Cornelia Rosoga [cititi episodul precedent...]

8. Boboteaza - nasterea spirituala

În ajunul Bobotezei nu se lucrează, se ţine post negru şi se practică la fel ca în noaptea de Anul Nou, ritualuri de aflare a ursitei.

Boboteaza este vechea dată a Crăciunului, amintirea acestui fapt mai păstrându-se în colinde:

Că mi-e ziua de Crăciun
Şi ziua de Bobotează
Pe când Domnul se botează

Botezul înseamnă naşterea spirituală, aprinderea focului în pământ, scoaterea Sorelui din piatră. Haosul de dinaintea creaţiei, stăpânit de întuneric şi de apele stihiale, este luminat prin botez.

De Bobotează are loc reînoirea apelor, la fel cum de Crăciun are loc renaşterea Soarelui şi refacerea creaţiei. Însuşii sfinţii dimpreună cu Dumnezeu se scaldă:

Scaldă-se sfinţii cu toţi,
Scaldă-se de-a rândul toţi
Ei se scaldă, se-mbăiază
Cu bun mir se miruiesc
Şi-n veşmânt se primenesc.

Colo-n josu, mai de jos
Crescutu-mi-o, născutu-mi-o
Un pom nalt şi minunat
Colo sus în clencurele
Adu-mi nouă luminele,
Cântă-mi nouă turturele
Colo-n jos la rădăcină
Cânt-o turturea bătrână
Şi se face feredeu
Şi se scaldă Dumnezeu.

De bobotează se practică „iordănitul”, colindându-se casele gospodarilor care sunt stropite cu busoicul cu apă. Gazda care se crede în putere se luptă cu colindătorii, spre a fi puternică tot restul anului. Un alt obicei atestat este „tontoroiul femeilor” care beau şi petrec în noapte de Sf. Ion spunând că se „iordănesc”. Ele ies pe drum, chiuie şi joacă, iau pe sus bărbaţii întâlniţi în cale spre a-i arunca în apă. Aceştia se pot răscumpăra cu o vadră de vin.

In Bucovina, în dimineaţa zilei, oamenii aprindeau focuri, jucau în jurul lor şi apoi săreau peste ele, obiceiul numindu-se ardeasca. „La Apă-botează, mai toţi românii aprind paie şi frunze şi fac pară mare şi după ce se miceşte para sar peste ea” (S. Fl. Marian). În Moldova şi Transilvania se practica chiraleisa. Flăcăii înconjurau casele, grajdurile, ocoalele, holdele sunând din clopoţei şi talăngi, rostind versurile:

Spic de grâu
Până-n brâu
Roade bune
Mană-n grâne.

În sudul ţării se încurau caii pe câmp pentru întâia oară. Într-un colind de fecior, calul ameninţat că va fi vândut, răspunde:

-Stăpâne, stăpâne,
De vândut me-i vinde
Da-ţi mai adu aminte
An la Bobotează
Pe gheţă răşneaţă,
Caii potcoviţi
Şi încă hrăniţi
Dar eu nici potcovit
Şi nici hrănit
Şi eu m-am silit
Pe toţi i-am întrecut
Pe cinste ţi-am făcut
Ţie de voinic
Mie de cal bun.

Toate aceste obiceiuri legate de Bobotează au o dublă semnificaţie: de alungare a spiritelor rele care bântuie libere de la Crăciun, dar şi de atragere a belşugului. „La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din apă şi rătăcesc pe câmp până trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede afară de lupi care se iau după dânşii şi unde-i ajung, acolo se iau după dânşii” (S. Fl. Marian)

Tot de Bobotează se poate scăpa de boli prin cea dintâi scaldă în apă curgătoare. Întâia scaldă se făcea însă într-o vreme mai îndepărtată de Sf. Gheorghe (23 aprilie). Mutarea ei la Bobotează trebuie să fie o consecinţă a strămutării datei Anului Nou din luna martie. La fel şi încuratul cailor poate fi o preluare din imagologia Sf. Gheorghe, care înverzeşte câmpul dându-i roată călare pe calul său. În fond, tradiţia arhaică atestă înaintea botezului cu apă botezul printr-o „vânătoare ritualică” a unui balaur, zmeu, cerb, lup, licornă sau alt animal real sau imaginar, ucidere ce echivalează cu câştigarea nemuririi. Botezul prin vânătoare este atributul unui erou solar arhetipal, întâlnit în multiple ipostaze: cavalerul trac care a trecut azi în Sf. Gheorghe, uciderea balaurului Python de către Apollo, Mithra şi uciderea taurului, Făt-frumos şi uciderea zmeilor, Iovan Iorgovan ş.a. Aceasta este de altfel şi semnificaţia balaurului dacic dracones: dacul poartă în suliţă victima propriei vânători, lupul cu trup de balaur, intrând pe drumul nemuririi.

(va urma)