JOI, 29 NOIEMBRIE 2007, de la ora 10.00, Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel va oficia slujba de punere a pietrei de temelie si a sfinţirii locului destinat construirii noii Catedrale patriarhale pe terenul situat in Calea 13 Septembrie, intre Ministerul Apararii Nationale si Parlamentul României, informeaza un comunicat de presa al Patriarhiei Romane.

Selectam cateva fragmente din documentul O CATEDRALĂ PENTRU CAPITALĂ realizat de Patriarhia Romana si pus la dispozitia publicului interesat de istoricul si situatia curenta a acestui proiect.

Locul desemnat pentru construirea noii Catedralei din Calea 13 Septembrie (in curtea Parlamentului), relativ aproape de locul fostei Biserici Spirea Veche, este un loc îndreptatit de vreme ce în aceasta zona au existat sase biserici, sase altare sfinte care ne vorbesc în chip tainic pâna astazi.

Speram ca amplasamentul pentru Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului desemnat prin Ordonanta de Guvern nr. 19/17 martie 2005, aprobata de Parlamentul României prin Legea nr. 261 din 5 octombrie 2005 si promulgata de Presedintele tarii prin Decretul Nr. 961 din 5 octombrie 2005, va fi un loc binecuvântat care ne cheama pe toti sa ne învesnicim numele, la cel mai mare altar al credintei noastre, în cea mai importanta biserica a neamului nostru.

Catedrala Patriarhala – un vis care dateaza de la 1877

Ideea unei „Catedrale a Mântuirii Neamului“ s-a pus întotdeauna în strânsa legatura cu marile evenimente din istoria poporului roman, care au echivalat cu o adevarata izbavire, eliberare si afirmare a neamului romanesc, din viata caruia Biserica n-a lipsit niciodata. Aceste evenimente au fost aproape asemanatoare cu o ,,mântuire”, adica o izbavire, eliberare de rau, de pacat si din moarte. Nu întâmplator, Andrei Muresanu adresa poporului roman îndemnul: „Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte!“, îndemn care a devenit emblema si imn national.

În practica Bizantului si a statelor ortodoxe care i-au urmat, organizarea statala implica si organizarea bisericeasca – patriarhul fiind întotdeauna în apropierea bazileului. Astfel, oriunde se muta capitala tarii se muta si resedinta întâistatatorului Bisericii, iar pentru a raspunde necesitatilor se construia o catedrala care sa exprime aceasta noua situatie. În aceasta traditie, odata cu crearea noului stat, independent politic dar si bisericesc, cum devenise România în secolul al XIX-lea, a aparut necesitatea unei noi Catedrale care sa întareasca noua realitate istorica.

Iata care era dorinta poporului dupa dobândirea independentei în 1877 si dupa proclamarea României ca stat în 1881: “Sfânta noastra Biserica si întreaga natiune româna nu înceteaza a sarbatori si a se ruga lui Dumnezeu pentru sfânta sigilare de sus a unui asemenea maret act national… si sub impresia atâtor fapte deosebite pentru tara si neam, s-a hotarât facerea unei catedrale în Bucuresti demna de capitala tarii.”

Acum sunt întocmite Statutele Asociatiei de Constructie a Catedralei din Bucuresti votate de Adunarea Generala în Sedinta din 19 Martie 1881 unde în CAP. I , Art. 1. citim: “Se instituie asociatia pentru edificarea unei Biserici Catedrale în capitala României, care Catedrala sa fie prin proportiile sale, un monument amintitor actualei situatii a tarii si nealteratei pietati nationale.”

Iar în Cap. V., Art. 23. citim: “Hramul Catedralei sa fie si cel al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în amintirea fericitei învieri a României.”

În Monitorul Oficial Nr. 49 din 6 (18) Iunie 1884 gasim publicata hotarârea Guvernului condus de I. C. Bratianu, care aloca Ministerului cultelor si instructiunilor publice suma de 5.000.000 lei pentru Biserica Catedrala din Bucuresti, demna de religiozitatea poporului român si de faptele marete cu care l-a învrednicit Dumnezeu.

,,…daca Dumnezeu ne-a învrednicit a ne mândri sa fim cea mai fericita generatie a neamului (generatia care a înfaptuit Marea Unire) apoi dorinta sfânta avem sa ne dovedim si vrednici de aceasta distinctie, justificând fiecare fiu al neamului aceasta mândrie în masura cea mai mare prin jertfe pentru asezamintele tarii si îndeosebi prin Sfânta sa Biserica… Catedrala Mântuirii Neamului sa dovedeasca prin concursul personal al fiecaruia, ca este simbolul vazut al unitatii noastre de lege si credinta, de care sa ne lege si amintirea placuta, ca am contribuit cu tot ce am putut la înaltarea ei…” ( Mitropolitul Primat Miron Cristea – la sedinta Sfântului Sinod din 10/23 Mai 1920)