de Gary North [citeste episodul anterior]

PARTEA A 5-A: OPERATIUNI BANCARE CENTRALIZATE

Datoria este un concept inevitabil. Nu se pune niciodata problema existentei sau lipsei acesteia. Intotdeauna problema este ce fel de datorie, fata de cine, cand.

Economia moderna este dependenta de datoria guvernamentala prin datoria bancii centrale. Sistemul se auto-consolideaza. Guvernele cheltuie mai multi bani si fac mai multe promisiuni nefondate decat taxele pot sustine. Deci, guvernele apeleaza la datorie ca o metoda de a acoperi diferenta. Pentru a mentine ratele dobanzii la nivele scazute, guvernele autorizeaza banci centrale aflate in proprietate privata sa creeze bani pentru a cumpara cu ei datoria guvernului. Acesta a fost tiparul de la infiintarea Bancii Angliei in 1694 incoace.

Bancile centrale creeaza bani atunci cand cumpara datoria guvernamentala, obiectul principal al investitiei lor. Procesul pompeaza bani noi in economie: inflatie monetara. Pentru a elimina datoria guvernului, asa cum Statele Unite a facut doar intr-un an, 1835, banca centrala ar trebui sa vanda aceasta datorie si sa cumpere alte active (bunuri, valori) pentru a o inlocui. Altfel, vanzarea catre public sau guvern a datoriei (reducerea datoriei) ar contracta masa monetara.

Pentru ca o banca centrala sa inchida pravalia si sa-si vada de drum, ar trebui sa-si vanda toate activele mai intai. Aceasta ar crea o deflatie a preturilor la scara mare. Ar crea o depresiune economica mult mai severa decat Marea Depresie a anilor 1930. Din acest motiv, odata lansat, sistemul bancar centralizat este auto-consolidant. Este precum un drog ce da dependenta. Inseamna serviciu pe viata pentru cei ce-l promoveaza: bancherii centrali.

Sistemul modern al banilor, bazat pe datorie, este astfel aproape inevitabil din punct de vedere politic, precum orice altceva in lumea zilelor noastre – chiar statul welfare. Lumea moderna este dependenta de datoria bancii centrale. Teoretic, datoria bancii centrale nu este inevitabila. Cu toate acestea insa, odata instituita, este inevitabila din punct de vedere politic. Organizarea datoriei ca bani este ireversibila politic si foarte aproape de ceea ce Ludwig von Mises numea “avant in prabusire” (crack-up boom): colaps al banilor prin inflatie in masa. Duce catre o inflatie monetara mereu in crestere.

Acesta este un fenomen mondial. In intreaga lume banci centrale controleaza sisteme monetare nationale. Piata libera a banilor este un concept caruia universal i se opun politicieni, academicieni, si binenteles bancheri comerciali, ce isi doresc un creditor de ultima instanta sa-i protejeze de situatiile neplacute in care depunatorii dau buzna sa-si retraga fondurile (bank runs).

DATORIE FARA SFARSIT

Guvernul Statelor Unite este cel mai mare datornic al tuturor timpurilor. Din toate partile lumii, dar in special din Asia, banii curg incoace pentru a cumpara datoria Trezoreriei. Acesti bani in principal vin de la banci centrale – bani creati prin operatiunile de contrafacere autorizate de guvern.

Daca acesti bani ar merge pe piata actiunilor (stock market), americanii cel putin ar fi beneficiarii unor mai bune mijloace de productie. Nu ar mai economisi la varsta de aur. In schimb, bancile centrale straine ar face asta: acumulare de proprietate asupra activelor (bunuri, valori) producatoare de capital. Dar bancherii centrali nu investesc proprii lor bani sau pe cei ai depunatorilor. Ei investesc bani recent contrafacuti. Cumpara promisiunile de plata ale guvernului. Este o gigantica talharie la care isi dau concursul falsificatori brevetati de guvern si mincinosi alesi care stiu ca datoriile nu vor fi niciodata achitate.

Tu si eu suntem prinsi la mijloc.

Iata cum functioneaza sistemul. Banii contrafacuti produsi de bancile centrale straine sunt folositi de aceste banci centrale straine pentru a cumpara bani contrafacuti produsi de Sistemul Federal de Rezerve, care apoi sunt folositi pentru a achizitiona bucati mari din datoria guvernului Statelor Unite. Nimeni nu se asteapta ca datoria sa fie achitata. Tot ce asteapta fiecare este plata dobanzii.
Principiul numarul 1 al datoriei guvernului national este acesta: “Vechea datorie trebuieste amanata, reinoita, nu achitata”. Ideea ca datoria guvernului national trebuie vreodata platita este considerata caraghioasa – de catre bancheri, votanti, politicieni, si economisti academicieni. Aceasta supozitie se afla la baza ordini politice moderne. Am pariat ordinea politica pe aceasta presupunere. Este una falsa. Asa cum Regele David a scris cu 3000 de ani in urma: “Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi…” [Psalmul 36:21].

Ceea ce este legitim intr-un taram – datoria privata – nu este legitim in altul: datoria guvernamentala. Datoria privata este achitata de indivizi datornici. Datoria guvernului este perpetua.

Dati-mi voie sa explic logica acestor doua taramuri. Mai intai, datoria este corect perceputa ca motor al crearii de avutie in pietele private, ceea ce poate fi atunci cand este folosita la achizitionarea mijloacelor de productie. Apoi, datoria este de asemenea considerata un motor al prosperitatii in pietele private cand este folosita la achizitionarea bunurilor de consum. Aceasta a doua pozitie este mai putin defensibila decat prima, dar atunci cand consumatorii opteaza pentru ea, nu este deloc gresita din punct de vedere moral, atata vreme cat ei isi achita datoria.

Sustinerea cauzei datoriei productive in pietele private este apoi aplicata guvernului. Aici logica datoriei se naruie. Ai imprumuta oare bani unui bine cunoscut falsificator? Numai daca acesta este guvernul. Sa imprumuti bani unui falsificator inseamna sa garantezi rambursarea intr-o unitate monetara ce se depreciaza.

Adevarul este ca economia moderna este sustinuta de banii imprumutati unui datornic ce se afla in alianta cu cel mai mare falsificator al planetei: Sistemul Federal de Rezerve. Astazi Fed-ul nu isi super-uzeaza tiparnitele digitale pentru a cumpara datoria guvernului Statelor Unite. Asta deoarece alti falsificatori o fac in locul lui. Bank of China produce bani fara acoperire la o rata de peste 15% pe an. Cu acesti bani nou creati achizitioneaza apoi miliarde de dolari pentru a cumpara datoriile guvernelor partenerilor sai comerciali, inclusiv ale Statelor Unite.

Economia mondiala functioneaza cu bani falsificati oficial. Inovatia tehnologica este accelerata in intreaga lume, dar ea nu necesita bani contrafacuti. Sute de milioane de chinezi si indieni se muta de la odata colectivizatele ferme catre marile orase. Parasesc lumea socialismului anilor 1950. Este un pas foarte productiv pentru ei si pentru consumatorii intregii planete, dar aceasta tranzitie nu necesita bani falsi. Era necesara doar o reducere a controlului guvernamental asupra economiei.

Bancherii centrali asiatici sunt constienti ca guvernul Statelor Unite nu are vreun interes sa-si achite datoria. Stiu de asemenea ca Sistemul Federal de Rezerve este gata sa ofere fonduri bugetului guvernului Statelor Unite prin crearea de bani fara acoperire. Dar pare ca bancherilor asiatici nu le pasa. De ce le-ar pasa? Cumpara aceasta datorie cu bani fara acoperire. Cumpara dolari. Apoi cumpara T-bills [nota tr: bilete ale Trezoreriei, obligatiuni]. Banii sunt apoi cheltuiti de guvernul Statelor Unite. Recipientii banilor guvernului U.S. cumpara apoi valute asiatice pentru a achizitiona produse asiatice. Aceasta ajuta economiile Asiei sa creasca.

Dar nu ar putea bancherii centrali asiatici sa cumpere doar datoria guvernului propriilor lor natiuni? Nu ar putea ei sa-l elimine pe intermediar, anume, guvernul Statelor Unite si consumatorii sai? Binenteles ca ar putea. Dar inca traim intr-o lume a economiei mercantiliste. Ca si cum cartea lui Adam Smith, Wealth of Nations [Avutul Natiunilor], nu ar fi fost niciodata scrisa. In lumea operatiunilor bancare centralizate si a politicii asiatice, economia mercantilista domneste suprem. Calea catre bogatie, cred ei, este sa permiti guvernelor straine sa se inglodeze in datorii ce nu vor fi platite niciodata pentru ca ei sa cumpere bunuri de consum exportate din Asia.

Probabil te gandesti: “Stai o clipa. Asta inseamna sa faci cadou astazi strainilor valoroase bunuri de consum, drept metoda de a te imbogati cu banii depreciati ai viitorului. Este o nebunie”. Daca asa sta situatia, este evident ca ai fost influentat de logica pietei libere. Politicienii asiatici nu.

In timp ce lumea devine mai bogata prin eforturile inventatorilor, antreprenorilor, celor ce economisesc, si a truditorilor de zi cu zi care nu fac parte din guverne, ea este operata in termeni de digiti – bani falsi – ce sunt controlati de o alianta formata din politicieni nationali si bancheri centrali privati. Acesti digiti se tot multiplica, si fiecare dintre ei reprezinta o datorie.

Banii astazi sunt sustinuti de datorie. A plati aceasta datorie necesita o masiva contractare a masei monetare, inapoi la aur si argint. Acest proces ar crea o masiva depresiune economica. Deci, datoriile guvernamentale nu trebuiesc achitate.

“Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi…”

Dar pentru a mentine si continua jocul, este necesara iluzia achitarii. Trebuie sa existe amanari si reinoiri ale datoriei. Trebuie sa existe o plata prompta a dobanzii. Trebuie sa existe solvabilitate oficiala.

Pe scurt, trebuie sa existe o raspandita acceptare a unei iluzii.

CAND DATORUL CONTROLEAZA UNITATEA MONETARA

Guvernele opereaza cu iluzii. Aceasta este dubla lor specialitate: iluzie si forta.

Indivizii isi monitorizeaza propriul nivel al datoriei. Sunt atenti si nu permit datoriei sa depaseasca capabilitatea lor de plata. Nu ajung pe punctul de a ramane restantieri. Stiu ca falimentul este o optiune dureroasa. Creditorii, stiu ei, pot pune mana pe fiecare articol ipotecat pe care il detin. Din acest motiv raportul plata/venit disponibil pe gospodarie a crescut foarte usor din 1980 incoace.

In direct contrast se prezinta situatia guvernului Statelor Unite. Acesta continua sa ruleze datorii masive, an de an. Are o datorie bugetara de aproape 9$ trilioane, plus una extra-bugetara de aproximativ 70$ trilioane.

Nu exista nici o sansa ca aceasta datorie sa fie platita cu bani ce poseda puterea de cumparare actuala, daca nu se iau acum masuri politice pentru stoparea expansiunii acesteia. Dar niciodata nu se iau astfel de masuri. Politicienii nu au nici un stimulent sa inceteze a mai face promisiuni. Obligatia fara fonduri continua sa creasca.

Deoarece nimeni nu poate priva guvernul Statelor Unite de dreptul de a continua aceasta expansiune a datoriei, politicienii nu sunt stimulati sa planifice o achitare a ei. Ar fi aruncati cat colo si si-ar pierde postul daca ar sugera ca expansiunea viitoarelor obligatii trebuie sa inceteze pana cand o metoda de plata este convenita. Aminteste-ti regula:

“Datoria veche trebuieste amanata, reinoita, nu achitata.”

Iluzia achitarii trebuie mentinuta. Va fi mentinuta in fiecare natiune, in intreaga lume. Va fi mentinuta prin crearea mai multor bani falsi. Cec-ul il vei primi prin posta – sau va fi depozitat in contul tau. Vei fi platit. Nu-ti fie frica.

Iluzia solvabilitatii guvernului va fi mentinuta prin insolvabilitatea unitatii monetare.

In Uniunea Sovietica exista o vorba in randul muncitorilor: “Guvernul se face ca ne plateste, iar noi ne facem ca muncim”. Consecinta a fost falimentul national in 1991. URSS nu si-a mai putut onora datoria de aproximativ 60$ miliarde catre Vest. Astazi banca centrala a Rusiei detine circa 350$ miliarde in IOU [nota tr: obligatiuni] ale guvernelor Vestice. Asta pot face petrolul si gazul natural pentru un guvern.

Bancherii centrali ai Rusiei nu sunt prinsi in absurditatea economiei mercantiliste. Guvernul a vandut bunurile energetice ale Rusiei iar in schimb a primit promisiunea guvernelor Vestice sa plateasca inapoi bani falsi. Prostesc.

Si tot asa jocul continua, natiune cu natiune. Politicienii si bancherii centrali finanteaza vanzarea bunurilor de valoare ale prezentului la schimb pentru promisiuni de plata in bani falsi, peste ani si ani in viitor.

Cum va sfarsi totul? Prost. Sub ce forma? Exista diferite posibile scenarii.

1. Atunci cand exista o criza a tranzactiilor de plata interbancare – congestie de retea – datorata unui eveniment neprevazut, cum ar fi un atac cu antrax asupra New York City sau Londra sau amandoua.
2. Atunci cand vine scadenta chitantelor guvernamentale, dar taxele pentru achitarea lor nu vin.
3. Atunci cand ratele dobanzii cresc, cauzand o depresiune si falimente private/personale pe scara larga.
4. Atunci cand inflatia in masa depreciaza sistemele valutare nationale majore.
5. Atunci cand oamenii in varsta nu pot supravietui cu venitul ce le-a fost promis si vor trebui sa se intoarca la casele copiilor pentru ameliorare.

Sistemul valutar international se sprijina pe doi factori principali: (1) operatiunile de falsificare ale bancilor centrale; (2) bani bazati pe datorie. Primul garanteaza inflatia preturilor pe termen lung: onorarea datoriei cu bani ce-si pierd valoarea. Al doilea previne orice reducere pe termen lung a datoriei guvernului, datorie ce serveste ca rezerve pentru banca centrala, i.e., deflatia monetara. Ceea ce inseamna o tendinta de crestere in pietele datoriei guvernamentale, in intreaga lume.

DEBITORI SI CREDITORI

Suntem cu toti datornici. Suntem cu toti creditori. Intrebarea politica este: In ce calitate vom vota? In calitate de datornici sau de creditori?

Cred ca majoritatea alegatorilor voteaza in calitate de datornici. Simt presiunea datoriei chiar acum. Nu se considera creditori pe termen lung: pensionari, membri Social Security, viitori recipienti ai Medicare. Avand de ales intre putina inflatie vs. deflatie (faliment personal), ei vor alege inflatia. Vor sa fie in stare sa-si achite platile lunare, chiar daca asta inseamna acceptarea banilor ce se depreciaza pe termen lung. Se tem de luna viitoare mai mult decat de varsta de 65 de ani.

O metoda de a te proteja impotriva banilor ce-si pierd valoare este sa accepti o datorie pe termen lung. Ia in considerare ipoteca pentru casa. In functie de varsta pe care o ai, probabil inca datorezi bani pentru casa in care traiesti. Daca iti cumperi o casa mai draguta, vei datora mai mult pentru ea decat datorezi pentru cea in care stai acum.

Poate ca ai luat decizia sa-ti petreci viata in datorie. Zeci de milioane de oameni fac asta. Si eu am facut-o. Nu sunt un debitor net, dar planuiesc sa am mereu o ipoteca. De ce? Pentru ca nu am incredere in dolarul Statelor Unite. Sunt un creditor: Social Security. Mi s-a promis un venit pe viata in dolari. Vreau sa fiu in stare sa fac ceva folositor cu acesti dolari. A plati o ipoteca cu rata fixa a dobanzii este ceva folositor.

Cu alte cuvinte, am observat ca sunt atat creditor cat si datornic. Vreau sa balansez cele doua ipostaze. O ipoteca cu o rata fixa a dobanzii ar trebui sa-mi permita sa ies chiar mai bine decat atat. Binenteles, voi fi un pagubas net pe viata. Am platit bani unui gigantic sistem piramidal de pensii. M-as afla intr-o situatie mult mai buna daca as fi investit banii platiti pentru Social Security. Dar ce a fost a fost. Trebuie sa iau o decizie astazi, in functie de conditiile actuale. Cred ca am de castigat daca imi folosesc venitul Social Security sa platesc o ipoteca.

Exista oameni de varsta mea sau chiar mai batrani care sunt proprietarii caselor lor, fara datorie. Acesti oameni apartin unor generatii diferite de cele actuale. Fie isi amintesc Marea Depresie, precum parintii mei, fie au crescut in casele unor oameni care isi amintesc de ea, asa ca mine. Cunosc povestile familiilor ce au fost evacuate datorita neachitarii platilor pentru ipoteca. Ar putea stii chiar adevaratele povesti de groaza: familii ce au fost evacuate de pe terenul fermelor lor si care simultan au pierdut tot ce economisisera in banca atunci cand banca locala a dat faliment. Au fost nimiciti in calitate de datornici, si au fost de asemenea nimiciti in calitate de creditori. Acesti oameni au invatat ca datoria poate fi distructiva. Au decis din vreme sa-si plateasca rapid datoria ipotecara.

Au invatat o lectie gresita. Ar fi trebuit sa cumpere anual una sau doua case de inchiriat, folosind datorie. S-ar fi aflat acum in posesia a 40 pana la 80 de case, majoritatea platite, fiecare valorand 250.000$. Nu au realizat ca o noua era a inceput dupa 1940: era inflatiei ireversibile a preturilor. Nu au cumparat bunuri a caror valoare creste, folosind bani imprumutati.

CONCLUZIE

Precum robii unei patimi, suntem prinsi in cursa economiei moderne bazate pe datorie. Fiecare institutie face parte din aceasta tesatura a datoriei. Anumite datorii sunt productive. Datoria guvernamentala nu este productiva. Datoria bancii centrale da dependenta.

Avand guvernele si bancile centrale la carma sistemului, inflatia monetara este inevitabila. Aceasta afirmatie nu ar fi adevarata intr-o piata libera a banilor, in care bancilor nu li s-ar permite sa violeze contractele cu depunatorii lor si sa suspende platile in monezi de aur si argint.

De aceea cautam sa ne protejam impotriva inflatiei garantate a sistemului bancar centralizat. Metoda evidenta de protectie impotriva banilor ce-si pierd valoarea este acceptarea unei datorii pe termen lung cu rata de dobanda fixa. Din acest motiv organizarea banilor ca datorie este auto-consolidanta. Cea mai buna metoda de aparare a individului – datoria pe termen lung – extinde sistemul bancar centralizat.

In 1949, Ludwig von Mises a identificat rezultatul final al politicii operatiunilor bancare centralizate: inflatia in masa. Preturile cresc, si aceasta se reflecta in contractele economice pe termen lung: o prima de asigurare. A scris:

Este necesar sa se inteleaga ca prima de asigurare este rezultatul speculatiilor ce anticipeaza schimbari in relatia banilor. Ce o provoaca, in cazul asteptarilor ca tendinta inflationista sa continue, este deja un prim semn al acelui fenomen care mai tarziu, cand se generalizeaza, va fi numit “zbor in valori reale” si in cele din urma va produce avantul in prabusire (crack-up boom) si crahul sistemului monetar in cauza. [nota tr: “Zborul in valori reale” este explicat astfel pe site-ul Institutului Ludwig von Mises: “Goana frenetica de a cheltui toate economiile monetare si alte bunuri disponibile cu putere de cumparare, in numerar, fie ca exista o nevoie sau nu, pentru a evita pastrarea chiar si pentru o perioada scurta a oricarei unitati monetare ce se depreciaza rapid. Acest fenomen are loc in acel moment al procesului inflationist cand publicul este convins ca preturile vor continua sa creasca la nesfarsit si intr-un pas accelerat. Zborul in bunuri si valori reale este cunoscut si sub numele de “crack-up boom” si marcheaza colapsul complet al sistemului monetar.]

Distrugerea puterii de cumparare prin inflatie monetara, precum si ciclul economic (boom-bust), sunt produsele aliantei guvern-banca centrala. Nu exista nici o cale de a parasi fara dureri dependenta de banii fara acoperire. De aceea nici politicienii si nici bancherii centrali nu au vreo intentie sa achite datoria nationala. Considera datoria ca fiind ceva perpetuu.

Eu nu. Datoriile pot fi platite prin inflatie. Cred ca asa vor fi platite in cele din urma. Concluzia: Nu fi creditor pe termen lung pentru prea multa vreme.

May 18, 2007

Va urma. Traducere si adaptare de Marian Tiberiu Vintilescu