dupa un articol de Derek Turner*, Chronicles magazine

FONDAT IN 1982 de John Tyndall, fost presedinte al Frontului National, Partidul National Britanic (British National Party, BNP) a desfasurat campanii consistente pentru a intoarce cursul imigratiei post-razboi, pentru retragerea Marii Britanii din UE, pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru crime grave, pentru sustinerea loialistilor din Ulster, pentru sustinerea familiei si pentru restrangerea puterilor marilor concerne. Astfel de politici, orientate catre cetateanul de rand (sub sloganul People just like you making the difference) n-au fost, evident, de natura sa-i aduca partidului chiar un premiu Nobel, si nici tratamente blande din partea puterii. Sub noul sau lider, Nick Griffin (foto), licentiat in drept al Universitatii Cambridge si, la fel ca predecesorul sau, o figura marcanta a Frontului National, hartuirea oficiala si semioficiala a partidului a atins noi cote – in ciuda anumitor relaxari ale mesajului si imbunatatiri ale imaginii.

Motivul este acela ca BNP, odata vazut ca scandalos din punct de vedere moral insa irelevant, este acum considerat tot scandalos moral, insa din ce in ce mai relevant. Victoriile in alegerile locale din 2001 incoace si voturile deloc putine in alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2004 i-au adus o reprezentare importanta la nivelul Consiliilor Locale (in special in nordul Angliei) si au ridicat chiar posibilitatea reprezentarii sale la palatul Westminster pentru prima data in alegerile generale din 2006 (ratata). Chiar daca nu s-a bucurat de o crestere atat de substantiala de popularitate ca in cazul Partidului Independentei Marii Britanii (United Kingdom Independence Party) care in iunie 2004 a sarit de la 3 parlamentari europeni la 12 – totusi BNP a inregistrat si el un numar sporit de suporteri.

Din 2001, cand BNP-ul a castigat primul loc in consiliul local din Burnley, temperatura politica a crescut. Iritati de afirmatiile constante, a la Stokely Carmichael, [1] de “rasism institutional”, oficiali inalti din armata britanica, politie si administratia penitentciarelor au incerca sa le super-compenseze opunandu-se fanatic la orice aduce a “rasism”. In 2002, seful penitenciarelor a decretat ca membrii BNP nu pot servi ca ofiteri in penitenciare. In noiembrie 2003, Asociatia Ofiterilor Superiori din Politie a hotarat ca membrii Partidului National Britanic nu pot fi admisi in fortele de politie intrucat sunt susceptibili de a manifesta “atitudini incompatibile cu politicile profesionale” – un punct de vedere impartasit de ministrul de interne de atunci, David Blunkett, care spunea “nu cred ca este posibil ca un membru al BNP sa fie ofiter de politie in tara asta”. In incercarea de a mai calma sentimentele ostile lor ale minoritatilor etnice londoneze, conservatorii au propus chiar ca aceasta interdictie sa fie extinsa si in cazul brigazilor de pompieri…

Mass-media britanica a fost si a ramas neclinintit ostila BNP, neacordandu-le nici un credit si tratand membrii partidului ca si cum nu ar fi fost fiinte umane.

Chiar si ziarele pretins conservatoare, precum Daily Telegraph, au acceptat orbeste parerea extremei stangi despre Partidul National Britanic, mai toate publicand articole asemanatoare pana la identitate, ca si cum ar fi fost copiate dintr-un ziar in altul. Rezultatul este ca membrii partidului sunt tratati ca proscrisi, omisi de la discutii, dati afara de la slujba si refuzati de sindicate – desi noua echipa de juristi a partidului a reusit sa intoarca, in cele din urma multe, din aceste situatii injuste de conflicte de munca.

Prin cercurile mondene britanice da bine sa spui ca – asa cum se exprima un muzician cu vederi de stanga – membrii BNP trebuie batuti sau, cum spunea actorul de comedie Jeremy Hardy in emisiunea la de la BBC, impuscati in ceafa (cel in cauza n-a primit nici un fel de sanctiune). Cand hacker-ii de stanga au atacat si inchis site-ul BNP pentru cateva saptamani anul trecut, nu au existat plangeri si proteste ale celor care promoveaza asiduu libertatea de expresie…pentru oricine altcineva afara de nationalisti.

BBC – in ciuda Cartei care il guverneaza (Royal Charter) si ii cere stricta obiectivitate, ca mijloc de informare in masa platit de cetatean – este unul dintre cei mai persistenti inamici ai Partidului National Britanic. In iulie 2004, BBC a difuzat un documentar intitulat “Agent secret”, un tip de program “soc-horror” in care unul din membrii BNP era filmat in timp ce spunea si admitea ca a comis lucruri care-l discreditau, de la umplerea cu rahat de caine a cutiilor postale apartinand unor imigranti asiatici, pana la lupte de strada si expresii de genul “tot ce a venit din Africa este voodoo, canibalism si SIDA”.

Documentarul a avut rezultate importante pentru partid. Intai, bancile cu care lucra BNP – HSBC, Barclays (ultima, un puternic sustinator al regimului de apartheid din Africa de Sud), apoi Alliance & Leicester – au anulat conturile partidului, care a trebuit sa apeleze la banci din strainatate, ceea ce i-a secatuit si mai mult deja simbolicele fonduri si i-a atras si o amenda de 5000 de lire din partea Comisiei Electorale pentru intarzieri in declararea fondurilor. In septembrie, documente confidentiale ale Home Office-ului (Ministerul Afacerilor Interne), ajunse la presa, relevau ca guvernul planuia sa impiedice membrii BNP de la a lucra in Civil Service (serviciu ce reuneste o mare parte din functionarii publici britanici). Unul din sefii Civil Service era Martin Narey, nimeni altul decat seful penitenciarelor si initiator al interdictiei citate mai sus!

In decembrie acelasi an, noua membri BNP, inclusiv presedintele partidului, Nick Griffin au fost arestati in urma difuzarii documentarului – desi sase dintre ei, inclusiv Griffin, au fost eliberati ulterior fara a fi pusi sub acuzare. Asta, probabil pentru ca infractiunea care se afirma ca ar fi savarsit-o Griffin – caracterizarea islamului ca “o credinta nelegiuita, vicioasa” nu era considerata inca o infractiune, in asteptarea interdictiei propuse de guvern pentru “islamofobie”.

Trebuie spus ca uneori insusi BNP este cel mai mare inamic al sau, fiind strident, paranoic manifestari si insuficient de selectiv in admiterea membrilor. Mai exista si gafe politice, precum prezentarea pe website-ul partidului a lui Michael Howard ca “Michael Hecht” [dupa numele de familie original, Howard descinzand dintr-o familie de romani evrei - ori de evrei romani, cum vreti] sau taxarea adversarilor politici drept “viermi”. Daca membrii BNP vor sa fie tratati cu respect, trebuie ei insisi sa arate putin respect oponentilor politici, unii dintre acestia fiind considerati pe nedrept ca adversari.

Totusi, cu toate aceste greseli evidente ale BNP, fapt ramane ca un numar ingrijorator de mare de politicieni si formatori de opinie britanici se fac vinovati, in relatia cu Partidul National Britanic, de comportament necavaleresc si josnicii nedemne de o societate cu adevarat libera si liberala.

—
* Derek Turner este corespondent al “Chronicles magazine” pentru Europa si editor al revistei britanice Right Now. Traducerea, adaptarea si adnotarile apartin Altermedia.

[1] militant pentru drepturile negrilor, inventatorul sloganului “Black power” si al termenului de “rasism institutional”