TRANSILVANIA – PRETEXTUL DESTRĂMĂRII ROMÂNIEI (2)

Vasile Zarnescu

Episodul întâi aici

3. Limita suitei de acţiuni

Pe de altă parte, motivele de conflict pot fi şi inventate, atunci cînd ele nu există. Deşi nu vrem să luăm locul Casandrei, totuşi, trebuie să prevenim că este posibil ca, la cîţiva ani după „pacificarea“ situaţiei din Bosnia, să fie provocat un război între Ungaria şi România. Este necesar un interval de – de exemplu – 3-4 ani pentru a nu părea „cusută cu aţă albă“ şi a fi mai plauzibilă manevra, care, între timp, va fi precedată de înscenarea altor „provocări“ puse în seama României.

E-adevărat, pare incredibil, ba chiar o impertinenţă „să faci un proces de intenţie“ şi să pui în cîrca unor state saturate de democraţie şi de ideologie referitoare la salvgardarea păcii, a drepturilor omului, asemenea planuri cinice, de-a dreptul criminale. Dar, trebuie să concedem că, precum este în matematică limita către care tinde un şir de numere, acest scenariu este punctul de concentrare, „limita“ indusă de suita de „piese“ expuse crescendo pînă acum: „anticipările“ lui Zbigniew Brzezinski, vizita intempestivă şi declaraţia nemotivată făcute la Budapesta de către Mitterrand, afecţiunea ostentativă şi subită a lui ditamai Bush faţă de un oarecare Tökès, viziunile „futurologului“ Trevor N. Dupuy (care, de fapt, este colonel în retragere al Armatei S.U.A.!), presiunile unor organizaţii internaţionale, radicalizarea tenace a pretenţiilor Ungariei, denigrarea constantă a imaginii României în mass media interne şi internaţionale cu ajutorul inclusiv al diasporei ungare, al Fundaţiei Sörös şi al liderilor cultului (greco-)catolic din România – acesta subordonat direct şi exclusiv Vaticanului.

Deoarece, din păcate, trebuie s-o recunoaştem, cultul aşa-zis „greco-catolic“ este ceea ce a fost dintotdeauna: calul troian al Vaticanului în „Cetatea Carpatică“ a României, Transilvania. Iar procedeul aplicat de liderii (greco-)catolici de a revendica insistent fostul patrimoniu după principiul restitutio in integrum – deşi nu au nici o bază juridică, cultică sau morală – este similar cu cel folosit de liderii maghiari şi chiar acţionează concertat cu aceştia în demersurile lor atît de revendicare a fostelor averi, cît şi de denigrare a României pe plan intern şi internaţional. Aceste acţiuni de revendicare şi denigrare fac ca, „mai ales în localităţi din Transilvania, relaţiile interconfesionale dintre ortodocşi şi greco-catolici să fie, în continuare, tensionate“²⁵. Iar acum escaladarea tensiunilor se face, paradoxal, tocmai de către Legislativ şi Executiv, care, dimpotrivă, ar trebui să soluţioneze pozitiv situaţia, căci de aceea reprezintă conducerea statului.

Nu trebuie să fim chiar atît de naivi şi să credem că propaganda antiromânească şi atitudinea revizionistă etalate fără jenă pretutindeni în lume de către Ungaria – unde, încă din 1920, „Trianon înseamnă un strigăt de luptă“²⁶ – constituie rezultatul efortului financiar al Ungariei şi al diasporei sale. Ungaria, care şi acum are cea mai mare datorie externă (dintre fostele ţări socialiste), nu a avut şi nu o să aibă niciodată atîţia bani pentru a-i cheltui în acest mod. Dar, totdeauna, Ungaria a fost – pe tabla de şah a Europei – doar un pion folosit în „deschiderea gambit“: adică un pion de care te foloseşti pentru a ataca mascat ca să dobîndeşti o piesă mai importantă. Din exterior, Ungaria, iar, din interior, etnia maghiară constituie pionii cu care este agresată România. Liderii extremişti ai minorităţii maghiare sunt incitaţi şi sprijiniţi de Ungaria – iar, aceasta, la rîndul ei, de oculta internaţională – pentru a-şi spori continuu acuzele şi pretenţiile indiferent de cît de multe privilegii le-ar acorda – uneori, din motive conjuncturale – România pentru a-i face să tacă. Elocvent, în acest sens, este articolul „Bilingvismul: somnul dulce şi profund al autorităţilor române“, în care, printre altele, se arată: «Ar constitui o surpriză neplăcută pentru foştii şi actualii guvernanţi dacă cineva s-ar apuca să întocmească o statistică de cîte ori au fost atenţionaţi că pretenţiile U.D.M.R. nu vor fi „epuizate“ nicicînd. Dimpotrivă, atunci cînd se „bifează“ un punct din plan, mintenaş U.D.M.R. completează cu unul „proaspăt“, nu o dată propus de cei care astăzi participă nemijlocit la elaborarea măsurilor ce hotărăsc soarta României. Să luăm de exemplu doar istoricul denumirilor bilingve…»²⁷. La care se pot adăuga pretenţiile referitoare la învăţămîntul în limba maghiară, la înfiiţarea Universităţii Bolyai, la autonomie etc., etc.

Nu fără urmări este şi titlul „Între zvon şi realitate“: «După Sfintele Paşti, grupuri bine instruite şi orientate din afară (de cine?) vor acţiona în punctele cheie ale ţării, determinînd nemulţumiri majore, instigînd la conflict, mai ales cu motivaţie interetnică, aşa încît, pentru a evita războiul civil, România va cere sprijinul forţelor N.A.T.O., acţiunea militară avînd acoperirea unui exerciţiu din cadrul Parteneriatului pentru Pace. Deşi ne vine greu să credem asemenea idee, o semnalăm, fie şi numai pentru cei responsabili cu dezamorsarea unor asemenea „bombe“»²⁸. Între timp, maghiarii au găsit ca nou motiv să protesteze contra construirii cazarmei de jandarmi fiindcă „le strică echilibrul etnic“²⁹. Aceeaşi motivaţie au adus-o ca să le alunge pe măicuţele (greco-)catolice din Odorheiu Secuiesc etc.³⁰

Ungurii – şi nici alţi minoritari – nu pot formula asemenea pretenţii sau comite astfel de acţiuni în S.U.A., deoarece, după cum arată un membru din diasporă al P.N.Ţ.C.D., Vasile Lucian Orăşel, „americanii, cu toată democraţia lor, ar considera această activitate neconstituţională şi antiamericană“³¹.

4. Imaginea – factor de agresiune

Nu întîmplător azi se vorbeşte atît de mult despre societatea „deschisă“, în contrapoziţie cu societăţile „închise“. După cum nu întîmplător George Sörös, evreu-maghiar, şi-a înfiinţat „Fundaţia SÖRÖS pentru o societate deschisă“, încă din 1984, cu sediul central la Budapesta, iar prin 1995 a făcut guvernului ungar un cadou de un milion de dolari; asta, în mod public, despre partea ocultă putînd să facem doar supoziţii. În România, Fundaţia SÖRÖS finanţează şi controlează multe mijloace de comunicare în masă, iar prin bursierii săi influenţează chiar instituţii ale statului, cum se întîmplă acum cu postul naţional de televiziune. Să ne amintim că, încă acum vreo trei ani, Televiziunea Română a difuzat un film despre George Sörös, ale cărui imagini-generic arătau lira sterlină rostogolindu-se în praf, făcută ţăndări. Era un film laudativ despre faptul cum, conform sloganului-titlu, G. Sörös „a spart Banca Angliei“, reuşind, printr-un joc speculativ de bursă, să cîştige, în 16 septembrie 1992, circa două miliarde de dolari. Evident, era un film propagandistic, dar şi insinuant ameninţător, cu sensul de „Ţineţi cont, aveţi de-a face cu Sörös!“. Dar nu mai era la fel de evident că filmul nu releva decît partea vizibilă a aisbergului, despre partea ocultă, de 9/10, păstrîndu-se o tăcere mafiotă. Deşi nu ştim zodia lui George Sörös, totuşi, trebuie să admitem că nu doar norocul, priceperea sa financiară şi jocul de bursă l-au făcut să-l joace pe degete pe Perfidul Albion, ci, categoric, au intervenit alţi factori, „indiscernabili“, care l-au dus la marile sale succese pecuniare, pentru care a fost apreciat drept „cel mai iscusit speculant din lume“, sau gratulat ca fiind „copoiul financiar“ al lumii.

4.1. Cazul Sörös – un caz emblematic

Întrebat fiind cum preferă să fie numit, Sörös a răspuns: „Speculant financiar, filantrop şi filozof“³².

Referindu-se la acel eveniment, într-un ziar austriac se spune: „Sörös a mai dobîndit odată o astfel de reputaţie funestă. În septembrie 1992, acest speculant putred de bogat a îngenunchiat Banca Angliei – Banca Naţională engleză nu este o dugheană de provincie – şi a eliminat lira britanică din sistemul monetar european, situaţie în care se află şi astăzi“³³. Cam în aceiaşi termeni se exprimă şi Kurt Kister:

«Ca nici un alt comerciant de devize, Sörös provoacă teamă şi admiraţie preşedinţilor şi boss-ilor băncilor din lumea întreagă. În 1996, italienii au deschis o procedură de investigaţii împotriva lui, acuzîndu-l că, în 1992, ca urmare a speculaţiilor sale de bursă, a determinat înlăturarea lirei italiene din Sistemul Monetar European (EWS)“. (…) El este un apărător frecvent al modelului „societăţii deschise“, aşa cum a fost ea conturată de idolul „regelui finanţelor“, teoretician în politologie, Karl Popper. În acest scop, Sörös acordă sprijin necondiţionat în special procesului de democratizare din fostele ţări comuniste. Numai în 1996, Fundaţia Sörös a oferit suma de 360 milioane de dolari pentru demararea unui număr impresionant de proiecte. Aproximativ 58 milioane de dolari au fost puse la dispoziţia Rusiei, iar Ucraina şi Ungaria au primit cîte 15 milioane de dolari. Pînă în momentul de faţă, „darurile“ lui Sörös se ridică la 1,3 miliarde de dolari»³⁴.

Numai că ceea ce se dă cu o mînă, ia înapoi cu mai multe mîini, provocînd nemulţumirea multora – printre aceştia numărîndu-se şi ungurul american Szel Karoly: „În Suedia, dacă cineva comite vreo infracţiune, organele oficiale nu dau publicităţii numele infractorului. Organele de informaţii comunică pur şi simplu faptul că X sau Y este bănuit de comiterea unei infracţiuni. În cazul unor imigranţi, se precizează în toate cazurile că este vorba de cetăţeni de origine străină. Organele suedeze au făcut excepţie într-un singur caz. Această excepţie se referă la Sörös Gyorgy, născut în Ungaria. (…) În august 1992, printr-o speculaţie valutară necinstită, Sörös a distrus coroana suedeză. Prin această manevră a băgat în propriul buzunar mai multe milioane, fapt cu efecte grave asupra economiei ţării. Coroana suedeză şi-a pierdut stabilitatea şi s-a devalorizat cu 30 la sută. Pentru a-şi salva banii, întreprinderile de export au scos din ţară miliarde, în numai cîteva ore. Pentru a opri scurgerea acestor sume uriaşe, băncile au luat măsuri drastice: au crescut dobînda la credite cu 500 la sută. Urmările: … falimentul, (…) a sporit numărul şomerilor. Mulţi oameni, pe lîngă locurile de muncă, şi-au pierdut locuinţele sau puţinii bani agonisiţi prin muncă cinstită timp de ani de zile. Sörös a comis asemenea speculaţii neruşinate nu doar faţă de Suedia, ci şi faţă de Italia şi Anglia. Urmările sunt cunoscute.

Ce a făcut Sörös cu banii astfel obţinuţi? El a declarat că un anumit procentaj a fost utilizat în diverse acţiuni de caritate în Africa de Sud, Bosnia, Europa Răsăriteană şi fosta Uniune Sovietică. Dacă din această valută internaţională aventurieră ar fi dorit, într-adevăr, să înfiinţeze un fond de caritate, i-ar fi avut la îndemînă pe Rockefeller, Rothschild şi Morgan, care dispun de un număr inestimabil de miliarde. Dar acei capitalişti evrei, care au pus temelia comunismului şi continuă să-l sprijine şi în prezent, nu pot fi storşi de bani.

Suedezii nu îl uită pe Sörös, iar acest semnal de alarmă poate fi întîlnit zilnic în presă“³⁵. Apoi, prin toamna lui 1995, a mai dat o lovitură de cîteva milioane de franci la Banca Republicii Franceze. Şi, ne reamintim, presa internaţională a comentat, în vara anului 1997, acuzaţia adusă lui George Sörös de către premierul Malayeziei, Mahathir Mohamed, pentru că a subminat economia ţărilor A.S.E.A.N. Desigur, nu ne miră ceea ce relevă Constantin Vlad, sub sugestivul titlu, „George Sörös – biciul cu care S.U.A. pedepsesc ţările neascultătoare“: «Purtătorul de cuvînt al Departamentului de stat al S.U.A., Nicholas Burns, a sărit în apărarea lui Sörös arătînd că „foarte apreciatul şi respectatul miliardar, care a făcut o mulţime de lucruri bune pentru multe ţări, n-ar putea sta la originea unei astfel de conspiraţii, despre care Statele Unite nici nu cred că ar exista“»³⁶. Dar şi mai direct spus: „… chiar şi unii occidentali îl suspectează pe magnat că este în stare de orice. Lobby-ul puternic de care dispune în rîndul personalităţilor politice întăreşte suspiciunea că au de-a face cu un escroc de mare clasă.

Cu cîteva săptămîni în urmă, ministrul american de externe, Madeleine Albright, invitatul de onoare al întîlnirii reprezentanţilor statelor A.S.E.A.N., i-a luat apărarea lui Sörös. Ea a negat învinuirile care i se aduc, exprimînd, la rîndu-i, critici dure la adresa comunităţii A.S.E.A.N., care a acceptat aderarea Birmaniei, ignorînd regimul dictatorial existent în această ţară. Asiaticii au primit cu o tăcere glacială atacurile proferate de d-na Albright şi s-au abţinut să promită că în viitor îi vor boica sau, poate, chiar izola, pe birmanezi“³⁷.

Sau, pentru diversitate de opinii, alte semnalări: «„Regele speculanţilor“, aşa cum este supranumit, George Sörös a fost considerat unul dintre „eroii“ negativi ai reuniunii de anul acesta a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. (…) Americanul de origine ungară, care a arătat că nu are nici o reţinere în a cîştiga miliarde de dolari „jucîndu-se“ cu monedele naţionale – aşa cum a făcut, în 1992, cu lira sterlină britanică şi cu lira italiană –, a devenit la Hong Kong atît ţinta „stîngii“, cît şi a conducătorilor din ţările Asiei de Sud-Est. (…) Dar care este acuzaţia care i se aduce lui Sörös? În primul rînd, este acuzat de faptul că a provocat deteriorarea monedelor din ţările Asiei de Sud-Est, de la ringgit-ul malaezian, pînă la rupia indoneziană. Sörös, însă, respinge cu fermitate aceste acuzaţii, care, de altfel, se pare că nu îl deranjează prea mult»³⁸; „Un grup de 19 deputaţi ruşi au cerut joi guvernului rus să deschidă o anchetă referitoare la activele comerciale din Rusia ale miliardarului american George Sörös şi ale omului de afaceri Boris Jordan, transmite France Presse. Cei 19 deputaţi consideră că activitatea lui Sörös ar putea aduce prejudicii intereselor securităţii naţionale a Rusiei“³⁹.

Evident că, în ciuda apărării simandicoase (şi tendenţioase) asigurate de Madeleine Albright, Sörös se află şi în colimatorul concetăţenilor săi. Astfel, Brett D. Fromson (de la Washington Post Service), se exprimă fără menajamente: „Cînd uraganul financiar a pătruns pe piaţa acţiunilor, d-l Sörös şi, împreună cu el, alţi jucători de bursă şi-au vîrît în buzunare sute de mii de dolari prin vînzarea obligaţiunilor de valoare, la preţuri mult mai mari decît cele de achiziţie, unor conducători înspăimîntaţi ai companiilor care gestionează fondurile de ajutor reciproc şi fondurile private de pensii, conducători care au dorit să scape de acţiunile nesigure şi să capete siguranţa oferită de obligaţiunile emise de guvern“⁴⁰.

Massimo Riva ne previne în La Repubblica: „Atenţie însă: nici măcar cel mai norocos om de pe pămînt nu ar fi capabil să strîngă o avere ca a lui Sörös, bazîndu-se doar pe jocurile hazardului. Pentru a specula cu folos trebuie să te bazezi pe obiective bine definite, să deţii informaţii sigure şi să ai intuiţii inspirate cu privire la mişcările adversarului. Iar Sörös a fost un maestru al acestei tehnici, alegîndu-şi drept ‘victime’ tocmai aceste bănci centrale, care la un moment dat păreau să se afle în mare dificultate, neputînd menţine rata de schimb a respectivelor monezi“⁴¹.

Într-un comentariu asupra acestui fenomen, cotidianul iugoslav Politika releva: „Sörös a declanşat în Asia cea mai mare criză monetară din ultimii cincizeci de ani. (…) Se afirmă că tot el este vinovat şi de permanenta criză financiară din Rusia şi din Europa de Est. (…) Se pune întrebarea: cine urmează la rînd după Asia estică? “⁴².

4.2. Sörös – vector al războiului atipic

La prima vedere, s-ar părea că întrebarea implică o extrapolare ilicită, întrucît s-ar acorda o importanţă exagerată acţiunilor lui Sörös. Dar numai la prima lectură, deoarece Sörös nu mai înseamnă un anumit individ – fie el şi norocos –, ci a ajuns să desemneze o veritabilă instituţie de rapt financiar, intelectual, informativ, economic şi, totodată, un veritabil vector al războiului atipic purtat inclusiv contra României în această etapă. De exemplu, după China, Iugoslavia a fost a doua ţară care a încercat să interzică activitatea Fundaţiei Sörös; dar, la presiunea S.U.A. – care, cu aceeaşi promptitudine, au sărit în apărarea lui Sörös –, a trebuit să revină asupra hotărîrii. E interesant de văzut cît va rezista Belarus în hotărîrea ei de interdicţie⁴³ şi, pe de altă parte, dacă va reuşi Croaţia – care se chinuie de vreo trei ani – să elimine respectiva filială⁴⁴ a lui Sörös. Iugoslavia, aşadar, este în postura lui Stan Păţitu’. Ca şi România, de altfel. Elocvente, în acest sens, sunt aceste ştiri: „Marţi, 23 septembrie, va sosi la Bucureşti, într-o vizită de trei zile, miliardarul american de origine maghiară George Sörös. (…) Trebuie, însă, remarcat faptul că sosirea lui George Sörös în România survine într-un context politic tensionat de escaladarea pretenţiilor formulate de politicieni maghiari în numele întregii comunităţi, ca şi de demersurile şocante ale unor parlamentari ai U.D.M.R. în interiorul şi în afara ţării. Ca să nu mai vorbim de poziţia adoptată în diferite situaţii de bursierii Fundaţiei Sörös“⁴⁵; „Cunoscutul om de afaceri George Sörös a oferit 90 de milioane de dolari pentru un pachet de 20 la sută din acţiunile Combinatului Sidex Galaţi. (…) De ce relatăm această întîmplare? Pentru că ea aduce în discuţie o problemă extrem de controversată în ultimii ani. Este vorba de situaţia specială în care se află marile întreprinderi româneşti, inclusiv combinatele, nu o dată etichetate ca ‘mormane de fiare vechi’. Chiar şi Sidexul a fost trecut pe această listă a mastodonţilor industriali sortiţi pieririi. Cum se explică atunci interesul subit al investitorilor srăini pentru aceste ‘deşeuri industriale’? Să fie un om de afaceri de talia lui Sörös un naiv? Să se fi aventurat el să arunce 90 de milioane de dolari fără să fi analizat viabilitatea şi perspectivele combinatului? Ar fi o eroare să ne închipuim acest lucru. De altfel, un alt amănunt vine să întărească ideea că investitorii străini se interesează de metalurgia noastră. O binecunoscută firmă de consultanţă, Nat West, s-a oferit să facă gratuit un studiu de restructurare privind Sidex Galaţi. Oare de ce?“⁴⁶. Aceste citate, în ciuda trunchierii şi laconismului, fac mai explicit – racordîndu-l la contextul internaţional – următorul fragment din studiul „Adevărul politic“ al lui Radu Baltazar:

«Prestaţia partidelor care guvernează în prezent este grevată de angajamentele pe care şi le-au asumat faţa de factorii interni şi externi care le-au ajutat să cîştige alegerile. Ajutorul a constat din declanşarea unor operaţiuni financiare tip ‘Sörös’, care au prăbuşit cursul leului în anul electoral, determinînd creşterea preţurilor şi scăderea bruscă a nivelului de trai, îngheţarea creditelor externe promise guvernului Văcăroiu, pentru a sufoca economia, programele de reconversie a industriei şi forţei de muncă şi programele sociale; asistenţa logistică în materie propagandistică prin intermediul unor posturi private TV şi a unor cotidiane devenite statele majore ale campaniei electorale ale C.D.R.; asistenţa politică directă, prin trimiterea în ţară a unor lideri politici englezi şi germani, care, în timpul campaniei electorale, au orchestrat acţiunile propagandistice ale C.D.R. şi au exercitat presiuni psihologice intimidante asupra unor factori ai puterii; acţiuni oculte ale organizaţiilor inteligente din Franţa şi Anglia asupra celor autohtone şi a unor responsabili electorali ai fostului regim, care au determinat adoptarea unor tactici electorale voit contraproductive, precum şi întreruperea fluxului informaţional între organele fostei puteri şi straturile sociale favorabile; organizarea spargerii fostei coaliţii guvernamentale şi a sciziunii în interiorul partidelor de stînga pentru a dizolva pachetul electoratului de stînga în fracţii opţionale nesemnificative. Aceste prestaţii au fost „remunerate“ prin angajamente ferme de ordin economic, politic şi strategic. La acţiunile menţionate se adaugă medierea acordului de sprijin din partea electoratului maghiar în baza acceptării condiţiilor puse de U.D.M.R. şi obligaţiile asumate faţă de emigraţia română în schimbul lobby-ului pe lîngă cancelariile occidentale omnipotente, de a-i retroceda integral averile naţionalizate şi de a organiza o propagandă eficientă în favoarea restaurării monarhiei“⁴⁷.

În consecinţă, ca şi britanicii, asiaticii, italienii, francezii, suedezii etc., românii au, şi ei, motiv să „nu îl uite“ pe Sörös.

Mai mult. «Setea de putere a lui George Sörös este bine ilustrată de cuvintele lui: „…Am devenit un om de stat fără stat“, ca şi de cererea adresată C.E.E.-ului de a se servi de „mijloacele de presiune de care dispune pentru a constrînge noile regimuri din Est să urmeze politica impusă de el. Poate cineva să spună că toate actele de filantropie ale lui George Sörös nu au şi un substrat politic şi că nu lucrează de unul singur? Faptele dovedesc din plin cele afirmate»⁴⁸.

Aşadar era întemeiată îndoiala noastră că nu doar priceperea sa financiară şi norocul în jocul de bursă l-au ajutat pe Sörös să „arunce în aer“ Banca Angliei.

Alţii, care au trăit aceleaşi dubii filosofice şi mai puţin filantropice, căutînd răspunsul, au ajuns la convingerea că bursierii Sörös sunt o veritabilă „Coloană a V-a“, iar Fundaţia Sörös este un paravan la adăpostul căruia acţionează nestingherit Sörös, care strînge informaţii din toate domeniile şi le valorifică în cadrul acelui „lobby puternic de care dispune în rîndul personalităţilor politice“, menţionat mai sus.

Dar, ducînd concluzia pînă la capăt şi făcînd raţionamentul invers, vă puteţi pune imaginaţia la lucru adresîndu-vă, retoric, întrebarea: „– Oare, din cele circa două miliarde de dolari, ce parte i-a revenit lui G. Sörös?!“ Despre modul cum s-a împărţit partea leului ocultă (sau, mai bine zis, partea leilor oculţi) nu vă mai putem spune nimic. Pentru că, deşi L’Evenement du jeudi publicase, în 1995, articolul „Juppé contra lui Sörös“, noi am luat în serios ameninţarea lui Sörös. Dar nici nu putem să ignorăm şi să aşteptăm să se adeverească prezicerile Casandrei, după cum nu trebuie să credem că este doar o întîmplare faptul că „în lume sunt două state cu o capacitate de gestiune a propriei imagini mai mare decît potenţialul lor militar, politic, economic, iar aceste două ţări sunt Ungaria şi Israel“⁴⁹. De astfel, referitor la evrei, Viorel Roman spusese că reprezintă „o putere mondială în domeniul mijloacelor de comunicare în masă“⁵⁰. Similitudinea, sub aceste aspecte, dintre Ungaria şi Israel nu este întîmplătoare, deoarece, pe lîngă evreii americani Tom Lantos, George Sörös etc., şi preşedintele reales al Ungariei, Göncz Arpad este, după mama sa, Ilona Heimann, evreu.

NOTE

25) România liberă, 14 martie 1997, pag. 24, din 18 martie 1997, pag. 6 şi din 19 martie 1997, pag. 10; vezi şi Cronica Română, 11 februarie 1997, pag. 5; Ziua, 3 mai 1997, pag. 6.

26) Nicolas M. Nagy-Talavera – O istorie a fascismului în Ungaria şi România, Editura Hasefer, Bucureşti, 1997, pag. 81-82, 109 etc.

27) Românul, nr. 14, 7-13 aprilie 1997, pag. 3-4; pentru o expunere a fazelor revendicative, vezi F. Gârz, NATO: Globalizare sau dispariţie? …, pag. 222.

28) Românul, nr. 16, 21-27 aprilie 1997, pag. 2.

29) Flora Gabor, “Nu este nevoie de cazarma de jandarmi”, şi Szasz Janos, “Ce se retează şi ce se excavează”, în Romaniai Magyar Szo, nr. 2344-2345, 3-4 mai 1997, pag. 1; vezi şi Narcis Iordan, “UDMR nu acceptă…”, în Adevărul, 30 aprilie 1997, pag. 2; Politica, nr. 268, 26 aprilie 1997, pag. 20.

30) Renate Weber, Gabriel Andreescu, “Evenimentele din Odorheiu Secuiesc”, în 22, nr. 44(402), 4-10 noiembrie 1997, pag. 10-11.

31) Vasile Lucian Orăşel, „Supravieţuirea României“, în Românul, nr. 18, 5-11 mai 1997, pag. 1 şi 3.

32) Evgenii Doncev, „Rasa Bull-Terrier“, în Sega (Bulgaria), nr.38, 2-8 octombrie 1997, pag. 50.

33) Redacţia, „Cu mintea pentru Popper şi cu inima pentru Europa de Est“, în Kurier (Austria), nr. 263, 23 septembrie 1997, pag. 19.

34) Kurt Kister, «George Sörös – jucător la bursă şi „mecena“», în Suddeutsche Zeitung (Germania), nr. 219, 23 septembrie 1997, pag. 4.

35) Szel Karoly, „Cel mai neruşinat Robin Hood al secolului“, în Kapu (Ungaria), nr. 8, 11 septembrie 1997, pag. 62.

36) Evenimentul zilei, nr. 1546, 28 iulie 1997, pag. 4; vezi şi M.S.C., „Miliardarul Sörös se teme de un crah bursier“, în Cronica Română, nr. 1360, 8 iulie 1997, pag. 10; Bursa, nr. 158, 8 sept. 1997, pag. 5; Ben Macintyre şi Jason Nisse, „Poliţia franceză îi interoghează pe asistenţii lui George Sörös“, în The Times, nr. 65938, 10 iulie 1997, pag. 27; „Asemenea unui criminal“ (articol redacţional) în Der Spiegel, nr. 32, 4 august 1997, pag. 118; „Asiatismul pus în discuţie“ (articol redacţional) în Le Monde, 30 august 1997, pag. 15; Pascal Riche, „Procesul intentat lui Sörös“, în Libération, 28 iulie 1997, pag. 14; Paul Blustein, „Sörös contestă că ar fi părtaş la manevrele necurate care să afecteze cursul monedelor naţionale din Asia“, în International Herald Tribune, 31 iulie 1997, pag. 11.

37) Redacţia „Asemeni unui criminal“, în Der Spiegel, nr. 32, 4 august 1997, pag. 118; vezi şi Redacţia, „Sörös a fost acuzat de către Malaysia de complot valutar“, Adevărul, nr. 2241, 5 august 1997, pag. 5.

38) Iorgos Anghelopoulos, „Demonul de la răsărit“, în Ta Nea (Grecia), 25 septembrie 1997, pag. 40.

39) Redacţia, „Parlamentarii ruşi cer…“, în Evenimentul zilei, 25 oct. 1997, pg. 9.

40) Brett D. Fromsom, „Sörös salvat de obligaţiunile de valoare“, în International Herald Tribune, 30 octombrie 1997, pag. 4.

41) Massimo Riva, „Transformarea lui Sörös“, în La Repubblica, 7 noiembrie, pag. 13; vezi şi Ulrich Schafer şi Klaus Wirtgen, „Să se supravegheze speculanţii“, în Der Spiegel, nr. 48, 24 noiembrie 1997, pag. 120.

42) Redacţia, «Speculaţiile lui Sörös au “sărăcit” Asia estică», în Politika, nr. 30124, 3 septembrie 1997, pag. 9.

43) Ecaterina Vian, „În clubul celor care îl urăsc pe Lukaşenko a intrat un nou membru: George Sörös“, în Moskovski Komsomolet, nr. 167, 5 septembrie 1997, pag. 2; „Fundaţia Sörös părăseşte Belarus-ul“, în International Herald Tribune, 4 septembrie 1997, pag. 5; vezi şi articolul „După China…“, în România Mare, nr. 375, 17 septembrie 1997, pag. 9; articolul „A fost închis…“, în România liberă, 5 septembrie 1997, pag. 5.

44) Redacţia, „Departamentul de Stat încearcă să intimideze Fundaţia Sörös“, în The Independent, 28 iulie 1997, pag. 12; The Washington Post, „Răzbunarea lui Tudj Man“, în International Herald Tribune, 25 noiembrie 1997, pag. 6; S.O., „Fundaţia Sörös acţionează pentru destabilizarea Croaţiei“, în România liberă, nr. 2337, 29 noiembrie 1997, pag. 4.

45) Redacţia, „George Sörös la Bucureşti“, în Cronica Română, 20 sept. 1997, pag. 5.

46) Alin Alexandru, „În timp ce George Sörös…“, în Curentul, nr. 2, 23 oct. 1997, pg. 2.

47) Radu Baltazar, „Adevărul politic (II)“, în Timpul – 7 zile, nr. 36, 16-22 septembrie 1997, pag. 10-11.

48) Colonel (r.) Ioan Marinescu, „George Sörös, speculant şi filantrop“, în România Mare, nr. 157, 9 iulie 1993, pag. 14.

49) Valentin Stancu, interviu în Jurnalul Naţional, 4 aprilie 1997, pag. 17.

50) Azi, 8 noiembrie 1990, pag. 6.

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU