de Patrick Wood
Preluat de la www.augustreview.com, volumul 5, numarul 6, 26 mai 2005

Introducere

In 1978, cartea Trilaterale Deasupra Washingtonului a revelat strategia globala a Comisiei Trilaterale si a co-fondatorilor sai, David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski. Brzezinski, in particular, a oferit motivatia intelectuala si strategia politica pentru Noul Ordin Economic International.

Brzezinski a fost de asemenea un rafinat operator politic. A fost prima persoana care a manifestat interes pentru Jimmy Carter, si care l-a educat in globalism incepand din 1973, atunci cand Carter a fost ales sa se alature Comisiei Trilaterale. Odata cu victoria in alegeri in 1976, Brzezinski a fost numit Consilier pe probleme de Securitate Nationala. Pana la sfarsitul anului 1976, Carter a numit nu mai putin de 18 membrii ai Comisiei Trilaterale in pozitii guvernamentale de varf. Acesti 18 membri reprezentau putin sub 20% din intreaga delegatie americana a Comisiei.

Scena era acum pregatita pentru ca puterea lor sa devina permanenta. Fiecare administratie succesiva a fost in mod disproportionat dominata de membrii Comisiei Trilaterale: George H.W. Bush, William Jefferson Clinton, Richard B. Cheney. Fiecare administratie a adus membri de-ai Comisiei in pozitii de varf. Think-tank-uri conectate cu Trilateralii au produs volume de studii pe tema Noului Ordin Economic International si a nevoii de schimbare politica.

O privire atenta asupra lui Brzezinski este necesara, deoarece, in mod clar si lucid a intrupat inima si sufletul marsului catre globalism. El este cel care a creat jonctiunea ce a initiat jefuirea Americii si ridicarea elitei corporatiste globale. Acest numar [din August Review, n. tr.] intentioneaza sa cuantifice extensia acestui jaf.

Intervievat in 1974 de catre ziarul brazilian Vega si intrebat “Cum ati defini aceasta noua ordine mondiala?”, Brzezinski a declarat “… realitatea vremurilor noastre este ca societatea moderna, de exemplu Statele Unite, are nevoie de o coordonare centrala si un organ renovator ce nu poate fi compus din sase sute de oameni.” In cartea Between Two Ages: The Technotronic Era, a scris ca “…statul natiune ca unitate fundamentala a vietii umane organizate a incetat sa mai fie principala forta creatoare: Banci Internationale si corporatii multinationale actioneaza si planifica in termeni ce sunt mult mai avansati decat conceptele politice ale statului natiune.”

Intr-adevar, membrii Comisiei Trilaterale, alesi din America de Nord, Europa si Asia (in principal Japonia), sunt de acord cu acest punct de vedere – statul natiune sta in calea asa numitului “schimb liber” [free trade] si de aceea trebuie manipulat indeaproape pentru binele lor comun. Colectiv, ei au facut un salt auto-indus deasupra legii nationale, intr-o pozitie elevata ce le permite sa-si stabilieasca propriile reguli din mers. Se poate observa o directa evidenta a acestei atitudini, spre exemplu, in faptul ca Presdintele Bill Clinton nu a avut parte de consecinte legale pentru ca a oferit (gratis sau pe bani) Chinei Comuniste tehnologie secreta de fabricatie a rachetelor.

Adunarea elitelor corporatiste in Comisia Trilaterala a inceput cu nume sonore: Coca Cola, Ford Motor, Deere & Co., Hewlett-Packard, Cargill, Chase Manhattan Bank, Cummins Engine, Texas Instruments, Honeywell, Bechtel Corporation, Weyerhauser, General Motors, Boeing, si multe altele. Astazi se observa aceeasi structura: Archer Daniels Midland (ADM), J.P. Morgan Chase, Goldman, Sachs & Co., Pitney Bowes, GE, Citigroup, American International Group (AIG), Bank of America, Xerox si Halliburton, pentru a numi doar cateva.

In concluzie, adevarata jefuire a Americii a inceput cu fondarea Comisiei Trilaterale in 1973 si consolidarea puterii acesteia in 1976 prin dominatia administratiei Carter. Cand modelul incepe sa prinda forma, multe intrebari fara raspuns se clarifica. De ce oare doreste cu tot dinadinsul Presedintele George Bush sa elimine granita dintre Statele Unite si Mexic? De ce are loc acest exod al slujbelor americanilor, chiar cu pretul ranirii propriilor nostri cetateni? De ce oamenii de oriunde in mod intuitiv urasc World Trade Organization, NAFTA si CAFTA? (Ultima intrebare sugereaza ca Statele Unite nu sunt singurul stat-natiune ce este jefuit in ziua de astazi.) Natiunile sunt dezintegrate financiar in timp ce corporatiile globale se imbogatesc fantastic.

Se poate protesta spunand ca scopul acestei operatiuni este prea urias pentru a fi real. Scriitorul doreste sa ii aminteasca scepticului ca istoria Statelor Unite este plina de magnati monopolisti ce au incercat sa puna stapanire pe parghiile societatii in care traiau. Monopolurile sunt oarbe in fata politicii, exceptie fiind cazul in care politica poate fi manipulata pentru stabilirea sau extinderea unui monopol. Vasta majoritate a americanilor este tinuta in intuneric deoarece mass media, inclinata colectiv spre globalism, a fost dominata de la inceput de aceeasi globalisti care au fondat si Comisia Trilaterala: New York Times, Time-Warner, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times, Foreign Policy Magazine, Comcast, CBS, Atlantic Media, The Rand Corporation, Washington Post, Dow Jones & Company, U.S. News and World Report, toti au reprezentare directa in Comisia Trilaterala.

Cititorul este incurajat sa citeasca Trilaterale Deasupra Washingtonului, Volumele I si II, pentru o mai clara imagine de ansamblu a acestor aspecte. Ambele se gasesc in versiune completa pe website-ul August Review.

Starea Natiunii

Acest numar incearca sa ofere cititorului o perspectiva de ansamblu asupra starii generale a business-ului american.
Exista trei factori ce trebuiesc luati in consideratie. Primul este guvernul insusi. Al doilea este industria privata. Desi sunt entitati foarte diferite, ambele pot fi descrise adecvat in termenii debitului de venit. Pentru al treilea, vom incerca observarea transferului de proprietate de la corporatiile americane catre cele straine.

In cazul guvernului, nu a existat nici o restrictie prin care acesta sa fie fortat sa-si pastreze cheltuielile in limitele impuse de venitul sau. De fiecare data cand a depasit aceste limite, imprumutul sumelor suplimentare a fost usor de obtinut.

Presedintii in functie nu sunt mentionati in mod intentionat deoarece aceasta informatie este irelevanta pentru imaginea de ansamblu.

Trebuie observat de asemenea ca exista trei curbe ale ciclului economic: “varful” primeia a fost atins in 1986, al celei de-a doua in 1992 si al celei de-a treia in 2005. Extremitatea ciclului este atinsa aproximativ odata la 6 ani.

Efectul cumulativ al acestor deficite asupra datoriei nationale a Statelor Unite este dramatic. In 1970, era sub pragul de 1 trilion de dolari. Astazi, este mai mare de 8 trilioane, aproximativ multiplicata cu 10.

Pentru a personaliza intreaga statistica, fiecare barbat, femeie si copil din America sunt datori 28.500$ fiecare. O familie cu 4 membri datoreaza 114.000$. Ati putea spune, “Dar asta este datoria guvernului, nu a mea!” De fapt, noi suntem guvernul. Daca platitorii de impozite nu ar plati taxe, guvernul federal nu ar avea nici o sursa de venit.

Sa aruncam o privire la economia afacerilor acum.

Un deficit comercial are loc atunci cand importam mai mult decat exportam. Un surplus are loc atunci cand procesul este inversat. Fie ca este pozitiva fie ca este negativa, reprezentarea poarta numele de “cont curent”.

Din 1981, America s-a aflat in zona rosie in fiecare an. Curba este similara celei ce reprezinta Datoria Nationala: deficite foarte scazute in anii ‘70 si inceputul anilor ‘80, apoi o crestere dramatica in timpul anilor ‘90 pana in deceniul actual.

Mai sus puteti observa ca diferenta dintre importuri (linia portocalie) si exporturi (linia albastra) creste in fiecare an. Curba de jos arata balanta negativa a contului curent. Actualmente, rata anuala a deficitului comercial curent este 600 de miliarde de dolari.
Prin contrast, numai doi ani in deceniul 8 au inregistrat deficite comerciale mari.

In martie, Business Telegraph din Londra a raportat ca deficitul lunii martie (2005), de numai 55 miliarde de dolari, se afla sub cifra preconizata de 60 de miliarde de dolari.

“Este o alinare,” a spus James Glassman, economist de varf al J.P. Morgan Chase din New York. “Inlatura temerile ca ceva rau se intampla cu economia Statelor Unite.”

Psihologia vehiculata aici este fantastica. Faptul ca deficitul comercial pentru o singura luna este 55 de miliarde in loc de 60, este oare un motiv de linistire ca nimic rau nu se intampla economiei Statelor Unite? Pe de alta parte, observati ca Glassman, in calitate de strateg economic al bancii J.P. Morgan Chase s-a aflat in nucleul Noului Ordin Economic International inca de la inceput.
Al treilea factor ce trebuie analizat este transferul de proprietate. Fuziunile corporatiste sunt peste tot. Procesul este atat de buimacitor, incat oamenii nu mai au nici cea mai vaga idee cine este proprietarul cui sau a ce.

In timpul anilor ‘60, proprietatea afacerilor americane in Statele Unite a crescut in fiecare an, cu exceptia unuia singur. In anii ‘70, au fost doar 5 ani in care ne-am imbunatatit pozitia. Din 1982, nu a existat nici macar un singur an in care investitiile straine sa nu le intreaca pe ale noastre… si asta cu un rezultat dramatic, ajungand momentan in jurul cifrei de 3,8 trilioane de dolari. Va intrebati fireste, “Cum se poate intampla asa ceva?” Simplu. Fuzionari.

Sa luam in considerare cateva fuzionari din istoria recenta – recunoasteti vreunul din aceste nume “americane”?

Aceste cateva exemple sunt listate doar pentru a va oferi un indiciu despre adancimea penetrarii investitiilor straine in miezul industriei americane. Pentru a obtine agregatul de 3,8 trilioane, cu greu va puteti imagina cate afaceri de miliarde de dolari au fost incheiate in ultimii 20 de ani. Pe scurt, America este efectiv vanduta de sub noi.

Sa recapitulam. In ultimii 35 de ani, guvernul Statelor Unite a acumulat o datorie de peste 8 trilioane de dolari. Deficitul comercial curent, numai pentru anul 2005, va depasi cu siguranta 600 de miliarde de dolari (importam mai mult decat exportam). Companii americane in valoare de 3,8 trilioane de dolari au fost vandute strainilor.

Este ceva in neregula cu aceasta imagine?

Atunci cand am inceput cercetarea pentru cartea Trilaterale Deasupra Washingtonului la sfarsitul anilor ‘70, ne-am concentrat asupra Comisiei Trilaterale deoarece era evident ca puneau bazele unui – in propriile lor cuvinte – “Nou Ordin Economic International”. Conceptul de stat-natiune era invechit si incepusem sa intram in era “interdependentei”.

David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski au fondat Comisia Trilaterala in 1973. A fost compusa din putin mai mult de 300 de membri alesi din America de Nord, Europa si Asia (in special Japonia). Acesti membri erau in mod literal the Who’s Who ai elitei globale: politicieni de varf, folozofi think-tank, industriasi si bancheri.

Am documentat clar in Trilaterale Deasupra Washingtonului (disponibila complet celor ce au subscris pe site-ul August Review) ca marsul catre consolidare economica globala era in plina desfasurare. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, ne aflam sub o avalansa a deteriorarii economice.

In timpul acestor 25 de ani America efectiv “si-a pierdut camasa”. Tehnic, suntem complet faliti. [subl. trad.]

Cu toate astea, in aceasta perioada, profiturile corporatiste au inregistrat cresteri uriase si consistente. Acele companii “global-vizionare” in particular (exemplu, membrii board-ului corporatist ce apartin Comisiei Trilaterale) au profitat chiar mai mult.

Dupa cum marturiseste BAE [nota tr: Biroul de Analiza Economica al Statelor Unite, citat si mai devreme], profiturile corporatiste per ansamblu, au totalizat 874 miliarde in 2002, 1,02 trilioane in 2003 si 1,2 trilioane in 2004 (dolari). Exxon [nota tr: companie petroliera multinationala, vezi www.exxon.com] si-a sporit castigurile anuale de la 21,5 miliarde in 2003 la 25.33 miliarde in 2004. Nu a fost ceva neobisnuit.

Este posibil ca Statelor Unite sa li se ia si pielea, in timp ce corporatiile multinationale se imbogatesc? A fost planificat de la inceput (circa 1973)? Raspunsul pentru ambele intrebari este “da”.

Exista un alt aspect al falimentului national ce trebuies mentionat, si anume, pierderea geniului tehnologic ce a ridicat America la inceputuri. Lasand laoparte transferul legal sau ilegal de tehnologie catre China in timpul administratiei Clinton, luati in calcul cazul IBM:

Lenovo, cea mai mare companie de PC-uri din China, a incheiat achizitia Diviziei de Computere Personale a IBM (DCP), in valoare de 1.25 miliarde de dolari. Lenovo, care deja detine o treime din piata PC-urilor in China, si actiuni in market-uri PC in intreaga lume, spune ca acest aranjament o va transforma intr-un nou competitor IT international si a treia companie de personal computing din lume. Achizitia DCP, anuntata in Decembrie, preconizeaza ca, dupa cum marturiseste noul CEO al Lenovo, Stephen Ward, compania va avea un venit anual combinat de aproximativ 13 miliarde de dolari si un volum de 14 milioane de unitati. Ward spune ca Lenovo se asteapta la sinergii imediate prin baze de clienti complementare, oferte de produse si acoperiri de zone geografice, printre multe altele. [nota: SA Computer Magazine, 5-3-2005]

In traducere, chiar compania care a inventat PC-ul si efectiv a revolutionat lumea, si-a vandut 100% din Divizia de Computere Personale unei natiuni comuniste ce a jurat de multe ori ca ne va ingropa. Inginerii chinezi se vor muta in curand in cartierul general al IBM din Armonk, New York.

Un alt exemplu este Steven Chen, cetatean american nascut in Taiwan, unul dintre cei mai sclipitori proiectanti de supercomputere ai Americii. Aceasta a parasit postul pe care il avea la Silicon Graphics si se muta in China. A ales sa construiasca urmatoarea sa generatie de supercomputere in China.

Dupa cum marturiseste IDC, principala sursa de informatii si prognoza in lumea computerelor,

Atragerea unui designer de supercomputere de varf cum este Chen, nu poate fi decat o veste buna pentru industria de computere chineza. Recent, China si-a concentrat efortul de proiectare a computerelor de inalta performanta tehnica asupra clusterelor de componente produse in masa. In general, aceste clustere sunt deosebit de atractive din punct de vedere al pretului desi sufera unele lipsuri in ceea ce priveste performantele si posibilitatile furnizate de supercomputerele traditionale. Chen planuieste sa elimine aceste lipsuri prin constructia in China a unor clustere “blade-based” de inalta performanta, ce vor fi oferite pentru vanzarea in intreaga lume.

Daca indemanarea tehnologica americana este o comoara nationala, atunci oameni de calibrul lui Steven Chen sunt deasemenea comori nationale. Cum se face ca nu putem oferi suficienta motivatie pentru a pastra acest talent in Statele Unite? Intr-o vreme in care personalitatile din sport pot cere milioane de dolari pe sezon pentru pura distractie, pare ciudat. Nu numai ca Chen nu ajuta Statele Unite, dar el ajuta un guvern comunist in dezvoltarea unei tehnologii ce poate fi folosita impotriva noastra – comercial si militar.

Exemplul “Ochiului Inchis”

The New York Times a publicat un articol pe data de 17 mai 2005, intitulat Alegerea lui Bush: Sa supere China sau Congresul in problema unitatii monetare [Bush’s Choice: Anger China or Congress Over Currency]. China a cumparat anul trecut obligatiuni ale Trezoreriei in valoare de peste 200 de miliarde de dolari, sporindu-si astfel proprietatea totala asupra datoriei Statelor Unite la uriasa suma de 650 de miliarde de dolari. In mod esential aceste cumparari finanteaza un deficit comercial comparabil cu China. Deoarece moneda chineza, yuan-ul, este atasata de dolar, China se afla intr-o pozitie care ii permite sa manipuleze sistemul (devalorizandu-si unitatea monetara) si sa castige un semnificativ avantaj comercial asupra Americii.

Business-urile Statelor Unite au umplut volume de plangeri adresate Reprezentantului Comercial al U.S., Rob Portman, in probleme variate, pornind de la scaderea preturilor de catre China pentru diverse produse sub costul de prelucrare, pana la raspanditele violari de copyright si patent. Congresul este cat de cat sensibil in aceasta privinta si, strangadu-l cu usa pe presedinte, face presiuni pentru impunerea unor cote si tarife Chinei, dorind sa o pedepeseasca astfel pentru specularea sistemului.

Bush trebuie acum sa critice China (si sa o infurie) sau sa-i treaca cu vederea comportamentul spunand ca totul este in regula (si sa infurie astfel Congresul si poporul american).

Deci, ce ai de facut atunci cand ai invitat in sufrageria ta o gorila de 400 de kilograme? Te rogi sa nu se enerveze atunci cand o inviti sa iasa pe usa afara.

Secretarul Trezoreriei, John Snow este sub reflector. In trecut a refuzat pe fata sa critice China, dar cauta in schimb sa se sprijine pe “diplomatie financiara”. Crede ca pe aceasta cale, China poate fi convinsa ca ratele de schimb flexibile sunt in propriul ei interes.

Domnul Snow, intr-un interviu purtat luni cu CNBC, si-a reiterat optimismul cu privire la China, si ca aceasta isi va schimba singura politica. “Sunt convins ca vor face o miscare,” a spus Domnul Snow. “Acum este timpul. Suntem nerabdatori sa ii vedem facand aceasta miscare. Este timpul.”

Ce dovada are Snow ca, in mod voluntar, China va rata ocazia de a jefui Statele Unite? Speranta ca vor raspunde pozitiv la nerabdarea noastra in privinta mutarii asteptate?

Este usor de inteles conflictul de interese daca priviti doar cativa ani inapoi, la cariera lui John Snow. Intre 1994-1996, Snow a fost chairman al Business Roundtable, o asociatie de 250 de CEO [chief executive officers, echivalentul postului de director de operatiuni, n. tr.] ai celor mai mari corporatii, reprezentand peste 3,7 trilioane de dolari venit combinat. In acea perioada, a fost un om cheie in promovarea acordului North American Free Trade Agreement (NAFTA).

Recent el a primit Premiul Marco Polo (2001), din partea Fundatiei U.S.-China pentru Schimb International, cea mai inalta onoare ce poate fi oferita unui leader de afaceri strain. Este directorul CarMax, U.S. Steel, Johnson & Johnson, Verizon Communications, se afla in board-ul Universitatii John Hopkins, este chairman al Kennedy Center Coporate Fund Board, si este membru al Business Council si al Business Roundtable.

Pe scurt, Snow s-a aflat in centrul corporatist ce promoveaza globalismul si care, in particular, construieste comertul chinez de ani buni de zile. In calitate de Secretar al Trezoreriei, se afla intr-o pozitie influenta de incredere, avand datoria de a proteja poporul american de orice dezastru economic. Dar oare o va face?

Pentru a intelege mai bine, puneti-va urmatoarea intrebare. Cine a investit bani si a ridicat aceasta gorila de 400 de kilograme?
Spre exemplu sa luam in considerare Bechtel, una dintre cele mai mari companii de constructii si inginerie din lume. In 1994, Bechtel a fost prima companie a Statelor Unite care a primit licenta de a construi in China. A terminat 80 proiecte majore in aceasta tara si are sucursale in Beijing, Shanghai, Taipei si Hong Kong. Ultimul sau proiect este un complex petrochimic in Daya Bay, in valoare de 4.3 miliarde de dolari, care va produce 2.3 milioane de tone de produs anual. Este considerat una dintre cele mai mari investitii sino-straine la ora actuala, si in procent de 50% se afla in proprietatea unui subsidiar al Royal Dutch/Shell.

Daca spunem, “China intr-adevar profita de pe urma Statelor Unite”, la cine ne referim de fapt? Este adevarat ca guvernul chinez beneficiaza de avantajul datorat cresterii activitatii economice, dar cine sunt colectorii de venit din prima linie si cei ce isi consolideaza profitul in China? Exact, sunt aceleasi corporatii multinationale.

Deci, asa cum s-a notat mai sus, atunci cand John Snow isi reitereaza optimismul cu privire la mutarea pe care o va face China, puteti observa cat de selectiva este viziunea sa. Atata vreme cat politica Chinei ramane la fel, America este jefuita si corporatiile globale din China inregistreaza profituri uriase.

Acest numar [al August Review, n. tr.] sustine ca America este De Vanzare. Vanzarea se face “pe sub masa”, anume, poporul american habar nu are ca America este treptat vanduta de sub picioarele lui, bucata cu bucata. Vanzarea este invaluita in minciuna, deoarece pe masura ce cerneala rosie se intinde tot mai mult, ni se spune de catre aceiasi globalisti ca deficitele bugetare nu conteaza prea mult. Vanzarea nu este onesta deoarece a fost planificata de la inceput de catre grupuri elitiste cum ar fi Comisia Trilaterala, sa strambe si sa manipuleze sistemul pentru propriul lor beneficiu.

Faptul ca acest coboras financiar spiralat al Americii a inceput imediat dupa ce Comisia Trilaterala a fost fondata de catre David Rockefeller si Zbignew Brzezinski, nu este deloc intamplator. Chiar masurile politice care ne-au adus “Noul Ordin Economic International” (propria lor fraza) ne-au distrus tara. Aceasta nu este o observatie anecdotica, asa cum se va demonstra repetat in numerele viitoare ale August Review.

America se afla intr-o situatie foarte dureroasa. Orice numar de incidente izolate poate initia o furtuna financiara ce ne-ar arde casa pana in temelii. Cand o companie da faliment, rareori acesta este anuntat in avans. Clientii sai, actionarii si debitorii sunt intr-o stare de soc atunci cand falimentul are loc, chiar daca urmele lasate arata ca existau ample dovezi ale iminentei acestuia. La fel sta situatia si cu America: exista la tot pasul evidente cu privire la ce ni se intampla, dar numai cativa ochi sa le vada sau urechi sa le auda.

In 30-40 de ani, din cea mai puternica si stabila natiune din lume, America a ajuns una dintre cele mai slabe si instabile. Sarmanul Humpty Dumpty era cocotat pe zid si a cazut de la inaltime, dar numai cativa au observat adevarul ca lui Humpty Dumpty i s-a dat, de fapt, branci [aluzie la un personaj desenat popular in SUA, care cade de pe un zid, n. tr.].

Va urma episodul II: Religie globala pentru guvernare globala