Diana Iane

Lumea asta-i cum o vezi
cealaltă cum o crezi.
Lumea asta nu-i aşa
Cealaltă-i altceva

Situată în preajma echinocţiului de primăvară, Blagoveştenia este considerată o sărbătoare foarte importantă. Fără de vestea întrupării Fiului Omului, pe care Maica Domnului a primit-o de la arhanghelul Gavriil, nu ar fi fost posibilă nici Învierea. Aceasta este momentul începutului mântuirii pentru om.

Încă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost dominată de ideea destinului implacabil şi a sfârşitului său, idee răspândită mai ales pe calea religiilor asiatice. În tradiţia iudaică a Vechiului Testament, proorocii predicau întruparea Fiului Domnului la finele omenirii, în vremuri de apocalipsă: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”. În paralel, la alte popoare, s-a conturat o concepţie a evoluţiei ciclice, cu moarte şi renaştere, cu vârste de fier şi vârste de aur. Despre vârsta de aur, Vergiliu scria folosind un limbaj tainic „Iată revine Fecioara şi se reîntoarce domnia lui Saturn”şi apare o nouă seminţie a oamenilor. ”Vergiliu asociază toate aceste semne specifice reîntoarcerii Vârstei de Aur cu naşterea unui copil căruia nu i se cunoaşte identitatea” [1].

Buna-Vestire este începutul unei noi vârste de aur, este vestea coborârii Fiului printre oameni, pentru a le arăta drumul anevios către lumea din care au venit. Acest drum este marcat de moarte şi reînviere spirituală, de sacrificiu şi înalţăre spre lumină.

Peştele în simbolistica Bunei Vestiri

De Blagoveştenii se dă dezlegare la peşte, ca şi la Duminica Floriilor. Tot omul mănâncă peşte „ca să fie sănătos ca peştele în tot anul”. [2] Şi la Paşte există o credinţă asemănătoare: „La Paşti mănâncă mai întâi peşte prins în ajunul Paştelor că vei fi uşor peste tot timpul anului”. [3]

Peştele este un simbol arhetipal, prezent în mai toate religiile. Unele dintre acestea interziceau consumul peştelui (Egipt), iar altele îl aduceau drept sacrificiu diverselor divinităţi. În cultul cavalerilor traci, copitele calului eroului calcă fie pe un trup de om fie pe un peşte, peştele fiind aici simbol al morţii iniţiatice care duce la trezirea şi eliberarea spiritului. Pe tabelele descoperite la noi în ţară se prezintă „doi călăreţi afruntaţi cu ţurcă în cap şi cu mantie pe spate; în mâinile ce stau ascunse, par a ţine înclinate, câte o prăjină cu un şarpe încovoiat, un dracone dacic. Între ei se distinge o femeie purtând pe cap un văl gros (…) poalele femeii sunt ascunse de un tripod pe care stă un peşte” [4]. Aşa cum se ştie, peştele a ajuns, în urma unui sincretism religios, să joace un rol important în simbolistica creştină. În limbajul figurat al Evangheliei, oamenii sunt peşti care înnoată în noianul mării (St. Ambrosius: „Pisces qui hans enavigant vitam”). Iisus, o dată ce s-a întrupat, este comparat cu peştele sacrificat. În limba greacă, peşte se traduce prin ίχθυς, “cuvânt ce cuprinde iniţialele celor cinci denumiri cu care Isus era designat Ιησοΰς Χρίστος Θεος Υίος Σωτηρ, adică „Iisus Christos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”. [5]

Ospăţul cu peşte devine astfel împărtăşirea cu trupul celui ce se sacrifică pentru mântuirea oamenilor, pentru a se realiza identificarea mistică cu divinitatea.

Cântă cucul

De Blagoveştenii, poporul crede că se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta înncepe a cânta până la Sânziene sau la Sân Petru, când se îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu nuemraose valenţe simbolice, cântă de la echinocţiu la solstiţiu de vară. „Se crede că de la Sânziene, cucul se preface în uliu până la Buna-Vestire, când devuine iar cuc”. [6]

Oamenii au mare grijă să nu-i spurce cucul şi pentru aceasta „poartă grija ca să aibă totdeauna bani la sine şi să nu fie flămânzi sau supăraţi, că în caz contrar, tot anul vor duce nevoie de bani şi vor fi supăraţi şi flămânzi.”

Cântecul cucului îl aşteaptă cei tineri cu mult drag pentru că pot afla din el când se vor căsători. Deasemeni, se obişnuieşte ca întâia dată când auzi cucul să rosteşti următoarele:

Na cucule banul
că ţi-am împlinit anul
sau
Cucule, puiucule!
Câţi ani îmi vei dărui
Până ce eu voi muri?

şi de câte ori cântă atâţia ani vei mai trăi.

Creanga pe care cântă cucul e bine să o porţi în sân ca să asculte lumea la tine ca la cuc, iar dacă aceasta este verde, vei fi sănătos tot anul. Dacă însă îl vezi pe o creangă uscată, vei boli tot restul anului. Uneori cucul e călăuză a sufletului în lumea de dincolo, arătând drumul de urmat. Marea dragoste a poporului faţă de cuc l-a făcut aproape o pasăre sfântă:

Eu îs pasăre curată
Spovedit de lumea toată
De izvor
Răcoritor
Şi de codru
Verzitor.

Pe lângă cuc, şi celelalte păsări poartă semne prevestitoare, ale vremii, ale vieţii omului sau a comunităţii din care face parte. Aşa de exemplu, fetele se bucură atunci când văd un stol de rândunele, pentru că vor fi întovărăşite toată vara, iar de văd numai o rândunea se întristează, căci vara le va prinde singure.

De la Blagoveştenii vremea se încălzeşte, iar vitele se scot la Soare ca să nu se îmbolnăvească şi să se întărească. Femeile strâng apa din omătul topit, apă pe care o vor folosi drept leac, curăţindu-şi trupul, sau la stropitul caselor pentru a le ocroti de duhuri rele.

—
Bibliografie:
[1]. M. Eliade „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, p.353, vol.II
[2]. S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, p.60, vol.II
[3]. Artur Gorovei, „Credinţi şi superstiţii la români”, p.194
[4]. Teohari Antonescu „Cultul cabirilor in Dacia”, p.39
[5]. idem p.66
[6]. S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, p.63, vol.II