A doua problema: Nici locuitul la tara nu e o solutie pentru criza. Nu ne mai putem intoarce toti la tara. Nu mai e destul pamant pentru fiecare. La noi inca e bine, peste 40% din populatie traieste in mediul rural. Insa in tarile occidentale procentul e undeva pe la 10% sau chiar mai mic. Acolo criza va lovi crunt. Faptul ca in Romania multi oameni fac agricultura de subzistenta e un lucru bun in aceste vremuri.

Iata ce spune Sfantul Efrem Sirul:

“Deci, multi din Sfinti, cati se vor afla atunci la venirea spurcatului, vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant ca sa se izbaveasca de balaurul si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, si in munti, si in pesteri cu frica se vor ascunde. Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor, rugandu-se ziua si noaptea cu multa smerenie. Si li se va darui lor aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant si ii va povatui pe dansii in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist”

Deci nu la tara se vor ascunde Sfintii si cei care vor dori sa scape de pecete. Interesant este si urmatorul pasaj: “Si vor presara pamant si tarana pe capetele lor…”. Asta-mi aduce aminte de un film SF in care cineva vrand sa se ascunda de un extraterestru care vedea in infrarosu, s-a acoperit cu pamant si namol. Poate ca statul politienesc ii vor cauta atunci pe toti cei care nu vor dori sa se inregimenteze, chiar si in pustietati, si in pesteri si peste tot.

Sper sa nu traim vremurile sfarsitului.

Of, of, măi, măi! Nu-i bine deloc!

Dacă aș ști că pe ceea lume ne așteaptă Paradisul Terestru, care este o grădină, m-aș gîndi serios să merg să trăiesc la țară. Nu de alta, dar ar trebui să mă antrenez un pic pentru ce ar urma să vină. Și, ținînd cont de dracu’ ăsta de încălzire globală, l-aș da încolo de cartof și aș încerca să mă inițiez în cultivarea curmalilor și în creșterea cămilelor.

Doar că…,

doar că Paradisul l-am pierdut, grădina e acum păzită de un înger cu sabie de foc, pentru ca nimeni să nu mai poată intra, iar noua ofertă este nu o altă grădină, ci un… oraș, parcă Ierusalimul Ceresc, nu știu precis, vorbesc și eu din auzite.

Așa că eu, unul, mă gîndesc să rămîn pe loc. Asta nu ca să fiu la modă, ci în acord cu tendințele Istoriei și chiar cu Marele Sfîrșit. Și apoi, frumos mi-ar sta să fug? Eu nu cred că idealul creștin ne face să dăm fuguța la țară, ci, pe de o parte, frica de a nu fi cumva pecetluiți, care e o frică bună, și, pe de altă parte, frica de ce o să ni se întîmple dacă refuzăm pecetea, care e o frică rea. Și necreștinească.

Ce o să mîncăm, așa pe stomacul gol și cu pecetea lipsă? Pe ogoarele de asfalt nu crește nimic în afară de praf și pete de ulei? Pe spațiul verde e interzis și să călcăm, darămite să-l paștem? Păi, e simplu, frați creștini, ne vom axa pe mană cerească, vom mînca, prin mila lui Dumnezeu, pîinea îngerilor. Ce, s-o fi terminat mana, or fi mîncat-o pe toată evreii cînd au fost purtați de Moise patruzeci de ani prin pustiu? Să fim serioși, eu nu cred așa ceva. Sau pîinea și peștii înmulțite de Hristos să nu fie o pildă valabilă și acum? Iar dacă vedem că nu și nu, atunci ce, o să murim adică, ce mai încolo și-ncoace, odată și-odată tot trebuie s-o facem.

Așa că jos mînuța de pe sapa de lemn și fiecare să ne logodim cu sapa virtuților (inima e ogorul, mana cerească este recolta). Oare chiar am înnebunit?! Am ajuns să ne luăm după gîndirea maimuțelor de americani? Oare chiar credem că ceea ce zic oamenii ăia e o soluție? Că putem să ne punem la adăpost de domnia lui antihrist în cetăți de jucărie? Recitiți Apocalipsa și faceți o comparație între prăpădul descris acolo și măsurile care se propun acum. O să murim cu dreptatea într-o mînă și cu farfuria de cartofi prăjiți în cealaltă. Nu în pădurile pe care le-am defrișat, nici în munții pe care i-am măcinat o să ne găsim scăparea! Singurul loc unde ne putem ascunde de urgie este în propria inimă, sub Acoperămîntul Duhului Sfînt. Acolo trebuie să ajungem noi, în primul rînd, și de-acolo vom căpăta și povățuire, dacă să mergem la țară sau să rămînem pe loc, dacă să mîncăm salată de cartofi sau răbdări prăjite la flacăra credinței.

P.S. Vi se pare că sînt cam dus cu pluta? Stați liniștiți, nici eu nu cred în ce spun, dar n-am somn, așa că, uite, am început să vorbesc singur pe net. Gata, hai că m-am oprit.