Discursul Onorabilului Ron Paul, din Texas, tinut in fata membrilor Camerei Reprezentantilor a Congresului SUA intre 31 ianuarie si 2 februarie 2000 (continuare) [cititi episodul anterior...]

ODATA CU sfarsitul secolului XX, vedem o tranzitie dramatica de la un guvern ce odata servea o functie importanta, subliniind valoarea contractelor voluntare, catre unul ce interfereaza excesiv cu ele. Desi aceasta interventie este mai semnificativa in asociatiile economice decat in social, principiul este acelasi. Vedem deja corectitudinea politica impunandu-se in asociatile religioase si sociale. Sunt create baze de date pentru a pastra informatii despre fiecare, in special despre grupurile cu puternice vederi religioase sau despre oricine este atat de indraznet incat sa se numeasca “patriot”. Notiunea ca exista o diferenta intre crima si crima motivata de ura a stabilit principiul “crimei de gandire”, o tendinta cu adevarat periculoasa. Cand ciclul economic ajunge pe panta descendenta, toate reglementarile si legile ce se interpun tranzactiilor economice si personale nu vor fi bine tolerate, si atunci adevaratul pret va deveni evident. In conditiile unei economii slabe aceasta interventie guvernamentala genereaza o reactie de manie fata de aceste reguli, reactie ce momentan este suprimata.

Pentru un etatist, ideea ca omul de rand este in stare si trebuie sa-si poarte singur de grija luand decizii pentru el, si aceea ca nu are nevoie de Big Brother sa-l protejeze in orice intreprinde, este anatema pentru felul cum el gandeste. Modelul mental birocratic este convins ca fara eforturile politicienilor, nimeni nu ar fi protejat, respingand, din ignoranta si aroganta, ideea unei economii a pietei libere.

Aceasta schimbare in secolul XX a contribuit semnificativ la dependenta saracilor nostri de milostenia guvernamentala, recipientii fiind convinsi ca merita acest ajutor si ca sunt incapabili sa aiba grija singuri de ei insisi. O pierdere serioasa a increderii in fortele proprii si nefericire au rezultat de aici, cu toate ca pe termen scurt sistemul pare ca ii ajuta sa se mentina pe linia de plutire.

La sfarsitul secolului XIX nu existau legi impotriva drogurilor si a armelor. Actele de violenta in care erau implicate armele erau foarte rare si abuzul substantelor generatoare de dependenta era doar o problema minora. Acum, dupa o suta de ani de interventie guvernamentala progresiva pe aceasta tema, cu mii de legi si reglementari, avem parte de mai multa violenta cauzata de arme de foc si de o uriasa problema cu drogurile. Inainte ca cei cu vederi sociale autoritare sa decida in favoarea unei reforme a culturii armelor si drogurilor, acestia au amendat Constitutia, transpunand in lege prohibitia alcoolului. Aceasta a esuat in a reduce folosirea lui, si un val de infractiuni au rezultat de aici. Dupa 14 ani, poporul american a cerut abolirea acestui amendament de inginerie sociala si a obtinut-o. Prohibitia a fost marcata de productia unui alcool de proasta calitate, cu serioase consecinte pentru sanatate, timp in care respectul pentru lege a fost pierdut si aceasta a fost flagrant incalcata. Cel putin la acea vreme poporul american a crezut ca amendarea Constitutiei era necesara, ceva ce este ignorat astazi in efortul guvernului de a stopa folosirea drogurilor. In ciuda evidentului esec al prohibitiei alcolului, imediat dupa abolirea acesteia, guvernul federal si-a indreptat atentia asupra drogurilor si a detinerii in proprietate a armelor.

Multiplele legi impotriva acestora din urma, scrise din 1934 incoace, pe langa constanta amenintare cu inregistrarea si confiscarea, au creat tensiuni intre FBI si BATF [Biroul pentru Alcool, Tutun si Arme de Foc, n. tr.] pe de o parte si pe de alta parte milioane de cetateni cu respect pentru lege care cred in explicitul drept constitutional de proprietate a armelor, acordat tuturor americanilor non-violenti. Guvernul nostru a urmarit prohibitia alcolului in anii ‘20 si confiscarea aurului in anii ‘30, deci este logic sa concluzionam ca este capabil sa confiste toate armele aflate in proprietate privata. Asta nu s-a intamplat inca, dar multi in Washington deja promoveaza aceasta idee si ar face-o daca nu le-ar fi teama de o revolta din partea poporului american, asemanatoare celei de pe vremea prohibitiei alcolului.

De-a lungul acestui secol [secolul trecut, n. tr.] am inregistrat o tendinta crescanda spre prohibitia drogurilor, incepand cu Actul Harrison in 1912. Prima lege impotriva marijuanei a fost impusa de catre FDR [Frank Delano Roosevelt, n. tr.] in 1938, dar adevarata lupta impotriva drogurilor s-a dat cu intensitate in ultimii 30 de ani.

Sute de miliarde de dolari au fost cheltuiti, si nu numai ca nu exista nici o dovada ca fenomenul s-ar fi redus, din contra chiar s-a observat o crestere. Multe morti au fost cauzate de supradoze de droguri, deoarece nu exista nici un
control al calitatii sau etichetare. Crima, ca o consecinta a prohibitiei drogurilor, a atins nivele alarmante si puscariile noastre dau pe dinafara. Multi prizonieri nu sunt violenti si ar trebui tratati ca pacienti dependenti, nu ca infractori. Sentintele irationale au facut mult rau. Avem infractori (ai drogurilor) non-violenti ispasind pedepse pe viata si in schimb nu gasim carcere disponibile pentru violatori si criminali.

Odata cu scoaterea drogurilor si a acelor [nota tr: de seringa] in afara legii, o consecinta neintentionata, raspandirea virusului HIV si a hepatitei, a creat o povara in plus pentru platitorii de taxe care sunt acum fortati sa aiba grija de victime. Acest sistem ridicol ce ofera o celula de puscarie unui bolnav dependent in loc de tratament, a impins multe tinere fete aflate in aceasta situatie pe calea prostitutiei, ajungand sa plateasca pentru droguri cu sute de dolari mai mult decat acestea valoreaza. Dar cei care vand aceste substante iubesc sistemul si se tem de schimbare. Cand in final vom realiza ca prohibitia drogurilor nu a avut mai mult succes decat cea a alcolului, deal-erii vor disparea.

Monstruoasa problema a drogurilor pe care am creat-o se reflecta insa in initiativele de a taxa cetatenii in plus pentru ca guvernul sa poata darui ace gratuit dependentilor ce incalca legea, in speranta ca astfel se va reduce raspandirea hepatitei si a virusului HIV si asa se vor micsora costurile guvernamentale cu ingrijirea medicala. Aceasta propunere arata cat de falimentari suntem cand vine vorba de intelegerea acestei probleme.

Si se pare ca nu invatam deloc. Tutunul este gata sa fie catalogat drept drog si o prohibitie pe masura sa fie impusa. Aceasta va face ca razboiul impotriva drogurilor sa para un efort marunt. Vorbind despre politici guvernamentale nebunesti in secolul XX, aceea a tutunului castiga de departe marele premiu. Mai intai subventionam tutunul datorita cererii ridicate primite din partea intereselor speciale, stiind chiar de la inceput ca acesta are multe consecinte negative pentru sanatate. Apoi, cheltuim banii platitorilor de taxe pentru a avertiza oamenii de pericolele lui, fara a stopa subventiile. In final, guvernul plateste pentru cei care aleg sa fumeze in ciuda cunoscutelor pericole si avertismentelor. Dar totul nu se opreste aici. Lobby-ul avocatesc vine cu ideea ca guvernele locale (ale statelor) ar putea da in judecata companiile producatoare de tutun pentru a strange fonduri care sa acopere costurile din domeniul medical legate de bolile fumatului. Si singura metoda de a plati pentru asa ceva este taxarea celor care fumeaza.

Cum poate o asemenea prostie sa continue la nesfarsit? Exista un singur motiv. Noi, ca natiune, am uitat un precept de baza al unei societati libere, si anume ca toti cetatenii trebuie sa fie responsabili pentru propriile lor fapte. Daca cineva fumeaza si se imbolnaveste, este problema celui care a luat decizia de a fuma, sau si-a asumat orice alt risc asemanator, nu a inocentului platitor de impozite care a fost fortat deja sa scoata bani din buzunar pentru subventiile intereselor speciale si pentru avertismentele guvernamentale. Beneficiarii acestei monstruoase politici au fost: fermierii tutunului, producatori produselor din tutun, politicienii, birocratii, fumatorii, organizatiile de sanatate si medicii, si in special avocatii. Cine sufera? Platitorii de taxe lipsiti de vina, a caror voce nu este auzita in aceasta chestiune si care au actionat responsabil alegand sa nu fumeze. Ganditi-va ce s-ar intampla daca am urma aceeasi logica si am implementa un program social federal, similar celui din razboiul impotriva fumatului, menit sa reduca raspandirea SIDA in comunitatea homosexuala. Surprinzator, am facut chiar opusul, transformand aceasta boala intr-una “corecta politic”. Cu certitudine exista o alta atitudine cu sute de ani in urma fata de cei cu boli cu transmitere sexuala, cum ar fi sifilisul, comparat cu statutul special al victimelor HIV din ziua de astazi.

Si se spune ca o economie interventionista este necesara pentru a face societatea “dreapta si egala” pentru toti. Nu avem nevoie nici o iota mai mult din aceasta “dreptate si egalitate” guvernamentale. Egalitarismul nu functioneaza niciodata si inevitabil il penalizeaza pe cel nevinovat. Guvernul, intr-o societate libera, are menirea de a-l proteja pe inocent, sa incurajeze increderea oamenilor in ei insisi, sa impuna o justitie dreapta, egala, in timp ce permite fiecaruia sa beneficieze de pe urma efortului personal si sa sufere consecintele propriilor sale fapte.

Un popor liber si independent nu are nevoie de un guvern central autoritar care sa-i dicteze apucaturile si comportamentul in ceea ce priveste hranitul, bautul, fumatul, viata sexuala, frecventarea cazinourilor. Atunci cand regulile sunt necesare, acestea trebuie sa vina de la guvernul cel mai apropiat de casa, asa cum era odata obiceiul inainte de nesanatosul experiment american al prohibitiei alcolului. Sa speram ca vom da dovada de mai mult simt practic si al ridicolului in secolul ce vine, decat am facut-o in secolul XX.

Atitudinea compulsiva a politicienilor, de a reglementa comportamentul non-violent poate fi bine intentionata dar duce la multe consecinte neintentionate. Legislatia ultimei jumatati a secolului XX cu privire la droguri si preferinte personale a fost principalul stimulent din spatele neconstitutionalelor legi de confiscare a proprietatii si pierdere a intimitatii financiare. Razboiul impotriva drogurilor este cea mai importanta forta ce activeaza in spatele statului politienesc national. Scuza pentru trimiterea elicopterelor armatei si a tancurilor in dezastrul de la Waco a fost ca autoritatile aveau dovezi ce atestau existenta unui laborator de amfetamina pe proprietatea Davidienilor [nota tr: Secta religioasa desprinsa din Biserica Adventista. Termenul “Davidian” se refera la restaurarea regatului lui David]. Aceasta asertiune nu a fost niciodata dovedita, dar cu toate acestea a oferit acoperirea legala – dar nu autoritatea constitutionala necesara – pentru atacul asupra Davidienilor, ce a dus la uciderea lipsita de sens a atitor oameni nevinovati. Atitudinea in care se scalda aceasta chestiune trebuie sa se schimbe. Nu trebuie sa oferim niciodata guvernului oportunitatea de a solutiona apucaturile necorespunzatoare, pentru ca aceasta este reteta dezastrului.

4. Schimbari sociale si filozofice

America nu s-a schimbat numai din punct de vedere tehnologic in ultima suta de ani. Atitudinile noastre sociale si filozofia personala s-au schimbat de asemenea. Avem mai putin respect pentru viata si mai putina dragoste de libertate. Suntem obsedati de lucruri materiale si preferam o distractie turbulenta si galagioasa. Nevoi si dorinte au devenit drepturi, atat pentru bogati cat si pentru saraci. Ideea compensatiei instantanee ne ghideaza prea des actiunile, si atunci cand satisfactia se lasa aspteptata mania si violenta ies la iveala. Furia in trafic sau la bordul avioanelor poate fi intalnita din ce in ce mai des. Indiferent a cui este vina, un rezultat necorespunzator, chiar dincolo de controlul omenesc, creeaza nevoia unui litigiu. Prea multi cred ca merita sa castige la loterie, si un proces creste aceste sanse. Din pacate, destul de des, singurii castigatori sunt doar avocatii.

Putini americani mai sunt convinsi ca efortul productiv este cel mai important factor in succesul economic si in satisfactia personala. Cineva nu s-a putut imbogatii in anii ‘90 investind in companii care au avut castiguri semnificative sau modeste. Cei mai de succes investitori au cumparat companii care nu aveau nici un castig si ruleta i-a rasplatit astfel nesperat de bine. Aceasta atitudine nu poate crea bogatie perpetua si intr-o zi va trebui sa ia sfarsit.

Astazi, marii maestri ai domeniului financiar sunt obsedati cu speculatia in urmatoarea oferta initiala publica (IPO – Initial Public Offering) si nu manifesta nici un interes fata de cauza libertatii, fara de care piata nu ar putea exista.

Sa minti si sa inseli este acceptabil acum pentru majoritatea oamenilor. Aceasta nu era regula acum o suta de ani, cand standardele morale erau mai inalte. Numarul din octombrie 1999 al US News and World Report scrie ca 84% din studentii de colegiu cred ca este necesara inselaciunea pentru a razbate in lumea de astazi, si 90% sunt convinsi ca nu trebuie platit nici un pret pentru asta. Nu este surprinzator, 90% din aceiasi studenti cred ca politicienii fac asta cu regularitate. Un procent egal crede ca mass-media inseala de asemenea. Nu putem sti sigur care este situatia la nivelul populatiei, dar aceste statistici indica clar ca tinerii nostri nu au incredere in politicieni si in mass-media. Increderea a fost inlocuita cu satisfactia obtinuta din materialismul pe care o piata speculativa a actiunilor, imprumutand bani si un guvern risipitor il pot genera. Dar ce se intampla cu societatea noastra daca abundenta materiala, de care ne bucuram, este efemera si increderea in fiinta umana este pierduta?

Dezordinea sociala va urma cu siguranta si se va vocifera pentru si mai multa autoritate a guvernului. Acest scenariu va ameninta intr-adevar stabilitatea ordinii noastre sociale si va submina semnificativ protectiile noastre constitutionale. Dar nu exista nici o lege sau comitet al eticii care sa poate solutiona aceasta chestiune a increderii pierdute si a onestitatii – aceasta este o problema a inimii, mintii si caracterului, pe care fiecare individ trebuie sa o infrunte singur.

(va urma)