” poate fi uşor satisfăcută prin metodele ingineriei genetice, nefiind necesară o tehnică atât de complexă precum clonarea.

Ştiinţific, clonarea animală nu are aplicaţii în biotehnologie, iar din punct de vedere etic şi moral tehnicile utilizate astăzi în crescătorii şi ferme au depăşit de mult limitele. Prin urmare, lipsa de responsabilitate a “omului-maimuţă” a atins apogeul prin sfidarea vieţii necuvântătoarelor, folosindu-se de ea după bunul plac, împotriva oricăror legi morale. Justificarea clonării animale prin faptul că omul intervine deja foarte mult în viaţa animalelor nu este un argument, ci o scuză penibilă. Oare omul a pierdut complet controlul când a ajuns să creadă că poate exploata animalele “dându-le” naştere, crescându-le până la maturitate numai pentru scopul de a le vinde sau a le sacrifica la momentul dorit de el, pentru a îndeplini programele de producţie?

Efectele umanismului, ca punct de plecare pentru gradualism, sunt intim înlănţuite cu cele născute din instinctele umane pervertite de lăcomie. Ca urmare, ştiinţa a fost transformată într-o afacere cât mai profitabilă, ignorându-se complet latura etică. Astfel, în timp ce acum zece ani, rezultatele ştiinţifice erau rodul colaborării şi al testării riguroase a lor, conduita cercetătorilor de azi este marcată exclusiv de vandabilitatea rezultatelor lor. Mai mult, întreaga piaţă de desfacere mondială este afectată de orice nouă descoperire ştiinţifică, prin variaţii fenomenale ale cotelor la bursă.

Transferul de la ştiinţă la tehnologie a devenit atât de rapid, de neobservat, încât oamenii de ştiinţă nu mai au timp să se gândească nici la paşii anteriori descoperirii, nici la consecinţele acestora. Chiar înainte de a le înţelege implicaţiile etice, produsele au fost deja brevetate şi îşi urmează drumul către piaţă …

(Va urma)

Republicat dupa revista “Catacombele Ortodoxiei”, editata de Biserica Ortodoxa Romana de Stil Vechi