de Patrick Wood
Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 5, Numarul 12, 14 nov. 2005 [vezi episodul anterior ]

Introducere

Exista doua obisnuite conceptii gresite impartasite de cei cu o atitudine critica fata de globalism.

Prima eroare este ca exista un grup foarte restrans de oameni ce conduce lumea in secret, exercitand puteri dictatoriale nelimitate. A doua eroare este ca exista o larga organizatie amorfa si secreta ce se face vinovata de acelasi lucru. In ambele cazuri, cuvantul “ei” devine responsabil pentru toate problemele, oricine ar fi acesti “ei”. Daca taxele cresc, “ei” au facut-o. Daca stock market-ul se prabuseste, “ei” trebuiesc invinovatiti. Binenteles, nimeni nu stie cu adevarat cine sunt “ei”, deci cateva personaje (oameni si organizatii) sunt deseori gasiti tapi ispasitori.

In functie de vederile politice si filozofia celui in cauza, tapii ispasitori pot fi Presedintele Statelor Unite, ACLU, Fundatia Ford sau Vladimir Putin. Ideea este ca adevarata structura de putere nu este corect definita, si astfel scapa expunerii.

Aceste conceptii gresite sunt de inteles deoarece atunci cand lucrurile iau o intorsatura neasteptata, cu toti simtim nevoia sa aflam pe cine sa dam vina. In unele cazuri, prestidigitatia elitista initiaza si perpetueaza presupuneri false.

Acest scriitor nu a fost niciodata acuzat de avansarea ideii ca toate marile corporatii sunt vinovate de initierea si perpetuarea globalizarii. Exista multe business-uri, inclusiv banci, ce sunt conduse de afaceristi buni la suflet, cu spirit etic, moral. Doar pentru ca o companie intra in contact cu globalismul nu inseamna ca management-ul si angajatii sai sunt malefici.

Fiecare amanunt dupa treizeci si cinci de ani de cercetare indica existenta unui grup relativ mic dar divers de instrumentisti globali, ce au fost planificatorii si instigatorii globalizarii vreme de mai multe decenii. Principala forta motrice ce pune in miscare aceasta clica este lacomia; o a doua forta este pofta de putere. In cazul academicilor personaje cheie in globalizare, o a treia forta este recunoasterea profesionala si acceptarea (o subtila forma de egoism si putere.)

Este de asemenea important sa se inteleaga ca globalistii ce formeaza acest nucleu au o deplina intelegere a telurilor, planurilor si actiunilor proprii. Nu sunt deloc prostanaci, ignoranti, dezinformati sau naivi.

Elita globala marsaluieste in trei coloane esentiale: Corporatista, Politica si Academica. Pentru clarificare, aceste nume vor fi folosite aici, atunci cand ne referim la cele trei grupuri.

In general, obiectivele globalismului sunt create de coloana Corporatista. Cea Academica apoi, pune la dispozitie studii si analize care justifica telurile Corporatiste. Coloana Politica vinde publicului argumentele coloanei Academice si, daca este necesar, schimba legi pentru a acomoda si facilita coloanei Corporatiste sa obtina ce isi doreste.

Un important partener auxiliar in globalism este media, pe care o vom numi Presa in acest raport. Presa este necesara in filtrarea comunicatiilor Corporatiste, Academice si Politice pentru public. Presa nu formeaza o a patra coloana, deoarece scopul sau este doar reflectiv. Cu toate acestea, vom vedea ca Presa este dominata de membrii coloanelor Corporatista, Politica si Academica ce ocupa functii diverse in board-urile directoare ale principalelor organizatii de Presa.

Acest numar va incerca sa identifice si sa eticheteze membrii nucleului procesului de globalizare. Intentia este sa arate structura si modelul acestui nucleu, nu sa listeze fiecare persoana prezenta in el. Cu toate acestea, multi oameni vor fi numiti iar conexiunile si asocierile lor vor fi revelate. Facem asta din doua motive.

Primul, va echipa cititorul astfel incat el sa fie in stare mai apoi sa identifice corect alti membri ai nucleului, odata cu aparitia acestora pe scena. Al doilea, cititorul va fi capabil sa elimine din prim plan alti jucatori minori care lasa impresia ca ar fi “mari rechini”, dar care sunt doar simpli pietoni.

Membrii organizatiei

Vechea zicala, “Ce se aseamana, se aduna” este potrivita promotorilor globalismului. Din punct de vedere sociologic, sunt ca oricare alt grup de oameni cu obiective comune: in mod natural, au tendinta de a forma societati ce ii vor ajuta sa isi realizeze interesele. Un avantaj auxiliar al acestei camaraderii este sustinerea reciproca si incurajarea. Odata formate, aceste grupuri tind sa se auto-perpetueze, cel putin atata vreme cat interesele comune se mentin.

In istoria moderna, varful de lance al carmacilor globali a fost Comisia Trilaterala. Fondata in 1973 de David Rockefeller si Zbignew Brzezinski, acest grup primeste credit pentru fondarea Noului Ordin Economic International, ce a promovat globalizarea ai carei martori suntem astazi.

The Council on Foreign Relations

Inainte de infiintarea Comisiei Trilaterale, the Council on Foreign Relations [Consiliul de Relatii Externe] (CFR) era cel mai semnificativ corp de elitisti cu viziuni globale din Statele Unite. Inca din 1959, CFR era explicit in privinta nevoii de guvern mondial:

“Statele Unite trebuie sa se straduie sa construiasca un nou ordin international… incluzand statele ce se autointituleaza ‘socialiste’… sa mentina si gradat sa sporeasca autoritatea Natiunilor Unite.”

Locatia cartierului general al Natiunilor Unite din New York a fost donata de catre familia Rockefeller, iar arhitectii mondialisti ai CFR au muncit ani de-a randul sa foloseasca O.N.U. ca o metoda de dezvoltare a imaginii unei ordini mondiale. Intr-adevar, registrul membrilor CFR a fost, si inca este, un Who’s Who al elitistului stabiliment din est. [nota tr: Stabilimentul din Est se refera la guvernul Statelor Unite, situat in Washington D.C.]

Prima problema a CFR-ului este ca a devenit prea populat si prea divers pentru a activa ca varf de lance in crearea politicii globale. A doua problema este ca lista membrilor sai era limitata doar la America de Nord: Ce grup poate produce schimbari globale fara o componenta globala?

CFR este inca semnificativ in sensul ca politicienii deseori consulta lista membrilor sai atunci cand se afla in cautarea unor persoane care sa ocupe diverse pozitii in guvern. De asemenea continua sa influenteze politicul prin organul sau oficial de presa, Foreign Policy.

Desi in randurile CFR se afla cativa elitisti ai nucleului globalist, ei reprezinta un procent foarte scazut din numarul total al membrilor. Din contra, exista multi membri CFR care sunt doar superficial implicati in procesul de globalizare. Din acest motiv, nu consideram CFR-ul ca fiind central globalizarii astazi.

Comisia Trilaterala

David Rockefeller a recunoscut neajunsurile CFR atunci cand a fondat Comisia Trilaterala impreuna cu Zbigniew Brzezinski. Rockefeller reprezenta coloana Corporatista iar Brzezinski pe cea Academica.

Impreuna, au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord, Europa si Japonia, pe care ii considerau “semeni”. Acesti oameni se aflau la varful piramidei in profesia lor, fie ea Corporatista, Academica, Politica sau Presa. Este o marturie a influentei lui Rockefeller si Brzezinski, faptul ca au putut convinge atat de multi oameni sa spuna “DA” atunci cand au fost selectati pentru a deveni membri.

Din cei 54 de membri originari ai Comisiei Trilaterale, proveniti din Statele Unite, Jimmy Carter a fost scos in fata sa castige alegerile prezidentiale in 1976. Odata instalat in functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei in cabinetul de varf si in agentii guvernamentale.

Probabil nimeni nu a descris operatiunea Trilaterala atat de succint precum a facut-o reporterul veteran Jeremiah Novak in Christian Science Monitor (7 Februarie 1977):

“Astazi un nou val de economisti, lucrand intr-o organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White [nota tr: Autorii sistemului infiintat in urma conferintei de la Bretton Woods din iulie 1944, ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale. Ambii au fost economisti de profesie. White, american, a ocupat functia de Secretar al Trezoreriei Statelor Unite si, dupa cum s-a descoperit ulterior, a fost spion (comunist) al Uniunii Sovietice. Keynes, englez, a fost autorul a numeroase teorii economice si membru al Societatii Fabiane.] Numele lor nu sunt bine cunoscute, dar acesti ganditori moderni sunt la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe cat au fost Keynes si White pentru ale lor.

In plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, lucreaza impreuna cu inalti demnitari guvernamentali, in acest caz Presedintele Jimmy Carter si Vice Presedintele Walter Mondale. Si ce se discuta acum la cele mai inalte nivele ale guvernului, atat in Statele Unite cat si in strainatate, este crearea unui nou sistem economic mondial – un sistem ce va afecta slujbele in America si oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor, si natiunilor, de a intra intr-un sistem economic cu adevarat planetar. Intr-adevar, multi observatori privesc venirea administratiei Carter si ceea ce acum se numeste cabinetul ‘Trilateral’ ca fiind vestitorul acestei noi ere.” [nota: Novak, Jeremiah, Christian Science Monitor (February 7, 1977)]

Influenta malefica a Comisiei si controlul sau asupra ramurii Executive a guvernului Statelor Unite ramane neschimbata pana astazi.
Ronald Reagan nu a fost membru al Comisiei Trilaterale, dar Vice Presedintele sau, George H. W. Bush a fost. Influenta Comisiei a fost perpetuata in siguranta si in perioada Reagan.

Alegerea lui George H. W. Bush in 1988, in functia de presedinte a consolidat si mai mult influenta Trilateralista in Statele Unite.

In 1992, membrul Trilateral William Jefferson Clinton a urmat in aceasta functie si a contribuit din plin la cauza globalizarii.

In 2000, George W. Bush a devedit presedinte. Desi se poate demonstra ca Bush s-a aliniat si dedicat total obiectivelor Trilaterale, el nu este un membru al Comisiei. Cu toate acestea, Vice Presedintele sau Dick Cheney este.

Evident, Parteneriatul Corporatist cu Politicul, Academicul si Presa a fost plin de succes.

Lista membrilor originari: 1973-1978

O privire scurta asupra listei membrilor din Statele Unite este instructiva. Ne-am luat libertatea de a o organiza dupa functiile persoanelor respective, ceea ce nu este complet adecvat pentru a explica relatiile dintre ele. Odata cu examinarea biografiilor acestor indivizi, se poate observa un fenomen de “usa turnanta” prin care oamenii se rotesc constant inauntrul si in afara guvernului, business-urilor, think-tank-urilor, etc. Acesta este un adevarat test folosit pentru a identifica un adevarat membru al nucleului elitei globale.

Trilateral Commission Membership, 1973 [nota: The Trilateral Commission, Membership List, www.trilateral.org]

Domeniul Bancar
Ernest C. Arbuckle- Chairman, Wells Fargo Bank
George W. Ball – Partener Senior, Lehman Brothers
Alden W. Clausen – Presedinte, Bank of America
Archibald K. Davis – Chairman, Wachovia Bank and Trust Company
*Peter G. Peterson – Chairman, Lehman Brothers
*David Rockefeller – Chairman, Chase Manhattan Bank
Robert V. Roosa - Partener, Brown Brothers Harriman & Company
Bruce K. MacLaury – Presedinte, Federal Reserve Bank of Minneapolis
John H. Perkins - Presedinte, Continental Illinois National Bank and Trust Company

Presa
Doris Anderson – Editor, Chantelaine Magazine
Emmett Dedmon – Vice Presedinte si Director Editorial, Field Enterprises, Inc.
Hedley Donovan – Editor-Sef, Time, Inc.
Carl T. Rowan – Editor
Arthur R. Taylor – Presedinte, Columbia Broadcasting System, Inc.

Sindicate
*I. W. Abel – Presedinte United Steelworkers of America
Leonard Woodcock – Presedinte, United Automobile Workers
Lane Kirkland – Secretar Trezorerier, AFL-CIO

Senat/Congres
John B. Anderson – Camera Reprezentantilor
Lawton Chiles – Senatul Statelor Unite
Barber B. Conable, Jr. – Casa Reprezentantilor
John C. Culver – Senatul Statelor Unite
Wilbur D. Mills - Casa Reprezentantilor
Walter F. Mondale – Senatul Statelor Unite
William V. Roth, Jr. – Senatul Statelor Unite
Robert Taft Jr. - Senatul Statelor Unite

Alta functii politice
James E. Carter, Jr. – Guvernator Georgia
Daniel J. Evans – Guvernator Washington
*William W. Scranton – Fost Guvernator Pennsylvania

Corporatist
J. Paul Austin – Chairman, The Coca-Cola Company
W. Michael Blumenthal – Chairman, Bendix Corporation
*Patrick E. Haggerty – Chairman, Texas Instruments
William A. Hewitt – Chairman, Deere and Company
Edgar F. Kaiser – Chairman, Kaiser Industries Corporation
Lee L. Morgan – Presedinte, Caterpillar Tractor Company
David Packard – Chairman, Hewlett-Packard Company
Charles W. Robinson – Presedinte, Marcona Corporation
Arthur M. Wood – Chairman, Sears, Roebuck & Company
William M. Roth – Roth Properties

Academic
David M. Abshire – Chairman, Georgetown University Center for Strategic and International Studies
Graham Allison – Profesor de Stiinte Politice, Harvard University
Robert R. Bowie – Profesor “Clarence Dillon” in Probleme Internationale, Harvard University
*Harold Brown – Presedinte, California Institute of Technology
Richard N. Cooper – Profesor “Provost and Frank Altschul” de Studii Economice Internationale, Yale University
Paul W. McCracken – Profesor “Edmund Ezra Day” de Business Administration, University of Michigan
Marina von N. Whitman – Profesor “Distinguished Public Service” de Studii Economice, University of Pittsburgh
Carroll L. Wilson – Profesor de Management, Alfred P. Sloan School of Management, MIT
Edwin O. Reischauer – Profesor Universitar, Harvard University; fost Ambasator S.U.A. in Japonia

Firme de Avocatura
Warren Christopher – Partener, O’Melveny and Myers
William T. Coleman, Jr. - Partener Senior, Dilworth, Paxson, Kalish, Levy & Coleman
Lloyd N. Cutler – Partener, Wilmer, Cutler, and Pickering
*Gerard C. Smith – Consilier, Wilmer, Cutler & Pickering
Cyrus R. Vance – Partener, Simpson, Thacher and Bartlett
*Paul C. Warnke – Partener, Clifford, Warnke, Glass, McIlwain & Finney

Asociatii
Lucy Wilson Benson – Presedinte, League of Women Voters of the United States
Kenneth D. Naden – Vice Presedinte Executiv, National Council of Farmer Cooperatives

Think-Tank-uri
Thomas L. Hughes – Presedinte, Carnegie Endowment for International Peace
Henry D. Owen – Director, Programul Studii de Politica Externa, the Brookings Institution

Altele
Anthony Solomon – Consultant

[* Indica membri ai Comitetului Executiv]

Strategia fondatorilor (Rockefeller si Brzezinski) a fost abjecta, si totusi sclipitoare.

Alegerea democratului James Earl “Nu va voi minti niciodata!” Carter a fost asigurata prin castigarea majoritatii votului democratic “muncitoresc”. S-a putut realiza adaugand nucleului intern pe urmatorii: Leonard Woodcock (UAW), I.W. Abel (United Steelworkers) si Lane Kirkland (AFL-CIO) [nota tr: Lideri de sindicat].

Pana in 1977, inca trei lideri de sindicat au fost adaugati pe lista membrilor: Glenn E. Watts (Communications Workers of America), Martin J. Ward (presedinte al United Association of Journeymen and Apprentices), si Sol Chaikin, presedinte al International Ladies Garment Workers Union.

Leonard Woodcock a servit ca Trimis Special in China sub administratia Carter, si a fost in principal responsabil cu inchegarea legaturilor economice si politice cu China Comunista. Toti acei cititori care au fost membri ai vreunuia din sindicatele pomenite isi vor aminti instantaneu de puternica duplicitate a management-ului muncitoresc – ati fost efectiv “vanduti pe tarla” incepand din 1973 iar procesul continua si acum.

Acei membri ai Comisiei pe care Carter i-a adus in administratia sa (“comitetul de la carma” initial, daca vreti) au fost Walter Mondale (Vice Presedinte), Zbigniew Brzezinski (Consilier in probleme de Securitate Nationala), Cyrus Vance (Secretar de Stat), Harold Brown (Secretar al Apararii) si W. Michael Blumenthal (Secretar al Trezoreriei), printre altii.

Dupa cum a scris Washington Post:

“Trilateralistii nu sunt impartiti in trei tabere. Sunt membri ai unei organizatii internationale private, desi nu secrete, infiintata de catre bogatul bancher David Rockefeller, pentru a stimula dialogul stabilimentului intre Europa de Vest, Japonia si Statele Unite.

Dar iata ce este nelinistitor in privinta Comisiei Trilaterale. Presedintele ales este membru. De asemenea si Vice Presedintele ales, Walter F. Mondale. De asemenea si Secretarii de Stat, al Apararii si al Trezoreriei, Cyrus R. Vance, Harold Brown si W. Michael Blumenthal. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care este un fost director Trilateralist si consilier in probleme de securitate nationala al lui Carter, si de asemenea multi altii care vor pune la cale politica externa a Americii in urmatorii patru ani.” [nota: Washington Post, January 16, 1977]

(Va urma)