AUTORITĂŢILE RUSE exercită tot mai multe presiuni asupra disidenţilor ruşi odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din martie 2008, efectuând percheziţii, arestări şi interogatorii la sediul FSB, în timp ce preşedintele Vladimir Putin se declară “singurul democrat pur din lume”, relatează AFP.
Liderul organizaţiei ruse Pentru drepturile omului Lev Ponomarev, foarte critic la adresa Kremlinului, a fost convocat, luni, pentru un interogatoriu de către serviciile de securitate ruse FSB care îl bănuiesc de “extremism”.
“Extremismul este un subiect la modă în acest moment în Rusia (…) Autorităţile pot să mă considere extremist deoarece apăr drepturile omului şi susţin demonstraţiile opoziţiei”, a declarat Ponomarev.
Noua lege care vizează manifestaţiile extremiste, promulgată în iulie 2006 de către Vladimir Putin, extinde definiţia extremismului prin defăimarea oamenilor politici.
Opozanta Marina Litvinovici, colaboratoarea fostului campion mondial la şah Garry Kasparov, a fost reţinută pentru scurt timp, luni, la sosirea la Sankt-Petersburg unde va fi organizat, sâmbătă, un “marş al opoziţiei”.
“Ea a petrecut aproape două ore la comisariat, unde a trebuit să explice motivele sosirii sale la Sankt-Petersburg”, a declarat Denis Bilunov, oficial în cadrul mişcării de opoziţie Cealaltă Rusie condusă de Kasparov, organizatoarea demonstraţiei.
“Cetăţenii ruşi trebuie să explice de ce se deplasează dintr-un oraş rus în altul. Este ruşinos şi monstruos”, a criticat acesta.
Anunţul făcut de fostul disident sovietic Vladimir Bukovski, care locuieşe în prezent la Londra, privind intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale din 2008 a coincis în mod straniu cu noi presiuni exercitate asupra a doi dintre partenerii săi.
Poliţia rusă a percheziţionat, joi, domiciliul din Moscova a lui Valdimir Pribilovski, un analist politic care îl susţine pe Bukovski.
“Principalul motiv a fost acela de a vedea ce am scris depre preşedintele Putin înainte de ca articolul să fie publicat. Al doilea este participarea mea la grupul de sprijin” al candidaturii lui Bukovski, a declarat Pribilovski.
Oficial, percheziţia a fost motivată de căutarea unor documente privind moartea, în aprilie 2005, a unui general FSB, a adăugat el.
Parchetul l-a convocat, de asemenea, săptămâna trecută, pe analistul politic rus Andrei Piontkovski pentru a-l interoga în legătură cu articolele sale considerate “extremiste”. Aflat în Statele Unite, analistul a nu a răspuns convocării.
“Puterea a sporit foarte mult tensiunile. Atacurile împotriva opoziţiei, campaniile antigeorgiene şi antiestone, retorica antioccidentală servesc la crearea unei atmosfere de asediu”, apreciază Iuri Korguniuk, analist în cadrul fundaţiei Indem.
“Destinatarul acestor acţiuni este electoratul rus” care, în faţa acestor ameninţări, trebuie să se ralieze în spatele puterii, a adăugat el.
“Lupta împotriva disidenţei este dorinţa naturală a oricărui regim autoritar. Kremlinul se teme, de asemenea, de opoziţie deoarece puterea este compromisă. Se teme că poporul află adevărul despre crimele sale şi că intenţionează să schimbe puterea”, a declarat deputatul independent Vladimir Rijkov.
Întrebat despre starea democraţiei înaintea summitului G8, Putin a declarat cu ironie că el este “singurul democrat din lume” înainte de a enumera “ororile” comise în Occident, arbitrariul de la Guantanamo, utilizarea de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor din Europa.
“De la moartea lui Mahatma Gandhi, nu mai am cu cine să vorbesc”, a precizat Putin. (DI)
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



























3 responses so far ↓
1 epimeteu // Jun 6, 2007 at 11:05 am
Cam asta e genul de “democratie” pe care il viseaza si unii de la noi.
2 Tamburus // Jun 8, 2007 at 12:10 am
Că Vladimir Putin se consideră singurul “democrat” în lume! Poate că are dreptate!!! Este cineva care să mă convingă că Blair şi Bush care şi-au târât ţările lor într’un război INJUST, prin minciună! Război care a costat până acum sute de miliarde şi probabil, până acum, sute de mii de vieţi, distrugând cea mai veche civilizaţie a lumii!, este o faptă democratică, sau cei doi mai sus menţionaţi, ar merita să fie pedepsiţi ca drept CRIMINALI DE RĂZBOI!!!. Ar trebuii să ne gândim dacă este chiar poporul rus care vrea schimbare, sau MILIARDARUL DIN ANGLIA care vrea o rusie la cheremul globalismului!?!?
3 Codrin // Jun 8, 2007 at 4:41 am
Domnilor visati cai verzi pe pereti, despre ce democratie vorbiti? Unde? Cind?
Despre democratia à la Guantanamo? Sau despre democratia din Franta ce-a scos din palarie un alogen get beget si concubina altuia. Voi chiar credeti ca francezii asa au vrut?
Oamenilor ar trebui sa le intre bine in cap ca asa ceva nu exista in realitate doar in mintile oamenilor. Traiesc intr-o tara occidentala cu o imagine exterioara aproape ireprosabila si va pot spune ca democratia ascunde acelasi cacat dar mai frmos ambalat si eventual modificat genetic sa para ca nu pute.
Rusia ar trebui felicitata si nu criticata pentru efortul pe care l-a facut de buna voie nu asa cum se crede p’aici ca cineva ar fi cistigat razboiul rece.
In privinta lui Kasparov citeam un articol in ceva ziar strain in care marele maestru spune ca are ca si model pe Disraeli. Ba mai si tine conferinte la Fundatia Bertelsmann.
Leave a Comment