Marius Mioc [toate articolele acestui autor]
COMENTAM, CU două luni īn urmă despre posibilitatea apariţiei unor nemulţumiri sociale īn Transnistria, ca urmare a dificultăţilor economice prin care trece regimul separatist.
Mihail Burlă, preşedintele comitetului de politici economice, buget şi finanţe a sovietului suprem de la Tiraspol, declara la īnceputul lui iulie 2007: Statul nu are posibilitatea să crească pensiile şi salariile.
Chiar şi la nivelul actual (mizerabil) al pensiilor sīnt greutăţi de achitare a acestora. Recent guvernanţii tiraspoleni au aprobat un īmprumut guvernamental din banii obţinuţi din vīnzarea gazului metan, pentru a putea plăti pensiile. Banii respectivi ar fi trebuit viraţi firmei ruseşti Gazprom. Se reia aşadar finanţarea indirectă a regimului separatist de către Rusia, prin livrări de gaze naturale care nu mai sīnt plătite, īnsă nu se ştie dacă Moscova a fost de acord cu aceasta.
Există totuşi o categorie de transnistreni care, vorba lui George Orwell, sīnt mai egali decīt alţii, şi pentru care se vor găsi resurse: KGB-iştii. La iniţiativa lui Evgheni Şevciuc, liderul sovietului suprem transnistrean, prezentat de propaganda transnistreană ca un reformator oponent al preşedintelui Igor Smirnov (chiar şi Altermedia a căzut parţial victimă acestei propagande), se examinează un proiect de lege prin care se propun avantaje financiare ofiţerilor de informaţii (adică KGB-iştilor, sau MGB-iştilor după terminologia actuală din Transnistria), inclusiv mărirea pensiilor pentru cei cu vechime īn specialitate mai mare de 10 ani.
O măsură logică, după părerea noastră. Īn faţa primejdiei izbucnirii nemulţumirilor populare, pe cine altcineva să se sprijine regimul de la Tiraspol decīt pe prietenii din totdeauna ai poporului, KGB-iştii? Mai ales acum, că au sărmanii atīt de mult de muncă ca urmare a noii legi de combatere a extremismului pe care o discută sovietul tiraspolean? Intuiţia īmi spune că oricine va fi contra regimului transnistrean şi va cere reunirea cu Moldova va fi catalogat drept extremist. Legea presei, legea sindicatelor şi alte legi legate de drepturile omului au fost schimbate şi ele pentru a corespunde noii nevoi de combatere a “extremismului”.
Ultimile preocupări legislative ale guvernanţilor de la Tiraspol ne dovedesc īngrijorarea acestora faţă de reacţiile populaţiei pe care pretind că o reprezintă.
Notă: Pe situl sovietului suprem de la Tiraspol legăturile se redirecţionează automat către pagina principală, īn limba rusă. Dacă se face clic pe butonul “eng” (engleză) din stīnga sus, ulterior legăturile citate īn acest articol vor funcţiona normal.






















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment