Nouvelle Droite si “Europa popoarelor”
Bogdan I. Stanciu

Odata cu „consumarea” (departe, vai!, de a fi un festin) aderarii noastre la Uniunea Europeana, masina de propaganda care fabrica sondaje aratand cote ale increderii in UE de-a dreptul halucinante, a mai luat o pauza. Insa si acum e la fel de greu, ca si inainte de 1 ianuarie 2007, de spus cati romani inteleg cu adevarat ce inseamna Uniunea Europeana si mai ales cati stiu ca exista si alternative la aceasta, ori macar ca sunt structuri care se opun constructiei “europene”, asa cum o intelegem post-Maastricht.

Prin alte parti ale continentului – pe unde cetateanul isi trage sufletul dupa urcusul pe piramida lui Maslow si isi poate concentra atentia la mai mult decat hrana si factura la gaze – critica la adresa UE este fireasca, bine inchegata si cat se poate de diversa. Una dintre formele cele mai interesante este etnoregionalismul promovat de Noua Dreapta* care, fara a fi un concept strict indreptat impotriva Uniunii Europene, este totusi incompatibil cu aceasta prin ideea sa centrala: “Europa popoarelor”, antagonica cu proiectul federal european care se “coace” la Bruxelles.

Nouvelle Droite – ce este si de unde vine

Nouvelle Droite (Noua Dreapta, ND) este un grup intelectual (think-tank) care isi propune sa adapteze mostenirea dreptei nationale, traditionale, la realitatile post-industriale europene si sa realizeze cadrul teoretic pentru constructia unei Noi Europe, alternativa la actuala structura comunitara.

ND este adversara implacabila a stangii marxiste, a dreptei burgheze si reactionare si in special a modernismului industrialo-liberalo-rationalist, vazut ca radacina a decadentei si crizei in care se zbate civilizatia vestica dupa Razboi. Nouvelle Droite propune [re]intoarcerea la valorile stravechi, la identitatea dinainte de metisajele spirituale si filosofice caracteristice epocilor moderna si post-moderna.

Respingand acuzele de „extremism de dreapta” ale unor critici, Nouvelle Droite afirma ca ideile lor transcend, de fapt, traditionala diviziune „stanga/dreapta” si incurajeaza dezbaterea libera de opinii printr-o „dubla critica – critica ideologica a stangii si critica metodologica a dreptei”. [1]

Scoala de gandire Nouvelle Droite a fost intemeiata in Franta, in 1968, odata cu fondarea Groupement de Recherche et d’Etude pour la Civilization Europeenne (Gruparea de Cercetare si Studiu pentru Civilizatia Europeana, GRECE) de catre Alain de Benoist, Jacques Bruyas si Jean Jacques Mourreau.

Inca de la aparitie, GRECE s-a afirmat ca “o scoala de gandire deschisa, fecunda si coerenta”. Temele abordate variau de la istorie, filozofie, sociologie, la stiinte politice, geopolitica si chiar arta. [2] GRECE se dorea, pentru tinerii nationalisti francezi, o alternativa viabila la esecul Jeune Nation [3] din 1958 si la infrangerea in alegerile din 1967 a Rassemblement Europeen de la Liberte (REL) [4].

ND s-a raspandit in anii ’80 in Europa, in special in Germania, Belgia si Italia, fiind imbratisata de un important numar de intelectuali de dreapta si de organizatii precum Armin Mohler si Thule Seminar in Germania, Pino Rauti si Movimento Sociale Italiano in Italia, Robert Steuckers, editorul Vouloir in Belgia, Michael Walker si publicatia The Scorpion in Anglia.

Liderul indiscutabil al Nouvelle Droite a fost si ramane filosoful si scriitorul Alain de Benoist, un critic acerb al liberalismului, al pietei libere dar si al egalitarismului.

De la identitatea civica la identitatea etnoregionala

„Pivotul” ideologic al ND este regionalismul etnic si cultural. Regiunea este inteleasa ca entitatea (unitatea) de baza pe care trebuie re-definita cetatenia.

Daca in secolul al XIX-lea regionalismul in politica era condamnat de cei mai multi contemporani ca fiind un concept regresiv, lucrurile s-au schimbat in ultimii 50-60 de ani. Regionalizarea este subiect de actualitate azi, mai ales dupa ce organismele UE au adoptat Carta Europeana a Autonomiei Locale şi Carta Comunitara a Regionalizarii, incurajand identitatile regionale in interiorul statelor nationale [5]. Regionalizarea este “rebeliunea” moderna fata de ideea natiunii unificate, ce a dominat a doua jumatate a secolului al XIX-lea si prima jumatate a veacului trecut.

Benoist si grupul sau incearca desprinderea de ideea natiunii-stat, vazuta ca perimata si in declin. Astfel, spun adeptii Noii Drepte, este deschisa calea criticarii Statului unitar, ca factor de limitare a democratiei, dezvoltarii si pluralismului. Ideologia etno-regionala inseamna “un raspuns total” la colonialismul cultural anglo-american si la republicanismul integrist.

“Europa preferabila” este pentru Nouvelle Droite o federatie de regiuni etno-culturale (asa-numita “Europa a popoarelor”), anti-liberala, conservatoare, laica, o alternativa la Europa maastrichtiana – organism ce serveste interesele imperialismului cultural si economic avand centrul nervos la Washington. “In timp ce Europa liberala se pleaca Statelor Unite, interesele unei Europe etno-regionale contrasteaza si diverg fata de cele ale SUA,” spune de Benoist. [6]

Spre exemplu, intentiile grupului Nouvelle Droite in legatura cu Franta fac desuet “Hexagonul” celei de A Cincea Republici; ba, mai mult, nu se potrivesc nici cu “natiunea-stat” a lui Jean-Marie Le Pen, seful nationalistilor traditionali. Asa incat, “Republica, una si indivizibila, va fi inlocuita cu o republica federala a francezilor, care va fi absorbita in federatia popoarelor europene” [7]. Federalizarea – in mod paradoxal – va servi chiar la conservarea identitatii franceze si – la nivel superior – a celei europene, cred de Benoist si sustinatorii sai.

Roberto Dainotto, profesor de cultura si civilizatie italiana la Universitatea Duke (SUA) sintetizeaza astfel demersul identitarilor europeni: “Noul regionalism reprezinta o metafora pentru vechea dorinta a unei identitati autentice, pe care nationalismul nu o mai poate reprezenta.” [8]

Noua Dreapta apreciaza ca doar o Europa etno-culturala poate pune bazele pentru o participare populara, depasind constrangerile liberale pe taram politic si economic, intrucat ea dezvolta, ca un anticorp, o “ideologie productivista alternativa impotriva individualismului burghez si a globalizarii liberale”. In ce priveste diversitatea etnica, aceasta poate exista doar in interiorul unei federatii de entitati europene, fara accesul non-europenilor si chiar al celor considerati a fi “europeni non-productivi” (vezi Lega Nord si etno-exclusivismul, mai jos).

Scheletul “Europei Popoarelor” este asigurat de multitudinea de grupuri etnice autentic europene. Regiunile Alsacia, Normandia, Catalunia, Bretania, Flandra, Padania, Tara Basca etc. vor alcatui cadrul identitar in care conceptele de cetatenie si democratie vor fi de- si re-construite.

„Nu” terorismului – de orice fel!

Noua Dreapta doreste Europa in afara dualismului “esti cu mine sau cu teroristii” in care neoconservatorismul american incearca sa imparta contemporaneitatea, avertizand ca violenta ascensiune a terorismului este o consecinta directa a politicii unor state. “Poporul american sufera in acest moment, fizic si fara sa inteleaga, consecintele politicii internationale detestabile dusa de zeci de ani de liderii sai”, avertiza Alain de Benoist intr-un interviu acordat imediat dupa 11 Septembrie 2001, cerand europenilor sa nu scoata ad manum propriam din foc castanele fierbinti ale altora:

“Nici o tara nu este ferita de terorism, [...] dar fiecare tara a inteles foarte bine nevoia de a a sigura securitatea cetatenilor sai. Cel mai bun mod de a face aceasta este sa decida propriile politici in mod independent, sa-si conduca, daca e necesar, propriile razboaie, dar sa nu se implice in razboaiele altora. Pentru Europa, cel mai mare risc pe viitor este sa fie constransa, din cauza solidaritatii cu America, sa ia parte intr-o politica fragila de represalii care numai vor agrava situatia, iar Europa va suferi. Europenii trebuie evident sa fie fermi in lupta contra terorismului. Dar ei trebuie de asemenea sa aiba curajul sa spuna Statelor Unite, o natiune care a practicat constant, de zeci de ani, terorismul de stat, ca acum isi culeg fructele propriilor politici.” [9]

Un club “destul” de exclusivist…

Am vazut cine intra in aceasta „altfel de Europa”. Sa vedem cine NU are loc in ea.

Unul din adversarii vizati de Noua Dreapta este imigratia, in calea careia ridica bariere – insa nu birocratice ori manieriste, ci culturale. Cetatenia regionala va fi una de tip organic, nefortat, iar criteriul regionalist este utilizat ca o “poarta de intrare” in comunitate. Strainul nu ajunge sa fie expulzat in mod brutal, caci nu poate patrunde: pur si simplu, piedica din calea sa este de netrecut.

Noua Dreapta nu dezavueaza alte culturi si nu le respinge. Pur si simplu se impotriveste amestecului lor si asimilarii, “integrarii” fortate. Aceasta intrucat prima victima a imigratiei, ne explica de Benoist, ar fi imigrantul insusi, care isi vede identitatea distrusa si este asimilat intr-o cultura straina.

Spre exemplu, violentele revolte care au avut loc in 2005 in suburbiile franceze au fost nu atat spectaculoase cat predictibile, pentru Alain de Benoist. “Uimitor nu este ca aceste tulburari au loc, ci ca ele nu au avut loc mai demult”, spune filozoful francez intr-un interviu acordat in acele zile publicatiei Le Figaro. El nu se sfieste sa acuze toate guvernele Frantei, indiferent de culoare politica, pentru aceasta situatie:

“Si totusi, acest eveniment previzibil nu a fost prevazut de clasa politica, fie ea de stanga sau de dreapta, care a pus la cale o urbanizare salbatica si a tolerat timp de 20 de ani constituirea a peste 600 de ‘zone in afara legii’, cartiere-ghetto, populate aproape in intregime de imigranti, in care posta nu este distribuita, serviciile de urgenta, medicii si pompierii nu patrund, unde politia nu se aventureaza decit inarmata pina in dinti, cartiere transformate in tot atatea ‘contra-societati’ care nu mai cunosc decat legea junglei, economia subterana si traficul de toate felurile”.

Intr-o prelungire usor utopica a viziunii sale, Europa si Lumea a Treia ar putea fi, pentru Alain de Benoist, chiar parteneri in lupta comuna impotriva unui adversar: liberalismul capitalist, principalul responsabil pentru imigratie si colonialism cultural. Printre dezideratele cele mai importante se numara ruptura cu institutii gen Fondul Monetar International, Banca Mondiala si iesirea din “robia economica” impusa de acestea.

Din punct de vedere geografic, frontierele europene vor include doar regiunile dezvoltate si bogate din Europa centrala, avand in centru Franta si Germania, si exclude celelalte regiuni europene, estice, intrucat acestea, slab dezvoltate economic si instabile social sunt o bariera in calea prosperitatii.

Aceasta uniune este, in viziunea lui de Benoist, susceptibila sa dezvolte o putere economica si o stabilitate mult superioare Uniunii supra-statale si birocratice cu capitala la Bruxelles.

Lega Nord si Padania, “aplicatii practice” ale etno-regionalismului?

Noua Dreapta nu este o miscare politica; drumul de la teoretismul unui think-tank si pana la concretetea luptei politice este parcurs de cateva formatiuni dintre care se desprinde Lega Nord (Liga Nordului), gruparea separatista italiana a controversatului Umberto Bossi. Aceasta a revenit de curand la guvernare, impreuna cu formatiunea lui Silvio Berlusconi, dupa ce a obtinut 8,3% la nivel national in alegerile generale anticipate din aprilie 2008 (cu un maxim de 27% in regiunea nord-estica Veneto).

Lega Nord promoveaza agresiv separatismul, federalismul si descentralizarea, provinciile din nord – Lombardia, Piemont, Veneto – urmand sa constituie un teritoriu independent sub numele de Padania, dupa numele fluviului Pad, care curge in zona, cu capitala la Milano! Restul Italiei ar urma sa se grupeze in alte doua regiuni/republici, Erturia si Sudul.

Motivatia nu trebuie cautata prea departe: LN este un partid pragmatic, reprezentand interese politico-economice locale. In opinia lui Bossi, Sudul Italiei, slab dezvoltat economic, este sustinut de statul centralizat prin subventii nejustificate, luate din veniturile pe care le varsa la bugetul comun Nordul industrializat si tehnologizat. In acest fel, spune liderul Lega Nord, “birocratii de la Roma se salveaza si pe ei insisi, salvand aparenta unui stat unitar”. [10] Pozitia Ligii, chiar daca scandaloasa pentru unionisti, este sprijinita de fapte in conditiile in care, in plina recesiune economica mondiala, Nordul Italiei cunoaste o dezvoltare si inflorire fara precedent.

La inceputul anilor ‘90, proaspata “natiune” padana a primit institutii si simboluri paralele cu ale Romei, adica guvern, constitutie, imn national, drapel si o armata numita “Garda Nationala Padana”.

Acest tip de autonomism extrem si separatism, de neimaginat cu doar cateva zeci de ani in urma, a devenit cunoscut sub numele de “etnoexclusivism”.

Ideologia Ligii combina federalismul fiscal si politic si regionalismul, sprijina mica initiativa impotriva marelui capital si monopolului, cere scaderea taxelor si reducerea numarului impozitelor; este favorabila unui tip de democratie participativa, opusa sistemului politic elitist. Insa, spre deosebire de alte grupari similare care cer drepturi speciale doar pentru regiunea lor (Partidul Nationalist Basc, Stanga Republicana din Catalonia, Partidul National Scotian sau Interesul Flamand), Liga Nordului pare mai… altruista, propunand drepturi egale pentru toate cele trei regiuni care ar rezulta din dezmembrarea Italiei si avand chiar filiale in majoritatea regiunilor tarii. La recentele alegeri, formatiunea lui Bossi a semnat un acord de colaborare cu Miscarea pentru Autonomia Siciliei, care si ea a intrat la guvernare, gratie scorului electoral impresionant in anumite regiuni (60% din voturi in Sicilia!)

Platforma-program face ca Liga Nordului sa fie, la fel ca si alte miscari politice inspirate din curentul Noua Dreapta, dificil de incadrat in spectrul politic traditional bazat pe dihotomia Stanga-Dreapta. De altfel, in interiorul Ligii se disting factiuni (neorganizate) cu tendinte social-democrate, populiste de stanga, crestin-democrate sau conservatoare.

Partidul dispune de o publicatie oficiala, cotidianul „La Padania” si de un post de radio si unul TV („Radio Padania Libera” si respectiv „Telepadania”).

In articolele aparute in presa romaneasca imediat dupa alegerile din Italia din aprilie 2008 se afirma ca in ultimii ani Liga si-ar fi moderat ambitiile secesioniste fixandu-si ca nou obiectiv o larga autonomie. Nimic mai putin adevarat; pe siteul oficial www.leganord.org stau scrise cu litere mari „Miscarea pentru Independenta Padaniei” si sloganul electoral „Mai departe de Roma, mai aproape de tine”. [11]

Clip electoral al Ligii Nordului

Liderul partidului si personajul gratie caruia regionalismul si federalismul au devenit cel mai important subiect de pe agenda politica italiana din 1991 incoace este Umberto Bossi, secretarul Ligii Nordului, politician furibund anti-UE. Din postura de Ministru al Reformei (2001-2004) in al doilea cabinet Berlusconi, Bossi nu s-a sfiit sa critice intr-un limbaj colorat Uniunea Europeana. El a declansat un scandal de proportii, in 2003, dupa ce a declarat intr-un interviu dat unui important cotidian italian (Il Giornale), ca reprezentantii elitei europene sunt niste “porci imputiti” care doresc doar “sa faca pedofilia cat mai usoara posibil”, fiind hotarati sa distruga mostenirea crestina a continentului. Bossi a mai acuzat Bruxellesul ca “transforma viciile in virtuti” si “promoveaza cauza ateismului cu fiecare zi” in timp ce mandatul european de arestare este un pas spre “dictatura, deportare si teroare, inspirand frica oamenilor, ceea ce este o crima in sine”, care, potrivit politicianului italian, va conduce in cele din urma la un regim stalinist “multiplicat de 25 de ori”.

Si pentru ca tabloul sa fie complet, moneda unica euro este pentru Bossi “un esec total”. Ceea ce nu l-a impiedicat sa candideze si sa fie ales, in 2004… europarlamentar!

Pertinent sau iconoclast? Utopic sau pragmatic?

Curentul de gandire etnoregionalist isi fixeaza, asadar, doua teluri. Mai intai, o cetatenie regionala, mai fireasca si autentica decat cea oferita de statul-natiune si cadrul ideal pentru ridicarea elitelor anti-liberale. Apoi, „Europa popoarelor” refuza, dar cu manusi albe pe maini, imigratia si amestecul identitar, conturand o posibila noua uniune europeana (de data aceasta fara initiale mari), mai putin nivelanta, dar cu siguranta mai omogena cultural.

Pana aici toate bune, insa, daca privim dincolo de intentii, Nouvelle Droite si-a pierdut azi influenta pe care o avea in anii ’80-’90, pe fondul ofensivei generalizate a establishment-ului care impinge statele de pe intregul continent (ba mai nou chiar si din afara lui, vezi Turcia!) spre Uniunea maastrichtiana. Sa fie maximul momentan atins de Liga lui Bossi, suficient pentru a pune bete in roate “masinii de facut cetateni europeni”? Viitorul ne va lamuri – iar Istoria, judecatorul suprem al acestei lumi, isi va da verdictul, la vremea potrivita.

Si Romania?

Nu putem incheia aceasta prezentare fara sa ne punem fireasca intrebare: unde s-ar putea afla Romania in aceasta “alternativa” la UE? Ei bine, ecuatia etnoregionala Benoist&Co. exclude cu desavarsire Romania si alte tari est-europene. Aici euro-optimistii vor sari in sus, gasind cel mai bun motiv de a critica drept neviabila, pentru noi, constructia politica de mai sus. In regula si de acord, dar, pana la urma, cine spune ca-i musai sa ne integram, totusi, in ceva?

Cat despre critica romaneasca in general la adresa Bruxelles-ului, e jale mare. Vin alegerile generale si nu am identificat pana acum nici macar un singur politician cu un mesaj cat de cat rezonabil in aceasta directie. Cunoscand situatia din Romania si felul de-a fi al compatriotilor nostri, ne temem ca nu cumva euroscepticismul sa ajunga pe plaiurile mioritice abia cand va fi mult prea tarziu pentru orice critica serioasa si constructiva.

Si un subiect de reflectie pentru un viitor articol: i-o fi citit Sabin Gherman al nostru, al de se „saturase de Romania”, pe Alain de Benoist si Umberto Bossi?

—Note:
* Simpla coincidenta de nume cu miscarea patriotica activa din 2000 in Romania; desi unele aspiratii sunt comune, „nou-dreptacii” romani sunt o miscare nationalista traditionala, pan-romaneasca si unionista. Deci, in continuare ne vom referi prin Noua Dreapta la curentul de gandire etno-regionalist.
[1]. Alain de Benoist, O perspectiva de dreapta, Editura Anastasia, Bucuresti 1998
[2]. GRECE isi continua existenta si azi, editand revistele Elements si Nouvelle Ecole. Poate fi gasit online la www.grece-fr.net
[3]. Jeune Nation (Tanara Natiune) – Miscare nationalista franceza fondata in 1949 de Albert Heuclin, Jean Marot, Jacques Wagner si altii. Organizatia dorea crearea in Franta a unui stat “popular, fara clase si aconfesional” cu caracteristici inspirate din fascism. Alte obiective erau lupta impotriva “tarelor democratiei: alcoolismul, infractionalitatea si imigratia.” Dupa apogeul atins la finele anilor 1950, cand reunea circa 4.000 de militanti, Jeune Nation a iesit de pe scena politica franceza.
[4]. Rassemblement Europeen de la Liberte (Adunarea Europeana a Libertatii) a fost eticheta sub care a participat la alegerile din 1967 gruparea Mouvement Nationaliste de Progres (Miscarea Nationalista a Progresului, MNP) fondata cu un an inainte de Francois d’Orcival. Acesta va fi printre intemeietorii GRECE in 1969.
[5]. “Carta Comunitara a Regionalizarii” defineste regiunea ca „un teritoriu geografic care formeaza o unitate neta sau un ansamblu de teritorii în care exista continuitate, în care populatia poseda elemente comune si care doreste sa-si pastreze specificitatea si sa o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social si economic”. Administrativ, regiunea este plasata imediat inferior nivelului central.
[6]. De Benoist, A., 1994, ‘The Idea of Empire’, TELOS 98-99.
[7]. De Benoist, A., 1993, ‘Citoyennete, nationalite, integration’, Elements No. 77.
[8]. Dainotto, R.M., 2000, Place in Literature. Regions, Culture, Communities. London, Cornell University Press.
[9]. „Jihad contra lumii Mac”, in La Padania (www.lapadania.com), traducere partiala in romana publicata de Altermedia
[10]. Bossi, U. with Vimercati, D., 1993, La Rivoluzione. La Lega: storia e idee. Milano, Sperling e Kupfer.
[11]. De altfel abordarea in presa romaneasca a fenomenului Lega Nord si a revenirii dreptei la putere in Italia a fost absolut isterica (poate ca sa nu ramana mai prejos de colegii din presa italiana post-Mailat) si denota grave carente nu doar profesionale, ci si de cultura generala ale autorilor ziaristi…

Alte referinte:
Les Amis d’Alain de Benoist – www.alaindebenoist.com
GRECE – www.grece-fr.net
Diploweb – Géopolitique de la Grande Europe – www.diploweb.com
Lega Nord – www.leganord.org

Articol scris pentru publicatia de politica externa si eveniment “Lumea” (iunie 2008)