„HOLOCAUST-OLOGII“ – VECTORI AI RĂZBOIULUI AXIOLOGIC (4)

Vasile Zarnescu

Episoadele 1, 2 şi 3

Vectorii războiului axiologic

La Congresul de sociologie din 14-16 decembrie 2000, am lansat un nou concept în polemologie, războiul axiologic, pe care l-am definit ca fiind „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale şi sociale ale unei naţiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare şi, în final, satanizare – şi înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine“. Or, după cum constatăm, trăim o etapă istorică marcată printr-o virulentă tendinţă satanistă, a cărei caracteristică esenţială este inversarea valorilor: acum Binele este înlocuit cu Răul; Cinstea cu Necinstea; Sinceritatea cu Viclenia; Dreptatea cu Nedreptatea; Loialitatea cu Trădarea; Legea cu Fărădelegea; Omenia cu Profitul; puterea Justiţiei cu puterea Banului; Iubirea aproapelui este substituită cu apologia Violenţei, cu Omuciderea.

Cooperarea şi solidaritatea umană sunt ridiculizate şi înlocuite cu concurenţa acerbă, cu mersul pe cadavre, cu „războiul tuturor contra tuturor“. Omul normal, heterosexualul, este denigrat, iar în locul lui – în aproape toate filmele occidentale –, i se face propagandă anormalului, homosexualului. Eroii Patriei sunt minimalizaţi, denigraţi şi satanizaţi: Mihai Viteazul ar fi fost un aventurier, dar Columb, Cortez, Pizzaro, Vasco da Gamma ş.a., nu – căci ei ar fi fost conchistadori; Ştefan cel Mare ar fi fost un curvar – deşi dreptul cutumiar românesc permitea poligamia, pentru a înlocui mai rapid penuria de bărbaţi, cauzată de pierderile masive din luptele cu invadatorii –, dar „regii blestemaţi“ ai Franţei, toţi papii Vaticanului (cu cîteva excepţii, pentru a căror numărare degetele de la ambele mîini sunt prea multe!), Elisabeta I-a a Angliei, împărăteasa Maria-Tereza a Austriei, J. F. Kennedy ş.a., nu ar fi fost curve şi curvari – căci ei/ele ar fi fost oameni „moderni“, occidentali; Mareşalul Ion Antonescu ar fi fost un criminal de război (deşi nu a compărut la Nürnberg), dar Churchill – care, în calitate de Lord al Amiralităţii, a regizat scufundarea vasului britanic Lusitania, ca să ofere pretextul intrăii S.UA. în Primul Război Mondial, care a acceptat bombardarea oraşului englez Coventry, care a ordonat bombardarea teroristă a oraşului cultural german Dresda etc. –, F. D. Roosevelt – care, deşi ştia de iminenţa atacului japonez, a ignorat, cu sînge rece, distrugerea flotei de la Pearl Harbor, pentru a fabrica pretextul intrării S.U.A. în al Doilea Război Mondial –, Truman – care a distrus Hiroşima şi Nagasaki, deşi războiul se terminase –, sau Moshe Dayan – care a ordonat scufundarea navei americane Liberty, fiind mitraliaţi chiar marinarii urcaţi în bărcile de salvare!, deşi S.U.A. dădeau arme şi zeci miliarde de dolari Israelului –, ei bine, toţi bandiţii ăştia nu sunt criminali de război, căci ei ar fi fost corifei ai „păcii“ (!), ai Occidentului „civilizat“.

Numai în România Eroii Naţiunii sunt satanizaţi, iar în locul lor sunt glorificaţi şi adulaţi trădătorii, ca Pacepa sau Răceanu.

Pe cale de consecinţă logică, istorică şi sociologică, evident, toţi apologeţii şi „teoreticienii“ pretinsului holocaust, toţi „holocaust-ologii“, ca americano-evreii Christopher Smith, Alfonso d’Amato, Elie Wiesel, Radu Ioanid şi Robert D. Kaplan, sau ca sicofanţii autohtoni, precum prim-ministrul Adrian Năstase – care crede că „prea multă istorie duce la naţionalism“, atestînd, prin afirmaţia asta, că de Istorie s-a apropiat doar pînă la coperţi şi, de aceea, îşi exhibă anti-românismul fără remuşcări –, ministrul Culturii Răzvan Theodorescu – care graseiază şi „ancrasează“ Cultura şi Cultele –, ministrul Administraţiei Publice O. Cosmâncă – care înlocuieşte administrarea publică cu presiunea politică – ş.a., toţi denigratorii Istoriei României, toţi istori-ologii, ca alde Lucian Boia, Sorin Mitu, Andrei Glucksman, Adrian Cioroiu (sau Cioroianu, cam aşa ceva), Sabin Gherman, Cristian Preda ş.a., sunt vectori ai războiului axiologic dus contra României de grupurile oculte de putere.

România – stat de rezervă al evreilor

Dacă i s-ar impune României să plătească cele 20 de miliarde de dolari despăgubiri pentru aşa-zisul holocaust, ţara ar fi înfeudată, pentru multe decenii, sionismului. Dar, prin satanizarea României ca vinovată de acel inexistent holocaust se urmăresc trei scopuri, convergente şi mult mai perfide.

În primul rînd, prin culpabilizarea României se urmăreşte determinarea ei să accepte mai uşor – ca „vinovată“ – diminuarea prerogativelor suveranităţii şi independenţei, pentru ca guvernanţii să facă sluj în faţa respectivelor centre de putere externe şi, implicit, în faţa pionilor acestora, ca alde Elie Wiesel şi Radu Ioanid, care, prin falsa lor autovictimizare, dar prin violenta incriminare a ţintelor, obţin „imunitatea faţă de critici, oricît de justificate ar fi acestea“. Şi, după cum remarcăm, acest obiectiv a fost atins în mare măsură, căci toate guvernele postdecembriste s-au întrecut – e-adevărat, în proporţii diferite, în funcţie de puterea lor de a se opune, cît de cît, presiunilor externe – în a face sluj şi a da din coadă la auzul laudei „Sunteţi pe drumul cel bun. Bravo, ţineţi-o tot aşa!“ Deşi România merge din rău în mai rău, totuşi, ce vreţi!, suntem „pe drumul cel bun“!

În al doilea rînd, prin culpabilizarea României se urmăreşte fraudarea Patrimoniului Naţional prin „restituirea“ unor părţi cît mai mari din averea naţională şi, îndeosebi, prin obţinerea de pămînt de către „repatriaţi“. Dar, din cauză că, încă din vremea ocupaţiei romane – care reprezenta teritoriul cucerit de romani doar în proporţie de 14 procente din Dacia –, respectivul teritoriul a fost declarat ca fiind „ager publicus“, adică la dispoziţia Romei, din această cauză, deci, dacii liberi au instituit una dintre cele mai importante reglementări ale „obiceiului pămîntului“ – adică ale dreptului cutumiar românesc –, preluată de dreptul scris, valabilă pînă azi: „Străinilor nu li se vinde nici o palmă de pămînt“. [„...pînă azi“, adică pînă în noiembrie 2002, cînd a fost finalizată redactarea studiului; fiindcă, după criminala revizuire din noiembrie 2003a Constituţiei, această reglementare cutumiară a fost eliminată tocmai cu scopul de a se vinde pămîntul Ţării străinilor!]. Şi acest lucru se legiferase tocmai cu scopul ca alogenii să nu se poată înstăpîni pe teritoriul Ţării, pentru ca, apoi, să poată pretinde că ar fi „patria lor“, cum pretind, acum, maghiarii în Ardeal. Aşa au procedat şi evreii în Palestina: au acaparat pămînt de la palestinieni prin orice mijloace, iar, apoi, şi-au întemeiat un stat, din care, din 1948 pînă acum, fac purificarea etnică, alungîndu-i pe palestinieni, cum fac şi moghiorii în Ardeal, din anul 1000 pînă acum. Dar, vorba evreului-american-cinstit Isaac Asimov: „Ce ar fi să ne imaginăm situaţia inversă: că palestinienii ar trage, din avioane ultramoderne americane, cu rachete care merg după colţ, iar evreii ar da cu pietre şi, pe alocuri, cu oameni-kamikaze?!“ Ar mai fi deschis gura alde Christopher Smith, Alfonso d’Amato, Elie Wiesel, Radu Ioanid ş.a.?! „Kaplan şi-ar mai fi asumat riscul“ – ca să parafrazăm titlul unui film de duzină – spre a scrie cărţi mizerabile contra românilor?!

În al treilea rînd, agresiunea axiologică numită „holocaustul din România“ are ca scop final nu doar obţinerea celor circa 20 de miliarde de dolari pentru cei aşa-zişi „400.000 de evrei ucişi, ucişi, ucişi“, după socoteala şi exprimarea, gen Pristanda, a lui Wiesel şi Ioanid. Deşi primele două scopuri reprezintă o valoare mobilă şi imobilă imensă, aceşti mangoţi-de-holocaust şi „bunurile retrocedate“ – pentru care le-au mai fost, deja, plătite daune serioase la emigrare – nu reprezintă decît un petardism în spatele căruia se ascunde scopul final, bine camuflat şi mult mai profitabil: transformarea României într-un stat de rezervă, unde israelienii să se poată refugia în cazul cînd arabii se vor deştepta, se vor solidariza şi îi vor arunca în mare. Căci nu este vorba doar de „acordarea de refugiu în România a unui număr de circa 300.000 de evrei“ – cum crede d-l prof. Ion Coja (cf. Holocaust în România?, Ed. Kogaion, 2002, pag. 13) –, ci locul unde să se retragă cît mai mulţi, pentru că aici au dus-o ei cel mai bine. Elocvent, în acest sens este anecdota care circula în România înainte de 1989: „În România au mai rămas nouă mii de evrei, plus cei o mie din conducerea Partidului Comunist Român“. Pentru că, aşa cum ştie toată lumea, în Ţara noastră evreii s-au plasat unii pe alţii – de pe vremea Anei Pauker pînă acum – numai în posturile de conducere; indiferent de nivelul în ierarhie, dar să conducă! Or, din acest punct de vedere, unde au dus-o ei mai bine ca aici?! Nici în Israel nu au aşa viaţă dulce, căci acolo trebuie să şi muncească, nu doar să conducă.

Într-adevăr, există riscul ca ajutorul dat Israelului de Unchiul Sam să fie insuficient. Deoarece, chiar dacă îl ţin, în continuare, în puşcărie pe spionul evreu-american Jonathan Jay Pollard, S.U.A. nu s-au supărat prea tare pe statul Israel pentru acest episod şi, cum se ştie, îl ajută financiar, militar, (i)moral şi informativ, cum au făcut mereu în ultimele cinci decenii. Dar, între timp, arabii au început să primească ajutor din partea Chinei, care s-a alăturat, astfel, Federaţiei Ruse. Apoi, chiar impertinenţa cu care stăruie în insinuarea „teoriei“ holocaustului produce antisemitism „zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă“, cum zicea Lenin.

Salvarea României – Naţionalismul

Caracterul unipolar al lumii, dobîndit, ca şi S.I.D.A., în ultimul deceniu, tinde să se schimbe rapid şi să redevină bipolar – prin revigorarea, lentă dar certă, a Rusiei –, tripolar – prin consolidarea accelerată a Chinei –, sau chiar cvadripolar – prin edificarea Uniunii Europene, care, cum se vede, face tot ce poate pentru a se opune violării ei de către Unchiul Sam. Prima consecinţă a acestei multipolarităţi va fi că arabii vor scăpa de teroarea atomică a Israelului, sau chiar de Israel. Amintiţi-vă de acel „Pierirea ta, prin tine, Israele!“ E un memento care trebuie readus în memorie, căci a fost ignorat!

Pe de altă parte, Israelul îi poartă ranchiună României pentru rolul de mediator avut în încercarea de a pacifica zona – deoarece, cum s-a dovedit, între timp, Israelul nu a avut niciodată de gînd să înceteze războiul contra palestinienilor. Din acest motiv, a provocat, mereu, pretexte de conflict, cum face şi acum – atît contra palestinienilor, cît şi, mai ales, contra României. În fond, ţinînd cont că România a mediat conflictul arabo-palestinian, facilitînd încheierea Tratatului de la Camp David, Israelul ar trebui să îi fie profund recunoscător României. Or, constatăm că, dimpotrivă, Israelul devine tot mai impertinent şi pune tot felul de condiţii, doar-doar va obţine retrocedarea averilor evreilor emigranţi, pentru care au primit, deja, despăgubiri. În contextul „pacificării“ (sau chiar a desfiinţării) Israelului de către arabii ajutaţi de ţările din Extremul Orient – în special de binomul tot mai solidar Rusia-China –, România va scăpa de agresiunea axiologică a Israelului şi, îndeosebi, a sionismului mondial, numită „holocaustul din România“, comisă prin pionii elie wieSel (cu S mare, de la Satana) şi radu ioanid (aşa să le scriem numele), precum şi de agresiunea politico-economică, numită „restituirea proprietăţilor“, comisă de Comunitatea evreilor din România, sprijinită de Consiliul Mondial Evreiesc.

Într-adevăr, criminala politică a lui restitutio in integrum şi la fel de criminala O.U.G. nr. 31/2002 reprezintă două forme principale de mişcare a războiului axiologic, alături de celelalte dimensiuni ale războiului atipic dus contra României: economic, imagologic, psihologic, informaţional şi informativ.

Contraofensiva nu se poate realiza decît apărînd, în primul rînd, articolul prim al Constituţiei: România este stat naţional, unitar, suveran şi independent. Dacă ne vom menţine entitatea statală – revenită la graniţele ei fireşti – şi dacă ne vom apăra valorile şi interesele naţionale fundamentale, dacă ne vom prezerva Patrimoniul Naţional – format atît din bogăţiile naturale, cît şi din valorile morale şi spirituale, cum sunt creaţiile româneşti şi, mai ales, românii instruiţi, talentaţi, inventivi, creatori, dar racolaţi, acum, de Occident –, atunci vom reuşi să participăm la procesul iminent de globalizare de pe poziţii demne şi egale în drepturi cu celelalte Naţiuni-State.

În caz contrar, nu vom ajunge decît o neocolonie, „regionalizată“ pentru a se jefui mai uşor ceea ce a mai rămas. Iar pentru a se evita acest dezastru, va trebui, cum opinase, în Curentul (nr. 169, 22 iulie 2002, pag. 1 şi 3), fostul şef al Statului Major General al Armatei Române şi actualul preşedinte al Partidului Unităţii Naţiunii Române, d-l general C.A. (r.) dr. Mircea Chelaru, să apelăm la „deciziile de necesitate“! Adică inclusiv la un război de apărare. Pentru a nu se ajunge pînă la acesta, sau pentru a nu fi luaţi pe nepregătite, românii trebuie să înveţe şi din cele rele: adică şi din modul în care ungurii şi evreii îşi apără şi îşi promovează naţionalismul şi, implicit, faima Serviciilor Secrete (vezi Teşu Solomonovici, Războaiele Mossadului, Ed. Tess Expres, Bucureşti, 1999). Românii au demonstrat că sunt toleranţi, cel puţin în Ardeal, unde au suportat o mie de ani crimele ungurilor, deşi totdeauna au fost mai numeroşi decît ei şi ar fi trebuit să îi extermine în luptele pe care le-au purtat, de-a lungul secolelor. A mai dovedi, acum, toleranţă ar însemna să dovedească doar prostie, cum nici germanii, cehii, francezii nu o mai fac de multă vreme. Cît despre americani, ei au spus-o adesea, dar, mai ales, au făcut moarte de om pentru a-şi apăra conaţionalii sau prestigiul. Prin „toleranţa“ afişată, după 1989, românii – prin guvernanţii lor, îndeosebi – au transformat România într-o casă de toleranţă atît pentru fetele şi femeile noastre, cît şi pentru majoritatea clasei politice. Dacă vom mai accepta atitudinea „tolerantă“ de pînă acum, vom reajunge în situaţia de pe vremea criminalei Ana Pauker. Deja au şi început să fie tipărite în România cărţi care să o reabiliteze. Acţiunea este concertată, simultan, cu satanizarea Mareşalului Ion Antonescu. Astfel, recent, s-a tradus o altă mizerie apărută în S.U.A., Exterminarea evreilor români şi ucraineni în perioada antonesciană, sub redacţia lui Randolph Braham. Dar, aşa cum a subliniat, adeseori, prof. Ion Coja, evreii din România sau din afara ei nu s-au gîndit să facă garagaţă pentru holocaust, pînă în 1989, cînd au concurat la prăbuşirea României. Acum, ca nişte hiene pe un cadavru, vor restitutio in integrum. Cred că nu este de ajuns să ne mai întrebăm, retoric, Quousque tandem abutere…patientia nostra! Va trebui să trecem la acţiune, să devenim intoleranţi cu impostorii şi să facem şi legi de apărare a românismului.

28 noiembrie 2002

(Continuare în numărul viitor)

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU