AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)


După ce au făcut trotuarul, prostituatele vor fi obligate să-l şi măture

May 22nd, 2009 · Comentati (2 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Valentin Stănescu

”O nouă lege născută moartă” sau ”Cum să-ţi baţi joc de banii contribuabilului”. Cam aşa am putea sintetiza conţinutul unei legi noi, aprobată de Senat la 20 mai 2009, la iniţiativa senatorului György Frunda.

Parlamentul a avut nevoie de mai mulţi ani pentru a ajunge la concluzia că prevederile Ordonanţei nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt eludate cu succes de către persoanele care nu doresc să-şi plătească amenzile. In topul clasamentului se află prostituatele, care acumulează zeci şi sute de amenzi contravenţionale neplătite, dar nu se sinchisesc deloc, ci de la secţia de poliţie unde sunt amendate se întorc direct la ”locul de muncă”. Primăriile nu pot executa silit amenzile, deoarece prostituatele, de regulă, nu deţin bunuri sau venituri legale asupra cărora să se poată face executarea.

Însă toate acestea sunt de domeniul trecutului. De acum lucrurile se vor schimba radical, cel puţin aşa cred parlamentarii care au votat cu entuziasm o nouă lege, la propunerea senatorului György Frunda. Conform acestei legi, dacă un contravenient amendat nu va plăti amenda în termenul stabilit prin Ordonanţa nr. 2 din 2001, amenda va fi înlocuită de instanţa de judecată cu obligarea persoanei respective să presteze o muncă în folosul comunităţii pe o durată de maximum 50 de zile. În cazul minorilor care au împlinit 16 ani, durata sancţiunii va fi de maximum 25 de zile.


Senatorul Frunda a afirmat cu convingere că sancţiunea constă în obligarea contravenienţilor să presteze ”o muncă comunitară, socială, de ruşine. Corecţia va consta în măturat, spălat, făcut curat, săpat şanţuri. Doamna prostituată, de pildă, se va gândi, când va fi pusă să măture în faţa primăriei, dacă va continua această nobilă muncă”.

Toate bune şi frumoase teoretic, dar trebuie să precizăm că legea nu prevede nici o măsură de constrângere faţă de contravenienţii care nu se vor prezenta să presteze munca stabilită de către primării. Nu e greu de imaginat că ”doamna prostituată” va considera că e sub demnitatea ei să-şi murdărească mâinile şi să-şi strice manichiura făcând curăţenie pe stradă. În afară de aceasta, programul de serviciu nu-i permite să se ocupe de măturat străzile. Dacă i se va cere să măture ziua nu va putea, deoarece va fi obosită după munca de noapte. Dacă i se va pretinde să măture noaptea, iarăşi nu va putea, pentru că nu va mai avea din ce trăi, pierzând clienţii. Astfel, contrar aşteptărilor d-lui Frunda, obligarea la muncă în folosul comunităţii nu va avea nici un efect asupra prostituatelor.

Trebuie să recunoaştem însă că legiuitorii cei înţelepţi s-au gândit la toate. Astfel, dacă un contravenient se sustrage cu rea voinţă de la prestarea muncii în folosul comunităţii, primarul va putea cere instanţei de judecată să înlocuiască munca în folosul comunităţii cu o amendă, conform Ordonanţei nr. 52 din 2002. Prin urmare, dacă ”doamna prostituată” nu va vrea să măture trotuarul, sancţiunea respectivă i se va înlocui cu o amendă. După care…ciclul preschimbărilor se va relua, până la prescripţia sancţiunii contravenţionale. Să mai spună cineva că România nu e o ţară distractivă!

Înţelegem că aceasta este şi metoda prin care domnul Cătălin Predoiu intenţionează să combată cu succes prostituţia. Bravo, domnule Ministru! Suntem de-a dreptul impresionaţi de ingeniozitatea dv.!

Avantajul cert al noii legi este că va da de lucru în plus judecătorilor şi funcţionarilor de la primării pentru preschimbarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii şi viceversa. Poate se vor înfiinţa şi noi locuri de muncă, ceea ce n-ar fi tocmai rău pe vreme de criză.

Un sigur aspect din pledoaria domnului senator Frunda nu-l putem trece cu vederea. Anume afirmaţia că măturatul, spălatul şi curăţatul străzilor sau săpatul de şanţuri ar fi munci de ruşine. După domnia sa, prostituţia în sine nu ar fi o ocupaţie de ruşine, ci munca celor care fac curăţenie şi alte munci fizice în această ţară, plătind impozite din salariul lor modest. Impozite din care unii ca domnul Frunda sunt plătiţi ca să huzurească în Parlament şi să dea legi idioate.

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (5 votes, average: 3.40 out of 5)
Loading ... Loading ...


Tags: Politica/Servicii secrete

2 responses so far ↓

  • 1 Andra-Andreia // May 22, 2009 at 10:39 am

    Aberatii in serie… intai ca a considera curatenia rusinoasa dovedeste un elitism care ridica o noua serie de intrebari… apoi o lipsa de viziune strategica omaratoare pentru un legiuitor…

  • 2 Laocoon // May 22, 2009 at 1:44 pm

    Degeaba sunteti ironici. Daca o persoana nu-si plateste o amenda intr-o perioada data, conform legii actuale, poate face inchisoare contraventionala. Astfel de cazuri sunt o gramada in Romania – pur si simplu multi oameni nu de unde sa plateasca! In contrapondere, unii care omoara oameni scapa nepedepsiti (vezi cazul sotiei lu’ Paunescu)!

    Doar forma cea mai de jos a prostitutiei e “de rusine”. Formele mai ‘elevate’ sunt cat se poate de respectabile in societatea noastra (de ex, filmele porno; sex si casatorie pentru bani). Ma enerveaza la culme ipocrizia! Macar amaratele alea care fac trotuarul nu pretind ca sunt altceva decat ceea ce sunt!

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree