PROBLEMA HOLOCAUSTULUI (1)

Vasile Zarnescu

Ideea bizară a guvernanţilor şi, îndeosebi, a Primăriei Capitalei de a ridica un monument holocaustului trebuie să redeschidă dezbaterea pe această temă inoportună şi absolut neîntemeiată pentru România. Pentru început, propun atenţiei opiniei publice această cercetare a problemei.

***

Dificultatea analizării ştiinţifice corecte a acestei probleme rezidă în faptul că a dobândit, în mod ilegitim şi imoral: a) implicaţii politice interne, ca urmare b) a presiunilor politice externe. Dar, chiar şi în aceste condiţii, pentru a formula o opinie obiectivă, trebuie să se clarifice două întrebări:

1) cui foloseşte toată această propagandă dezmăţată privind aşa-zisul holocaust?

2) care este definiţia corectă a noţiunii? Deoarece – cum se zice în matematică – o „problemă este pe jumătate rezolvată“ dacă îi sunt „clarificaţi termenii“.

1. La prima întrebare se poate răspunde foarte uşor, aspectele fiind de notorietate internaţională: exclusiv evreilor, în dauna tuturor celorlalte naţiuni şi chiar a principiilor de justiţie şi, în genere, de morală, întrucât este vorba de o extorcare de bani.

2. La a doua se poate răspunde la fel de uşor, recurgând inclusiv la dicţionarele româneşti, întrucât le-au preluat pe marile dicţionare străine consacrate. Astfel, în Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu şi Constant Maneca, se spune: „HOLOCAUST s.n. 1. (la vechii evrei etc.) sacrificiu în cinstea divinităţii, în care animalul sacrificat era ars în întregime. 2. (fig.) ofrandă, sacrificiu. (…) [Provine] din fr. holocauste, cf. lat. holocaustus, gr. holokaustos [unde] holos – întreg, kaustos – ars“ (Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1986, pag. 539). Trebuie să remarcăm, aici, un fapt extrem de elocvent: în ediţia din 1986, nici nu se consemnase semnificaţia pe care suntem siliţi să o dezbatem acum, de „holocaust unic“, cu variantele sale mai întemeiate, de holocau$t sau holocash.

Deci, practica holocaustului era străveche la evrei, iar folosirea termenului le divulgă şmecheria sioniştilor. Anume, ca să impresioneze şi mai mult opinia publică, au asociat arderea în întregime a unui animal, cum făceau evreii într-un ritual religios – adică în mod real, constant şi cu convingere, deci, pe scară largă, fiind practică religioasă, pentru a aduce o ofrandă printr-o sacrificare deliberată –, cu presupusa ardere în crematoriile umane a cadavrelor, care nu putea fi decât sporadică, în funcţie de riscul de contaminare şi de faza de descompunere a cadavrelor respective. Iar această presupusă ardere au extins-o, în mod ilicit, ca fiind practicată, în mod constant şi pe scară mare, de trupele de ocupaţie germane în Al Doilea Război Mondial!

Dar tocmai această extrapolare ilicită – comisă de autorii evrei, la început, când s-au grăbit să-şi confecţioneze, artificial, propaganda pe tema holocaustului – le-a jucat festa: căci era vorba de folosirea unui termen religios utilizat chiar de ei, anterior, dar pentru a desemna o presupusă practică laică abominabilă utilizată de alţii! Ceea ce – şi-au dat ei seama, târziu! – le creează prejudicii religioase, considerând că ar fi o blasfemie utilizarea respectivului cuvânt la asemenea activitate oribilă. În plus, le creează prejudicii morale, fiindcă a început să li se reproşeze: „Păi, tocmai voi aţi inventat atât practica holocaustizării, cât şi propaganda mercantilă cu holocau$tul!“

Schimbarea macazului

Pentru a contracara această situaţie, ei vor să schimbe „macazul“, adică terminologia şi să înlocuiască foarte răspânditul de către ei termen „holocaust“, cu un cuvânt mai adecvat pentru ceea ce vor ei să impună mai nou, shoah, care înseamnă „catastrofă“ şi care de-abia a fost introdus în câteva dicţionare. Dar utilizarea masivă şi exagerată a termenului „holocaust“ şi inerţia remanentă provocată de această folosire masivă le creează, acum, prejudicii. Astfel că au devenit, ei înşişi, victimele propriei lor exagerări cu „holocaustul“.

A. Implicaţiile politice interne au devenit mai evidente cu prilejul discutării, în Parlamentul României, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (O.U.G.) nr. 31 din 31 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 214 din 28 martie 2002, în care se luase hotărârea de a se interzice, fără o cercetare prealabilă, negarea în public a problemei holocaustului – caz în care, dacă s-ar face, cei în cauză ar fi băgaţi la puşcărie! –, precum şi introducerea obligatorie în sistemul de învăţământ şi în emisiunile posturilor de radio-televiziune a lecţiilor cu tezele evreieşti despre holocaust, fără să li se poată opune o opinie întemeiată ştiinţific: adică jidanii trebuie crezuţi pe cuvânt!

În primul rând, în timpul dezbaterilor asupra ei în Parlament, s-a arătat că O.U.G. nr. 31/2002 este neconstituţională, deoarece: 1) s-a adoptat în timpul sesiunii parlamentare – ceea ce este ilegal, conform Constituţiei: căci, de vreme ce Parlamentul lucrează, nu se poate da o ordonanţă de urgenţă; 2) nu exista nici o situaţie de urgenţă, ca să fie nevoie de o ordonanţă de urgenţă: la noi în ţară nu era război civil, nu se produceau atacuri antievreieşti pe stradă etc. ca să necesite emiterea unei ordonanţe de urgentă, a unei legi de urgenţă, pentru curmarea faptelor; 3) discutarea în Parlament a O.U.G. a fost întreruptă, la cererea senatorului liberal Mircea Ionescu-Quintus, care a cerut – pentru a se elabora o lege corectă – să se definească în mod riguros ştiinţific ceea ce se înţelege prin cuvântul „holocaust“.

Lucrările parlamentare pe tema definirii „holocaustului“ în cadrul O.U.G. nr. 31/2002 au fost amânate, în mod interesat, până după marea escrocherie numită „revizuirea“ Constituţiei, care a fost comisă la (18-)19 octombrie 2003. Dar, cu această ocazie, P.S.D., partidul aflat la Putere atunci – sprijinit pe „inamicul de mai ieri“, U.D.M.R. – şi care emisese O.U.G. nr. 31/2002, împreună cu alte partide interesate, au introdus o şmecherie în Constituţia revizuită: articolul 75, referitor la aşa-zisa „aprobare tacită“, care prevede că o lege se aprobă automat dacă, odată pusă pe ordinea de zi, chiar dacă nu are loc discutarea ei în plen, timp de 30 (pentru legile organice, de mare importanţă) sau 60 de zile (pentru legile obişnuite). Or, prin această şmecherie, cei aflaţi la Putere pot promulga orice lege care le convine lor, deoarece pot tergiversa discutarea legii până trece termenul legal prevăzut de aşteptare, după care legea intră în vigoare, automat, prin aprobare „tacită“, deşi termenul corect este „măsluită“!

Aşa s-a întâmplat şi cu O.U.G. nr. 31/2002: prin faptul că nu s-au mai discutat în Parlament nici obiecţia senatorului Mircea Ionescu-Quintus şi nici ale altora, în baza „aprobării tacite“, ea a dobândit putere de lege, prin Legea nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în M. Of. nr. 377 din 3 mai 2006! Parlamentarilor le-au trebuit 4 (patru) ani ca să „lămurească“ noţiunea holocaustului, pe care au legiferat-o în legea de mai sus, prin care aduc şi unele modificări la O.U.G. 31/2002, astfel: „2. La articolul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

„d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.“

Prin această definiţie, România este înglobată, automat, între ţările care au comis aşa-zisul holocaust, deoarece fusese „aliat al Germaniei“, deşi România s-a sustras directivelor hitleriste privind deportarea evreilor şi, mai mult, a fost singura ţară care, dimpotrivă, i-a protejat şi i-a ajutat să emigreze în Palestina. Pe de altă parte, în prostia lor – sau, poate, cine ştie, dimpotrivă, în subtilitatea lor, pentru că avem şi noi jurişti abili şi patrioţi! –, cei care au redactat această modificare inclusă în textul O.U.G. 31/2002, prin definiţia dată au „anihilat“, practic, noţiunea „holocaust“ în sensul promovat de propaganda holocaustică. Într-adevăr, sioniştii au atribuit ca esenţă a noţiunii „holocaust“, în cadrul propagandei holocaustice, ideea că el, „holocaustul“, ar fi fost unic: adică numai evreii au suferit Holocaustul (neapărat cu H mare)! Or, definiţia de mai sus neagă această accepţie, întrucât adaugă şi precizarea că şi ţiganii ar fi fost holocaustizaţi, iar multe organizaţii ţigăneşti au confecţionat studii şi chiar cărţi în acest sens, având în titlu însăşi sintagma „holocaustul ţiganilor“ (de fapt, ei scriu „romi“, deoarece au uitat, ca şi legislatorii români, să scrie „rromi“; pe de altă parte, regimul antonescian nu a deportat „romi“, ci ţigani – şi, de fapt, indivizii deportaţi nu au fost deportaţi fiindcă erau jidani sau ţigani, ci pentru că erau comunişti de etnie evreiască şi infractori de etnie ţigănească).

B. Printr-un tertip juridic organizat de guvernul condus de premierul Adrian Năstase, România a fost îngenunchiată, a fost pusă la index, fiind învinovăţită că ar fi comis aşa-zisul holocaust, fiind obligată să plătească – neîntemeiat! – în viitorul apropiat, circa 20 de miliarde de euro ca daune pentru holocaust! Asta, chipurile, pentru cei 400.000 de evrei „ucişi, ucişi, ucişi“ – după pretenţia obraznică a lui elie wiesel – în holocau$t, socotind că fiecare evreu mort face 50.000 de euro. Desigur, dacă nu cumva, pe viitor, vor mări numărul lor, căci unii sionişti au de gând să pretindă că ar fi fost 700.000 sau chiar 800.000 de mii de evrei holocaustizaţi – caz în care suma va trebui mărită proporţional!

Dar, o consecinţă mult mai gravă este de ordin moral: poporul român este învinovăţit, pe nedrept, de crime pe care nu le-a comis, ci dimpotrivă, le-a suportat: din 26 iunie 1940 până în iunie 1941, când românii din Basarabia ocupată de U.R.S.S. au fost deportaţi şi exterminaţi în Siberia, apoi, din 1945 până în 1964, când elita conducătoare şi intelectuală a României a fost exterminată la Canal şi în alte închisori de către jidanii sovietici instruiţi şi îndoctrinaţi contra României, în U.R.S.S., conduşi de Ana Pauker et comp. Mai mult, caracterul criminal al O.U.G. 31/2002 este dat inclusiv de faptul că nu se admite negarea holocaustului – deşi orice demers ştiinţific începe cu negarea tezei, pentru ca, prin cercetare obiectivă şi documentată – cum încearcă să fie inclusiv cercetarea de faţă –, prin critică, să se ajungă la o sinteză care să reflecte adevărul.

1.1. Problema banilor

Încă din Evanghelii se ştie că Iisus Hristos le-a aruncat pe jos banii zarafilor (cămătarilor), deoarece cămătăria devenise preocuparea majoră a evreilor, prin care pângăreau Templul. Or, Iisus Hristos a fost răstignit de conducerea religioasă (Sinedriu) a evreilor, iar, între timp, cămătăria – adică darea banilor cu dobândă – a rămas, până azi, meseria de bază a evreilor. În mod programatic, deci, ei sunt îndoctrinaţi de mici să caute să facă din orice un „gheşeft“, adică o afacere profitabilă pentru ei, dar, evident, în dauna tuturor celorlalţi – cum prevede, în mod expres, Talmudul. (În zilele acestea marcate de criza financiară americană cu implicaţii globale, presa abundă de articole care vituperează contra „cămătarilor“ actuali, în special contra celor 8 bancheri care au speriat Wall Street-ul, precum şi a manipulatorului nord-american, Alan Greenspan.) Această disjuncţie absolută între ei şi ceilalţi este înscrisă în preceptele lor fundamentale. Acest fapt este dezvăluit chiar de câţiva autori evrei cinstiţi, ca, de exemplu, Norman Finkelstein, în deja celebra sa lucrare, INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, sau Israel Shahak, în Povara a trei milenii de istorie şi religie iudaică (ambele traduse în româneşte). Dar, fireşte, de circa 30 de ani, a început să crească numărul autorilor neevrei care demonstrează, întemeiat, pe baza unor vaste cercetări ştiinţifice, deplina falsitate a propagandei privind holocaustul. Printre aceştia amintesc pe Robert Faurisson şi Roger Garaudy, dintre francezi, şi pe Jürgen Graf dintre germani. Dar sunt mult mai numeroşi.

Al Doilea Război Mondial – precum şi Primul Război Mondial – a fost, la fel, o mare afacere pentru marii bancheri evrei, Rockeffeler, Rotschild şi alţii. Or, problema evreilor care au căzut victime în război din cauza unor legi rasiale nu putea să nu fie exploatată fructuos de către aceştia.

Este adevărat că, în acel război, au existat victime şi printre evrei. Dar tocmai aici se poate dovedi falsitatea integrală a propagandei holocau$tului.

Ideea principală a propagandei insidioase a holocau$tului e că este vorba de un „holocaust unic“: adică exclusiv evreii şi numai evreii ar fi avut de suferit şi ar fi avut pierderi de circa 6 milioane de persoane. „Germania lui Adolf Hitler, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania poartă pe conştiinţă moartea a 20 de milioane, dintre care o treime evrei. Întrucît pentru aceştia din urmă se plănuise o exterminare totală, nu ca pentru slavi, de exemplu, se foloseşte termenul exclusiv de Holocaust. Chiar dacă americanii au exterminat un continent întreg sau Uniunea Sovietică a lui Iosif Visarionovici Stalin şi Partidul Comunist au omorît incomparabil mai mulţi oameni, Holocaustul rămîne singular şi un privilegiu judaico-german“ (cf. http://www.viorel-roman.ro/articol_big.php?id=231&pg=1).

Ambele aspecte sunt eminamente false! Pentru că, pe de o parte, foarte multe popoare au avut pierderi mult mai mari – cum relevă şi Viorel Roman –, iar, pe de altă parte, numărul evreilor morţi atunci nu a fost nici pe departe de 6 milioane, cum pretinde propaganda sionistă – însuşită, mimetic şi obedient, de mulţi propagandişti prosionişti.

1.1.1. Extinderea geografică a extorcării

Un fapt peremptoriu care dezvăluie şmecheria jidănească este extinderea treptată a pretenţiilor la anumite ţări. În primul rând, a fost învinovăţită de „holocaust“ Germania, pentru că fusese învinsă în război. După ce propaganda a „prins“, a urmat Elveţia, fiindcă este o ţară mică, dar a fost acuzată că a ţinut la păstrare, în băncile ei, banii germanilor: acuză parţial întemeiată şi, oricum, neverosimilă, căci îi păstrase, în aceeaşi măsură, şi pe ai evreilor, precum şi pe ai altora din ţările beligerante, întrucât a fost şi a rămas o ţară neutră! A urmat şi Vaticanul, fiindcă înlesnise unor germani (care sunt, în genere, catolici, iar ca protestanţi sunt ex-catolici) să fugă în America de Sud. Apoi, au urmat celelalte ţări învinse în Al Doilea Război Mondial: Ungaria, Polonia (pentru că, deşi fusese ocupată de Germania hitleristă şi de Rusia lui Stalin, ar fi tăinuit suferinţele din lagărele de concentrare, deşi ea nu mai avea guvern, fusese desfiinţată ca stat, iar partea din ea rămasă Germaniei era guvernată de un guvernator german!) şi, mai recent şi mai bizar, România. Spun bizar deoarece, ca primă contradicţie, culturnicul Răzvan Theodorescu, cosemnatar al înjositoarei O.U.G. 31/2002, afirmase că „în România nu a fost holocaust, dar România a participat la holocaust“ (sic) – ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este o afirmaţie tipic jidănească (reamintesc cititorilor faptul semnificativ că Răzvan Theodorescu este şi preşedintele Asociaţiei de prietenie România-Israel!). Dar unul ca elie wiesel nu s-a mai obosit să comită asemenea fraze îmbârligate, în care-şi dau cu stângul în dreptul: el a zis, apodictic, „România a ucis, a ucis, a ucis“. Dar, paradoxal faţă de acuzele aduse acum, România a fost singura ţară care i-a protejat şi i-a salvat pe evrei în vremea războiului! Un alt paradox pe care trebuie să-l relev, fie şi în treacăt, este că România a luat toate măsurile ca jidanii din România să meargă în Palestina, dar la această migrare masivă se opuneau cu înverşunare S.U.A. şi Anglia, care comiteau bombardamente teroriste contra civililor şi a oraşelor culturale germane şi româneşti, precum Dresda şi Bucureşti. Iar acum – ca al patrulea paradox al situaţiei de faţă – Anglia este printre ţările care acuză cel mai vehement, alături de sionişti, România că ar fi comis holocaust contra evreilor! Mai mult, sioniştii au fost şi sunt cotaţi ca primii terorişti din istorie, iar terorismul lor a fost îndreptat, prioritar, chiar contra britanicilor şi chiar în timpul când România îi trimitea pe sionişti în Palestina! Drept mulţumire pentru terorismul evreilor contra britanicilor, acum – ca la cincilea paradox – Anglia îi mângâie pe creştet pe teroriştii sionişti!!!

În sfârşit, semnalez un al şaselea paradox, în descrierea lui Viorel Roman, care vrea să pară un fan al românilor, dar nu este: „În 1945, evreii din[tre] graniţele României fără Transilvania de Nord, Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul au fost mai numeroşi decît în 1940. Caz unic în Europa, care face Holocaustul românesc puţin credibil (s.n. – V.I.Z.). Sub ocupaţia sovietică, din nou evreii s-au pus cu arme şi bagaje în slujba dictaturii de dezvoltare, a modernizării româneşti, au fost poate chiar elementul [ei] determinant pînă la venirea lui Ceauşescu. Ei au contribuit la eliminarea influenţelor nefaste ale „oraşului parazitar“ interbelic, iar la Revoluţia din 1989, din nou în misiune moscovită şi vestică, au fost la cârma Frontului Salvării Naţionale şi au deschis larg graniţele capitalismului fără frontiere etc. Evreii Silviu Brucan, Petre Roman şi Teodor Brateş din FSN au participat direct la lichidarea soţilor Ceauşescu.

Această istorie îi împiedică pe români să se apropie cu încredere de Holocaust, sau să simtă o responsabilitate colectivă faţă de evrei, aşa cum este cazul la aşa-zişii aliaţii lor, mai mult de nevoie decît de voie, din cel de Al Doilea Război Mondial“ (cf. http://www.viorel-roman.ro/articol_big.php?id=231&pg=1).

Ca mod de fofilare şi, totodată, de încălcare a deontologiei de către Viorel Roman, este necesar să relev că, de teamă să nu păţească şi el ca istoricul britanic David Irving, arestat în Germania pentru că a negat holocaustul – dar nu în public, ci într-o conferinţă privată! –, Viorel Roman nu neagă expres holocaustul din România – poziţie la care îl obligă pretenţiile sale de „om de ştiinţă“ – de „consilier academic al Universităţii din Bremen, Germania“, cum îşi semnează articolele –, ci o dă pe ocolite, prin expresia „face Holocaustul românesc puţin credibil“ sau prin afirmaţia contorsionată şi ridicolă „îi împiedică pe români să se apropie cu încredere de Holocaust“ (!). Cu asemenea forme de exprimare „în doi peri“ nu se face nici ştiinţă şi, cu atât mai puţin, nu se reuşeşte eliminarea O.U.G. nr. 31/2002 şi dezincriminarea României! E drept că am putea lua afirmaţiile sale ca nişte breşe făcute în monolitica şi foarte agresiva propagandă holocaustică, dar breşele au fost făcute, de mult, de alţii. Acum se pune problema respingerii radicale a noului „cult“, holocaustic, băgat pe gât atât românilor, cât şi întregii omeniri.

(Continuare în episodul următor)

Sociolog Vasile Zărnescu