Discursul Onorabilului Ron Paul, din Texas, tinut in fata membrilor Camerei Reprezentantilor a Congresului SUA intre 31 ianuarie si 2 februarie 2000 (continuare) [cititi episodul anterior...]

SISTEMUL MONETAR al Statelor Unite a suferit schimbari dramatice in secolul XX, si este acum mult diferit de cel autorizat de Constitutie. Numai argintul si aurul trebuiau folosite pentru plata datoriilor. Banii de hartie nu au fost autorizati. Intr-una din putinele restrictii la adresa statelor, Constitutia le-a interzis sa tipareasca proprii lor bani, cerandu-li-se sa accepte numai aur si argint drept mediu de plata. Nici o banca centrala nu a fost autorizata. Autorii Constitutiei erau constienti de pericolele inflatiei, experimentand ei insisi dezastrul asociat distrugerii monedei Continentale. Nu isi doreau sa mai vada un alt sistem care ia sfarsit cu sloganul “Nu face nici macar cat un Continental”. Au preferat mai degraba “solid ca dolarul” sau “la fel de bun ca aurul” drept descriere a unitatii noastre monetare. Din pacate temerile lor, asa cum au fost ele exprimate in Constitutie, au fost ignorate si, la sfarsitul acestui secol [XX, n. tr.] nu avem un dolar solid, “la fel de bun ca aurul”. Schimbarile experimentate de sistemul nostru monetar sunt de departe cele mai semnificative evenimente economice ale secolului XX.

Dolarul de aur al anului 1900 nu este acum nimic altceva decat o Nota a Rezervei Federale, reprezentand o promisiune facuta de politicieni nedemni de incredere si bancheri centrali de a plati nimic pentru ea. Argintul si aurul nu mai sunt disponibile sa protejeze valoarea unei unitati monetare ce se depreciaza continuu. Aceasta este o frauda de cea mai grava speta si o infractiune ce l-ar arunca pe un cetatean de rand in spatele gratiilor.

Prea multe interese speciale au beneficiat insa de pe urma unitatii noastre monetare lipsite de acoperire, este prea multa ignoranta si prea multa apatie in ceea ce priveste natura banilor. Cu siguranta vom plati pretul acestei neglijente. Trainicia relativa a unitatii noastre monetare, de care ne bucuram in prezent, nu va persista odata cu inaintarea in secolul XXI. Instabilitatea pe piata valutara mondiala, datorata acceptarii dolarului ca rezerva pentru o lunga perioada de timp, va provoca ajustari devastatoare de care Congresul va fi in final nevoit sa se ocupe. Tranzitia de la banii adevarati la cei de hartie nu a avut loc instantaneu, ci de-a lungul unei perioade de 58 de ani intre 1913 si 1971, iar iresponsabilul proces continua si astazi. Banca noastra centrala, Sistemul Federal de Rezerve, (infiintata in 1913 dupa doua incercari esuate in secolul al 19-lea) a fost forta motrice din spatele dezvoltarii sistemului nostru monetar lipsit de acoperire. De la inceputul secolului am putut observat cum dolarul pierde 95% din puterea sa de cumparare, si continua sa se deprecieze. Acest proces nu este nimic altceva decat furt, si cei responsabili trebuiesc trasi la raspundere. “Performantele” Sistemului Federal de Rezerve sunt devastatoare. Cu toate acestea la sfarsitul secolului XX, chairman-ul acestuia este ridicat in slavi, tinut la loc de cinste, neexistand tentative de studiu al sistemului monetar cu intentia de a conecta din nou dolarul cu aurul. In mod ironic, guvernul si politicienii sunt mereu invinuiti, dar increderea semnificativa in ei, vizavi de capacitatea lor de a mentine valoarea unitatii noastre monetare, nu este niciodata chestionata. Dar ar trebui sa fie.

Motivele respingerii aurului si promovarii hartiei nu sunt misterioase, numai cateva interese speciale avand de beneficiat de pe urma lor. Finantarea deficitului era mult mai dificila atunci cand nu exista o banca centrala la indemana sa monetizeze datoria. Aceasta da mana libera politicienilor sa cheltuiasca la discretie pe proiecte care le asigura continuarea mandatului. Razboiul este greu de promovat daca guvernul trebuie sa imprumute sau sa taxeze oamenii pentru finantarea lui. Abilitatea Sistemului Federal de Rezerve de a creea credit din nimic pentru cheltuielile Congresului, stabileste o simbioza pe care politicienii o indragesc cu usurinta. Este deasemenea avantajos pentru politicieni sa ignore efectele negative ale acestui aranjament monetar, deoarece acestea au tendinta de a fi ascunse si diseminate.

Un sistem bazat pe bani de hartie atrage sustinerea diferitelor grupuri economice. Bancherii beneficiaza datorita dobanzii “castigate” prin sistemul bancar de rezerve partiale [fractional reserve banking] care tin companie unui sistem monetar lipsit de acoperire. Corporatiile gigantice, care imprumuta fonduri la rate ale dobanzii sub nivelul pietei, se bucura de existenta sistemului si permanent cer mai multa inflatie si dobanzi artificiale scazute. Chiar si publicul pare sa beneficieze in urma expansiunilor artificiale rezultate din crearea creditului, cu rate joase ale dobanzii, ce permit cheltuieli majore cum ar fi cele pentru case sau masini.

Persoana naiva si neinformata sustine din inima sistemul, deoarece beneficiile sunt in aparenta evidente, in timp ce dezavantajele sunt ascunse, intarziate sau neintelese. Politicienii, bancherii centrali, bancile comerciale, marile corporatii, toti cred ca nevoile lor justifica un astfel de sistem. Dar exista costuri multe si pericolele sunt reale. Datorita creditului facil al acestui secol, am descoperit ca este mult mai usor sa finantezi un razboi decat atunci cand taxele trebuiesc ridicate in acest scop. Multele razboaie pe care le-am purtat si confruntarile militare continue mai marunte, de la Vietnam incoace, au transformat secolul XX intr-unul sangeros. Este aproape sigur ca am fi avut o politica externa mult mai putin militarizata daca finantarea ar fi fost mai dificila. De asemenea, finantarea statului bazat pe welfare ar fi progresat mult mai lent daca deficitele noastre nu ar fi fost sponsorizate de o banca centrala care sa umfle la discretie masa monetara.

Totodata exista si alte costuri reale, pe care unii le considera o consecinta directa a politicii board-ului Sistemului Federal de Rezerve. Inflatia galopanta dupa Primul Razboi Mondial, ca de asemenea Depresia din 1921, sunt urmari ale politicii monetare din timpul razboiului si dupa. Speculatia pe piata actiunilor din anii ‘20, colapsul Bursei din 1929 si Criza anilor ‘30 (ce a produs milioane de someri) au fost rezultatele manevrelor iresponsabile ale board-ului director al Sistemului Federal de Rezerve.

Inflatia de la inceputul anilor ‘50 a fost o consecinta a cresterii masei monetare necesare pentru razboiul din Corea. Masurile de control al salariilor si preturilor in acea perioada au esuat total, si totusi acelasi refren a fost din nou folosit in timpul razboiului din Vietnam la inceputul anilor ‘70, pentru a impune noi masuri de control, cu rezultate si mai rele. Toate inflatiile, distorsiunile, recesiunile si somajul trebuiesc depuse la usa Sistemului Federal de Rezerve. Fed-ul este un complice in promovarea deloc necesarului razboi perpetuu ca si a devastatoarelor programe de asistenta sociala, incercand mereu sa justifice extravagantele cheltuieli si obiceiuri ale Congresului.

Desi Sistemul a cauzat mult rau si inainte de 1971, odata cu totala eliminare a aurului ca acoperire, problemele rezultate din cheltuielile in deficit, expansiunea ajutorului social si influenta complexului militar industrial s-au agravat si mai mult. Chiar daca multi pretind ca anii ‘90 au fost un adevarat succes din punct de vedere economic, actiunile board-ului Sistemului Federal de Rezerve din ultima decada au cauzat probleme ale caror efecte le vom observa curand. Ajustarea, inevitabila, va veni odata cu inceputul noului secol si cu siguranta va fi serioasa.

Scena a fost pregatita. Cresterea monetara galopanta a dus catre o inflatie niciodata intalnita, speculatie masiva, depasire a capacitatii, investitii iresponsabile, datorie excesiva, rata negativa a economiilor si in final catre deficitul actual, de proportii uriase. Aceste conditii cer o ajustare dureroasa, ceva ce nu s-ar putea intampla niciodata sub standardul aurului. Beneficiile speciale ale strainilor care primesc dolarii nostri umflati, la schimb pentru bunuri ieftine, pentru ca apoi sa ni-i imprumute inapoi tot noua, se vor sfarsi intr-o buna zi. Dolarul trebuie sa cada, dobanzile sa creasca, inflatia preturilor se va accelera, balonul va exploda, si va urma o rasturnare de situatie primejdioasa in economie. Exista multe motive sa credem ca deceleratia economica va fi una mondiala, deoarece dolarul este moneda de rezerva a intregii lumi. Iluziile vizavi de valoarea dolarului nostru ne-au permis sa “proptim” Europa si Japonia in ultima decada, in timpul unei perioade slabe pentru ei, dar atunci cand realitatea devine evidenta, conditiile economice se vor deteriora. Mereu imbunatatita viteza a computerelor, care a stimulat expansiunea anilor ‘90, va conduce catre rezultate negative, in timp ce pozitiile speculative se vor destrama, si aici sunt incluse multe miliarde de dolari in derivate. A existat un motiv serios atunci cand Sistemul Federal de Rezerve s-a grabit sa salveze Long-Term Capital Management printr-o “scoatere pe cautiune” specifica [nota tr: Fed-ul ajuta cu bani nou creati compania aflata in nefericita situatie. Acesti bani ajung in economie si produc inflatie, adica banii se devalorizeaza, oamenii pierd putere de cumparare; de fapt ei sunt cei care platesc pretul salvarii companiei respective], valorand mai multe miliarde de dolari. A facut-o de teama ca marea corectie-ajustare este gata sa inceapa. Pana acum s-au obtinut rezultate acceptabile pompand in gogoasa creditului si mai mult credit. Aceasta este singura unealta pe care o au la indemana pentru a lupta impotriva recesiunii, dar controlul va fi pierdut pana la urma.

Sistemul monetar bazat pe banii hartie este periculos din punct de vedere economic si nu este autorizat constitutional. Este de asemenea imoral ca guvernul sa “falsifice” bani, diluand valoarea unitatii monetare si furand-o de la cei ce economisesc si nu au beneficiat neaparat de timpuria ei circulatie. Nu toti au de castigat de pe urma programelor de risipa guvernamentale sau din sistematica devalorizare a banilor. Clasa de mijloc, cei care nu beneficiaza de asistenta sociala si care nu apartin complexului militar industrial, sunt cel mai greu loviti de cresterea preturilor si pierderea slujbelor in perioada de ajustare a ciclului economic. Intr-o buna zi Congresul va trebui sa restaureze banii adevarati in America. Este obligat prin Constitutie; este sanatos din punct de vedere economic; si este drept si moral sa garantezi un standard al valorii banilor. Juramantul depus de noi ii obliga pe toti membrii Congresului sa fie atenti si sa participe la aceasta necesara reforma.

Un stat politienesc este incompatibil cu libertatea. In urma cu o suta de ani, guvernul federal era responsabil cu aplicarea catorva legi. Aceasta situatie s-a schimbat dramatic. Exista acum peste 3.000 de legi federale si 10.000 de reglementari in care sunt implicati sute de mii de birocrati lucrand cu sarg, din care mai mult de 80.000 poarta arme. Avem acum un stat politienesc inarmat, similar cu cel al regelui George, de care s-a plans Jefferson in Declaratia de Independenta: “A trimis aici roiuri de ofiteri sa ne hartuiasca oamenii si sa se hraneasca cu seva lor.” O mare parte din puterea politica si politieneasca a fost transferata de la nivelul statal si comunitatile locale catre nivelul guvernului federal in ultima suta de ani. Daca ne dorim o republica constitutionala si apreciem libertatea, aceasta concentrare de putere nu poate fi tolerata.

In primul rand, Congresul a fost neglijent atunci cand a format aceste agentii si a cedat executivului puterea de a scrie reguli si chiar a taxa fara aprobarea Congresului. Aceste agentii isi impun asupra noastra propriile lor legi si supervizeaza propriul lor sistem de curti administrative in care cetatenii sunt considerati vinovati pana in momentul in care isi demonstreaza inocenta. Constitutia a fost aruncata pe fereastra pentru toate scopurile practice, si desi din ce in ce mai multi americani se plang zilnic in gura mare, Congresul nu face nimic pentru a opri acest proces.

Promotorii legislatiei birocratice pretind ca ar avea bune intentii, dar refuza sa admita costurile, ineficienta sau subminarea drepturilor individuale. Protectia muncii, griji la adresa mediului inconjurator, folosirea medicamentelor cu prescriptie, controlul armelor, ajutorul social, reglementarile bancare, asigurarea guvernamentala, programele de ingrijire medicala, asigurarea impotriva dezastrelor economice si naturale, reglementarile pentru protectia florei si faunei sunt doar cateva din problemele care cer folosirea nelimitata a puterii legislative si de reglementare federale. Dar, inevitabil, cu fiecare incercare de a rezolva o problema, guvernul creeaza alte doua. Politicienii nationali nu dau semne ca ar dori sa propuna o rezolvare locala sau de piata drept solutie pentru aceste chestiuni, caci astfel ar afla imediat cat de inutili sunt ei cu adevarat.

Atitudinea nepasatoare a Congresului vizavi de birocratia federala si inclinatia sa catre legislatie continua au produs un serios abuz asupra fiecarui cetatean american. Numai anul trecut au avut loc mai mult de 42.000 de confiscari de proprietate civila, fara litigiul necesar, deseori proprietarii nefiind acuzati de vreo infractiune. Inapoierea proprietatii confiscate ilegal este dificila, si pagubitul este fortat sa-si dovedeasca inocenta pentru a o obtine. Desi multi americani nevinovati au avut de suferit, aceste legi nu au prevenit deloc folosirea drogurilor nici nu au dus la schimbarea atitudinii oamenilor fata de IRS [nota tr: Internal Revenue Service – agentie guvernamentala care se ocupa cu colectarea taxelor]. Confiscarile doar inrautatesc situatia. Ideea ca un departament de politie, in numele unei legi federale, poate confisca proprietatea si primi un beneficiu direct din ea, este o monstruozitate. Prada poate fi distribuita diferitelor agentii ale politiei fara a trece prin procesul bugetar. Aceste motivari periculoase trebuie sa ia sfarsit.

Mentalitatea statului politienesc national a luat locul obisnuitelor procedee de investigatie a infractiunilor si crimelor in toata tara. Serifii nostri locali sunt intimidati, iar deciziile lor, desconsiderate de politia nationala. Orice este mai grav decat incalcarea regulilor de circulatie strange roiuri de agenti federali la locul faptei. Vedem cu frecventa FBI, DEA, CIA, BATF, Fish and Wildlife, IRS, ofiteri federali si chiar Armata, implicati la nivel local in activitatile si masurile de impunere a legii. Nu vin sa asiste, vin sa preia controlul. Cele mai notorii exemple de abuz federal au putut fi observate la Ruby Ridge si Waco, unde cetateni pasnici au fost provocati si ucisi fara rost de agenti federali. La Waco pana si tancurile armatei au fost folosite intr-o situatie care ar fi putut fi solutionata cu succes de seriful local. Aceste doua incidente sunt bine cunoscute, dar mii de abuzuri similare au loc frecvent si nu primesc publicitatea cuvenita. Sa speram ca statul politienesc federal, asa cum a putut fi el observat la Ruby Ridge si Waco, nu este un semn pentru ceea ce ne rezerva viitorul; dar ar putea fi, daca nu suntem atenti.

(Va urma)