de Patrick Wood
Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 6, Numarul 2, 1 Februarie 2006 [vezi episodul anterior ]

Introducere

Dupa cum Banca Mondiala marturiseste, ea este,

“o sursa vitala de asistenta financiara si tehnica pentru tarile in curs de dezvoltare din intreaga lume. Nu suntem o banca in intelesul obisnuit al cuvantului. Suntem formati din doua institutii unice de dezvoltare aflate in proprietatea a 184 de tari membre – Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si Asociatia de Dezvoltare Internationala (ADI). Fiecare institutie joaca un rol diferit dar sustinator in misiunea noastra de reducere a saraciei globale si imbunatatire a standardelor de viata. BIRD se concentreaza asupra tarilor cu venit mediu si a celor sarace dar demne sa fie creditate, in timp ce ADI se concentreaza asupra celor mai sarace tari din lume. Impreuna oferim imprumuturi cu dobanzi reduse, credit fara dobanda si ajutoare tarilor in curs de dezvoltare, pentru educatie, ingrijire medicala, infrastructura, comunicatii si multe altele.” [nota: World Bank web site, About Page]

Cuvinte sforaitoare ca “misiunea noastra de reducere a saraciei globale si imbunatatire a standardelor de viata” lasa impresia cititorului ca Banca Mondiala este un soi de organizatie binevoitoare de ajutor social. Cum se face ca Banca Mondiala se alatura Fondului Monetar International si World Trade Organization in tagma celor pe care oamenii de oriunde indragesc sa le urasca?

In realitate Banca Mondiala depune eforturi, alaturi de Fondul Monetar International si the Bank for International Settlements (BIS), sa integreze fortat tarile marunte ale lumii in propria ei varianta de democratie capitalista.

Inceputurile Bancii Mondiale

O sora a FMI, Banca Mondiala s-a nascut la Conferinta pentru probleme Monetare si Financiare a Natiunilor Unite de la Bretton Woods, New Hampshire, din iulie 1944. Numele originar dat Bancii Mondiale era Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si reflecta misiunea sa initiala: sa reconstruiasca Europa dupa devastarea rezultata in urma Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Numele de “Banca Mondiala” a fost adoptat abia in 1975.

Atat BIRD cat si FMI au fost create ca agentii specializate independente fata de Natiunile Unite, si astfel raman pana astazi.
Cuvantul “Dezvoltare” in BIRD era nesemnificativ pe atunci deoarece aproape intreaga emisfera sudica se afla inca sub dominatie coloniala, fiecare stapan colonial fiind responsabil pentru activitatile comerciale in tara sa.

Se argumenteaza de catre unii ca a existat o dorinta initiala a elitelor bancare de a pune punct colonialismului prin restructurarea modelelor de investitie si comert in tarile colonizate. Acest raport nu va trata aceasta problema, dar trebuie observat ca exact asta s-a intamplat, in multe cazuri cu ajutorul operatiunilor Bancii Mondiale si FMI.

In calitate de banca a “reconstructiei” insa, Banca Modiala era impotenta. A imprumutat in cele din urma doar 497 de milioane de dolari pentru proiecte de reconstructie. Planul Marshall, prin contrast, a devenit adevaratul motor al reconstructiei Europei imprumutand peste 41 de miliarde de dolari pana in 1953.

Principalii arhitecti ai Bancii Mondiale au fost Harry Dexter White si John Maynard Keynes, concluzia in cazul ambilor fiind trasa in numarul Operatiuni Bancare Globale: Fondul Monetar International (vezi articolul pentru o analiza completa):

“Astfel se prezinta fibra morala si scrisorile de acreditare ale creatorilor FMI: unul a fost un ideolog economist englez cu marcante inclinatii globale [nota tr: Si membru al Societatii Fabiane, vezi Edward Griffin, “Creature from Jekyll Island”], iar celalalt un oficial guvernamental corupt, de rang inalt, al Statelor Unite, fost spion sovietic.” [nota: The August Review, Global Banking: The International Monetary Fund]

Structura Bancii Mondiale

Astazi, Banca Mondiala este formata din doua unitati principale: deja mentionata BIRD si Asociatia de Dezvoltare Internationala (ADI), care a fost creata in 1960.

BIRD imprumuta numai guvernelor demne sa fie creditate; cu alte cuvinte, se asteapta ca aceste sume sa fie platite inapoi. ADI, prin contrast, imprumuta numai guvernelor nedemne sa fie creditate si de obicei acestea sunt cele mai sarace natiuni. La un loc, ele reprezinta doua lovituri combinate aplicate oricarui guvern pe care reusesc sa-l convinga sa imprumute. Statele Unite contribuie actualmente cam 1 miliard de dolari pe an catre ADI, din fondurile platitorilor de taxe.

Trei alte institutii afiliate se alatura lor, pentru a fi numite colectiv Grupul Bancii Mondiale:

• Corporatia Internationala de Finante (CIF) – fondata in 1956, imprumuta direct sectorului privat in tarile in curs de dezvoltare.
• Agentia Multilaterala de Investitie Garantata (AMIG) – fondata in 1988, ofera garantii investitorilor tarilor in curs de dezvoltare, impotriva pierderilor cauzate de riscuri necomerciale.
• Centrul International de Solutionare a Disputelor de Investitie (CISDI) – fondat in 1966, ofera facilitati internationale de reconciliere si arbitraj al disputelor de investitie.

Cartierul general al Bancii Mondiale este Washigton, DC. Are aproximativ 7000 de angajati in complexul din Washington, si alti 3000 in 109 birouri imprastiate pe teritoriile tarilor membre.

BIRD isi sponsorizeaza operatiunile vanzand obligatiuni AAA [nota tr: Metoda de evaluare a calitatii creditului unei companii. AAA desemneaza cea mai buna calitate a creditului. Indica riscul existent ca datornicul (compania evaluata) sa nu-si plateasca obligatiunile la timp. Evaluarea este asociata obligatiunilor emise de compania respectiva. Un nivel de evaluare ridicat (exemplu AAA) presupune costuri reduse in obtinerea unor noi imprumuturi, pentru compania evaluata.] si alte instrumente de datorie catre alte banci, fonduri de pensii, companii si corporatii de asigurari din intreaga lume. Prin contrast, ADI este sponsorizata din contributiile tarilor membre (banii stransi din impozite). Nivelele anuale de imprumut sunt aproximativ egale pentru BIRD si ADI. In timp ce CIF isi genereaza propriul capital in pietele deschise, AMIG si CISDI isi primesc majoritatea fondurilor de la Banca Mondiala, in majoritate bani proveniti din taxe.

Proprietatea asupra Bancii Mondiale consista in actiuni cu drept de vot detinute de tarile membre in functie de marimea si contributiile lor. Actualmente Statele Unite sunt cel mai mare actionar, avand 16,4% din numarul total de voturi. Urmatorii actionari majoritari sunt Japonia (7,9%) si Germania (4,5%). Deoarece deciziile importante necesita un vot super-majoritar de 85%, Statele Unite se pot opune eficient prin veto oricarei schimbari (100% - 16,4% = 83,6%).

Hegemonia Americana

Trebuie amintit ca Natiunile Unite isi au sediul in Statele Unite ale Americii, pe un teren donat initial de catre David Rockefeller. Conferinta de la Bretton Woods a avut loc in New Hampshire. Fiecare presedinte al Bancii Mondiale a fost ales din America. Nu este de mirare ca restul lumii considera Banca Mondiala o operatiune americana.

A existat o regula nescrisa dar respectata ca o traditie, conform careia presedintele Bancii Mondiale va fi mereu un american, in timp ce presedintele FMI va fi european. (O recenta exceptie este presedintele actual al FMI, care este canadian.)

Este instructiv sa ii trecem in revista pe fostii presedinti ai Bancii Mondiale, deoarece demonstreaza ce cabala elitista controleaza de fapt operatiunile institutiei. In plus, acest exercitiu va sublinia cine sunt adevaratii beneficiari ai hegemoniei Bancii Mondiale.

Realizarile si biografia completa a acestor indivizi depaseste cu mult spatiul disponibil acestui raport, deci numai cateva aspecte sunt mentionate.

1. Eugene Meyer. Din Iunie pana in Decembrie, 1946. A facut parte din Board-ul Guvernatorilor Rezervei Federale intre 1930-1933; proprietar al Washington Post; membru al Council on Foreign Relations (CFR); agent al Lazard Freres, Brown Brothers Hariman; numit director al Corporatiei de Finantare a Razboiului pe perioada Primului Razboi Mondial, de catre Woodrow Wilson.

2. John J. McCloy. Din Martie 1947 pana in Aprilie 1949. Membru si chair in CFR; chairman al Ford Foundation; chairman al Chase Manhattan Bank; avocat a carui firma reprezenta si consilia Chase Manhattan Bank.

3. Eugene Black. Din Iulie 1949 pana in Decembrie 1962. Chairman al Board-ului Directorilor Sistemului Federal de Rezerve (1933-1934); vice-presedinte senior al Chase Manhattan Bank; membru al CFR; membru al grupului Bilderberg; a creat Corporatia Internationala de Finante si Asociatia de Dezvoltare Internationala la Banca Mondiala.

4. George Woods. Din Ianuarie 1963 pana in Martie 1968. Vice-presedinte al Harris, Forbes & Co.; vice-presedinte al Chase Bank; vice-presedinte si membru al Board-ului First Boston Corp. (una din cele mai mari firme de investitii bancare din U.S.).

5. Robert Strange McNamara. Din Aprilie 1968 pana in Iunie 1981. Presedinte si director al Ford Motor Company; Secretar al Apararii in administratiile Kennedy si Johnson; membru al Comisiei Trilaterale, CFR si Bilderberg; consilier trustee onorific al Institutului Aspen. A negociat personal intrarea Chinei in Banca Mondiala.

6. A.W. Clausen. Din Iulie 1981 pana in Iunie 1986. Presedinte, CEO si chairman al Bank of America; membru al Comisiei Trilaterale; membru la Comitetului Bretton Woods.

7. Barber B. Conable. Din Iulie 1986 pana in August 1991. Membru al Casei Reprezentantilor a U.S. din 1965 pana in 1985; membru al Comisiei Trilaterale si CFR; atasat senior al American Enterprise Institute; membru al Board-ului New York Stock Exchange; membru al Comisiei de Guvernare Globala.

8. Lewis T. Preston. Din Septembrie 1991 pana in in Mai 1995. Presedinte, CEO si chairman al J.P. Morgan & Co., si chairman al comitetului executiv; vice-presedinte al Morgan Guaranty Trust Co.; membru si trezorerier al CFR; director al General Electric.

9. James D. Wolfensohn. Din Iunie 1995 pana in 2005. Partener executiv si director al departamentului de investitie bancara al Salomon Brothers (New York); chairman adjunct executiv si managing director al Schroders Ltd. (Londra); director al Rockefeller Foundation; membru al Board-ului Universitatii Rockefeller; trustee onorific al Brookings Institution; Director al Population Council (fondat de John D. Rockefeller); membru al CFR.

10. Paul Wolfowitz. Din 2005 pana in prezent. Deputat Secretar al Apararii (2001-2005); membru al Comisiei Trilaterale, CFR si Bilderberg; director al echipei neoconservatoare “Project for the New American Century” (PNAC); membru al grupului elitist “Vulcans” care l-a consiliat pe George W. Bush in materie de politica externa in timpul alegerilor din 2000 (alti membri neoconservatori sunt Condoleezza Rice, Colin Powell si Richard Perle); membru si vorbitor frecvent al Social Democrats USA (succesorul Partidului Socialist al Americii).

Un important model se contureaza aici. Acesti indivizi acopera o perioada de 50 de ani, intre 1946 si 2006. Primii jucatori au decedat demult. Nu exista nici o conexiune sociala intre presedintii initiali si cei ulteriori. Totusi, sapte din cei zece sunt membri ai Council on Foreign Relations (CFR); patru sunt membri ai Comisiei Trilaterale, sapte au afiliatii cu banci globale majore (Chase Manhattan, J.P. Morgan, Bank of America, First Boston, Brown Brothers Harriman, Salomon Brothers, Federal Rezerve), si patru au fost direct conectati cu interesele Rockefeller.

O analiza detaliata nu este necesara pentru a observa tiparul iesind in evidenta: bancheri globali (aceeasi veche gasca) si imputernicitii lor asociati, au dominat complet Banca Mondiala de-a lungul intregii sale istorii. Colectiv si individual ei au operat mereu consistent, conform telurilor dictate de propriul, egoistul lor castig financiar. De ce s-ar astepta cineva ca macar unul singur dintre ei sa actioneze indrumat de caracter (spre exemplui sa fie ingrijorat de saracia lumii) odata aflat la carma Bancii Mondiale?

Scopuri de convenienta

Oricare ar fi fost scopurile Bancii Mondiale si FMI, cele afisate public s-au schimbat atunci cand a fost necesar sau convenienta a cerut-o.

In 1944, reconstructia tarilor devastate de Al Doilea Razboi Mondial era chestiunea principala pe ordinea de zi.

Atunci cand Banca si-a demonstrat impotenta imprumutand doar o nesemnificativa suma, de mai putin de 500 de milioane de dolari, ea si-a schimbat imaginea publica pozitionandu-se drept un organism de verificare si balansare a expansiunii comunismului: fara ca Banca Mondiala sa se angajeze in tarile mai marunte ale lumii, care sunt neputincioase in fata influentei comunismului, acesta s-ar putea raspandi si in cele din urma ameninta sa sfarseasca razboiul rece printr-un teribil Holocaust nuclear.

Sustinerea publica si legislativa s-a diminuat intr-un tarziu iar Banca se afla iarasi sub scrutinul unui serios criticism, atunci cand Robert Strange McNamara a fost numit presedinte.

Reducerea Saraciei: Calul Troian

Asa cum a fost observat mai sus, McNamara a fost presedinte al Bancii Mondiale intre 1968 si 1981. A fost de asemenea unul dintre membrii originari ai Comisiei Trilaterale, fondata in 1973 de Rockefeller si Brzezinski, si a fost considerat de catre multi ca fiind un personaj cheie al elitei globale in vremea sa.

McNamara a fost cel care a directionat atentia Bancii Mondiale asupra saraciei si a reducerii acesteia. Slagarul a ramas acelasi pana in prezent. A fost o manevra sclipitoare. Cine ar recunoste vreodata ca este impotriva saraciilor si ca sustine saracia? Orice atac asupra Bancii va fi vazut ca un atac asupra luptei impotriva saraciei. Din 1968 incoace, strigatul de lupta al Bancii a fost “elimina saracia”.

Acest mesaj poate fi vazut cu claritate pe pagina About Us, a website-ului Bancii Mondiale, unde aceste cuvinte sunt clar expuse:

“Fiecare institutie (BIRD si ADI) joaca un rol diferit dar sustinator in misiunea noastra de reducere a saraciei globale si imbunatatire a standardelor de viata.” [subliniere adaugata]

Cu toate acestea insa, Articolul I din Articles of Agreement ale BIRD, amendate pe data de 16 Februarie 1989, declara ca Telurile oficiale ale Bancii sunt urmatoarele:

(i) Sa asiste reconstruirea si dezvoltarea teritoriilor membrilor prin facilitarea investitiei de capital in scopuri productive, incluzand restaurarea economiilor distruse si dislocate de razboi, reajustarea facilitatilor productive la nevoile perioadei de pace si incurajarea dezvoltarii facilitatilor productive si resurselor in tarile mai putin dezvoltate.

(ii) Sa promoveze investitia privata de peste hotare prin metode de garantare sau participari in imprumuturi si altfel de investitii facute de investitori privati; si atunci cand capitalul privat nu este disponibil in termeni rezonabili, sa suplimenteze investitia privata furnizand, in conditii corespunzatoare si in scopuri productive, finante din propriul sau capital, din fonduri colectate sau din alte resurse.

(iii) Sa promoveze cresterea cumpanita pe termen lung a comertului international si mentinerea echilibrului in balanta platilor incurajand investitia internationala de dezvoltare a resurselor productive ale membrilor, asistand astfel cresterea productivitatii, a standardului de viata si a conditiilor de munca in teritoriile lor.

(iv) Sa aranjeze imprumuturile facute sau garantate, in relatie cu imprumuturile internationale facute prin alte metode, astfel incat proiectele mai folositoare si mai urgente, mari si mici laolalta, sa fie tratate cu prioritate.

(v) Sa isi conduca operatiunile cu o atentie deosebita, datorata efectului investitiei internationale asupra conditiilor de afaceri in teritoriile membrilor si, in anii postbelici imediati [nota tr: Se refera la orice perioada postbelica], sa asiste pentru obtinerea unei tranzitii netede de la economia de razboi la cea a vremurilor de pace.

Banca va fi ghidata in toate deciziile sale de telurile specificate mai sus. [nota: World Bank web site, IBRD Articles of Agreement: Article I]

Observati va rog, cuvantul “saracie” nu apare nici macar o singura data. Motivul este clar: oricare ar fi “misculatiile de zi cu zi” ale Bancii, acestea nu au nici o legatura cu saracia sau reducerea ei. Din contra, Banca este o afacere cu obiectivul de a imprumuta bani stimuland cererea venita din partea tarilor in curs de dezvoltare, concentrandu-se pe cresterea comertului international. Principalii beneficiari ai schimbului international sunt corporatiile globale, iar saracii in final ajung mult mai saraci decat erau.

Aceasta ipocrizie a fost subliniata chiar si de laureatul premiului Nobel, fost economist de varf al Bancii Mondiale, Joseph Stiglitz, in anul 2002:

In ceea ce priveste aceste ‘tari client’, a fost o sarada in care politicieni au pretins ca fac ceva pentru redresarea situatiei (saraciei) in timp ce interesele financiare s-au straduit din rasputeri sa pastreze status-quo-ul. [nota: Stiglitz, Globalization and its Discontents (Norton, 2002), p. 234]

(va urma)