Patrick J. Buchanan *

“Lucrurile se dezintegreaza
Centrul nu poate rezista
Pura anarhie este slobozita asupra lumii,
Mareea sangeroasa avanseaza…” **

S-AR PUTEA sa existe o descriere mai buna a ceea ce se intampla in Irak decat cuvintele lui Yeats. Insa altceva nu mi-a venit in minte.

Inainte ca presedintele Bush sa ordone generalului Tommy Franks invazia, patru forte mentineau unitatea Irakului: regimul lui Saddam, partidul Baas, politia secreta si armata. Americanii cuceritori, asa cum a fost drumul lor de la Sherman la LeMay, le-a inlaturat pe toate.

Centrul care a mentinut Irakul in echilibru, oricat de respingator era, s-a dus. Dar comentariul lui Yuval Diskin, seful serviciului secret israelian Shin Bet, s-ar putea dovedi caustic: “Nu sunt sigur ca Saddam nu ne va scapa.”

Siitii au fost principalii beneficiari ai interventiei noastre. Eliberati de conducerea lui Saddam, ca urmare a regulei americane “un om, un vot”, fiind 60% din populatie ei erau mostenitorii siguri ai puterii. Dar comportamentul siitilor ne aminteste de remarca prim-ministrului austriac dupa ce tarul Nicolae I a intervenit sa-i salveze pe habsburgi din revolutia de la 1848: “Vom uimi lumea cu ingratitudinea noastra.”

America a facut mai multe gafe in acest razboi. Cea mai mare a fost sa invadeze Irakul sub pretextul ca acesta era o amenintare la adresa SUA si sa asmuta impotriva noastra 300 milioane de arabi si un miliard de musulmani.

Dar aceasta decizie, sprijinita de Senatul care i-a dat lui Bush un cec in alb, nu poate fi nici revizuita si nici anulata. Asa cum spunea si Dean Rusk, “Suntem aici si suntem angajati”.

Ce ar trebui sa facem noi? Si ce va face Bush?

In sondaje, 63 % din americani cred ca Irakul a fost o greseala, 70 % si-au pierdut increderea in Bush ca lider si 72% din militarii aflati in Irak cred ca ar trebui sa ne retragem pana la sfarsitul anului. Lui Bush ii fuge pamantul de sub picioare si in 2006 trebuie rupta pisica: sau se continua, sau se pune stop.

Asadar, in ce stadiu ne aflam cu ocazia celei de a treia aniversari a operatiunii Iraqi Freedom destinata sa aduca democratia in Mesopotamia?

Dinamitarea Moscheii de Aur din Samara a dus la represalii impotriva sunitilor si a adus Irakul in pragul unui razboi civil si sectar religios. Pentru a intelege ce li s-ar putea intampla siitilor in nordul si vestul Bagdadului [unde sunt minoritari, n. AM.], si sunitilor in sud, trebuie sa ne reamintim ce s-a intamplat cu grecii din Smirna cand au sosit turcii in 1922, sau cu hindusii si musulmanii cand India si Pakistanul s-au despartit la independenta din 1947. Noul guvern irakian, armata si fortele de securitate sunt prea slabe si divizate pentru a putea preveni un razboi civil fara prezenta SUA, stalpul de sustinere indispensabil al statului.

Soarta noastra, se pare, este cea a lui Prometeu care a furat focul zeilor si l-a adus oamenilor. Drept pedeapsa a fost inlantuit de o stanca, vulturii ciugulindu-i ficatul. Asa si noi, suntem inlantuiti – de propria noastra responsabilitate pentru ceea ce urmeaza sa se intample – de stanca numita Irak.

Daca Bush ar reduce trupele la 100.000 militari pana la sfarsitul anului, conform planului, risca un razboi civil care va distruge tot ceea ce am realizat si ar anula telul pentru care au murit 2.300 americani si alti 16.000 au fost raniti. Mai mult, acest razboi sectar s-ar raspandi in toata lumea islamica.

Este imposibil de intrezarit cum va proceda Bush, care trebuie sa stie ca o retragere ar aduce haos si razboi civil si ar transforma razboiul pe care el l-a lansat intr-o infrangere si un dezastru istoric. Un om incapatanat, care crede in continuare in cauza sa, Bush persevereaza orbeste in speranta ca totul se va termina cu bine, asa cum s-a intamplat pentru inaintasul sau Lincoln.

Dar in timp ce noi mentinem soldatii in Irak pentru a preveni colapsul, nu avem fortele necesare pentru a invinge inamicul. Si pe masura ce aliatii nostri pleaca, este putin probabil ca americanii sa suporte mai multe trupe si alte miliarde pentru reconstructia unei tari indepartate.

Daca ar fi fost vorba despre o investitie financiara, Irakului i s-ar fi anulat datoria si pierderile noastre ar fi fost stopate de mult. Dar pentru Bush asta ar insemna “a se anula” pe sine ca presedintele falimentar care a facut cea mai mare gafa strategica din istoria SUA.

Si astfel, consilierii sai neoconservatori ii ofera in prezent o singura cale de iesire: escaladarea. A aborda “razboiul impotriva dusmanului” ca si cum am fi abia la inceput. A utiliza forta aeriana a SUA pentru a sterge de pe harta facilitatile nucleare ale Iranului. A miza totul pe cartea vitoriei. A-i depasi pe Lincoln, Churchill, Roosvelt, Truman.

Cu procentele sale din sondaje in cadere libera si cu partidul sau care cu siguranta va pierde serios in toamna [la alegerile partiale, n. AM.], Bush s-ar putea sa cedeze tentatiei consilierilor sai. Caci, spre deosebire de L. B. Johnson in 1968, Bush nu pare impacat cu ideea de a se intoarce la ferma sa texana ca un invins. (trad. si adaptare N. Gliga)

–

** Politician american conservator, critic vehement al politicii neoconservatoare, fondator la organziatiei civice “The American Cause”
* Fragment din poemul “The Second Coming” de W.B. Yeats