AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
ezln

MISCAREA CONSERVATOARE CRITICA PROIECTUL DE LEGE PRIVIND STATUTUL MINORITATILOR NATIONALE

November 3rd, 2005 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Email This Post Print This Post

Comunicat privitor la proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale

Mişcarea Conservatoare îşi precizează poziţia fermă împotriva adoptării proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale propus de Guvern în complicitate cu UDMR-ul, deoarece:

I. Proiectul legislativ este anti-românesc pentru că ignoră cu desăvârşire asigurarea protecţiei persoanelor de naţionalitate română, aflate în minoritate în ariile locuite preponderent de minorităţi naţionale – exemplu tipic fiind judeţele Covasna şi Harghita, unde adoptarea proiectului de lege ar duce la crearea de jure a unui „stat în stat”.

II. Proiectul legislativ este anti-constituţonal:

a) potrivit articolului 1 din Constituţia României, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”; potrivit articolului 2 alineatul 2, „Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”; în proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale, la articolul 2 se precizează: „Minorităţile naţionale sunt recunoscute ca factori constitutivi ai statului român, împreună cu naţiunea română, majoritară”. Astfel se neagă caracterul de stat suveran şi naţional, ajungându-se până la redefinrea acestuia ca stat multinaţional.


b) Constituţia României în concordanţă cu legislaţia internaţională, consfinţeşte la articolul 6, Dreptul la identitate, „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. În forma actuală, acest proiect legislativ, NU asigură egalitate între persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii, ci doar privilegii pentru minoritari în dauna majorităţii.

III. Proiectul legislativ nu cuprinde şi obligaţii, ci numai drepturi ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

IV. Proiectul de lege nu prevede nici un drept pentru populaţia majoritară unde sunt numeric minoritari faţă de naţiunea minoritară.

V. Proiectului de lege este ambiguu, nefiind definită sintagma „comunitate naţională”, introdusă alternativ cu sintagma „minoritate naţională”, denotând astfel apartenenţa expresiei inconsecvente şi a superficialităţii neprofesioniste de tehonoredactare legislativă.

VI. Proiectul de lege nu este în concordanţă cu nici o legislaţie internaţională în domeniu, nici una neavând asemenea prevederi.

Astfel sunt încălcate pe rând demnitatea de român acolo unde sunt minoritari în propria ţară şi Constituţia României.

Biroul de Presă al grupului de iniţiativă pentru înfiinţarea partidului „Mişcarea Conservatoare”
www.conservatorii.ro
presa@conservatorii.ro

Tags: Politica/Servicii secrete

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment