În spiritul deliberărilor seminarului international EIR (Executive Intelligence Review) care a avut loc pe data de 26 iulie 2008, la Wiesbaden, Germania si la care au participat experti în drept din Franta, Italia, Danemarca, Suedia, Austria, SUA, Nigeria, Zimbabwe, Iordania si Germania, presedintele Institutului Schiller a publicat această rezolutie care urmează să circule si să primească sprijin la nivel international.
Rezolutie adresată tuturor natiunilor Organizatiei Natiunilor Unite si candidatilor la presedintia SUA
de Helga Zepp-LaRouche, presedintele Institutului Schiller
„Considerăm că următoarele adevăruri sunt evidente si irefutabile: toti oamenii sunt creati egali, sunt înzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea se găsesc Viata, Libertatea si Căutarea Fericirii. Pentru a garanta aceste drepturi, au fost instituite guvernele, a căror legitimitate provine din consimtământul celor guvernati. Întotdeauna când o formă de guvernământ ajunge să exercite o influentă distructivă asupra acestor scopuri, poporului îi revine dreptul de a schimba guvernul sau de a-l aboli si de a institui un nou guvern, asezându-i bazele pe asemenea principii si organizându-i fortele intr-o asemenea formă, care i se pare lui capabilă de a-i împlini idealul de sigurantă si fericire.” Asa stă scris în Declaratia de Independenta din 1776.
Iar Martin Luther King amintea lumii pe 28 august, 1963, în celebrul său discurs „I have a dream” („Am un vis”) că, „atunci când arhitectii republicii noastre scriau marile cuvinte ale Constitutiei si ale Declaratiei de Independentă, au semnat o polită ai cărei mostenitori sunt toti americanii. Aceasă polita era o promisiune făcută tuturor oamenilor, celor negri, da, la fel ca si celor albi, că le vor fi garantate dreptul inalienabil al vietii, al libertătii si cel de a-si căuta fericirea. Astăzi este evident că America nu si-a îndeplinit promisiunea în ceea ce-i priveste pe cetătenii ei de culoare.”
Revolutia americană si infiintarea unei republici în „lumea nouă” au reprezentat un adevărat „far al sperantei si un templu al libertătii” nu numai pentru America, ci au deschis pentru întreaga planetă perspectiva unui viitor în care imperialismul si colonialismul ar putea fi înfrânte pretutindeni. Programul lui John Quincy Adams, al unei comunităti de principii, internationale, formate din republici care să fie suverane, dar care să se infrătească întru telurile comune ale omenirii, era nobila împlinire a ideii de drept international (drept al popoarelor) a Păcii Westfalice. Din păcate, astăzi este evident că America si-a respectat angajamentul atât de putin fată de comunitatea intrernatională, cât o facuse fată de populatia de culoare pe vremea lui King.
Însă, cu alegerile prezidentiale din America se iveste o sansă, poate ultima, de a reanima idealurile revolutiei americane, cele ale lui John Quincy Adams, Abraham Lincoln, Franklin Roosevelt si Martin Luther King.
Niciodată în istorie omenirea nu a fost amenintată de pericole mai mari decât acum. Trăim faza finală a prăbusirii sistemului financiar mondial. Hiperinflatia rezultată a provocat deja în peste patruzeci de natiuni revolte ale foamei si amenintă nivelul de trai al unei mari majorităti a populatiei tărilor asa-numit industrializate. Sistemul liberului schimb asociat modelului globalizării, a esuat si amenintă să împingă lumea într-un haos care ar costa viata a milioane de oameni, daca nu a miliarde.
În anii cincizeci si saizeci, în Organizatia Natiunilor Unite mai era încă în vigoare ideea decadelor de dezvoltare, adică perspectiva că subdezvotarea tărilor pe cale de dezvoltare va fi depasită pas cu pas în fiecare decadă, până la atingerea nivelului tărilor industrializate. La jumătatea anilor saizeci s-a petrecut însă o schimbare de paradigmă în care nu mai era vorba despre depăsirea subdezvoltării prin infrastructură, industrie si agricultură, ci despre „suprapopulatie”, „tehnologie adaptată” si „dezvoltare durabilă”. În loc să producă recolte pentru a-si hrăni populatia autohtonă, tările în curs de dezvoltare sunt nevoite din ce în ce mai mult să producă asa-zisele „cashcrops”- recolte destinate exportului – pentru a-si putea plăti datoriile externe, sporite constant prin celebrele conditii ale FMI.
În tările industrializate această schimbare de paradigmă a cauzat o trecere treptată de la productie la speculatie. În Europa ceea ce a fost până acum o colaborare între state nationale suverane a fost transformat într-un cosmar al liberului schimb, dirijat de birocratia supranatională de la Bruxelles. În acelasi timp, guvernelor de sub regimul tratatelor de la Maastricht si Lisabona li s-au legat mâinile, de aceea forte patriotice luptă pentru abrogarea acestor două tratate în toată Europa. Prin asa numit-ul „outsourcing” în tări de productie ieftină au fost distruse clasele de mijloc productive si locurile de muncă de înaltă calificare, în timp ce câstigurile reale ale tărilor de destinatie nu ajung nici măcar pentru a acoperi costurile de functionare a economiei nationale. Prin această politică a liberului schimb au fost distruse, în ultimii patruzeci de ani, capacităti importante în industrie si agricultură. O mică parte a populatiei tuturor statelor a devenit revoltător de bogată, clasa de mijloc a fost în multe locuri distrusă, iar optzeci la sută din populatia tuturor tărilor a devenit mai săracă. Acest fenomen s-a răspândit tot mai mult. Ghandi ne prevenea deja în legătură cu pericolul colonialismului liberal britanic : „Bogătie fără muncă, plăcere fără constiintă, cunoastere fără caracter, afaceri fără morală, stiintă fără umanitate, credintă fără sacrificii, politică fără principii”.
Modelul globalizării si al liberului schimb a dat greş, lucru dovedit încă o dată prin esuarea definitivă a Ciclului Doha al OMC în Geneva. De aceea este urgent să punem la ordinea zilei ideile care au fost propuse, spre exemplu, de Miscarea Nealiatilor (Non-Aligned Movement) la conferinta din Sri-Lanka, din 1976, în asa-zisa „Rezolutie de la Colombo”, adică cerinta unei noi ordini economice mondiale, care să asigure tuturor oamenilor si tuturor natiunilor acestei planete o viată umană în libertate si dreptul la fericire.
Intâlnirea generală a Natiunilor Unite care trebuie să aibă loc pe 26 septembrie al acestui an în New York este poate ultima sansă de a aduce în discutie interesele întregii omeniri si nu ca până acum, numai interesele unei infime minorităti de speculanti. Dacă reprezentanti curajosi ai mai multor natiuni se vor adresa acestui forum mondial, cum au făcut-o mai înainte personalităti marcante precum fostul ministru de externe al Guyanei, Fred Wills în 1976, sau fostul presedinte al Mexico-ului, Lopez Portillo în 1982, atunci reconstructia economiei mondiale va mai putea fi declansată în timp util după prăbusirea sistemului.
Omenirea are astăzi nevoie de indivizi care sa să aibă viziune si dragostea pentru ideea de comunitate a popoarelor si care să pună la ordinea zilei problema unei ordini economice mondiale juste. Această rezolutie este un apel adresat reprezentantilor tuturor natiunilor să actioneze pentru împlinirea acestui scop. Cu cât mai multe forte se vor adresa candidatilor la presedintie, cerându-le să respecte angajamentul constitutiei americane si al Declaratiei de Independentă fată de toate natiunile lumii, cu atât mai multe sanse vor fi ca America să-si regăsească rolul pozitiv de pe vremea lui Benjamin Franklin, Alexander Hamilton, John Quincy Adams, Abraham Lincoln si Franklin D. Roosevelt.
Helga Zepp-LaRouche
—-
Institutul Schiller a fost fondat în 1984 în SUA , este present în Australia, Canada, Rusia, Danemarca, Germania, Franta, Italia, Polonia, Slovacia, Suedia, Mexic, Brazilia, Argentina, Venezuela, Columbia, Peru si are o influenta crescândă în Asia, Africa, si în Orientul Apropiat. Institutul Schiller activează la nivel international pentru a apăra dreptul tuturor oamenilor la progres – material, moral si intelectual.
Helga Zepp LaRouche, este fondatoarea si presedintele consiliului de conducere a Institutului Schiller si presedinte al Miscării pentru Drepturile Cetătenilor în Germania. Doamna Zepp Larouche este sotia lui Lyndon H. LaRouche, Jr., om politic si economist american.
Referinte:
Schiller Institute: www.schillerinstitute.org
Miscarea internationala larouchiste: www.larouchepac.com
Contact pentru Romania:
Bellea Alexandra
belleaa at yahoo.com
Romania: 00 40 07 41 67 36 23
Franta: 00 33 06 29 87 54 91
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment