de Carl Teichrib
Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 6, Numarul 4, 20 iunie 2006 [vezi episodul anterior ]

Demonstrand profunzimea acestui ideal European in interiorul unui cadru anti-nationalist si a implicitei foi de parcurs spre regionalism, Keyserlingk ne aminteste, “Integrarea intr-un sistem federal, de-a lungul liniilor politice, economice si militare, ce presupuneau sacrificarea suveranitatii nationale absolute, era obiectivul lor.” [nota: Ibid., p.137.]

Cum sa atingi acest obiectiv? Continuitatea incercarilor de asimilare este intr-adevar remarcabila,

“Mai intai, linia politica a fost implementata si desi s-a dovedit in final a fi similara cu punerea carului inaintea boilor, a avut un merit considerabil pentru viitor. A creat Consiliul Europei si Parlamentul European…

Cand abordarea politica a dezvaluit dificultati insurmontabile in obtinerea unor masuri practice care functioneaza si dau rezultate, Robert Shuman a venit cu o a doua posibilitate, integrarea economica; o fuzionare a intereselor intrepatrunse, abolirea barierelor comerciale ce elimina competitia economica… crearea unei politici comune pentru piata muncii… libertatea de miscare a muncitorilor… si o intarire treptata a masurilor economice reunite…” [nota: Ibid., p.137.]

Prin acest act decisiv de amalgamare economica, care a fost implinit prin Uniunea Europeana si Euro ca unitate monetara, Europa a devenit, pentru restul lumii, un model recunoscut de promovare si avansare a internationalismului in detrimentul intereselor statelor nationale. Aceasta realitate a fost perceputa timpuriu de catre federalistii Europeni si este evidenta in Programul Hertenstein din 1946,

“O Comunitate Europeana conforma liniilor federale este o contributie necesara si esentiala oricarei uniuni mondiale… Membrii Uniunii Europene vor transfera o parte din drepturile lor suverane – economice, politice si militare – Federatiei pe care ei o constituie… Demonstrand ca poate rezolva problemele destinului sau intr-un spirit federal, Europa isi va aduce astfel contributia la reconstructia si crearea unei comunitati mondiale a popoarelor.” [nota: Programul Hertenstein s-a dezvoltat in urma intalnirii dintre federalistii Europeni si mondiali ce a fost gazduita de Swiss Europa Union Schweiz. Conferinta a avut loc intre 15-22 Septembrie, 1946.]

La mai putin de un an dupa anuntul Hertenstein, “Miscarea Mondiala pentru Guvern Federal Mondial” a publicat o platforma similara cunoscuta drept Declaratia Montreux. Dupa ce afirma ca suveranitatea nationala necesita limitari si ca natiunile trebuiau sa transfere puteri unui “guvern federal mondial”, Declaratia a adaugat,

“Consideram ca integrarea activitatilor pe nivele regionale si functionale este consistenta cu adevarata abordare federala. Formarea federatiilor regionale – in masura in care nu devin un scop in sine si nu prezinta riscul de a se cristaliza in blocuri – poate si trebuie sa contribuie la functionarea eficienta a unui guvern federal mondial.” [nota: The Montreux Declaration, August 23, 1947.]

In deceniile imediat urmatoarea Celui De-al Doilea Razboi Mondial, legaturile Transatlantice intre Eurofederalisti si elitele Americane au facilitat acceptarea la nivel international a Comunitatii Europene. Mai mult, marsul Europei catre amalgamare a realizat cu success unele obiective strategice. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, Tratatul de la Roma si ulterior, Comunitatea Economica Europeana si agentia Euroatom, plus treptata armonizare a politicilor agricole si fiscale, au demonstrat laolalta puterea acestei agende trans-nationale.

Odata cu sosirea anilor 70’ impreuna cu criza OPEC a petrolului si restructurarea systemului financiar Bretton Woods, oportunitatile pe care regionalismul le oferea ca ustensila a transformarii globale au devenit evidente. Comisia Trilaterala, Clubul de la Roma, si Institutul pentru Ordine Mondiala, impreuna au privit regionalismul ca pe un atu impotriva nationalismului. [nota: Pentru Comisia Trilaterala, vezi raportul lor din 1974, The Crisis of International Cooperation [Criza Cooperarii Internationale]. Pentru Clubul de la Roma, vezi raportul lor, Mankind at the Turning Point [Omenirea la Momentul Critic]. Pentru Institutul pentru Ordine Mondiala, vezi raportul Proiectului Modelului Ordinii Mondiale, On the Creation of a Just World Order [ Despre Crearea unei Ordini Mondiale Juste](1975).]

Ca unul dintre cei mai prolifici avocati ai modelarii regionale, Clubul de la Roma – un corp elitist activand in calitate de “catalizator global al schimbarii” [nota: Vezi About the Club of Rome.] – merita o atentie deosebita. Raportul sau, Omenirea la Momentul Critic, vizualiza o lume impartita in zece blocuri diferite, si admitea ca aceasta imagine regionala era necesara dezvoltarii globale [nota: Mihajlo Mesarovic and Eduard Pestel, Mankind at the Turning Point: The Second Report to the Club of Rome (Club of Rome/Signet, 1974/76), p.39.]. Intr-un alt raport publicat in aceeasi perioada, Clubul de la Roma a impletit directionarea schimbarii mondiale, anti-nationalismul, si cooperarea regionala.

“In prezenta ordine internationala o uriasa putere este concentrata in Statele-natiune individuale. Vazuta din perspectiva mondiala, aceasta stare curenta a lucrurilor este indezirabila. Cateva metode ce pot fi aplicate pentru a realiza acele obiective de o vitala importanta pentru comunitatea internationala pot fi manevrate mai eficient de inaltele nivele de decizie… atingerea unor teluri, cum ar fi crearea unor piete mai extinse prin cooperare regionala si sub-regionala (incredere colectiva in propriile puteri), ar fi facilitata de decizii luate la un nivel mai inalt decat cel al Statului-natiune.” [nota: Jan Tinbergen (coordinator), RIO: Reshaping the International Order (Club of Rome, 1976), p.100.]

Richard A. Falk, Profesor de Drept International conectat cu Council on Foreign Relations si World Federalist Association, a postulat directive similare la jumatatea anilor 70’. Contribuind la Proiectul Modelului Ordinii Mondiale (un program al Institutului pentru Ordine Mondiala), a scris ca,

“…regionalismul prezinta o considerabila atractie in calitate de casa pe jumatate terminata a ordinii mondiale. Pare mult mai fezabil in viitorul apropiat, drept un pas facut dincolo de suveranitatea statala, ce poate fi folosit pentru a dilua sentimentele nationale intr-o perioada in care loialitatile globale trebuie sa devina mai puternice.” [nota: Richard A. Falk, “Toward A New World Order,” On the Creation of a Just World Order (Institute for World Order, World Order Model’s Project, 1975), p.229.]

Falk a descifrat semnele aproape un deceniu mai devreme. Abordand rolul crescand al institutiilor regionale si al Natiunilor Unite dupa cum acestea se raportau la strategiile globale de tranzitie, el a oferit o perspectiva interesanta programului Strategia Ordinii Mondiale pentru Fondurile Legii Mondiale: “Rezultatul acestor provocari la adresa sistemului traditional de legi internationale este sa creeze o situatie de criza tranzitionala. Pentru ca limitarile si inconsistentele vechii ordini au dus catre inceputurile unei noi ordini…” [nota: Richard A. Falk, “Historical Tendencies, Modernizing and Revolutionary Nations, and the International Legal Order,” The Strategy of World Order, Volume 2: International Law (World Law Fund, 1966), p.180.]

Astazi, elitele globale atat in Europa cat si in America, considera regionalismul a fi o principala stratagema pentru guvernarea globala. De fapt, acest “nou regionalism” este imbratisat acum de o multime de indivizi, organizatii si agentii guvernamentale cheie. Asa cum doua documente ale United Nations University publicate in 2005 declara,

“…guvernarea regionala nu este incompatibila cu si nu neaga guvernarea globala. Din contra, are potentialul de a intari guvernarea globala. Logica regionala a fost dintotdeauna inerenta corpului global…” [nota: Tânia Felício, Managing Security as a Regional Public Good: A Regional-Global Mechanism for Security (United Nations University-CRIS Occasional Paper, 2005). Vezi sectiunea, “Security as a Regional Public Good,” al treilea paragraf de la sfarsit.]

Si,

“Integrarea regionala intre statele suverane… este un fenomen infloritor, si, fara a surprinde, este vazut astazi ca un proces care, impreuna cu globalizarea, provoaca existentul ordin mondial Westfalian [Ed., centrat pe natiune].” [nota: Luk Van Langenhove and Ana-Cristina Costea, Inter-regionalism and the Future of Multilateralism (United Nations University – CRIS Occasional Paper, 2005), p.10.]

Optiunile Americane si Realitatile Mondiale

Statele-natiune vor disparea, fie sub regionalism fie printr-o forma de guvernare globala. Roluri, functii si statutul suveran al natiunilor insa, va fi fundamental alterat. Dar “tara”, precum si guvernele provinciilor si oraselor locale, vor ramane intacte. Se mai adauga doar un strat peste mormanul deja existent – pana la urma, este o transformare globala in stilul Celui De-al Treilea Val.

Asa cum inginerii sociali Alvin si Heidi Toffler ne amintesc, “Schimba mai multe elemente sociale, tehnologice si culturale deodata si vei crea nu numai tranzitie dar si transformare, nu doar o noua societate dar si inceputurile, cel putin, ale unei total noi civilizatii.” [nota: Alvin and Heidi Toffler, Creating a New Civilization, p.29.]

Globalizarea si regionalismul merg mana in mana, si relevanta acestui fapt este extraordinara. Actualmente, UE asista crearea unor noi blocuri regionale oriunde in lume: inclusiv Consiliul de Cooperare din Golf, o zona Asiatica, dezvoltarea unei Comunitati de Natiuni Sud Americane, si noi blocuri in Africa, America Latina si Insulele Caraibe.

Un document UE din 2004 releva aceasta strategie,

“Datorita istoriei sale si propriului proces de integrare, sustinerea in integrarea regionala este un domeniu in care UE si-a adus cu adevarat contributia. UE este gata sa impartaseasca aceasta unica experienta si altor grupari regionale in lume. Spera de asemenea sa le ajute sa inregistreze progrese semnificative in procesul de integrare regionala. De aceea UE incurajeaza alte tari ale lumii sa faureasca legaturi chiar mai puternice cu vecinii lor si sa formeze organizatii regionale institutionalizate.” [nota: European Commission, The European Union, Latin America and the Caribbean: A Strategic Partnership, 2004, p.32.]

In plus, in discutia despre propria ei largire putem surprinde viziunea UE: “Largirea intareste rolul si pozitia Uniunii in lume, in relatiile externe, securitate, comert si in alte domenii inrudite cu guvernarea globala.” [nota: Ibid., p.34.] Si, “In termeni politici, sporind puterea, coeziunea si influenta Uniunii in arena internationala, largirea intareste influenta Uniunii in ceea ce priveste globalizarea…” [nota: Ibid., p.35.]

Ce impact are acest fapt asupra Statelor Unite ale Americii? Unul major.

La nivel financiar, Statele Unite trebuie sa se angajeze intr-o competitie monetara si economica cu Uniunea Europeana si unitatea ei monetara, Euro. Aceasta intrecere nu afecteaza numai puterea comerciala a Americii in raport direct cu Europa, dar crescanda influenta a Euro in lume ridica stacheta chiar mai sus. In 2004, Toshihiko Fukui, membru al board-ului Bank for International Settlements (BIS), a observat: “Astazi putem discuta despre puterea euro de a produce o schimbare a arhitecturii financiare globale, fara sa fim criticati ca fantezisti.” [nota: Toshihiko Fukui, Guvernator al Bancii Japoniei, “The Euro-Dollar Regime and the Role of the Yen – Their Impact on Asia,” speech tinut la al 13-lea Simpozion Monetar International, 12 Noiembrie 2004. Poate fi accesat prin BIS.] Fukui a vorbit apoi despre vremuri cand, precum Uniunea Europeana, Asia va functiona ca un bloc economic avand o singura unitate monetara puternica, recunoscuta global. [nota: Ibid.]

Importanta Euro ca rival al dolarului Statelor Unite, si ca model pentru alte zone valutare, nu poate fi ignorata. Si pe masura ce alte regiuni se dezvolta – existand posibilitatea ca India, China si Brazilia sa devina magneti naturali de creare a unor puternice blocuri economice/regionale – America, sub povara datoriei extinse pana la inimaginabil si dolarul pierzand teren la nivel international, se gaseste innotand in ape periculoase.

Exista insa un alt element ce trebuie inclus in acest peisaj. Asa cum s-a afirmat mai devreme, Uniunea Europeana este implicata in construirea ultor blocuri regionale competitive. Nu numai ca acest fapt cauzeaza o pierdere a puterii dolarului american la nivel international, dar impinge de asemenea interesele straine afara din Statele Unite, inapoi in Europa. De aceea influenta Americana, in special in termenii promovarii intereselor SUA in strainatate, slabeste, pe cand cea a Europei creste.

Aceste aspecte nu au scapat oamenilor politici ai Statelor Unite. Ironic, raspunsul Americii este sa urmeze pasii Europei, combinand realitatile domestice cu tendintele regionale/globale, si incearca sa asiste natiuni straine sa se integreze sub obladuirea SUA. Paradoxul se adanceste: America, pentru a putea face fata Europei pe care a ajutat-o sa se ridice, trebuie acum sa creeze o Comunitate Nord Americana incluzandu-se pe sine, Canada si Mexic intr-o noua super-regiune. Totusi, acesta este un paradox numai in ochii acelora din America care privesc Statele Unite prin lentila nationalista, caci asa cum s-a consemnat deja, elita americana vede lucrurile foarte diferit.

Integrarea Nord Americana nu este doar o vorba in vant. A fost tatonata de un numar de organizatii tri-nationale privilegiate, printre care Canadian Council of Chief Executives (liderii de afaceri de varf ai Canadei), Mexican Council on Foreign Relations, Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (un think tank din Washington DC in care o pozitie cheie ii revine Trilateralistului Brzezinski), si New York Council on Foreign Relations.

In primavara anului 2005, CFR a iesit la rampa cu un raport “independent task force” intitulat Building a North American Community [Construind o Comunitate Nord Americana]. Acest document detaliaza un mandat economic si de securitate ce leaga America de Nord prin stabilirea unui perimetru de securitate comun, un program Nord American de control al frontierei, tarife externe comune, transportul nestingherit al bunurilor, completa mobilitate pentru munca intre Canada si Statele Unite, o platforma continentala a energiei, si crearea unei unice regiuni tri-nationale, avand 2010 ca termen limita de implementare pentru multe din aceste aranjamente. [nota: Intregul raport poate fi accesat pe website-ul Council on Foreigh Relations]

Raspunzand acestui raport, Ambasada Statelor Unite in Canada – “subliniind crescanda competitie venita din partea Uniunii Europene si expansiunea Indiei si Chinei ca puteri economice” – a numit agenda CFR o “schita pentru ridicarea unui for central al zonei comerciale Nord Americane.” [nota: Aparitia in presa; “Task Force propune masuri pentru consolidarea Competitivitatii Nord Americane, Extindere Comerciala, Asigurarea Securitatii de Frontiera” [Task Force Urges Measures to Strengthen North American Competitiveness, Expand Trade, Ensure Border Security] Embassy of the USA in Canada, Ottawa. Poate fi accesata pe site-ul Ambasadei Americane din Ottawa.]

La numai cateva saptamani dupa ce CFR a anuntat ca asteptatul sau raport pe tema integrarii va fi facut public, [nota: Acest anunt nu a primit nici un fel de atentie din partea mass media in US, desi a fost o stire de varf in Canada, fiind relatat de toate emisiunile nationale de stiri.] Presedintele American Bush, Presedintele Mexican Fox si Primul Ministru Canadian Martin s-au intalnit in Texas sa anunte o agenda politica tri-nationala pentru “a se asigura ca America de Nord ramane cea mai dinamica regiune a lumii, din punct de vedere economic.” [nota: “Joint Statement by President Bush, President Fox, and Prime Minister Martin, Security and Prosperity Partnership of North America”.] Raportul final al Council on Foreign Relations a recunoscut acest summit tri-national al liderilor si a indicat ca, “Task Force este bucuroasa sa ofere indrumari specifice pentru ca parteneriatul sa poate fi urmat si realizat.” [nota: Building A North American Community, p.3.] In declaratia chairman-ului era inserat un simplu dar vital comentariu: “procesul schimbarii trebuie sa fie directionat corespunzator.” [nota: Creating a North American Community, Chairman’s Statement, Council of Foreign Relations, 2005, p.5.]

Toate acestea nu reprezentau nimic nou pentru comunitatea bancara. In 1991, Dallas Federal Reserve a emis un document de cercetare intitulat Comertul Liber Nord American si Peso: Cazul unei Zone Monetare Nord Americane [nota: Darryl McLeod and John H. Welch, North American Free Trade and the Paso: The Case for a North American Currency Area, Federal Reserve Bank of Dallas Research Paper #9115, August 1991.]. La sfarsitul anilor 90’, Bank of Canada a publicat un lant de documente studiind avantajele si dezavantajele unei arii economice si monetare Nord Americane [nota: Trei exemple sunt: Canada’s Exchange Rate Regime and North American Economic Integration (1999), The Exchange Rate Regime and Canada’s Monetary Order (1999), si Why Canada Needs a Flexible Exchange Rate (1999).]. Un oficial al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite, conturand tendintele financiare mondiale la Federal Reserve Bank of Atlanta in Octombrie 2000, a remarcat cu franchete ca “un quantum de crestere in cooperarea economica si financiara globala” va fi necesar pentru a face fata noilor provocari internationale ale viitorului,

“Pentru succesul globalizarii este necesar un proces international paralel al armonizarii regulilor, incluzandu-le pe cele ce guverneaza sistemul financiar, un proces ce a avut loc tacit in ultima vreme pentru multi ani in comunitatea operatiunilor bancare centrale…

Consider ca este cel putin posibil ca in anii ce urmeaza sa fim martorii unui declin dramatic al numarului unitatilor monetare independente ale lumii… Nu vreau sa dau un termen al evolutiei catre o lume cu substantial mai putine unitati monetare, dar sunt sigur ca ati observat ca presedintele ales al Mexicului, Vincente Fox, a sugerat o evolutie pe termen lung catre o zona monetara Nord Americana. Aceste tendinte pot genera noi provocari si institutii in domeniul cooperarii economice internationale.” [nota: Remarcile facute de Secretarul Asistent al Trezoreriei pentru Afaceri Internationale, Edwin M. Truman, la Federal Reserve Banik of Atlanta, 12 Octombrie, 2000. Speech-ul poate fi accesat pe website-ul Departamentului Trezoreriei SUA.]

Regionalismul ca etapa in procesul de globalizare, reprezinta amestecul inseparabil al politicului si economicului, obtinut la masa tratativelor. Pe “partea politica”, considerati ce a avut de spus Richard N. Haass atunci cand ocupa functia de Director al Echipei de Planificare Politica la Departamentul de Stat in 2002 (amintiti-va ca George F. Kennan i-a fost primul director).

“Exista cu siguranta un corp consistent de idei si proceduri ce ghideaza politica externa a Administratiei Bush. Daca aceste idei si proceduri vor evolua intr-o doctrina formala purtand un nume, este datoria istoriei sa decida. Dar aceasta coerenta exista si poate fi capturata prin ideea integrarii.

In secolul 21, principalul tel al politicii externe Americane este sa integreze alte tari si organizatii sub forma unor aranjamente ce vor sustine o lume consistenta cu interesele si valorile Statelor Unite.

… Integrarea incearca sa adune natiuni laolalta si apoi sa construiasca mecanisme de cooperare si, acolo unde este fezabil, institutii ce le impun si sustin mai eficient.

… Integrarea reflecta nu doar o speranta a viitorului, dar si realitatea Administratiei Bush ce treptat iese la iveala.” [nota: Richard N. Haass, “Defining U.S. Foreign Policy in a Post-Post-Cold War World,” speech tinut la Foreign Policy Association, New York, April 22, 2002.]

Haass trebuie sa stie. Nu numai ca este un membru al Comisiei Trilaterale, este si presedintele Council on Foreign Relations. De fapt, Haass a scris preambulul raportului CFR, Building a North American community.

Concluzia este urmatoarea: Asa cum politicul si economicul se imbina per total, regionalismul si tot ceea ce el presupune – inclusiv unificarea Americii de Nord – se potriveste manusa cu strategia globalizarii. Este implementarea societatii globale de tip Al Treilea Val, ca inlocuitor al lumii arhaice a nationalismului.

Prin urmare, trebuie sa ne punem intrebarea: Pana unde va merge acest proces? Alvin si Heidi Toffler dau drumul porumbelului.

“Constructia unei civilizatii de tip Al Treilea Val pe ramasitele institutiilor Celui De-al Doilea presupune proiectarea unor noi, mult mai potrivite structuri politice pe teritoriul mai multor natiuni, in acelasi timp. Acesta este un proiect dureros si totodata necesar, coplesitor ca scop…

Mai mult ca sigur va necesita un efort prelungit pentru a revizui radical Congresul Statelor Unite, Casa Comunelor si Casa Lorzilor, Camera Franceza a Deputatilor, Bundestag-ul, Diet-a [nota tr: Legislatura Japoneza], giganticele ministere si serviciile civile solide ale multor natiuni, constitutiile lor si sistemul curtilor – pe scurt, marea parte a aparatului nemanevrabil si nefunctional al guvernelor reprezentative existente.

Acest val de confruntare politica nu se va opri insa la nivel national. De-a lungul lunilor si deceniilor urmatoare, intreaga ‘masina legislativa globala’ – avand un capat la Natiunile Unite iar pe celalalt in orasul local sau consiliul orasenesc – va trebui eventual sa faca fata unei crescande, irezistibile nevoi/cerinte de restructurare.

Toate aceste structuri vor trebui fundamental alterate, nu pentru ca sunt inerent malefice sau pentru ca sunt controlate de o anume clasa sau grup, ci pentru ca nu sunt practice – nu se mai potrivesc cerintelor unei lumi aflate radical in schimbare.” [nota: Alvin and Heidi Toffler, Creating a New Civilization, p.91.]

Puteti auzi asta? Este sunetul creuzetului globalizarii caruia i se da foc.

—
Traducere si adaptare pentru Altermedia de Marian Tiberiu Vintilescu

Va urma: Patrick Wood - Catre o Uniune Nord Americana