Vasile I. Zărnescu

UNGARIA ESTE un stat care, deşi are o uriaşă datorie externă – cea mai mare dintre statele europene foste socialiste –, alocă pentru propaganda externă circa un miliard de dolari anual. Cea mai mare parte din această sumă este destinată activităţilor antiromâneşti. Unele dintre acestea rezidă în cumpărarea de spaţiu publicitar în revistele occidentale străine, în care se postează materiale prin care, într-o exprimare de o violenţă extremă, se falsifică istoria într-un mod incredibil, mizându-se, probabil, pe ignoranţa funciară a cititorilor occidentali în domeniul Istoriei Universale. Un astfel de exemplu este articolul, nesemnat (fapt simptomatic pentru „curajul“ lor!), Ungurii, victimele românizării, tipărit, în mod semnificativ, la rubrica „Genocid“, în suplimentul intitulat, şi el, tendenţios, „Feţele crimei“, din publicaţia portugheză Diario de Noticias, nr. 26, 7 martie 1999, pag. 308-309. Îl redăm integral, într-o traducere absolut fidelă.

„Ungurii, victimele românizării

Timp de mai bine de un mileniu, ungurii au constituit populaţia majoritară din Transilvania, actuala provincie românească, unde a trăit vestitul conte Dracula. La sfârşitul primului război mondial, după trecerea acestei regiuni (care, înainte, făcea parte din Imperiul Austro-Ungar) la România, ca pradă de război, calmul de aici a luat sfârşit. În doi ani, toate localităţile au fost rebotezate cu nume româneşti, cele mai bune pământuri au fost luate de la stăpânii lor, 600.000 de unguri au fost siliţi să părăsească ţara, toţi maghiarii care deţineau funcţii în administraţia publică au fost demişi, folosirea limbii maghiare a început să fie pedepsită prin lege, publicaţiile au fost interzise şi cărţile au dispărut, iar, în final, sistemul de învăţământ a fost dezintegrat. În anii ’40, în timpul celui de-al doilea război mondial, violenţa a fost ceva constant. Între anii 1940 şi 1945, au fost ucişi aproximativ 200.000 de maghiari din Transilvania.

Recrudescenţa persecuţiei îndreptate împotriva celor peste două milioane şi jumătate de suflete a revenit când s-a instalat la putere Nicolae Ceauşescu. Contravenind prevederilor Constituţiei României – care garanta coabitarea paşnică dintre toate naţionalităţile – şi folosindu-se de «pavăza socialistă», noul dictator a făcut o cauză comună puternică şi personală din principiul «o naţiune, un popor».

Occidentul a tăcut în faţa noilor autorităţi, întrucât Ceauşescu dădea impresia că era «oaia rătăcită» a Blocului Socialist. Deoarece a adoptat diferite poziţii opuse Moscovei, nici Estul nu a dorit să ofenseze o personalitate atât de importantă.

Intimidarea constantă, de multe ori asociată cu închisoarea, deportarea şi tortura, a devenit modalitatea de a-i convinge pe minoritari să devină «români». Cel care apăra drepturile celor care nu erau români urma să aibă aceeaşi soartă.

Cu toate că erau reprezentanţi în Marea Adunare Naţională (cu aproximativ 5 la sută din locuri) şi cu toate că erau o naţionalitate numeroasă, ungurii nu au constituit niciodată un obstacol în campania de creare a unei naţiuni.

Karoly Kiraly, membru al minorităţii maghiare, care dispunea de o poziţie importantă în cadrul Partidului Comunist Român, a fost unul dintre puţinii care au protestat în public. În 1977, când a declarat că maghiarii erau pe cale de a fi asimilaţi forţat şi că erau discriminaţi în toate sectoarele de activitate, cu toate că se bucura de sprijin venit din diferite părţi, cum era cel din partea unui fost prim-ministru (Gheorghe Maurer), Kiraly a fost arestat şi ţinut sub supraveghere la domiciliu până în ultimele zile ale regimului socialist.

Reacţia lui Kiraly a avut loc la şase ani după ce statisticile au început să prezinte, la recensămintele populaţiei, alterări semnificative, prin reducerea substanţială a numărului celor care nu erau români. Persecuţia era implacabilă şi acţiona asupra tuturor. Cu câţiva ani înainte, ceangăii – o altă minoritate de origine maghiară, care locuia în zona de est a Carpaţilor – au fost persecutaţi, obligaţi să se declare români şi împiedicaţi să se îmbrace în costumele lor tradiţionale.

Cercul se strângea. Independent de unele acorduri încheiate cu străinătatea, care permiteau plecarea legală a germanilor şi evreilor, guvernul român a făcut totul pentru a descuraja emigraţia. Cei care încercau să fugă clandestin, trecând frontiera cu Iugoslavia, riscau să fie lichidaţi sau să fie siliţi să se întoarcă în România. În anii ’90 s-a confirmat existenţa mai multor cimitire în apropierea acestei graniţe, unde au fost îngropaţi mulţi dintre cei care încercau să se elibereze de sub tirania lui Ceauşescu.

Cu toate că, în acest caz, era vorba despre un genocid cu aspect preponderent cultural, despotismul care a acţionat, în timpul acestor douăzeci de ani, asupra populaţiilor din Transilvania, a provocat multe victime. În afară de deportări, există registre cu profesori care s-au încăpăţânat să predea copiilor limba maghiară şi cu tineri intelectuali naţionalişti. Care au dispărut pentru totdeauna în temniţele poliţiei politice româneşti.

Încălcând întru totul rezoluţiile forurilor internaţionale (în faţa cărora au fost denunţate aceste crime), autorităţile româneşti nu au renunţat la practicile lor, bazate pe xenofobie, naţionalism şi rasism. În 1966, acestea au anulat acordul încheiat cu U.R.S.S. în 1952, care prevedea înfiinţarea, pe teritoriul românesc, a unei Regiuni Autonome Maghiare.

Niciodată nu au existat date concrete în legătură cu numărul de victime din perioada comunistă, însă adevărul este că, în ziua în care a murit Ceauşescu, în România existau cu mult mai puţini maghiari decât în urmă cu 24 de ani, când acesta venise la putere. La actul său de acuzare au fost adăugaţi şi cei 60.000 de morţi ai ultimei faze a acestui interminabil genocid“.

U.D.M.R.: exponent travestit al Diviziei Secuieşti

Evident, tot textul conţine numai falsuri. Şi, reţineţi, aceste minciuni gogonate erau debitate la 10 ani de la Retrovoluţia din decembrie 1989! Dar, în esenţă, ele au fost debitate, tot timpul, după Trianon. De exemplu, dacă se organiza, undeva în lume, un congres ştiinţific pe probleme de ginecologie, venea un medic maghiar cu un referat pe tema respectivă, dar şi încă alţi doi-trei cu referate pe tema „Transilvania, pământ unguresc“. Şi aşa fac, totdeauna, indiferent de locul şi tema reuniunii. Nu am nici timpul şi nici locul să resping, la fiecare frază, insanităţile exalate aici de propaganda hungaristă. Chiar stalinismul este invocat, fără jenă, pentru „argumentare“ în favoarea teoriei lor revanşarde: acordul încheiat cu U.R.S.S. în 1952!

Dar trebuie să subliniez că această propagandă are proprietăţile unei holograme: adică spiritul ultraşovin, revanşard, revizionist, iredentist şi eminamente antiromânesc din acest material de propagandă devine propriu oricărei organizaţii hungariste, fie că se numeşte Uniunea Mondială a Ungurilor (U.M.U.), condusă de un român renegat, fiindcă, evident, este maghiarizat, Micloş Patrubany (vedeţi ce nume unguresc are?! Patrubani!), fie că se cheamă U.D.M.R., condusă de Marko Bela, Atilla Verestoy, Joszef Csabo, Gheorghe Frunda ş.a. Mai lipsea Ciociolina şi garnitura era completă! Liderii acesteia, chiar dacă pozează, ipocrit, în europeni, nu sunt decât urmaşii horthyştilor.

Atitudinea profund antiromânească etalată, la 15 martie a.c., la 15 martie din fiecare an de după 1990 şi, inclusiv, zilele acestea, de „Lenin în mizerie“ – cum a mai fost poreclit acest ridicol Marko Bela –, o atestă constant.

Desigur, este grav că, aproape peste tot unde apar asemenea texte falsificate cu un scop vădit revanşard, neorevizionist şi antiromânesc, Ambasadele României din acele ţări nu încearcă să contracareze în nici un fel această murdară şi foarte agresivă propagandă. Şi nici nu ar trebuie să ne mire, cu un guvern bazat pe sprijinul politic al U.D.M.R. şi cu un ministru de Externe ca Adrian Cioroianu-Oregon, un prost-fudul şi cu „grave carenţe de educaţie“ – cum l-a caracterizat, zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu.

Dar ceea ce este la fel de grav, dacă nu mai grav, este faptul că, începând cu mandatul C.D.R., U.D.M.R. a ajuns la guvernare exclusiv prin jocul politicianist al partidelor care au fraudat alegerile „la mustaţă“. O altă latură abjectă a politicianismului postdecembrist este acceptarea duplicităţii U.D.M.R.: când este vorba de înscrierea ca partid politic a U.D.M.R., este considerată organizaţie „culturală“ – pentru că, altfel, nu ar putea fi înregistrată ca partid politic, fiindcă ar contraveni legii partidelor politice; dar, la încropirea coaliţiei de guvernare, este tratată ca partid politic, pentru a se putea realiza majoritatea necesară formării guvernului. De această prostire a electoratului s-au făcut vinovate toate partidele care au guvernat după 1996: C.D.R., care a inclus U.D.M.R. în guvern, P.S.D., care s-a aliat cu „inamicul de până ieri“ – cum se remarca, ironic, inclusiv la B.B.C. – pentru a forma majoritatea parlamentară necesară formării guvernului, iar, acum, coaliţia P.N.L.-P.D.-U.D.M.R., care constituie noua C.D.R., în varianta zdrenţuită – pentru că, deşi P.D. a ieşit din guvern doar la Bucureşti, în ţară guvernează, bine-mersi, alături de ceilalţi.

Şantajul U.D.M.R.

Dar, în toată epoca Tranziţiei, presa a avut ca laitmotiv „Şantajul U.D.M.R.“ Aproape că nu era şi nu este săptămână în care să nu apară un articol care conţine această sintagmă. Aşa au reuşit să reinstaleze statuia „Ungariei Mari“, cu cei 13 generali „maghiari“ criminali: premierul de atunci, sicofantul Adrian Năstase, s-a lăudat că nu va permite reinstalarea ei, dar nu a avut coloana vertebrală să se opună până la capăt (sau, ca să folosesc exprimarea lui, nu a avut „ouă“). Anul trecut, în februarie, a rulat filmul Trianon – care fusese interzis în Ungaria, fiindcă este prea revizionist. A fost interzis şi în România, de către nevertebrata Mona Muscă, dar, la presiunea „societăţii civile“ şi a U.D.M.R., a fost, până la urmă, difuzat şi în România. În genere, moghiorii au un calendar de sărbători foarte bogat şi în toate îşi manifestă şovinismul, revizionismul şi, îndeosebi, antiromânismul. Când se mai detensiona situaţia, reîncepeau „radicalii“ să agite problema „Ţinuturilor Secuieşti“!

Numai că acelaşi horthyst udemerist Jozsef Csapo, care iterase îndemnul lui Horthy ca ziua de 4 iunie să fie zi de doliu, şi care nu are nici o legătură cu aşa-zişii „secui“, avea să declare, comiţând acelaşi şantaj udemerist: „Autonomia Ţinutului Secuiesc este condiţie pentru aderarea României la U.E.“ (vezi Gardianul, 26 septembrie 2005).

Dar, deşi, etnic şi statistic, secuii nu mai există încă de pe vremea criminalului Lajos Kossuth, în schimb, în Ungaria, în localitatea Palhalma, s-a înfiinţat o organizaţie paramilitară, aşa-zisa „Legiune secuiască“, deşi „Ţinuturile Secuieşti“ pe care le invocă moghiorii se află în România (cf. R.G., „Secuii paramilitari“, în Ziua, 9 martie 2006, pag. 1, 4-5). Mai mult. Preşedintele aşa-zisului „Consiliul Naţional Secuiesc“, Jozsef Csapo, şi vicepreşedintele organizaţiei, Attila Tulit, s-au deplasat la sediul Forumului Uighur din München şi, în 5 iunie 2006, împreună cu preşedintele Forumului, Perhet Muhammet, şi, respectiv, prim-secretarul Umit Hamit Agahi, au parafat un „Tratat“ publicat pe www.sznt.ro. Precizez că Forumul Uighur figurează pe lista organizaţiilor teroriste elaborată de S.U.A. (cf. Luca Iliescu, „Scaunele terorii“, în Ziua, 1 aug. 2006, pag. 5). Chiar dacă nu afirm că S.U.A. au totdeauna dreptate, în acest caz trebuie să-i acordăm credit şi, prin extrapolare, trebuie să subliniem că pretinsul „Consiliul Naţional Secuiesc“, pe care l-a condus, până recent, Jozsef Csapo, este o organizaţie teroristă – pentru că, pe de o parte, a parafat „Tratatul“ cu organizaţia teroristă indicată de lista S.U.A. şi, pe de altă parte, îşi are originea în organizaţiile teroriste horthyste! Aşa că, dacă nu din respect, măcar din teamă faţă de Big Brother ar fi trebuie să luăm în considerare lista organizaţiilor teroriste emisă de S.U.A. şi, în consecinţă, Jozsef Csapo şi ai lui trebuie băgaţi la puşcărie pentru terorism!

Să reţinem, în plus, că deşi ziarul Ziua a relevat aceste agresiuni ale liderilor „secuilor“ pe multe pagini, jurista Renate Weber, care publică şi ea, frecvent, în Ziua, cerea la televizor, oarecum ultimativ, ca, prin numirea lui George Maior ca director al S.R.I., „să se desfiinţeze Diviziunea S.R.I. care monitorizează minoritatea maghiară“ (!). De ce solicita acest lucru?! Fiindcă este preşedinta Fundaţiei pentru o societate deschisă, a lui G. Soros – supranumită de revista România Mare „Caracatiţa Soros“ –, care are sediul central la Budapesta, încă de la înfiinţarea ei, în 1986! Iată cum se leagă lucrurile! Acum, „liberala“ Renate Weber este europarlamentar ca să „apere“ interesele României!

Reînfiinţarea „Regiunii Autonome Maghiare“!

Liderul U.D.M.R., acelaşi ipocrit Marko Bela, a practicat jocul moderatului care se „delimitează“ de „radicalii“ din U.D.M.R. Dar, farsa asta, deja notorie, a fost frecvent relevată de presă. Acum, acelaşi individ iterează problema autonomiei secuilor, deşi nu mai există secui în România: cum de sunt secui când vorbesc maghiareşte şi subscriu la tezele hungariste?! Apoi, trebuie reamintit că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, adică în Ardeal, cea mai criminală – întrecând cu mult crimele puse în seama hitleriştilor – a fost Divizia Secuiască! Iar, acum, urmaşii acestor criminali vor să înfiinţeze „Ţara Secuilor“, vor autonomie prin vocea „moderatului“ Morko Belo, vice-premierul României!

Problema aşa-zişilor secui nu este decât o diversiune sordidă, ca că compromită România, pretextându-se că nu respectă drepturile minorităţilor, care, vedeţi dvs., pe lângă bieţii maghiari „persecutaţi permanent“ – cum se vaită în materiale precum acela din Diario –, mai sunt şi „secuii“! Mai sunt persecutaţi şi ţiganii, cum au descoperit, recent, două reprezentante ale unei organizaţii europene, reprezentante care, nu ştiu cum se face, sunt tot unguroaice! De fapt, şi aici este tot o şmecherie a lobby-ului hungarist: când este vorba de a reprezenta interesele minorităţilor dintr-o ţară, sunt trimişi reprezentanţi ai organismelor europene în persoana unor moghiori. De exemplu, acest ticălos de Gheorghe Frunda, „reprezentant“ european, a făcut, acum câţiva ani, nişte afirmaţii în favoarea unor minorităţi din Letonia contra letonilor – fapt care i-a revoltat la culme. Ca atare, dacă s-ar duce, şi acum, în Letonia, ar fi pur şi simplu linşat! La forurile europene, acelaşi renegat de Gheorghe Frunda – care nu este decât un român maghiarizat! – a comis, fapt arhicunoscut, aceleaşi agresiuni politice contra României. Dar, spre deosebire de letoni, care sunt în stare să-l sfârtece, noi încă îl ţinem în Parlamentul României. Un alt horthyist maghiar din Parlamentul României, Kelemen Hunor, a afirmat că, „în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal, dat fiind că o suprafaţă de aproape un milion de hectare a fost retrocedată în proprietate maghiară. Aceasta este o avere uriaşă, o avere de mai multe miliarde de dolari“ (cf. Adevărul, nr. 3819, 3 oct. 2002, p. 2).

Când, la vremea respectivă, P.U.N.R. a atras atenţia că această afirmaţie înseamnă fascism, horthyism şi antiromânism, cerând, în consecinţă, pedepsirea lui, Kelemen Hunor a replicat că „este o afirmaţie politică şi este apărat de imunitatea parlamentară“ (sic).

O listă neactualizată, rămasă la nivelul anului 2000, a agresiunilor hungariste, via U.D.M.R., se găseşte pe Internet, numită chiar „Cartea neagră a U.D.M.R.“. Recomand tuturor publicaţiilor româneşti să o publice în serial, fiindcă nu toţi românii au calculator sau acces la Internet.

Şantajul U.D.M.R. înlesneşte şantajarea internaţională a României

Aşadar, în România, aceşti indivizi pot să facă orice. Aceasta este consecinţa politicii dezastruoase introduse, la „Revoluţie“, de Bestia Brucan, care a inventat reprezentarea în Parlament a organizaţiilor etnice, precum U.D.M.R., Comunitatea Evreilor din România, Federaţia Democrată a Germanilor din România, Uniunea Lipovenilor etc., „Parlamentul României transformându-se într-o O.N.U.“ în miniatură, cum relevase, acum câţiva ani, deputatul Sever Meşca!

Totuşi, cum de mai rămâne acest individ, Marko Bela – fonfăit şi scabros – vice-prim-ministrul României?! În fond, Marko Bela, ca şi articolul din Diario, vrea reînfiinţarea stalinistei „Regiuni Autonome Maghiare“! Vorba d-lui deputat Augustin Bolcaş: chiar nu poate nimeni să-l aresteze?! Generalul-maior Ovidiu Soare a putut fi arestat pentru luare de mită – o culpă deja banală! –, iar Marko Bela rămâne în libertate – şi, încă, în Guvern! – când atentează la siguranţa naţională, la unitatea şi suveranitatea României?!

Lipsa de voinţă politică le-au redat curajul unor indivizi ca Laszlo Tokes şi Marco Bela, care, cer, mai mult, ca limba română să fie învăţată ca limbă străină! Oare cine le-o fi dat ideea asta?!

Una dintre cele mai grave consecinţe actuale ale incontinentei propagande revanşarde hungariste este şantajarea internaţională a României, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-UE de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ („Putin ameninţă România“, în Ziua, nr. 4071, 27 octombrie 2007). Care a fost reacţia guvernului Tăriceanu şi, în mod expres, a lui Adrian Cioroianu-Oregon?! Silentium lugubrum!

Este necesar să reamintesc faptul că, la „Revoluţia“ din decembrie 1989, unul din scopurile majore a cercurilor intervenţioniste a fost destrămarea României. Acest scop, nerealizat atunci, a fost doar amânat. Acţiunea lui Voronin este doar „vocea a doua“ a lui Putin. Acţiunea U.D.M.R. este „vocea a treia“. În curând, acestora li se va adăuga „vocea a patra“, formată de acţiunea concertată şi dirijată din afară a organizaţiilor ţigăneşti, care vor dori şi ele „un stat“! Deja cecitatea politică a unuia care ar fi trebuit să aibă mai mult discernământ le-a dat ideea.

Aceeaşi lipsă de voinţă politică a preşedintelui României şi a Parlamentului face ca Marko Bela să rămână în guvern: căci dacă ar fi arestat sau măcar dacă ar fi demis, atunci ar cădea guvernul de „expresie liberalo-monarhisto-udemeristă“. Acest fapt atestă, o dată în plus, calitatea reală a guvernului actual: antiromânesc, antinaţional, care „a îndrăgit străinii“!

Actuala clasă politică preferă să fie subminată România din interior, prin intermediul U.D.M.R. şi al nenumăratelor organizaţii ţigăneşti, decât să-şi rişte privilegiile dobândite, oricum, în mod oneros.

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu