Discursul Onorabilului Ron Paul, din Texas, tinut in fata membrilor Camerei Reprezentantilor a Congresului SUA intre 31 ianuarie si 2 februarie 2000 (continuare) [cititi episodul anterior...]

FONDURILE FEDERALE pentru educatie cresc in fiecare an, ajungand la 38 de miliarde de dolari anul acesta, un miliard mai mult decat este cerut de administratie si 7% in plus fata de anul precedent. Dezbateri de proportii au loc in Congres despre marimea salii de clasa, testarea studentilor si a profesorilor, educatie bilingva, salariile personalului didactic, violenta si droguri. Si este incorect din punct de vedere politic sa arati ca aceste probleme nu sunt prezente in scolile private. In fiecare an se depune din ce in ce mai putin efort la nivel federal pentru a inapoia educatia oamenilor, parintilor si oficialilor scolilor locale. Pentru cel putin 20 de ani, cativa dintre prezidentiabili au sustinut abolirea Departamentului Educatiei si retragerea guvernului federal din invatamantul public. In acest an nu vom mai auzi asa ceva. Presedintele a obtinut mai multi bani decat a cerut pentru educatie si este considerat nu numai lipsit de bune maniere dar chiar sinucidere politica sa argumentezi cazul opririi programelor educationale ale guvernului federal. Dezbaterea despre renuntarea la controlul federal asupra unor programe scolare pentru a fi inapoiat statelor nu este acelasi lucru cu mentinerea guvernului federal in afara invatamantului asa cum este specificat in Constitutie.

Exista 20 de functii ale Congresului autorizate de Constitutie, dar educatia nu este una dintre ele. Este un motiv suficient pentru ca acesta sa nu se implice, nu gasim nici o dovada ca ar aduce vreun beneficiu si statisticile arata ca, din contra, mai mult rau a rezultat de aici. Ne-a costat sute de miliarde de dolari, si totusi noi continuam marsul inexorabil spre dominarea totala a sistemului de invatamant, de catre birocratii si politicienii din Washington. Nu are sens! Se argumenteaza ca daca fondurile federale pentru educatie ar fi stopate am avea mai mult de suferit. Si totusi vedem familii sarace sau apartinand clasei de mijloc educandu-si copiii acasa sau in scoli private pentru o fractiune din costurile invatamantului de stat guvernamental, cu rezultate mult mai bune – si toate astea fara violenta si droguri. Se poate sustine ca ar exista mai multi bani pentru educatie daca am lasa acesti bani statelor, fara a-i aduce in Washington sa poata fi risipiti de birocrati si politicieni. Dar pare ca lectia nu va fi invatata repede, asa ca procesul va continua iar rezultatele vor fi chiar mai rele.

Cel mai bun lucru pe care l-am putea face acum, este sa oferim o reducere de 3.000$ dolari in taxe parintilor, pentru fiecare copil pe care il educa. Astfel ar fi incurajata competitia si ar lasa mai multa libertate de alegere celor care se lupta sa asigure copiilor lor o educatie decenta.

Asigurarile de sanatate sunt acum un sistem condus de guvern, si foarte putini americani sunt fericiti cu el. Nu numai ca nu se intreprinde nimic pentru a izgoni guvernul din sistemul de sanatate, dar procesul de extindere a rolului acestuia continua nestingherit. La sfarsitul secolului al 19-lea, nici macar nu era considerata plauzibila ideea ca ingrijirea medicala sa devina o responsabilitate a guvernului federal. De la programele lui Lyndon Johnson din 1960, rolul statului in furnizarea de servicii medicale a crescut exponential. Astazi guvernul federal plateste mai mult de 60% din toate cheltuielile de sanatate si reglementeaza totul. Exista o continua cerere pentru ingrijire gratuita in timp ce plangerile vizavi de lipsurile acestui sistem directionat se multiplica. Este natural sa presupunem ca finantarea si planificarea guvernamentala vor sacrifica calitatea ingrijirii medicale. Acum este acceptata ideea ca cei care au nevoie de ingrijire, o merita ca pe un drept, li se cuvine. Aceasta este o serioasa eroare de judecata.

Nu exista nici un indiciu ca tendinta va fi inversata. Problemele noastre sunt legate de directa confiscare a ingrijirii medicale prin programe ca Medicare si Medicaid [nota tr: programe guvernamentale de asigurare si sanatate sponsorizate la nivel federal de catre guvern]. Dar de asemenea este si interferenta pe piata libera prin mandatele ERISA [nota tr: lege federala ce trateaza beneficiile si drepturile oamenilor dupa pensionare] legate de HMO [Health Maintenance Organization] si alte organizatii de ingrijire medicala asistata, precum si codul nostru de taxare, care au subminat aspectul asigurarilor private de sanatate ca metode de plata pentru cheltuielile din domeniu. Adevarata asigurare medicala nu este disponibila. Guvernul dicteaza toate regulile. La inceput, pacientii, doctorii si spitalele au vazut cu ochi buni aceste programe. Apoi s-a ajuns la abuz, cheltuieli suplimentare si depasirea capacitatii. Cand preturile au crescut, a fost necesara reducerea rambursarilor si limitarea procedurilor disponibile, precum si a alegerii personale de personal medical. Toate acestea au fost realizate prin reglementari guvernamentale si management birocratic. Nu avem o medicina socializata, in schimb avem una birocratizata, prost condusa de guvern si cateva corporatii selectionate, care au uzurpat puterea de decizie a doctorului. Felul in care ingrijirea medicala este oferita astazi in Statele Unite este un exemplu perfect al dezavantajelor corporatismului, un sistem artificial pe care numai politicienii, raspunzand intereselor speciale, l-au putut crea.

Nu exista nici un motiv sa credem ca market-ul nu poate oferi ingrijire medicala intr-o maniera la fel de eficienta ca aceea in care furnizeaza computere, automobile sau televizoare. Dar increderea a fost pierduta si toti presupun ca (asa cum sta situatia si in invatamant) ca numai o birocratie federala este capabila sa rezolve toate problemele si sa mareasca numarul de oameni, incluzandu-i pe cei saraci, care primesc cea mai buna ingrijire disponibila. In efortul de a-i ajuta pe saraci, calitatea acestei ingrijiri a scazut simtitor pentru toti ceilalti, in timp ce preturile cresc, scapate de sub control.

Conturile de economii pentru ingrijirea medicala sunt singurul program despre care se discuta astazi si care ofera o alternativa esecului guvernamental in medicina. Daca ceva de acest gen nu va fi implementat curand, ne putem astepta la si mai multa implicare a guvernului in sistemul medical. Cu o continua deteriorare in calitate, practica medicinei private va disparea in viitorul apropiat.

Programele de dezvoltare urbana nu inregistreaza mai mult succes decat cele medicale si cele din invatamant. La inceputul secolului 20 nici nu se auzise de ele. Acum bugetul HUD [nota tr: Department of Housing and Urban Development, agentie guvernamentala pentru constructia caselor si dezvoltari urbane] controleaza peste 30 de miliarde dolari in fiecare an si creste. Finantarea datoriilor pentru case prin Federal Home Loan Bank [nota tr: Institutie guvernamentala ce furnizeaza fonduri si reglementeaza activitatea acelor institutii financiare implicate in finantarea caselor, micilor business-uri, imprumuturi rurale si in agricultura etc.], cel mai mare generator de imprumuturi guvernamentale, este institutia financiara cheie ce pompeaza sute de miliarde de dolari credit pe piata caselor, inrautatind situatia. Sistemul Federal de Rezerve a inceput sa foloseasca obligatiunile puse gaj la finantarea proprietatilor pentru a monetiza datoria.

Programul de cazare publica [nota tr.: aziluri pentru saraci] are reputatia unui refugiu pentru droguri, crima si mizerie, multe adaposturi fiind daramate la fel de des pe cat sunt construite. Exista indicii ca acest “merit” va continua sa sporeasca in dimensiuni, indiferent de esecurile sale. Controlul local simbolic al acestor cheltuieli nu va rezolva problema. Recent, secretarul HUD, folosind fonduri publice pentru a da in judecata companiile fabricante de arme usoare, a pretins ca aceasta masura este necesara pentru a stopa infractionalitatea perpetuata de programele guvernamentale de cazare publica. Daca o agentie a guvernului, care mai intai de toate nici nu trebuia sa existe conform Constitutiei, isi poate extinde influenta in probleme legislative si legale fara aprobarea Congresului, avem intr-adevar o problema serioasa pe cap. Programele sunt ele insele suficient de daunatoare, dar abuzul de lege si ignorarea separarii puterilor le transforma pe acestea in niste creaturi mult mai periculoase pentru intregul sistem politic si constituie un atac direct asupra libertatii personale.

Cel caruia ii pasa si care doreste sa furnizeze numarul maxim de case, odata cu cele mai bune conditii, ar trebui sa ia in considerare metoda pusa la dispozitie de piata libera [free market], in asociere cu o solida unitate monetara ce nu isi pierde valoarea. In schimb, noi operam un program de cazare publica in directia exact opusa, avand parte de o inflatie constanta si un guvern ce “propteste” sistemul din 1960 incoace, piata caselor fiind serios afectata. Ne putem astepta cat de curand la o evolutie negativa a acestei industrii, datorata cresterii ratelor dobanzilor.

Atitudinea noastra in ceea ce priveste politica externa s-a schimbat dramatic de la inceputul secolului [nota tr.: secolul XX] pana astazi. Incepand cu George Washington si mergand pana la Grover Cleveland, politica acceptata a fost evitarea aliantelor confuze, incalcite. Desi ne-am intins aripile atat spre vest cat si spre sud ca urmare a destinului nostru manifest, in secolul al 19-lea am acceptat notiunea Doctrinei Monroe [nota tr: numita dupa presedintele american James Monroe (1758-1831). Doctrina interzice interventia europeana in emisfera vestica], cum ca europenii si asiaticii ar trebui sa-si tina nasul afara din afacerile acestei emisfere, iar noi pe al nostru afara din ale lor. McKinley, Teddy Roosevelt si Razboiul Americano-Spaniol au schimbat toate acestea. Liderii nostrii intelectuali si politici, au adus in voga la inceputul secolului doctrina interventionista, in ultima suta de ani punand bazele activismului militar global.

De la o tara care odata isi vedea de treaba ei, ne gasim astazi cu personal militar in mai mult de 130 de tari diferite, protejand modernul nostru imperiu american. Nu numai ca avem trupe in cele patru colturi ale lumii, de asemenea observam Coast Guard Cutters in Mediterana si oriunde altundeva, propriul nostru FBI in orice tara la alegere si CIA-ul in locuri de care Congresul habar nu are.

Este un truism ca statul creste si libertatea se diminueaza in vreme de razboi. Aproape perpetuul razboi din secolul XX a contribuit semnificativ la subminarea constanta a libertatilor, timp in care statul a fost mereu glorificat. Pe langa razboaiele militare, libertatea a avut de suferit si de pe urma “razboaielor” domestice impotriva saraciei, analfabetismului, drogurilor, celor fara adapost si a multor altora.

In ultima suta de ani am trecut de la acceptata si pretuita notiune de “natiune suverana”, la cea a unei Noi Ordini Mondiale globaliste. Asa cum noi odata aveam trei ramuri separate ale guvernului, Organizatia Natiunilor Unite foloseste cu mandrie propriile sale trei ramuri, Banca Mondiala, Fondul Monetar International si Organizatia Mondiala a Comertului pentru a-si impune vointa in aceasta noua era. Deoarece Statele Unite sunt de departe cea mai mare putere militara, pot dicta termenii acestor institutii internationale, protejand ceea ce considera a fi “variatele noastre interese”, cum ar fi petrolul, alaturi de satisfacerea complexului militaro-industrial. Interesele noastre comerciale si politica externa nu mai sunt demult niste concepte separate. Aceasta permite existenta profiturilor subventionate, in timp ce platitorul de taxe este fortat sa protejeze uriasele corporatii impotriva oricaror pierderi inregistrate in investitiile de peste ocean. Argumentul ca ne impunem in lume din grija umanitara fata de cei ce sufera –refrenul folosit pentru bombardarea Serbiei – este o farsa.

Pe cat este de rau ca americanul de rand este fortat sa subventioneze un astfel de sistem, in plus ne gasim si in fata unui pericol semnificativ datorat arogantei noastre politici de a bombarda natiuni care refuza sa se supuna vointei noastre. Aceasta este sursa urii indreptate impotriva Americii, chiar daca uneori pare suprimata, a amenintarii teroriste, singura metoda prin care victimele noastre pot raspunde agresiunii unui stat militar puternic.

Dar, in ciuda aparentului succes al politicii noastre externe si a puterii militare pe care inca o avem, adevarul este ca ne-am imprastiat prea mult si am putea avea dificultati in a ne apara, daca vreodata suntem amenintati de vreo forta semnificativa in lume. La sfarsitul acestui secol, constatam ca pregatirea noastra militara si morala sunt mai scazute ca niciodata. Va deveni evident odata cu inaintarea in secolul XXI, ca este deosebit de costisitor sa mentii aceasta prezenta oriunde in lume. Costurile exprimate in libertati pierdute si deloc necesara expunere la terorism sunt dificil de determinat, dar cu timpul va deveni clar fiecaruia dintre noi ca interventionismul extern nu aduce nici un beneficiu cetatenilor americani, ci este in schimb o amenintare la adresa libertatilor noastre.

De-a lungul istoriei noastre timpurii, pana la Primul Razboi Mondial, razboaiele au fost purtate de voluntari. Nu s-a practicat recrutarea militara, exceptia fiind incercarea nereusita a lui Lincoln in timpul Razboiului Civil, care a sfarsit prin revolte justificate si rebeliune. Atitudinile manifestate impotriva recrutarii s-au schimbat in ultimul secol, cu certitudine. S-a spus ca este nevoie de recruti pentru a lupta in Primul si Al Doilea Razboi Mondial, apoi in Coreea si Vietnam. Aceasta schimbare de atitudine a fost cu siguranta satisfacatoare pentru cei ce cred ca avem obligatia de a fi politaiul lumii. Vietnamul a servit drept catalist pentru atitudinea anti-recrutare, care este inca puternica si astazi. Din fericire, nu am experimentat vreo masura asemanatoare in mai bine de 25 de ani, dar Congresul refuza sa adreseze aceasta problema intr-o maniera principiala, anume sa aboleasca odata pentru totdeauna nefolositorul Sistem de Serviciu Selectiv. Prea multi politicieni cu vederi autoritare inca mai cred ca in vremi tulburi o armata de tineri recruti va fi necesara sa apere interesele noastre comerciale in lume. O reintoarcere la spiritul Republicii insemna ca recrutarea nu va fi niciodata practicata si toate persoanele capabile fizic se vor oferi voluntar pentru apararea propriei lor libertati. Fara dorinta de a face asta, libertatea nu poate fi salvata. O armata constransa nu poate niciodata substitui vointa acelor americani ce isi apara tara animati de dragostea de libertate.

(Va urma)