de Patrick Wood
Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 1, Numarul 1, 29 decembrie 2005 [vezi episodul anterior ]

Hazard Moral

Acesta este un termen tehnic legal cu un inteles exact, ce poate fi usor priceput. Hazard moral este un termen asociat riscului crescut de comportament imoral ce produce rezultate negative (“hazard”), deoarece acele persoane care au sporit acest potential risc inca de la inceput, fie nu sufera nici o consecinta, fie beneficiaza de pe urma lui.

In timp ce cazul FMI este plin de exemple specifice de hazard moral, insasi propria sa existenta este un hazard moral.
Eminentul economist Hans F. Sennholz (Colegiul Grove City) rezuma operatiunile FMI astfel:

De fapt FMI incurajeaza bancherii si investitorii sa isi asume imprudente riscuri oferindu-le fondurile platitorilor de taxe pentru ai scoate din situatii disperate. Incurajeaza guverne corupte sa se lanseze in politici ce genereaza cicluri economice, venindu-le in ajutor ori de cate ori isi ispravesc rezervele de dolari. [nota: Sennholz, IMF Bailouts Make Matters Worse]

Circuitul banilor este aproximativ urmatorul: Banca Mondiala si BIS creeaza piete de credit ispitind guvernele sa imprumute bani. Acestea (impreuna cu bancile private) sunt incurajate sa faca imprumuturi riscante deoarece stiu ca FMI sta gata sa le sara in ajutor celor ce nu isi pot plati datoriile – hazardul moral. In timp ce dobanda acumulata prin camata sporeste si in sfarsit ameninta intreaga stabilitate financiara a tarii afectate, FMI intervine printr-o operatiune de “salvare”. Imprumuturile restante sunt restructurate sau inlocuite cu noi imprumuturi FMI (furnizate de platitorii de taxe). Sume suplimentare de bani sunt astfel obtinute pentru a replati inapoi dobanda si a permite expansiunea continua a economiei. In cele din urma, tara disperata se gaseste afundata si mai adanc in datorie si este acum incalecata prin tot felul de restrictii si conditii suplimentare. Sub falsa lozinca a “reducerii saraciei”, cetatenii in mod invariabil ajung intr-o situatie mai rea decat cea initiala.

Conditionalitati

Acesta este de asemenea un termen tehnic cu un inteles specific: O conditionalitate este o conditie atasata unui imprumut sau unui ajutor banesc oferit de FMI sau de Banca Mondiala. Conditionalitatile sunt tipic nefinanciare ca substanta, cum ar fi cererea adresata unei tari de a privatiza sau dereglementa un serviciu public cheie.

Conditionalitatile sunt deosebit de semnificative in interiorul asa numitelor Programe de Ajustare Structurala (PAS) create de FMI. Natiunilor li se cere sa implementeze si sa promita ca vor implementa conditionalitatile atasate, inainte de aprobarea unui imprumut.

Efectul conditionalitatilor este observabil. Think-tank-ul globalist Foreign Policy in Focus [Politica externa sub Reflector] a publicat analiza Salvarile FMI si Debitele Financiare Globale, scrisa de Dr. David Felix in 1998. Introducerea raportului prezinta urmatorele puncte importante:

• FMI a fost transformat intr-un instrument al capitalului strain de spionat pietele lumii a treia si de colectare a datoriilor externe.

• Aceasta transformare violeaza carta FMI in spirit si in substanta, si a crescut costurile tarilor ce apeleaza la ajutorul financiar FMI.

• Criza operationala a FMI izvoraste din crescanda opozitie a datornicilor fata de politicile acestuia, costurile fiscale rampante, si permanentele dovezi de esec al masurilor FMI. [nota: Felix, IMF Bailouts and Global Financial Flows, Vol. 3, No. 3, April 1998]

Publicul nu a apucat inca sa vada un asemenea “criticism intern” al FMI. Daca un outsider ar face astfel de afirmatii, ar fi repede ostracizat ca facand parte din aripa radicala.

Deci conditionalitatile sunt instrumente de impunere a unor piete deschise in tarile lumii a treia si de colectare a datoriilor restante ale publicului si organizatiilor private. Rezultatul acumulat al conditionalitatilor este crescanda opozitie fata de aceste cereri, ajungand pana la ura in multe tari. Chiar acele tari care isi pot permite mai putin, sunt incalecate prin costuri rampante, datorii aditionale si suveranitate nationala redusa.

Probabil cel mai autorizat raport pe marginea acestui subiect a fost produs in anul 2002 de catre Axel Dreher de la Hamburg Institute of International Economics, intitulat Dezvoltarea si implementarea Conditionalitatii de tip FMI si Banca Mondiala.

Dreher observa ca in momentul fondarii FMI, conditionalitatile nu fusesera luate in consideratie, dar au fost gradat adaugate in numar din ce in ce mai mare odata cu trecerea anilor, in principal de catre interesele bancare ale Statelor Unite [nota: Dreher, The Development and Implementation of IMF and World Bank Conditionality, Hamburg Institute of International Economics].

Conditionalitatile sunt arbitrare, nereglementate, si impuse in grade variate diverselor tari, in functie de capriciile negociatorilor. Puterea de decizie a tarilor recipient este nesemnificativa, daca nu lipseste cu desavarsire.

August Review a mentionat de cateva ori ca anul 1973, odata cu crearea Comisiei Trilaterale, a fost unul esential pentru galopul globalizarii. Nu trebuie sa surprinda ca aceste conditionalitati au devenit o practica standard in 1974 odata cu introducerea Facilitatii Fondului Extins (FFE) [nota: ibid, p. 9]. FFE a creat linii de credit, sau “felii de credit”, ce pot fi extinse in functie de necesitati de catre tara aflata la ananghie, creand astfel hazarde morale aditionale.

Dreher semnaleaza de asemenea stransa coordonare cu Banca Mondiala:

Reformele programelor FMI au fost in principal proiectate de catre economistii Bancii Mondiale. Conditionalitatea Fondului deseori sustinea masurile continute in operatiunile publice de reforma avizate de catre Banca. Selectia initiativelor/intreprinderilor publice care se cereau reformate, cat si modalitatile si orarul de implementare era dezvoltat de asemenea de catre Banca [nota: ibid, p. 17].

Deci, vedem ca FMI nu actioneaza de unul singur in aplicarea conditionalitatilor si in unele cazuri, este directionat de catre Banca Mondiala.

Cercetarea meticuloasa a lui Dreher a produs o alta statistica interesanta: Cea mai frecventa conditie inclusa este privatizarea bancilor – apare in 35% din programele analizate! [nota: ibid, p. 18] Bancherii internationali dintotdeauna au manifestat numai dispret pentru operatiunile bancare conduse de guvern si nu de o proprietate privata sau corporatista. Astfel, au folosit FMI si Banca Mondiala sa forteze privatizarea a ceea ce ramane in mainile guvernului in tarile lumii a treia.

Si ca si cum toate acestea nu sunt suficient de neplacute, Dreher ne informeaza ca exista conexiuni intre conditionalitatile impuse si diverse banci private care lucreaza concertat cu FMI si Banca Mondiala:

Din moment ce creditorii privati erau dornici sa imprumute in continuare numai daca programele FMI erau implementate, mecanismul de control al Fondului a fost imbunatatit… odata ce, pentru iesirea din situatii de criza, este cateodata nevoie de mult mai multi bani decat pot furniza Institutiile Financiare Internationale, FMI si Banca Mondiala depind de acesti creditori privati care pot astfel sa insiste pentru obtinerea unor conditii ce actioneaza in interesul lor [nota: ibid, p. 21].

Deoarece FMI, Banca Mondiala si alte banci internationale forteaza guverne sa isi conduca tarile altfel decat ele isi doresc, si pentru ca Statele Unite sunt percepute drept principala forta din spatele acestor organizatii, nu este de mirare ca lumea a treia acumuleaza o ura atat de intensa fata de S.U.A. si fata de globalizarea pe care o exporta cu orice ocazie. Procesul de globalizare este de cele mai multe ori anti-democratic si complet ineficient in realizarea maretelor sale obiective declarate de reducere a saraciei.

Ar trebui sa fie evident pana acum ca principalul promotor al globalizarii, fara de care aceasta nu ar fi posibila, este puterea banilor. Banii imprumutati il transforma pe dator intr-un sclav, ajungand astfel la mila creditorului. Cand Presedintele Bill Clinton si-a recunoscut in sfarsit greselile din timpul relatiei cu Monica Lewinski, a declarat ca a facut-o pentru cel mai rau dintre motive: “Deoarece am putut”. De ce oare aceste organizatii financiare profita de pe urma celor pe care ii pun permanent in primejdie? Deoarece pot sa o faca.

FMI salveaza Brazilia

Criza unitatii monetare a Braziliei, din anul 1998, a fost cauzata de incapacitatea tarii de a-si plati dobanda excesiva acumulata pentru imprumuturile pe o perioada prelungita. Imprumuturile au fost extinse de catre banci precum Citigroup, J.P. Morgan Chase si FleetBoston, si acestea se aflau in situatia de a pierde o suma uriasa de bani.

FMI, alaturi de Banca Mondiala si Statele Unite, au scos Brazilia din criza financiara cu un pachet de 41,5 miliarde de dolari ce a salvat aceasta tara, unitatea ei monetara si, nu intamplator anumite banci private.

Congresman-ul Bernard Sanders (independent din Vermont), membru al Subcomitetului pentru Politica Monetara Internationala si Schimb, a atras atentia asupra acestei operatiuni de spalare a banilor. Intreaga relatare in presa a pozitiei acestuia in Congress, merita citita:

Salvarea Braziliei de catre FMI este profit pentru Banci, Dezastru pentru platitorii de taxe ai Statelor Unite, spune Sanders

Sanders a continuat, “Politicile FMI in ultimii douazeci de ani, ce promoveaza un dezlantuit schimb liber, privatizarea industriei, neuniformizarea si reducerea investitiilor guvernamentale in sanatate, educatie si pensii a fost un esec complet pentru familiile cu venit mic si mijlociu in tarile in curs de dezvoltare si in Statele Unite. In mod clar, aceste politici au ajutat doar corporatiile aflate in permanenta lor cautare a celei mai ieftine maini de lucru si a celor mai slabe reglementari de protectie a mediului. Congresul trebuie sa lucreze la o noua politica globala ce protejeaza muncitorii, creste standardul de viata si imbunatateste mediul inconjurator.”

[nota tr: Cauzele si solutiile crizei mondiale oferite de Bernard Sanders in ultimele paragrafe trebuiesc nuantate. Congresului SUA ii revin alte sarcini, nu trebuie sa lucreze la “o noua politica globala ce protejeaza muncitorii, creste standardul de viata si imbunatateste mediul inconjurator”…]

FMI salveaza Asia

Criza unitatii de schimb asiatice a atins apogeul in 1998, si FMI a intervenit pentru o salvare masiva. Printre criticii galagiosi ai FMI la acea vreme s-a numarat George P. Schultz (membru al Comisiei Trilaterale), William E. Simon (Secretar al Trezoreriei sub presedintii Nixon si Ford) si Walter B. Wriston (fost chairman al Citigroup/Citibank si membru al Council on Foreign Relations). Impreuna au scris Aboliti FMI? pentru Institutia Hoover, unde Schultz este de asemenea un asociat distins. Articolul declara:

Salvarea Asiei cu un pachet de 118 miliarde de dolari, care in curand ar putea spori pana la 160 de miliarde, este de departe cea mai mare actiune de acest fel intreprinsa vreodata de FMI. Un distant loc doi il ocupa aceea a Mexicului din 1995, unde au fost necesare 30 de miliarde de dolari in imprumuturi, bani veniti in mare parte de la FMI si de la Trezoreria Statelor Unite. Aparatorii FMI deseori sustin ca salvarea Mexicului a fost un succes deoarece guvernul mexican a replatit aceste imprumuturi la timp. Dar poporul mexican a suferit un declin masiv al standardului de viata, ca rezultat al acestei crize. Asa cum se intampla de obicei atunci cand FMI intervine, guvernele si creditorii au fost salvati, nu si poporul. [nota: subliniere adaugata] [nota: Shultz, et. al, Who Needs the IMF?, Hoover Institution Public Policy Inquiry on the IMF]

Atacul lor sever continua pe parcursul intregului articol, si concluzioneaza

FMI este ineficient, inutil si invechit. Nu avem nevoie de alt FMI, asa cum domnul (George) Soros recomanda. Odata criza asiatica incheiata, ar trebui sa-l abolim pe cel pe care il avem. [nota: Shultz, et. al, Who Needs the IMF?, Hoover Institution Public Policy Inquiry on the IMF]

Este interesant ca acesti membri ai nucleului elitei globale arunca cu pietre in propria lor institutie. Dureros este ca ei se disociaza total de propria lor vina pentru folosirea acesteia in scopul propagarii globalizarii laolalta cu toate efectele sale bolnave. Faptul ca descriu succint paguba produsa de FMI ii scuteste clar de scuza lor tipica de “ignoranta”. Pregatesc oare terenul pentru desfiintarea FMI-ului si crearea unei alte, mult mai puternice institutii? Timpul va raspunde la aceasta intrebare.

Argentina: Studiu al Privatizarii

In 2001, FMI a oferit un pachet de scoatere din criza Argentinei, in valoare de 8 miliarde de dolari. Principalii beneficiari erau megabancile europene, care detineau aproximativ 75% din datoria externa a tarii. Circuitul banilor a fost urmatorul: FMI ofera 8 miliarde de dolari Argentinei (dintre care 1,6 miliarde erau taxe colectate de la americani truditori); Argentina cumpara obligatiuni pe termen scurt (un an sau mai putin) ale Trezoreriei Statelor Unite (U.S. primeste inapoi dolari dupa ce acestea au fost “monetizate”); Argentina trimite Obligatiunile Trezoreriei catre bancile creditoare care sunt mai mult decat fericite sa scoata la pensie obligatiunile argentiniene lipsite de valoare.

Cu mai putin de un deceniu in urma, FMI si Banca Mondiala au sustinut Argentina in cel mai mare proiect de privatizare a apei din lume. In 1993, Aquas Argentinas era formata intre autoritatea apei in Argentina, un consortiu ce includea grupul Suez din Franta (cea mai mare companie a apei din lume) si Aquas de Barcelona din Spania. Noua companie a acoperit o regiune populata, cu peste 10 milioane de locuitori.

Acum, dupa 10 ani de costuri mai mari, calitate scazuta a apei si a tratamentului canalizarii, si neglijate imbunatatiri ale infrastructurii, consortiul rupe contractul sau de 30 de ani si se retrage. Resentimentele intre Aquas si oficialii guvernului se adancesc datorita promisiunilor incalcate si repercusiunilor politice.

Bilantul Aqua Argentina este inregistrat in editia online a The Guardian, din 21 Noiembrie 2005:

Mai mult de un milion de rezidenti din provincia rurala argentiniana Santa Fe asteapta cu nerabdare sa vada daca apa va mai fi prezenta la robinete sau in toaletele lor in urmatoarele saptamani.

Gigantul francez a pus mana pe cele doua contracte la mijocul anilor ‘90, atunci cand Argentina trecea printr-o masiva reforma a sectorului public, intreprinsa in principal la cererea Bancii Mondiale si a altor agentii de imprumuturi.

[nota: The trickle-away effect, The Guardian, November 21, 2005]

Aquas Argentina a strans profit atat cat a putut, si apoi pur si simplu a spalat putina. Si, de ce nu? Profitul s-a subtiat si nu este tara lor!

Statistici globale arata ca in jur de 460 de milioane de oameni in lume depind acum de corporatii private de gestionare a apei, precum Aquas Argentina, comparat cu numai 51 de milioane in 1990. FMI (si Banca Mondiala) au impins surplusul de 400 de milioane de oameni in contracte private cu mega-corporatii din Europa si Statele Unite. Acum ca spuma a fost luata de pe lapte, aceste companii se scuza si parasesc petrecerea – lasand in urma clienti maniosi si guverne incapabile ce abia se tarasc, inca incalecate prin milioanele de dolari datorie obtinute (la cererea lor) pentru a porni privatizarea.

[nota: In Februarie 2003, CBC News Canada a produs un raport detaliat Water for Profit: how multinationals are taking control of a public resource [Apa pentru Profit: cum companiile multinationale preiau controlul resurselor publice] ce a fost prezentat pe o perioada de 5 zile.]

Concluzie

Acest raport nu incearca sa fie o analiza exhaustiva a FMI. Exista multe fatete, exemple si studii ce ar putea fi explorate. De fapt, multe carti de analiza au fost deja scrise despre FMI. Obiectivul acestui raport a fost sa arate in general cum FMI se integreaza in globalizare, ca membru de baza al triadei puterilor monetare: FMI, BIS si Banca Mondiala.

In ciuda propunerilor de dizolvare a FMI venite chiar din partea stabilimentului, acesta continua sa opereze nestingherit si fara a fi tras la raspundere. Fenomenul aminteste de BIS care isi continua activitatea chiar si dupa ce lichidarea i-a fost mandatata la sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial.

Pentru scopul acestui raport, este suficient sa concluzionam ca:

• dintre cei doi fondatori ai FMI, unul a fost un tradator al Statelor Unite si celalalt un cetatean britanic dedicat total globalismului
• FMI, in coordonare cu BIS, controleaza strans unitatile monetare si ratele de schimb externe in economia globala
• FMI este un canal prin care banii platitorilor de taxe sunt trimisi pentru a salva banci private ce fac imprumuturi chestionabile unor tari deja impovarate de datorii prea mari
• FMI foloseste conditionalitatile drept o parghie, pentru a forta privatizarea industriilor cheie, cum ar fi operatiunile bancare, apa, canalizari si alte utilitati
• conditionalitatile sunt adeseori structurate cu ajutorul bancilor private care fac imprumuturi alaturi de FMI
• politicile de privatizare realizeaza exact opusul a ceea ce a fost promis
• elita globala nu este nici ignoranta si nici nu se caieste de mizeria pe care FMI a cauzat-o atator natiuni in lumea a treia
• cand atmosfera publica devine prea incinsa, elita globala pur si simplu se alatura criticilor (eludand intreaga vina) in timp ce tacit creaza noi initiative ce permit afacerii sa continue nestingherita – adica, afacerii lor!

Va urma: Operatiuni Bancare Globale: Banca Mondiala