Discursul Onorabilului Ron Paul, din Texas, tinut in fata membrilor Camerei Reprezentantilor a Congresului SUA intre 31 ianuarie si 2 februarie 2000 (continuare) [cititi episodul anterior...]

DACA PUTEREA politiei federale continua sa creasca, Republica Americana nu va putea supravietui. Congresele [Parlamentul american, n. tr.] secolului XX au subminat cu regularitate principiul ca guvernul aflat cel mai aproape de casa [este vorba despre guvernele statale, n. tr.] trebuie sa se ocupe de pastrarea ordinii si a legii, nu guvernul federal. Curtile federale, de asemenea, au contribuit semnificativ in aceasta directie. Sa speram ca in noul secol sustinerea acordata statului politienesc se va diminua.

In secolul trecut am experimentat nu numai subminarea federalismului pe care Constitutia a incercat cu disperare sa-l pastreze, dar chiar si principiul separarii puterii intre cele trei ramuri ale guvernului a fost compromis sever.

Curtea Suprema nu mai ia decizii bazate pe constitutionalitate, ea deseori rescrie legea, manifestand incercari vadite de inginerie sociala comprehensiva. Cel mai evident exemplu a fost cazul Roe vs Wade [nota tr: Caz al Curtii Supreme a Statelor Unite, ce a stabilit ca majoritatea legilor impotriva avortului violeaza un drept constitutional la intimitate. Toate legile statale ce impiedicau avortul au fost abolite]. Curtile federale ar trebui sa se ocupe de mult mai putine procese, delegand si lasand pe cat posibil curtile statale sa le solutioneze. De-a lungul secolului 20, odata cu obsesia Congresului de a scrie legi pentru orice, curtile federale au fost mai mult decat binevoitoare in sustinerea ideii unui urias guvern federal interventionist. Faptul ca ofiterii politiei au fost judecati de doua ori pentru aceeasi crima in cazul Rodney King, ignorandu-se prohibitia constitutionala a dublei adjudecari, a fost, in mod surprinzator, trecut cu vederea de catre Justitie, in loc sa fie condamnat. Conceptul protectiei egale in fata legii nu pare ca va invinge.

Cand vine vorba despre Ordinele Executive […], situatia a scapat complet de sub control. Acestea pot fi folosite legitim de catre presedinte pentru a-si duce la bun sfarsit indatoririle autorizate constitutional, dar aceasta presupune mult mai putine astfel de ordine decat au intrebuintat presedintii nostri moderni.

Ne aflam la sfarsitul secolului XX si vedem cum ramura executiva a guvernului foloseste constient si arogant Ordinul Executiv pentru a eluda deliberat corpul legislativ - si se mai si lauda cu asta. Desi au fost inregistrate aproximativ 100.000 de morti printre americani in confruntari armate, de la Al Doilea Razboi Mondial incoace, si razboaie mai mari sau mai mici au fost purtate aproape continuu, nu a existat nici o declaratie de razboi a Congresului dupa 1941. Presedintii nostri astazi poarta razboaie nu numai fara aprobarea explicita a Congresului, dar si in numele Natiunilor Unite, trupele noastre ascultand ordinele unor comandanti straini. Am fost asigurati de ei (presedinti) ca autorizatia Natiunilor Unite este tot ce avem nevoie pentru a ne trimite oamenii la lupta. Rezolutia Puterilor de Razboi din 1973, ce avea menirea sa reduca puterile prezidentiale in materie de conflict armat, a fost fie ignorata de presedintii nostri, fie folosita pentru a justifica razboiul de pana la 90 de zile durata. Congresul si oamenii au ales sa ignore aceasta problema mult prea des si au comentat putin vizavi de recentul atac asupra Serbiei. Continua bombardare a Irakului, care dureaza de mai bine de 9 ani, este pur si simplu ignorata. Daca presedintele poate decide in materie de razboi, fara votul Congresului, atunci o republica reprezentativa nu exista. Presedintii nu ar trebui sa aiba autoritatea de a declara stari de urgenta nationale, si cu siguranta nu ar trebui sa aiba autoritatea de a declara legea martiala, o putere pe care Congresul deja a acordat-o pentru orice viitoare situatie speciala. Crize economice si politice pot aparea rapid, si presedintii foarte agresivi sunt dornici sa-si sporeasca puterile cu care sa le solutioneze.

Din pacate, de-a lungul acestui secol Congresul a acordat autoritate sporita presedintilor numai sacrificandu-si-o pe-a lui. Ideea ramurilor egale dar separate ale guvernului a fost uitata si Congresul poarta responsabiltatea pentru aceasta tendinta.

In ultima suta de ani, Puterile Executive au inregistrat o crestere constanta prin crearea agentiilor care dicteaza si impun propriile lor reguli si prin permisiunea acordata de catre Congres presedintelui de a folosi Ordinele Executive la discretie. In plus, exista alte variate metode pe care presedintii nostri le folosesc fara supervizarea organului legislativ. Spre exemplu, Fondul de Stabilizare a Schimburilor, creat in timpul Marii Crize [din 1929-1933, n. tr.], contine peste 34 de miliarde de dolari, bani pe care presedintele ii poate folosi fara aprobarea Congresului. Acest fond de rezerva creste in fiecare an, primind dobanda pentru obligatiunile pe care le contine. A fost folosit in timpul salvarii Mexicului din agonia financiara din 1995.

CIA este atat de secretoasa incat pana si congresmen-ii interesati de operatiunile ei cunosc foarte putin despre activitatile in jurul lumii intreprinse de acest guvern secret. Stim, bineinteles, ca a fost implicata in ultimii 50 de ani in asasinate si rasturnari de guverne cu multe ocazii.

Operatiunile Sistemului Federal de Rezerve, care actioneaza mana in mana cu administratia, nu fac obiectul scrutinului ramurii legislative. Fed-ul manipuleaza ratele de schimb valutar, controleaza ratele dobanzilor pe termen scurt si hotaraste pretul aurului; toate acestea in spatele usilor inchise. Scoaterea din marasmul financiar a guvernelor straine, a corporatiilor financiare si a bancilor uriase pot fi intreprinse de acesta fara aprobarea Congresului. In urma cu o suta de ani, cand banii nostri aveau acoperire in aur, creditul nu putea fi creat din aer, si deoarece filozofia guvernului redus ca marime si putere avea greutate, aceste actiuni de azi nu ar fi fost posibile. Astazi este dificil sa documentezi exact ce se intampla, daramite sa te astepti la cine stie ce control din partea reprezentantilor nostri alesi.

Oamenii ar trebui sa fie in stare sa monitorizeze din aproape guvernul, dar in timp ce acesta creste ca marime si scop, cauta sa monitorizeze el orice miscare pe care noi o facem. Atacurile asupra intimitatii noastre nu inceteaza nici o clipa si mereu sunt justificate in numele unor asa numite legitime nevoi ale statului, ale eficientei sau aplicarii legii. Exista planuri pentru crearea a numeroase banci de date care sa inregistreze activitatile tuturor. O carte de identitate nationala ce foloseste numarul social security [nota tr: Numar rezervat de guvernul Statelor Unite oamenilor pentru contributiile ce li se deduc acestora din salariu pentru o asigurare de batranete, supravietuire in caz de accidente si incapacitate/invaliditate. Este necesar la angajare fiecaruia pentru inregistrarea in programul de pensii Social Security], este scopul multora, si chiar daca am obtinut o victorie semnificativa intarziind aprobarea sa finala anul trecut, promotorii sigur vor persista in eforturile lor. Exista planuri pentru banci de date medicale, care vor fi create si mentinute impotriva vointei noastre. Baze de date pentru slujbe si detalii ale activitatii noastre in ceea ce priveste imprumuturile continua sa reprezinte interesul tuturor agentiilor politienesti nationale, pentru ca ei sa stie cu exactitate unde se afla si ce fac traficantii de droguri, emigrantii ilegali si cei ce practica evaziunea fiscala, se argumenteaza. Pentru siguranta nationala, a fost introdus sistemul Echelon de monitorizare a tuturor apelurilor telefonice de peste ocean, si totusi detalii despre acest program nu sunt disponibile nici unui membru al Congresului.

Guvernul stia foarte putin despre fiecare cetatean american in 1900, dar incepand cu Primul Razboi Mondial, s-a inregistrat o crestere sistematica a supravegherii guvernamentale indreptate catre activitatile fiecaruia, multe informatii fiind pastrate. Astazi, adevarata intimitate este o chestiune a trecutului. FBI si IRS au fost folosite de diverse administratii pentru a trage cu urechea si a hartui oponenti politici. Efortul Congresului de a stopa acest abuz a fost infim. O societate libera, organizata ca republica constitutionala, nu poate fi mentinuta daca intimitatea nu este apreciata si protejata de guvern, in loc sa fie abuzata.

Si ne putem astepta ca lucrurile sa se inrautateasca. Secretarul Apararii, Bill Cohen a fost citat recent spunand: “Terorismul creste pana la punctul in care cetatenii americani vor fi fortati curand sa aleaga intre libertati civile si o forma mult mai intruziva de protectie”. Totul in numele grijii fata de noi! In ceea ce ma priveste, consider ca ne-am descurca excelent cu mult mai putina protectie guvernamentala si securitate. Benevola oferta guvernamentala este cel mai rau motiv pentru sacrificarea libertatii, am putut-o experimenta pe sleau de-a lungul secolului XX.

Probabil cea mai semnificativa schimbare de atitudine ce a avut loc in secolul XX a fost cea referitoare la viata insasi. Desi avortul a fost practicat vreme de sute daca nu chiar mii de ani, a fost rar considerat acceptabil si o procedura medicala de rutina lipsita de consecinte morale. Din 1973 avortul in America a devenit ceva obisnuit si este justificat de o distorsionata interpretare a dreptului la intimitate. Diferenta dintre respingerea avorturilor la inceputul secolului, comparat cu acceptarea obisnuita de astazi, este ca aceea dintre noapte si zi. Desi un numar considerabil de americani isi exprima sus si tare dezgustul fata de avortul la cerere, corpurile noastre legislative si curtile de judecata pretind ca procedura este un drept protejat constitutional, fara sa tina seama de toate dovezile stiintifice si precedentele legale care recunosc copilul nenascut ca pe o entitate legala vie, ce merita protectia legii. In mod ironic, cei mai mari avocati ai avortului sunt tot cei care promoveaza puscaria ca pedeapsa pentru oricine deranjeaza habitatul natural al copilului.

Aceasta pierdere a respectului fata de viata omului in ultima parte a secolului XX, nu si-a manifestat inca toate consecintele asupra societatii noastre. Fara o adanca grija pentru viata si prin obisnuitele eliminari ale fetusilor umani, respectul pentru libertate este mult diminuat. Acestea au oferit o subtila dar reala justificare celor care comit acte de violenta impotriva altor fiinte umane.

Nu ar trebui sa surprinda pe nimeni ca o adolescenta ce naste un copil inainte de termen este capabila sa il arunce la gunoi. Noua mama actioneaza consistent in aceste circumstante, stiind ca daca avortul are loc chiar inaintea termenului de noua luni, gestul este justificat legal si cel care duce la indeplinire procedura este platit pentru a ucide copilul. Vanzarea diverselor organe ale fetusilor institutiilor sustinute de taxe este acum o practica acceptata. Daca aceasta dilema morala cu care s-a confruntat societatea in ultimii 40 de ani nu este rezolvata in favoarea vietii, va deveni imposibil unui sistem de legi sa protejeze viata si libertatea oricarui cetatean. Ne putem astepta ca violentele lipsite de sens sa continue odata ce autoaprecierea si simtul propriei valori sunt subminate.

Copiii stiu ca mamele si surorile lor in momente de criza apeleaza la avort pentru a rezolva problema unei sarcini nedorite. Adolescentii afectati, copiind acest comportament sunt acum mult mai inclinati sa foloseasca violenta impotriva altora sau a lor, atunci cand sunt provocati sau trec printr-o perioada de confuzie. Aceasta tendinta este inrautatita deoarece ei vad, in aceasta epoca a avortului, cum vietile lor au din ce in ce mai putina valoare, distrugandu-li-se astfel respectul si increderea in propria persoana.

Motivul principal pentru care guvernul este organizat intr-o societate este protectia vietii, nu a celor care ii pun capat. Astazi, nu numai ca luam apararea celui ce practica avortul, dar folosim impozitele platitorilor pentru sponsorizarea acestei proceduri atat aici cat si peste ocean. Aceasta politica flagranta va continua sa ne bantuie si in secolul XXI.

O societate libera, conceputa pentru a proteja viata si liberatea este incompatibila cu guvernul ce sanctioneaza si finanteaza avortul la cerere. Nu ar trebui sa fie o surpriza pentru nimeni ca, odata cu acceptarea din ce in ce mai raspandita a avortului, societatea noastra a devenit mai violenta si mai incatusata. Ironia este ca Roe vs. Wade a justificat avortul folosind argumentul intimitatii, trecand convenabil cu vederea faptul ca, a nu proteja inocentul nenascut este cea mai serioasa violare posibila a acesteia. Daca locatia fetusului este o justificare pentru uciderea legalizata, intimitatea caselor noastra ar permite uciderea noului nascut, a celui cu handicap si a celui varstnic – o directie in care ne indreptam [subl. trad.]. Odata cu cresterea ingrijirii medicale sponsorizate de guvern, vom auzi tot mai multe argumente economice pentru eutanasie – ucidere “din mila” pentru beneficiul celor ce planuiesc bugetul. Deja se fac auzite aceste argumente pentru uciderea batranilor si a celor cu boli incurabile.

Anul trecut, Camera Reprezentantilor a facut o serioasa eroare incercand sa federalizeze infractiunea uciderii unui fetus in cazul in care aceasta are loc intr-un act violent. S-a declarat ca are menirea de a sublinia ca fetusul merita protectie in fata legii. Si intr-adevar asa este, merita aceasta protectie, dar la nivel statal. Federalizarea oricarui act de violenta este neconstitutionala; in mod esential statele trebuie sa se ocupe de toate aceste acte. Si, deoarece am permis curtilor si Congresului sa federalizeze astfel de legi, observam astazi ca mult mai multe legi bune la nivel statal sunt neutralizate (de catre legi federale) decat legi bune federale sunt scrise. Roe vs. Wade a federalizat legile statale si astfel s-a luat avantul in epoca avortului. Actul Victimelor Nenascute ale Violentei [The Unborn Victims of Violence Act], daca devine lege, va face si mai mult rau prin explicita excludere a celor ce practica avortul, codificand pentru prima oara conceptul Roe vs. Wade si oferind o mai mare protectie legala celui ce-l practica.

Congresul are o indoita responsabilitate. In primul rand, nu ar trebui sa sponsorizam avortul deloc. Nimic nu poate fi mai abominabil decat sa-i fortezi pe cei cu puternice credinte impotriva acestei practici sa plateasca pentru ea. In al doilea rand, Roe vs. Wade trebuie sa fie inlocuita de o jurisdictie limitata, ce poate fi atinsa prin legislatie – o optiune constitutionala. Daca noi ca natiune nu vom arata inca odata respect si nu vom proteja viata celor nenascuti, ne putem astepta ca ambele tabere ale acestei dezbateri sa devina mai galagioase si mai violente. O natiune care cu nepasare ii arunca deoparte pe cei mai mici si mai vulnerabili membri ai sai si numeste aceasta un “drept” nu poate continua sa protejeze vietile si drepturile cetatenilor sai.

Multe s-au schimbat in ultima suta de ani. Pe cand tehnologia ne-a imbunatatit standardele de viata, observam ca scopul guvernului nostru a suferit importante schimbari, trecand de la unul limitat la unul de omniprezenta interventie. Acum o suta de ani, era general acceptat ca o functie extrem de importanta a guvernului este aceea de a forta respectarea contractelor facute voluntar pe piata libera. Astazi guvernul se implica notoriu in orice tranzactie economica voluntara. Consumerismul, legea muncii, standarde de salarizare, reglementari pentru angajari si incheierea contractului de munca, corectitudine politica, actiune afirmativa [nota tr: cunoscut si ca discriminare pozitiva], Actul Americanilor Invalizi [Americans with Disabilities Act], cod de taxare, si altele, toate pun bete in roate celor doua parti care incearca sa faca o afacere. EPA, OSHA si litigiile generate de guvern se interpun de asemenea in calea contractelor voluntare. Uneori pare un miracol ca societatea se adapteaza si continua sa functioneze rezonabil, in ciuda nenumaratelor dictate birocratice.

(Va urma)