Epilog la serialul “O republica, daca o puteti pastra”.

Cateva din comentariile citite pe forumul Altermedia m-au indemnat sa scriu acest supliment pentru prezenta traducere. Voi intra putin in detalii, pentru a ma face inteles. De aceea va rog sa ma suportati o vreme!

Pentru inceput, cine este Ron Paul? Spicuiesc cateva fraze de pe site-ul sau aflat la adresa: house.gov/paul/bio.shtml

“Congressman-ul Ron Paul din Texas se bucura de reputatia nationala a unui neobosit avocat al libertatii in politica zilelor noastre. Dr. Paul este un sustinator de frunte in Washington al ideii guvernului limitat constitutional, al taxelor scazute, al pietei libere si al reintoarcerii la politica unitatii monetare cu acoperire. Este cunoscut atat colegilor cat si constituentilor sai pentru consistenta votului sau in Casa Reprezentatilor: Dr. Paul niciodata nu voteaza pentru o anumita legislatie daca masurile propuse nu sunt expres autorizate in Constitutie. In cuvintele fostului Secretar al Trezoreriei, William Simon, Dr. Paul este “singura exceptie in Gloata celor 535” din Capitol Hill. […]

… a servit in calitate de chirurg in U.S. Air Force. Ca specialist in obstetrica/ginecologie, Dr. Paul a adus pe lume mai mult de 4000 de prunci. […] In Congres la sfarsitul anilor 70, inceputul anilor 80, idealurile Dr. Paul in ceea ce priveste guvernul limitat nu erau populare in Washington. A facut parte din Comitetul Casei Reprezentatilor pentru probleme bancare unde s-a afirmat ca un puternic avocat al politicii monetare solide si un critic redutabil al masurilor inflationiste ale Sistemului Federal de Rezerve. A fost deasemenea un membru cheie al Comisiei Aurului, promovand o reintoarcere la standardul aurului ca acoperire pentru unitatea noastra monetara. A fost un nesovaielnic sustinator al ideilor pro-viata si pro-familie. […] In 1984 a parasit voluntar scaunul din Casa Reprezentatilor pentru a se reintoarce la practica medicala.

Dr. Paul a revenit in Congres in 1997 pentru a reprezenta al 14-lea District al Texasului. […] Este autorul catorva carti, printre care “Provocarea libertatii”, “Cazul pentru promovarea aurului” si “O republica, daca o puteti pastra”. […]

Consistenta votului Dr. Paul l-a indemnat pe un congressman sa comenteze ca “Ron Paul personifica idealul Parintilor Fondatori, al cetateanului-membru-al-statului. A aratat explicit ca principiile sale nu vor fi niciodata compromise si chiar nu sunt.” Un alt congressman a adaugat ca “Exista putin oameni in viata publica, care fie bine fie rau, ploaie sau soare, isi respecta principiile. Ron Paul este unul dintre acei putini.”

Despre ce principii este vorba? Le gasim enumerate tot pe acest site:

• Drepturile apartin indivizilor, nu grupurilor.
• Proprietatea trebuie sa apartina oamenilor, nu guvernului.
• Toate asocierile voluntare trebuiesc permise, atat cele economice cat si cele sociale.
• In chestiuni monetare, rolul guvernului este sa mentina integritatea unitatii de schimb, nu sa participe la frauda.
• Guvernul exista pentru a proteja libertatea, nu sa redistribuie bogatia sau sa acorde privilegii speciale.
• Vietile si actiunile oamenilor sunt propria lor responsabilitate, nu a guvernului.

Discursul pe care l-ati urmarit a fost tinut de catre Dr. Ron Paul in Casa Reprezentatilor, la inceputul anului 2000, in lunile ianuarie si februarie. Sa fie o pura coincidenta claritatea cu care Dr. Paul descria inca de pe atunci evenimente si consecinte la care suntem martori cu toti astazi? Sa fie premonitie sau o adanca intelegere a cauzelor care le genereaza?

Eu cred ca discursul raspunde acestor intrebari. Voi incerca acum in cateva randuri sa creez un context prezentei traduceri. Mai exact sa explic de ce consider ca aceasta expunere este importanta si merita atentia noastra a tuturor. Chiar daca nu suntem americani!

Mai intai de toate se observa o descriere exacta a problemelor Americii. Este vorba de problemele reale cu care se confrunta America si cauzele lor, nu falsele rafuieli ce formeaza obiectul asa zisei “opozitii” dintre democrati si republicani, mediatizate doar pentru a lua ochii alegatorului. Ne privesc pentru ca sunt problemele celui mai mare exportator de democratie la ora actuala. Prea des suntem indemnati sa-l privim cu jind si sa incercam sa-i urmam exemplul. Cum sa facem acest lucru nu se specifica, ce anume sa copiem, de ce sa apucam, unde sa punem umarul sa impingem s.a.m.d. Trebuie doar sa ne luam angajamentul! Asta am invatat atata amar de vreme si asta facem. Precum personajul primarului din filmul “Senatorul melcilor”, adus de spate, cocarjat, cu capul plecat, umil, obisnuit sa fie calcat in picioare… Nu ni se dau explicatii, suntem doar mustrati printr-o ridicare de spranceana… Noi lasam privirea in pamant si baiguim absenti: “Am inteles, sa traiti…!” Nu rareori, cand un vant se da in Washigton, pana si domnul Basescu, la Cotroceni, trebuie sa deschida fereastra. De aceea cred, este si treaba noastra.

Apoi, expunerea este o palma zdravana peste obrazul gros al “analistului” politic, al “expertului” in integrare euro-atlantica, gargaragiu oportunist, de ocazie, care prea des umple vidul micului ecran cu propriul sau vid, vorbind nimicuri, aratandu-ne care-i smenu’ cu democratia in “lumea civilizata”, dojenind cu un aer parintesc, suficient, pe cine n-are altceva mai bun de facut, invatandu-ne sa ne ploconim eficient, sa ne fie bine tuturor, nu numai lui… Deseori acest raspandac al zvonurilor rumegate de altii se infoaie pe sticla, dandu-si cu parerea in probleme despre care habar nu are (cum merge treaba in America este una dintre ele) – sau poate nici nu-l intereseaza cu adevarat, atata vreme cat pica ceva… Numai ce am scapat (oare?) de marea centralizare de la rasarit, si iata-ne inghiontiti de la spate de trambitasii fara ocupatie sa ne oferim serviciile alteia noi, mai sic, cu aroma de ciunga straina cu surpriza… Surpriza va fi neplacuta, dar multi nu o stiu inca. Ce descrie Dr. Ron Paul aici sunt si problemele Europei si ale Uniunii-sale-cu-de-a-sila…

Cu ceva vreme in urma, Altermedia a publicat eseul Viitorul cere atentie, al publicistului american G. Edward Griffin, care incepea cu o descriere teoretica a prapastiei dintre modelul colectivist si cel individualist. Desi nu foloseste acesti termeni, exemplele Dr. Ron Paul sunt o clara transpunere in practica a teoriei domnului Griffin. Sunteti invitati deci sa o recititi.

S-a obiectat la vremea respectiva, in spatiul Altermedia, ca aceasta teorie s-ar face vinovata de niste flagrante erori “logice si stiintifice evidente”. Domnul Griffin a prezentat punctul de vedere individualist, conform caruia individul este mai important decat grupul, printr-o paralela cu abstractia (in viziunea individualista) numita padure, formata din mai multi copaci. Ideea era ca numai individul trebuie sa aiba drepturi, nu si grupul. Autorul obiectiilor sustinea ca, in conformitate cu aceasta “logica”, s-ar putea spune ca oamenii nu exista, exista doar celule. Edward Griffin insa nu a spus asa ceva. Sa nu ne lasam amagiti de tentatia sofismului! Au oare celulele vointa proprie si responsabilitate, opinii divergente, sentimente si emotii, pot lua decizii? Toate acestea apartin oamenilor, fiinte spirituale si rationale. Atunci cand este in interesul lor reciproc, ei se pot asocia pentru o perioada, voluntar, si forma un grup. Il pot parasi apoi, cand considera de cuviinta, cand din diverse motive intelegerea si convietuirea nu mai sunt posibile. Asa sta situatia intr-o societate libera – virtuala, dupa standardele actuale. Oamenii sunt diferiti si nu trebuiesc fortati sa se asocieze vreunui grup, oricare ar fi acela. Din acest motiv grupul nu este mai important decat individul. De aceea numai individul are drepturi, nu si grupul. Pentru ca in numele presupuselor drepturi ale grupului, oamenii sunt constransi sa ii urmeze pe altii chiar in dauna intereselor personale si a vointei lor, pe cheltuiala propriei lor libertati.

Limbajul este relativ in ziua de astazi, cuvintele isi pierd sau isi schimba intelesul. Unul dintre cele care au capatat o alta semnificatie de-a lungul timpului este acela de individualism. Conform avocatilor acestui model insa, originea termenului nu a fost niciodata conceptul de “beneficiu individual”, ci acela de “libertate individuala”. Astfel, sub nefasta influenta a ideologiei colectiviste ce imbiba scena politica actuala, am putut observa cum individualismul incepe sa fie sinonim cu egoismul. Cei doi termeni sunt interschimbabili acum. Deoarece individualistul nu considera ca este firesc sa urmeze bovin turma, colectivul, comunitatea, este aratat cu degetul si gasit responsabil pentru esecurile utopiei colectiviste. Produsele umane membre ale societatii de consum, ce gandesc si “simt” numai in functie de ce au in buzunar si stomac, nu sunt consecinte ale individualismului.

Este grupul mai important decat individul? Ori individul mai important decat grupul? Este ceva “logic” sau “stiintific” in aceste afirmatii? Sau acestea sunt doar principii, puncte de plecare ale unor ideologii, care precum axiomele din geometrie nu au nevoie de demonstratii, dar care odata stabilite dau viata unui model geometric? Societatea trebuie organizata intr-un fel sau altul. Care din aceste principii deci o slujeste cel mai bine? Aici ma refer la beneficiul tuturor indivizilor din care este compusa societatea, nu numai al unora mai cu mot. Sa fie principiul ce construieste sistemul ce va oferi fiecaruia aceleasi sanse, garantandu-i libertatea individuala, sau acela care ii inhama pe toti cu forta la caruta colectiva, unde vor trage din greu pentru “binele societatii, al statului” sau cine stie carui alt segment sau grup – transpus in practica, binele unei elite ce se perpetueaza la putere si vorbeste in numele grupului?

Astfel ajung la o alta obiectie interesanta care a fost adusa teoriei domnului Griffin. Se refera la diferenta dintre republica si democratie. S-a afirmat ca este eronata ideea ca intre cele doua ar exista vreo opozitie. Acum avem atat republici democratice cat si monarhii democratice. Avem forme de guvernamant, regimuri politice si sisteme politice, care pot fi amestecate intr-o minunata diversitate pentru a obtine combinari de x luate cate y… Adica: republica democratica nominala, republica democratica reala, republica liberala, monarhie democratica cu sistem politic bipartid etc. Intrebati-va insa cinstit, este oare vreo diferenta pentru omul de rand, supus acestor sisteme? Nu este oare statul cel care dicteaza atotputernic, indiferent de forma de organizare? In ce fel ne este influentata viata de numarul de camere al corpului legislativ? Ne este mai bine daca avem doua sau trei sau niciuna? Ori sunt toate doar un paravan din spatele caruia statul suveran trage sforile?

Se poate binenteles considera ca exagerez. Dar iata, populatia Romaniei s-a opus participarii tarii noastre la ofensiva din Iraq. Alesii au fost de alta parere si au trimis trupe. In Spania si nu numai, situatia a fost asemanatoare. Cateva tari, membre deja ale Uniunii Europene au respins prin vot Constitutia UE. Altora nici macar nu li s-a oferit sansa de a decide in aceasta chestiune. Cu toate acestea integrarea si extinderea europeana merg inainte, pentru ca cei care ii conduc, cei ce reprezinta statul, societatea, blah, blah, blah, stiu mai bine ce este bine pentru toti. Nu le pasa de parerea celor ce i-au investit in functii. Majoritatea europenilor se opun politicii de incurajare a emigratiei, practicata de tarile lor. Nu sunt deloc fericiti ca trebuie sa-si schimbe stilul de viata pentru a-i acomoda pe musafirii nepoftiti si isi doresc ca guvernul sa fie mult mai selectiv in privinta celor care le trec pragul. Raspunsul politicienilor: “Gura, ca sunteti prosti! Invatati sa fiti toleranti, avem numai de beneficiat de pe urma multiculturalismului si a diversitatii!”.

Exemplele pot continua. Oare chiar noi poporul conducem intr-o democratie? Direct sau indirect, dupa cum pretinde teoria? Sau este doar o mascarada? De fapt, colectivismul ne invata ca noi trebuie sa mergem disciplinat la vot sa ne alegem liderii odata la cativa ani, fie ca avem ori ba pe cine pune stampila. Pe perioada mandatului apoi, ei au voie sa faca ce ii taie capul iar noi avem voie sa ne tinem pliscul. Doar noi i-am imputernicit, nu-i asa? Si atata vreme cat este pentru binele societatii, al colectivului din care toti fac parte, putem alege orice… chiar si raul cel mai mic. Cum se face ca binele nu apare niciodata pe buletinul de vot? Exista numai rau sau mai rau… Alegeti, va rog, este dreptul dumneavoastra…! Dar ce spun? Responsabilitatea…

Este adevarat ca avem acum o multitudine de forme de organizare. Cand este vorba de rezultate, se poate observa ca mare diferenta intre ele nu este. Diferenta exista in forma, pe hartie. Fondul este acelasi. Precum ideologia tuturor partidelor politice care formeaza “oferta electorala”. Acum avem sociali-democrati, populari, liberali, democrati s.a.m.d. Se deosebesc prin nume doar. Odata ajunsi acolo sus se comporta la fel. Fac acelasi lucru. Acesta este un truism oriunde in lume la ora actuala. Nu numai in Romania. Nu este oare minunat sa auzim/vedem atatea variatiuni pe aceasi tema – populara, omniprezenta si nesuferita tema a colectivismului, in intrepretarea acelorasi tambalagii? Mai observa si altcineva ca fostii comunisti se dau in general de trei ori peste cap, mananca ceva jaratic si devin armasarii focosi ai social-democratiei? Sau ai curentului popular? Sa nu mai amintim de compromisa idee conservatoare… Priviti doar cine ne sunt “conservatorii” la ora actuala!

Revin la antiteza republica-democratie. Este o antiteza, pentru ca atunci cand a fost formulata, cei implicati intelegeau prin republica altceva decat se intelege astazi. Este un alt termen al carui inteles a fost distorsionat. Este drept ca acum mai bine de 200 de ani nu exista acest curcubeu pestrit al democratiilor “autentice” si le si lipsea probabil baza teoretica necesara. Fondatorii Americii nu absolivisera Stefan Gheorghiu sau oricare din clonele ei post-decembriste. In republica americana timpurie, individul era caramida de baza a societatii, in jurul libertatii individuale se invarteau toate. Numai individul avea drepturi, nu si grupul. Guvernul, ca marime, era redus. Puterile ii erau exact enumerate. Statul era servitorul, nu stapanul. Avea doar sarcina de a proteja, nu de a furniza. Nu era aceasta Hidra cu mii de capete ce fura “de la fiecare in functie de posibilitati, pentru fiecare in functie de nevoi”, facandu-si parte, risipind si distrugand sub lozinca “grijii fata de cetatean”. Republica Americana la acea vreme, nu era una din diversele democratii poleite, lustruite, dar falimentare din toate punctele de vedere, ce clocesc destinele oamenilor in “lumea civilizata” de astazi. Era exact opusul lor.

Acesta este un alt motiv pentru care discursul Dr. Paul merita atentia. Ei (americanii) au cu ce compara acest fiasco in care se gasesc acum, noi in Europa colectivista nu. De aceea probabil nu putem decat constata ca lucrurile merg prost fara a fi capabili sa singularizam motivul. Au trecut generatii de cand acestea se pastreaza pe acelasi fagas, ne-am obisnuit cu ele si nici nu ne imaginam ca mai exista vreo alternativa. Ne multumim doar cu rotatia cadrelor si avem atentia focalizata pe diversele personaje ce se perinda la putere. Sistemul ramane vesnic in picioare.

In consecinta, multi se intreaba cine creeaza agenda politica? Cine se ascunde in spatele globalizarii si a celorlalte rautati? Cand lucrurile merg rau, toti simtim nevoia gasirii vinovatilor, si incercam sa-i depistam, asa cum ne pricepem noi mai bine. Dar oare este chiar atat de important? Aici Dr. Ron Paul ne mai ofera niste indicii… Si a facut-o si Edward Griffin. Deja cititorii Altermedia au aflat cum functioneaza Creatura de la Jekyll Island… Simbioza dintre aceasta (alaturi de surorile ei din Europa) si modelul colectivist este raspunsul multora din intrebarile noastre. O progresiva taxa pe venit, centralizarea creditului intr-o banca nationala cu monopol exclusiv (aka banca centrala) si atotputernicia statului sunt masurile general aplicabile propuse si de catre Manifestul Comunist. Cititi-l si/sau recititi-l! Este o buna lectura.

De aceea este mai putin important cine sunt ei, numele lor, etnia sau organizatia din care fac parte. Important este ce fac. Adevarata structura de putere nu este bine definita (cel putin pentru cei care privesc din exterior) si de aceea scapa expunerii, creand mai multa confuzie in schimb. Daca le intelegem metodele insa, solutiile pentru indreptarea situatiei devin evidente. Ori putem continua sa ne concentram pe numele lor, cine sau ce sunt si astfel nu vom rezolva nimic. Dati-i la o parte, inlaturati-i din aceste motive, si altii ce nu prezinta aceleasi caracteristici le vor lua locul! Ne plangem ca ni s-au suit in carca dar prea putini oameni se straduiesc sa afle exact cum au facut-o… Cum oare le reusesc toate din plin? Pentru ca au puterea financiara, se aude… Bine, bine, dar cum au pus mana pe ea? Nu cumva noi platim costisitoarea nota de plata a propriei noastre inrobiri?

Daca intr-adevar America trebuie sa ne inspire in vreun fel, sa vedem mai intai cum au inteles Fondatorii ei sa o organizeze. Nu este o utopie. Constitutia lor chiar poate fi aplicata, desi in America la ora actuala copii invata in scoli ca acest lucru nu este posibil. Nu intamplator. Se doreste ca adevarata menire a acestei Constitutii (si care ar trebui sa fie menirea oricarei constitutii) sa fie uitata. Menirea ei este de a proteja poporul impotriva propriului sau Guvern. Sa luam aminte la celebrele randuri scrise de Thomas Jefferson ca raspuns dat unui prieten. Acesta din urma il intrebase, dupa ce Constitutia intrase in vigoare, cum oare pot fi siguri ca de atunci inainte vor avea parte numai de oameni buni la conducere? Raspunsul lui Jefferson este edificator: “Nu imi vorbi de oameni buni! Mai degraba sa-i incatusam pe oameni cu lanturile Constitutiei…!” Da, negresit, ticalosii vor ajunge la putere, spune Jefferson… Dar tocmai de aceea sistemul este astfel cladit, pentru ca ei sa fie neputinciosi chiar si atunci cand se afla la carma lui.

Gura pacatosului adevar graieste, spune un proverb. Zbigniew Brzezinski, creator, alaturi de David Rockeffeler, al Comisiei Trilaterale, a scris in 1972 in cartea Between Two Ages:The Technotronic Era, urmatoarele randuri:

“…statul natiune ca unitate fundamentala a vietii umane organizate a incetat sa mai fie principala forta creatoare: Banci Internationale si corporatii multinationale actioneaza si planifica in termeni ce sunt mult mai avansati decat conceptele politice ale statului natiune.”

Este vorba de pasul urmator. Si asta in 1972, cand se cam aflase ca de la rasarit vine numai intunericul iar ochii erau indreptati cu speranta spre apus. Iar noua ni se serveste gogoasa ca globalizarea este urmatoarea treapta naturala pe scara evolutiei societatii umane… Asa spun expertii, analistii…

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti… un presedinte american. Il chema Andrew Jackson si acum apare pe bancnota de 20$. Multi doar din acest motiv au auzit de el. Din pacate. Pentru ca altfel, ar putea afla ca a avut nevoie de doua mandate prezidentiale pentru a face pulbere o banca centrala: The Second Bank of the United States. Din totdeauna s-au facut presiuni pentru ridicarea unei astfel de institutii in America, dar abia in 1913 a prins cheag. Unii autori chiar afirma ca pentru a i se putea deslusi talcul, istoria Americii trebuie privita doar prin perspectiva acestor eforturi…

Inca de pe atunci politicienii isi ocupau timpul cu singurul lucru pe care stiu ei sa-l faca cel mai bine: constructia socialismului. Asta in timp ce se aflau in buzunarul lui Nicholas Biddle, director al bancii si adversar redutabil al presedintelui. Tentatia profiturilor rapide obtinute din banii fara acoperire si setea de putere ce rezulta pe aceasta cale, nu sunt noi si aveau sustinatori chiar si in acele zile, desi nu trecuse multa vreme de cand semnatarii Constitutiei autorizasera doar aurul si argintului ca “lawful money”.

Exista multe invataminte ce se pot trage din aceasta poveste si oamenii ar trebui sa o cunoasca. Spatiul nu permite mai multe detalii, dar conflictul a fost aprig si a facut si victime colaterale. Nicholas Biddle a retaliat exact asa cum stiu marii bancheri centrali sa o faca: a creat o depresie economica prin contractarea masei monetare aflate in circulatie. Oamenii nu au realizat imediat cine este de vina, ochii fiind atintiti asupra presedintelui caruia i se opunea intreg Congresul [nota: Desi la prima vedere aceasta opozitie lasa impresia ca sistemul american nu functiona cum trebuie inca de pe atunci, situatia creata era doar urmarea faptului ca politicienii autorizasera pentru inceput banca, o masura neconstitutionala. Favorurile institutiei i-au intors pe acestia ulterior impotriva lui Jackson]. Cateva citate celebre au ramas marturie. Jackson, spre exemplu, a repudiat o delegatie de suporteri ai bancii cu cuvintele: “Sunteti un cuib de vipere! Intentionez sa va risipesc si pe Dumnezeul Etern o voi face!” In campania electorala, atunci cand candida pentru al doilea mandat, a folosit sloganul “Jackson and no bank”. Platea numai in aur oriunde mergea, pentru a le aminti oamenilor care sunt banii autorizati de Constitutie. Intrebat care a fost cea mai importanta realizare a presedentiei sale, a raspuns fara ezitare: “I killed the bank!” O tentativa de asasinat asupra lui Jackson a esuat. A fost prima incercare (din pacate nu si ultima) asupra unui presedinte american. Ambele pistoale folosite nu au luat foc. Pentru problemele ridicate aici si tratate si de Dr. Ron Paul retine atentia urmatorul paragraf al discursului lui Andrew Jackson, tinut la inceputul confruntarii, atunci cand si-a folosit dreptul de veto impotriva hotararii Congresului de a reinnoii autorizatia Bancii. Se adresa cu siguranta si generatiilor viitoare:

“Este regretabil ca cei bogati si puternici prea des supun actele guvernului scopurilor lor egoiste. Distinctii in societate vor exista mereu sub orice guvern just. Egalitatea talentelor, a educatiei sau a bogatiei nu poate fi produsa de institutiile umane. Bucurandu-se de darurile Cerului si de roadele industriei superioare, ale economiei, ale virtutii, fiecarui om i se cuvine egala protectie a legii; dar atunci cand legile sufera schimbari pentru a adauga acestor naturale si juste avantaje unele distinctii artificiale, pentru a acorda titluri, subventii sau privilegii exclusive, pentru a-i face pe bogati mai bogati si pe cei puternici mai puternici, umilii membrii ai societatii – fermierii, mecanicii si truditorii – care nu au nici timp si nici mijloace sa-si asigure lor insisi favoruri, au dreptul sa se planga de nedreptatile Guvernului lor. Nu exista neaparat vreun rau inerent in guvern. Acesta exista numai in abuzurile sale. Daca s-ar limita numai la egala protectie, si, precum Cerul isi trimite ploaia, si-ar impartii favorurile atat asupra celor mari cat si celor mici, celor bogati si celor saraci, ar fi o binecuvantare nesperata. In actul ce-mi sta inainte pare sa fie o serioasa si inutila indepartare de la aceste juste principii.”

Marian Tiberiu Vintilescu